Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 107
Ședința publică din data de 6 februarie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta, domiciliată în B,-,.11,.A,.1, jud.I și de intervenientul, domiciliat în B,., nr.107-119, - 1,.B,.2,.41, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 355 pronunțată la data de 24 septembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în B,-,.434,.A,.9,.38, sector 2.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 30 ianuarie 2009 și la data de 6 februarie 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3589/284/ 16.10.2007, pe rolul Judecătoriei Răcari, reclamanții, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâtele și Primăria comunei, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea primei pârâte la efectuarea grănițuirii proprietăților lor învecinate, la plata echivalentului lipsei de folosință a terenului pe ultimii trei ani și la obligarea ambelor pârâte la asigurarea servituții de trecere de la calea publică către terenul ce le aparține.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că dețin în coproprietate terenul extravilan arabil în suprafață de 1390. situat în 53, 389/6/1, cu numărul cadastral 3047, pe raza com., sat, jud. D, așa cum reiese din sentința civilă nr.3889/2004 a Judecătoriei Târgoviște -definitivă și irevocabilă și din contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.1696/27.07.2005 de către BNP Asociați Gh. și, iar pârâta este proprietara terenului extravilan arabil în suprafață de 2 ha. și 5210 din 53, 389/5/9/11, sat, comuna
-2-
, jud. D, așa cum reiese din titlul de proprietate nr.7106/15.02.1999; că terenul lor se învecinează pe latura de nord cu terenul proprietatea reclamantei și este înfundat din cauze independente de voință lor; că până în anul 2003 fost posibilă trecerea de la calea publică spre teren pe un drum de acces creat pe latura de nord a terenului lor, pe o lungime de 31 metri liniari, lăsând o suprafață de 3 metri din proprietăților lor pentru a se asigura trecerea în condiții optime; că ulterior pârâta nu le-a mai permis trecerea, având drumul de acces existent, deși acest drum de acces era prevăzut atât în planul de amplasament și de delimitare a terenului, cât și în registrul agricol al primăriei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.584 și 616 cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea cererii reclamanților ca inadmisibilă, arătând că proprietăților lor sunt bine delimitate prin gard, Ť. și țeavă; că prin sentința civilă nr.430/2000 a devenit proprietara terenului de 3870 mp. deși în realitate deține doar 3856 mp.; că mai târziu a efectuat și cadastru, ocazie cu care a observat acest lucru; că se formulează pretenții reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului, dar nu se cere și revendicarea vreunei suprafețe de teren, iar în ceea ce privește crearea dreptului de servitute menționează că prin procesul-verbal nr.544/1995 se arată că pe partea de nord a terenului în suprafață de 1390 există un drum de acces pe care înșiși reclamanții l-au desființat.
La termenul de judecată din 20.11.2007 a fost pusă în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria comunei, excepție admisă, dat fiind obiectul cauzei deduse judecății.
a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la eliberarea drumului de exploatare care asigură accesul reclamanților și accesul său la terenurile pe care le dețin.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând a fi respinsă ca inadmisibilă, dat fiind că nu ocupă nici un drum de exploatare.
Instanța a pus în discuția părților cererea intervenientului și avându-se în vedere solicitările acestuia, cauza dedusă judecății și disp.art.49 și urm. cod proc.civ. instanța a încuviințat-o în principiu.
După analizarea probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.1068/ 09.04.2008, prin care a respins acțiunea formulată de reclamanți precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, reținând în esență că prin partajul făcut între reclamanți s-a creat situația de "drum înfundat" iar susținerea reclamanților că în prezent nu mai au ieșire la drumul public după ce și-au partajat bunurile împreună cu ceilalți moștenitori, a creat convingerea instanței că situația a fost determinată de aceștia, care trebuiau să-și lase calea de acces, neputând pretinde pârâtei, care oricum deține în fapt mai puțin decât actul de propriertate, să le pună la dispoziție din terenul său.
Cât privește grănițuirea, instanța fondului a găsit cererea neîntemeiată deoarece reclamanții pretind efectuarea grănițuirii ca și cum proprietatea lor este vecină cu cea pârâtei însă, în același timp susțin că între ei s-ar afla un drum de
-3-
acces pe care l-a acaparat pârâta, afirmându-se la un moment dat chiar că acest drum ar fi făcut parte din proprietatea primăriei.
Cât privește cererea de intervenție în interes propriu, aceasta a fost respinsă deoarece nu s-a dovedit ocuparea unui drum de exploatare de către pârâtă pentru a se justifica obligarea acestuia să-l elibereze, singura solicitare a intervenientului fiind aceea de eliberare a unui drum de exploatare pretins ocupat de către pârâtă.
Hotărârea a fost atacată cu apel d e reclamanți și de intervenient, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se în esență că a fost dată cu aplicarea și încălcarea legii, respectiv a dispoz. art.616, 619 cod civil.
Au arătat apelanții-reclamanți că în speța dedusă judecății înfundarea fondului dominant este opera instanței, care a dispus cu privire la modul de ieșire din indiviziune și nu reprezintă rezultatul voinței moștenitorilor, motiv pentru care s-a solicitat a se admite apelul și a se schimba sentința fondului urmând a se avea în vedere la crearea servituții de trecere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
În apelul său, intervenientul a susținut de asemenea că au fost încălcate dispoz. codului civil, respectiv art.616, 619 cod civil, precum și art.261 cod pr.civilă în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele care au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea soluției cât și cele pentru care s-a respins cererea de intervenție.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate
Tribunalul, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, a pronunțat la data de 24.09.2008 decizia civilă nr. 355 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de intervenient, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a dispus crearea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților pe terenul proprietatea pârâtei conform variantei B din raportul de expertiză întocmit de expert și a schiței anexe. S-a păstrat restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel instanța de apel a înlăturat argumentareea primei instanțe în sensul că înfundarea fondului dominant s-a datorat faptei reclamanților, care nu mai au ieșire la drumul public ca urmare a partajării terenului cu ceilalți moștenitori și, avându-se în vedere depozițiile martorilor audiați în cauză cât și a expertizei de specialitate, a apreciat că se impune crearea unei servituți de trecere în varianta B din expertiza întocmită de expert față și de dispoz. art.617-618 cod civil.
Cât privește apelul declarat de intervenient, instanța de apel a reținut că în mod corect s-a respins cererea de intervenție întrucât folosirea căii de trecere pentru o perioadă de timp atât de autorii reclamanților cât și de autorul intervenientului-apelant - a fost posibilă datorită acordului autorului pârâtei, însă acest fapt nu era de natură a duce la dobândirea servituții de trecere câtâ vreme, fiind necontinuă și neaparentă, aceasta nu poate fi dobândită decât prin titlu.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal pârâta și intervenientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
.//.
-4-
1.
În recursul său pârâta invocă nulitățile înscrise în art.304 pct.7, 8 și 9 cod pr.civilă, susținând în fapt următoarele:
.- Hotărârea instanței de apel nu numai că nu este pe deplin motivată dar în această motivare insuficientă instanța se contrazice.
Arată recurenta sub acest aspect, că deși tribunalul face trimitere la disp. art.616 cod civil, nu analizează situația de fapt dedusă judecății, mai mult dă eficiență doar unor anumite probe care au putut conduce la schimbarea sentinței, ignorând probele administrate la cererea pârâtei, respectiv declarațiile martorilor și înscrisuri, titluri de proprietate.
.- În continuare recurenta prezintă argumentele de fapt, cu trimitere la actele dosarului care au constituit apărarea sa în fața primei instanțe și apreciează în esență că reclamanții și-au creat prin convenția lor o cale de acces la drumul public pe care însă nu și-au mai păstrat-o prin partajul succesoral, astfel că în cauză nu sunt incidente disp. art.616 cod civil.
.- În plus, este de reținut și faptul că prin procesul-verbal nr.544/1995 de punere în posesie a reclamanților, ca efect al ieșirii din indiviziune, pe partea de nord a terenului acestora exista un drum de acces dar ulterior, prin formarea loturilor această cale de acces nu a mai fost menținută.
.- În fine, recurenta arată că prin admiterea cererii reclamanților se aduce o atingere dreptului său de proprietate atâta timp cât reclamanții își pot crea cale de acces pe terenul proprietatea lor, așa cum a existat dintotdeauna dar pe care au desființat-
Se solicită, pentru motivele invocate, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți ca nefondat.
2.
Recurentul-intervenient invocă în drept nulitățile înscrise în art.304 pct.7, 8 și 9 cod pr.civilă și arată următoarele.
.- Ambele hotărâri sunt nelegale pentru că nu au soluționat două dintre cele trei capete de cerere formulate de reclamanți, respectiv grănițuirea și obligarea pârâtei la plata echivalentului lipsei de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
.- Hotărârea instanței de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea disp. art.616 cod civil întrucât, instituind o servitute de trecere nu a stabilit și o justă despăgubire în favoarea pârâtei.
.- Hotărârea instanței de fond este nemotivată, nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu.
.- Se susține de recurent că atât din planul cadastral depus de reclamanți, cât și din depozițiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile de la dosar, rezultă fără dubii că drumul de acces între proprietățile părților a existat, probe care însă au fost ignorate de prima instanță și greșit analizate de instanța de apel.
.- În plus, din probele administrate în fața primei instanțe, se susține în continuare, a rezultat în mod evident că nu are nicio posibilitate de acces la proprietatea sa, singura cale de acces fiind cea evidențiată în rapoartul de expertiză întocmit de, probă care nu a fost luată în seamă de instanță.
.- Se mai arată de recurent că existența drumului de acces între proprietatea sa și cea a pârâtei a fost dovedită cu sentința civilă nr.616/20.01.1995
-5-
Judecătoriei Târgoviște dar și cu planul cadastral și actul de proprietate ale reclamanților.
Se solicită, pentru motivele arătate, admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și pe fond admiterea cererii de intervenție și respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată următoarele:
.1.
Este fondat recursul declarat de pârâtă și va fi admis în baza disp. art.312(1), (2) și (3) rap. la disp. art.304 pct.9 cod pr.civilă, pentru următoarele:
În sensul art.616 cod civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru eploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Noțiunea de "loc înfundat" se definește ca fiind acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică.
În practica și literatura de specialitate s-a stabilit constant că, din dispotițiile art.618 și art.634 cod civil rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei și nu să se ia în considerare, în mod precumpănitor și exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu s-a decis și că în cazul în care înfundarea locului este rezultatul faptei proprietarului sau chiar al neglijenței sale, trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului, astfel cum el se găsea în starea inițială.
În speță, prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la grănițuirea proprietăților învecinate și la asigurarea unei servituți de trecere la calea publică către terenul lor precum și obligarea aceleiași pârâte la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
Au susținut reclamanții că terenurile lor se învecinează pe latura de nord cu proprietatea pârâtei și este înfundat din cauze independente de voința acestora iar din anul 2003 și până în prezent pârâta nu le mai permite în niciun fel trecererea către terenul lor, aceasta desființând drumul de acces existent care a fost utilizat dintotdeauna atât de reclamanți cât și de vecinii lor, fiind de altfel și prevăzut în Planul de amplasament și de delimitare a terenului.
În apărare, pârâta a susținut sub un prim aspect că nu se impune grănițuirea deoarece proprietățile sunt bine delimitate prin gard, Ť. și țeavă iar cu privire la dreptul de servitute s-a arătat că exista un drum de acces pe care însă reclamanții l-au desființat și ca atare admiterea unei cereri ar fi de natură să aducă atingere dreptului său de proprietate cu atât mai mult cu cât suprafața de teren deținută în fapt de pârâtă nu corespunde cu cea din hotărârea de partaj, fiind mai mică.
În cauză s-a efectuat și o expertiză de specialitate pentru a identifica terenurile părților și se stabili dacă s- ocupat vreo suprafață de teren din
-6-
proprietatea reclamanților, urmând a se avea în vedere și a se crea și o eventuală servitute de trecere.
Analizând materialul probator administrat cu înscrisuri, depoziții de martori și expertiză de specialitate, instanța fondului a apreciat că acțiunea reclamanților nu poate fi primită întrucât originea înfundării terenului fără ieșire la calea publică a fost creată de reclamanți care, după ce și-au partajat terenurile succesorale împreună cu ceilalți moștenitori, nu și-au lăsat cale de acces la drumul public.
Pentru a infirma în parte soluția fondului, instanța de control a reținut în esență ca fiind criticabilă motivarea primei instanțe în sensul că înfundarea fondului dominant s-ar fi datorat faptei reclamanților ca urmare a partajului cu ceilalți moștenitori atâta vreme cât nu a fost vorba despre un partaj voluntar ci împărțeala s-a realizat în urma unui proces de partaj.
Hotărârea astfel pronunțată este însă deficitară sub aspectul cerințelor imperative înscrise în art.261(1) pct.5 cod pr.civilă, care prevăd obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au formulat convingerea precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Or, argumentarea soluției date de tribunal se bazează doar pe probatoriile administrate de reclamanți cu trimitere la înscrisurile folosite de aceștia în susținerea cererii precum și declarația martorului audiat la propunerea lor, ignorând însă celelalte probe a căror analiză ar fi condus la o conclutie diferită.
Astfel, este de necontestat că la momentul întocmirii procesului-verbal de punere în posesie nr.544 din data de 20.04.1995 (fila 8 dosar fond) privind punerea în executare a sentinței civile nr.3889/1994 a Judecătoriei Târgoviște (care de altfel reprezintă titlul de proprietate invocat de reclamanți, exista un drum de exploatare care putea fi folosit de către proprietarii terenurilor pentru accesul la drumul public, nepunându-se în discuție existența unui astfel de drum la hotarul cu - autorul pârâtei.
Existența drumului de exploatare rezultă implicit și din susținerea intervenientului care a cerut ca pârâta să fie obligată să elibereze drumul de exploatare care ar fi permis accesul său și al reclamanților la proprietățile pe care le dețin dar și din sentința civilă nr.626/20.01.1995 a Judecătoriei Târgoviște prin care proprietarei terenului înstrăinat ulterior intervenientului (G ) i se respinge cererea de creare a drumului de servitute pe terenul unuia dintre vecinii săi cu motivarea că exista un drum de exploatare prin partea de nord a terenului.
Așadar, în acest context probator, instanța de fond a apreciat corect că la un moment dat pentru terenurile pe care le dețin în prezent reclamanții s-a creat un drum de exploatare, care însă a fost desființat de ei prin efectuarea împărțelii judiciare.
Este irelevant faptul că situația de "loc înfundat" nu a fost determinată de un partaj voluntar ci de un partaj judiciar, practica fiind constantă în sensul ca în situația în care, prin partajare s-a omis a se stabili calea de acces pentru parcelele fără ieșire la drumul public pentru unii dintre proprietari, aceștia pot pretinde ieșirea la drumul public numai pe fondul unuia din foștii coproprietari, nu și pe fondul unui alt proprietar străin de coproprietste.
Față de cele mai-sus arătat, reținând că hotărârea pronunțată de tribunal a
-7-
fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a disp. art.616 și urm. cod civil, fiind incident motivul de modificare înscris în art.304 pct.9 cpd pr.civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în parte decizia în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți și va menține restul dispozițiilor deciziei.
.2.
Recursul declarat de intervenient este nefondat și va fi respins având în vedere următoarele:
Întrucât criteriile înscrise în primele două motive de recurs vizează nepronunțarea instanțelor pe toate capetele de cerere cu a căror soluționare au fost investite și respectiv încălcarea disp. art.616 cod civil fașă de faptul că instituind servitutea nu s-a stabilit și o justă despăgubire în favoarea pârâtei, Curtea reține că recurentul-intervenient nu a suferit un prejudiciu și ca atare nu justifică interesul în formularea acestora, situațiile criticate referindu-se la aspecte care puteau fi, eventual, invocate de părțile ce ar fi fost vătămate, în speță reclamanții sau pârâta.
Cât privește respingerea cererii de intervenție, Curtea constată că instanțele au analizat corect probele cauzei cu trimitere la dispozițiile legale în materie.
Atât prima instanță cât și instanța de apel care a confirmat hotărârea sub acest aspect, au argumentat în fapt și în drept, cu respectarea disp. art.261 pct.5 cod pr.civilă, care au fost motivele pentru care s-a apreciat că cererea intervenientului nu poate fi primită.
În fapt, intervenientul a solicitat ca pârâta să elibereze drumul de exploatare care asigură accesul la terenurile proprietatea reclamanților și intervenientului.
Ulterior, prin precizarea cererii sale (fila 123 dosar fond) intervenientul a arătat că nu solicită o servitute de trecere pe terenul pârâtei ci obligarea acesteia să lase calea de acces între drumul cimitirului și DE 389/2.
Analizând probatoriul cauzei, instanțele au reținut corect că în speță nu s-a dovedit ocuparea drumului de exploatare de către pârâtă pentru a se justifica obligarea acesteia să-l elibereze, mai mult chiar din constatările expertizei întocmite în cauză (filele 32-100 dosar fond) rezultă că în fapt pârâta ocupă doar suprafața de 3856 mp. teren față de suprafața de 3870 mp. înscrică în varianta de partaj de pe urma defunctului.
În plus, din măsurătorile efectuate la fața locului, nu rezultă că aceasta ar fi acaparat din terenul reclamanților.
Pentru aceleași considerente care au fost avute în vedere la motivarea soluției de admitere a recursului declarat de pârâtă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond prin care s-a respins cererea în crearea servituții, este corectă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în B,-,.11,.A,.1, jud.I împotriva deciziei civile nr. 355 pronunțată la data de 24 septembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu
-8-
cu reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în B,-,.434,.A,.9,.38, sector 2 și intervenientul, domiciliat în B,., nr.107-119, - 1,.B,.2,.41, sector 2, și în consecință:
Modifică în parte decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul, domiciliat în B,., nr.107-119, - 1,.B,.2,.41, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 355 pronunțată la data de 24 septembrie 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, și, toți cu domiciliul ales în B,-,.434,.A,.9,.38, sector 2 și pârâta, domiciliată în B,-,.11,.A,.1, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae
C - - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
3 ex./17.02.2009
f- Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
-
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Gherghina Niculae
