Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1070/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1070

Ședința publică de la 19 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect servitute.

La apelul nominal, au lipsit recurenții reclamanții și și intimata pârâtă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat:

- cererea depusă la dosar prin care recurenții reclamanții și învederează instanței că renunță la judecarea cauzei, solicitând a se lua act de această cerere, după care:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 470/05.02.2009, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției achizitive invocată de pârâta.

S-a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților și, astfel cum a fost precizată împotriva pârâtei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantului - soțul reclamantei, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,65 ha teren, în condițiile Legii nr.18/1991, cu titlul de proprietate nr.13088/33/26.09.2001, din care face parte și terenul intravilan în suprafață de 0,2631 ha, ce se învecinează la cu proprietatea pârâtei .

În considerentele sentinței civile nr.1999/30.04.2008 a Judecătoriei Caracal, s-a reținut că, potrivit declarației martorului, dar și cum rezultă din procesul - verbal de constatare nr.68/11.03.2008 al Primăriei, pârâta are plantat un salcâm, un și un, cu nerespectarea distanței legale, același martor precizând că doi dintre acești pomi afectează rezistența casei reclamanților și chiar și cimentul din curte.

Reclamanții și, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr.3551/207/30.06.2008, au solicitat instanței să se dispună îndreptarea erorii ce s-a strecurat în hotărârea pronunțată în dosarul nr- soluționat de Judecătoria Caracal, în sensul ca în loc de să se menționeze stejar, totodată reclamanții solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună și scoaterea din a stejarului, precum și a arborilor aflați la mai puțin de 2 de hotarul despărțitor dintre aceștia și pârâta, în număr de 27.

Prin încheierea pronunțată la data de 1.10.2008, de Judecătoria Caracal, în ședința Camerei de Consiliu, în dosarul nr-, s-a respins capătul din cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta, privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.1999/30.04.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, iar prin încheierea din 15.10.2008, pronunțată în același dosar, în baza dispozițiilor art. 246 cod procedură civilă, s-a luat act că reclamanții și au renunțat la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta, privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1999/30.04.2008.

S-a mai reținut că pârâta a moștenit de la tatăl său, o casă construită din paiantă, acoperită cu țiglă, situată pe suprafața de 250. teren, menționându-se în certificatul de moștenitor nr.846/15.10.1985 că imobilul compus din casă și teren au fost bunuri proprii ale defunctului, dobândite prin anii 1935 - 1940, prin construcție fără autorizație și prin moștenire.

În baza considerentelor arătate mai sus, instanța a admis excepția prescripției achizitive invocată de pârâta și, în consecință a respins ca fiind prescrisă acțiunea în raport de vârsta arborelui și având în vedere că dreptul de a avea plantații la o distanță inferioară celei legale constituie o servitute aparentă supusă prescripției achizitive.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr.198 din 29 iunie 2009, pronunțată în dosar nr-, s-a respins ca nefondat și a au fost obligați apelanții la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că intimata pârâtă a dobândit prin prescripție achizitivă de 30 de ani dreptul de a avea plantat arborele la o distanță inferioară celei legale de 2. față de limita fondului vecin, conform art. 607 Cod civil, soluționând în concluzie cauza pe temeiul acestei excepții corect reținute.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții și.

Prin cererea de recurs au criticat decizia pronunțată de către Tribunalul O l t, în sensul că instanța nu a răspuns la toate motivele de apel invocate, că în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc aspecte privitoare la declarațiile martorilor invocate de către reclamanții în apel și, că, instanța de apel nu a avut în vedere toate actele prezentate în cauză, implicit decizia civilă nr.4539/28.11.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr-.

La termenul de judecată din data de 19 oct.2009, recurenții au declarat în scris, în condițiile legii, că renunță la judecarea recursului prezent (fila 6 dosar).

Având în vedere dispoz.art.246 Cod pr. civ. instanța de recurs va lua act de retragerea recursului, chiar dacă intimata nu a fost prezentă pentru a-și da acordul; în această situație, nu sunt aplicabile dispozițiile susmenționate care se referă la cererea de chemare în judecată și prevăd că, după ce s-a intrat în dezbaterea fondului, este necesară învoirea celeilalte părți. -și recursul, recurenții achiesează la hotărârea instanței de apel, hotărâre la care și intimata a achiesat, neformulând recurs împotriva acesteia.

În concluzie, instanța va lua act că recurenții reclamanți renunță la judecarea recursului formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțare la judecarea recursului formulat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.198 din data de 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

2 ex./06.11.2009

.

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1070/2009. Curtea de Apel Craiova