Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 244/R/2008
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen
: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta SRL Z și, respectiv, de pârâta împotriva deciziei civile nr. 78 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect servitute de trecere.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - SRL, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtei recurente să se prezinte la cauză.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente - SRL, avocat, și reprezentanta pârâtei recurente - SRL, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente - SRL depune la dosar, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 2617 din 5 decembrie 1991 Curții Supreme de Justiție și decizia nr. 136 din 20 ianuarie 1994 Curții Supreme de Justiție, și un extras din Monitorul Oficial al României nr. 1066/17.11.2004.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea propriului recurs, așa cum a fost formulat. De asemenea, pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâta recurentă, în primul rând pe temeiul excepțiilor ridicate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei recurente arată că diferența de taxă de timbru la care recurenta reclamantă a fost obligată prin decizia instanței de apel, nu a fost încă achitată de către aceasta, însă, a fost emisă somația de plată, ceea ce înseamnă că reclamanta recurentă va achita în viitor această sumă.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea propriului recurs, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. De asemenea, solicită respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de reclamanta - SRL, conform motivelor arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 177/22.01.2007 a Judecătoriei Zalău, dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL Z împotriva pârâtei - SRL și, în consecință, s-a stabilit, în favoarea reclamantei, servitutea de trecere pe o lungime de 1069,53 și o lățime de 4,5, în favoarea nr.top. 2224/a/1/5/1/b, peste terenul proprietatea pârâtei, cu nr. cadastral 3666 din CF 1906/N Z, în suprafață totală de 72.066 mp, pe aliniamentul hașurat cu galben în planul de situația anexa 1 la raportul de expertiză efectuat de ing., parte integrantă din hotărâre; s-a dispus notarea în CF a dreptului de servitute; s-a admis în parte cererea pârâtei interveniente - SRL, iar reclamanta a fost obligată să-i plătească acesteia suma de 164.892,04 lei reprezentând: 153.646,54 lei, cota-parte din valoarea terenului pentru care s-a stabilit servitutea de trecere, și 11.245,5 lei cota-parte reprezentând contravaloarea serviciilor de pază aferente anului 2006; s-a respins cererea pârâtei pentru obligarea reclamantei la plata despăgubirilor reprezentând întreținerea, repararea și împrejmuirea, ca nefondată; s-a constatat că pârâta - SA S nu mai are calitate procesuală pasivă; reclamanta a fost obligată la 4.545 lei cheltuieli de judecată parțiale, după compensare, în favoarea - SRL.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, reclamanta este proprietara unor construcții înscrise în CF 9227 Z, nr. top. 2224/a/1/5/1/b, terenul în suprafață de 514,8 mp fiind proprietatea Statului Român. Pârâta - SRL a cumpărat de la - SA S imobilele în suprafață totală de 72.066 mp, evidențiate în CF 1906/N Z, nr. cadastral 3666.
Prin expertiza tehnică efectuată de ing. s-a învederat că terenul de 583 mp, proprietatea Statului Român, pe care este amplasată hala de producție proprietatea reclamantei, constituie loc înfundat și necesită stabilirea unei servituți de trecere până la drumul public.
propus de expert este hașurat cu galben în raportul de expertiză, în lungime de 1.069,53 și lățime de 4,5, este propus să treacă pe parcelele cu nr. top. 1860/1/1/3/b, 1860/2/1/20, 1860/2/1/6 și 22245/a/2/1/a/3, dar nu reprezintă calea cea mai scurtă, întrucât în zonă mai există și alte proprietăți care trebuie să beneficieze de servitute și acest traseu poate fi folosit de toate firmele existente pe platforma industrială din.
Cererea reclamantei de instituire a servituții de trecere este fondată, fiind îndeplinite cerințele art. 616 - art. 618. civ.
Rezultă și din expertiza efectuată de ing. că reclamanta nu-și poate folosi construcția în lipsa unui acces la drumul public, cel practicat de zeci de ani, peste terenul ce a aparținut antecesoarei - SRL prezentând inconveniente grave, neasigurând o securitate a transportului.
Art. 616. civ. stabilește în favoarea proprietarului fondului aservit dreptul la despăgubiri pentru folosirea terenului afectat de servitute.
- SRL a solicitat plata unor despăgubiri civile constând în suma de 167.353 lei, cota-parte din valoarea drumului afectat servituții, raportată la prețul de 122 lei/mp.
Expertul a evaluat mp de drum betonat la suma de 122 lei, iar suprafața totală a servituții este de 4.812,88 mp.
La calculul despăgubirilor trebuie avută în vedere suprafața totală afectată servituții, precum și faptul că mai există alte beneficiare ale servituții de trecere, reclamantele din dosarele nr. 430/2006 și 136/2006, pe rolul Judecătoriei Zalău, respectiv - SRL și - SRL. Alături de acestea, însăși pârâta - SRL folosește acest drum betonat pentru accesul la propriile utilități.
Valoarea suprafeței de 4.812,88 mp, împărțită la patru, reprezintă suma de câte 126.232,94 lei pentru fiecare dintre societățile care folosesc drumul.
S-a mai cerut, de către proprietara fondului aservit, suma de 13.054,6 lei/an reprezentând cota-parte din cheltuielile de pază, întreținere și reparare a drumului, aceste din urmă pretenții nefiind întemeiate.
Au fost dovedite, însă, cheltuielile de pază suportate de - SRL, conform contractului pentru prestări servicii nr. 4/2005 și actului adițional încheiat cu - SRL în anul 2006.
Pârâta a achitat, lunar, pentru depozitul din suma de 3.748,5 lei, care înseamnă, pe an, valoarea de 44.982 lei; împărțită la patru, rezultă suma ce revine reclamantei, adică 11.245,5 lei.
Despăgubirile sunt datorate deoarece, chiar dacă paza este asigurată pentru imobilele proprietatea pârâtei, reclamanta este ținută să contribuie la aceste cheltuieli, beneficiind implicit de aceste servicii de pază; reclamanta nu poate impune pârâtei să renunțe la aceste servicii pentru că ar însemna o exercitare abuzivă a dreptului de servitute.
Prin decizia civilă nr. 78/13.09.2007 a Tribunalului Sălaj, dosar nr-, s-a admis apelul reclamantei - SRL și sentința a fost schimbată în parte, în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de - SRL, care a fost respinsă în întregime, reclamanta apelantă fiind obligată să plătească 3.664,39 lei diferență taxă judiciară de timbru în apel.
În considerentele deciziei se arată că, în ceea ce privește stabilirea servituții de trecere, judecătoria a avut în vedere existența căii de acces betonate, amenajată și folosită în același scop de către mai multe societăți comerciale. Chiar dacă aceasta nu este varianta cea mai scurtă de ieșire la drumul public, traseul adoptat nu este împovărător pentru pârâtă, fiind și cel solicitat chiar de către reclamantă.
Despăgubirile calculate de prima instanță nu pot consta în plata contravalorii prețului necesar construirii unui metru pătrat de drum nou, raportat la suprafața din servitute ce revine fiecărei societăți comerciale ce îl folosește.
Paguba produsă fondului aservit este cea care rezultă din aservirea fondului sau din cauza creării servituții de trecere, eventual paguba pricinuită prin ocuparea porțiunii de drum, și nu valoarea unui drum nou, cum a reținut prima instanță.
Nu se poate considera în speță că s-a cauzat o pagubă proprietarului imobilului aservit, întrucât și el însuși exercită dreptul de trecere pe drumul din litigiu.
În condițiile în care proprietarului fondului aservit nu i se creează o pagubă sau dacă înfundarea locului este consecința unui act de înstrăinare încheiat de proprietarul locului aservit, cum este în speță, proprietarul locului înfundat nu datorează nici o despăgubire, situație în care prima instanță greșit a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta la plata contravalorii unui drum nou.
Este netemeinică și obligarea reclamantei la plata contravalorii serviciilor de pază, în condițiile în care contractul de prestări servicii a fost încheiat între pârâtă și firma respectivă, neexistând un contract opozabil reclamantei, iar actul adițional a avut ca obiect depozitul pârâtei, nu și imobilele aparținând reclamantei.
Întrucât apelanta a contestat despăgubirile datorate, care se timbrează la valoare, urmează ca, în baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, aceasta să fie obligată la plata diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.664,39 lei.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte reclamanta - SRL Z, solicitând obligarea pârâtei - SRL la plata cheltuielilor de judecată către aceasta în sumă de 3.664,39 lei, diferența taxă de timbru stabilită în sarcina ei prin hotărârea tribunalului, iar pe de altă parte pârâta - SRL, care, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre judecare la prima instanță, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului reclamantei și păstrării sentinței primei instanțe.
În motivarea recursului, pârâta susține că se impune casarea cu trimitere întrucât tribunalul nu face nici o referire la apărările sale, ceea ce echivalează cu o nemotivare și încălcare a dreptului la apărare.
Instanța de apel nu se pronunță asupra stabilirii servituții pe drumul cel mai scurt, așa cum a cerut și reclamanta, iar despăgubirile au rămas neclarificate.
Nu a existat un rol activ în vederea stabilirii situației reale, de fapt și de drept.
Arată că, prin întâmpinarea depusă în fața judecătoriei, aceasta a precizat că în zonă există un alt drum ce asigură accesul reclamantei la calea publică, având pretenții proprii, concretizate în valoarea terenului aferent servituții, valoarea drumului betonat și a împrejmuirilor, impozitele și taxele legale datorate, întreținerea, repararea și paza obiectivului.
A solicitat administrarea de probe, dar instanța a încuviințat doar expertiza topografică și expertiza tehnică de specialitate.
Tribunalul nu se pronunță asupra solicitării apelantei, de constituire a servituții pe drumul cel mai scurt.
Instanța de apel reține doar argumentele reclamantei, contrar probelor de la dosar.
Nu există nici un impediment la admiterea cererii ca despăgubirile să fie egale cu valoarea de circulație a terenului care rămâne în folosința exclusivă a fondurilor dominante.
Toate societățile comerciale aflate în perimetrul fostei baze de producție beneficiază de paza pe care o asigură aceasta, care, pentru perioada septembrie 2005 - septembrie 2007, sunt în sumă de 109.242 lei.
Toate aceste firme profită de serviciile pe care le suportă exclusiv - SRL, sume ce trebuie recuperate, proporțional, de la toți beneficiarii sistemului unic de pază.
Acest drum de trecere acordat intimatei nu mai este folosit de către - SRL.
Instanța de apel nu a avut în vedere și interesul proprietarului fondului aservit.
Concluzia este că instanțele nu au lămurit care este drumul cel mai scurt pe proprietatea recurentei, dacă există și un alt drum, nu au calculat despăgubirile real datorate proprietarului fondului aservit.
Prin întâmpinarea formulată în cauză ( 30), pârâta - SRL a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca inadmisibil, aceasta având dreptul de a formula, împotriva taxei de timbru la care a fost obligată, cerere de reexaminare, potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Taxa judiciară de timbru trebuia plătită anticipat, iar respingerea recursului se impune și pe fond.
Prin întâmpinarea formulată față de recursul pârâtei ( 38-41), reclamanta - SRL a solicitat respingerea recursului înaintat de pârâtă și menținerea deciziei, ca fiind legală.
Subliniază reclamanta că pârâta nu mai are posibilitatea, direct în recurs, să critice sentința judecătoriei în legătură cu traseul servituții de trecere și despăgubirile ce nu i-au fost acordate de către prima instanță, câtă vreme aceasta nu a atacat hotărârea cu apel, sub acest aspect recursul fiind inadmisibil. Se menționează de către reclamantă că recursul formulat de - SRL este motivat doar pe netemeinicie, fiind inadmisibil și din acest punct de vedere.
Recursul este și nefondat, deoarece pârâtei nu i se aduce nici un prejudiciu prin folosirea drumului, practicat în acest scop de circa 30 de ani.
În ceea ce privește recursul reclamantei - SRL, acesta urmează să fie respins, motivat pe următoarele considerente:
Apelanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru la valoarea contestată în apel, de 3.664,39 lei, în baza art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 tribunalul stabilește, în dispozitivul deciziei, obligația reclamantei - SRL de plată a diferenței de timbraj rămasă neachitată.
Obiectul recursului reclamantei îl reprezintă această îndatorire fixată în sarcina sa, în sensul ca, pe calea reglementată în art. 274.pr.civ. obligația să fie transferată în contul părții căzute în pretenții, sub forma cheltuielilor de judecată ce i se cuvin.
Excepția inadmisibilității acestui recurs, opusă de către pârâta - SRL, este neîntemeiată, întrucât - SRL nu contestă legalitatea măsurii dispusă de tribunal, nu critică hotărârea sub acest aspect, acceptând că datorează suma de 3.664,39 lei, însă dorește ca la această sumă să fie obligată pârâta, ca urmare a căderii sale în pretenții față de reclamantă, conform art. 274.pr.civ. așa încât nu poate fi vorba de o cerere de reexaminare de natura celei reglementate în art. 18 din Legea nr. 146/1997.
cuantumul timbrajului la care a fost obligată de către tribunal, Curtea constată că obiectul recursului reclamantei nu îl reprezintă o cerere de examinare la taxa de timbru stabilită de tribunal, ci pur și simplu dorește ca, față de căderea sa în pretenții, pârâta, să fie obligată către reclamantă la plata și a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.
O atare solicitare ar fi fost admisibilă în situația în care reclamanta ar fi dovedit, prin depunerea la dosar a unei chitanțe doveditoare, că a achitat suma de 3.664,39 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel.
Or, o atare dovadă nu a fost făcută, reprezentanta reclamantei învederând instanței de recurs, în ședința publică din data de 28.01.2008, că reclamanta nu a achitat încă acest timbraj restant, însă, îl va achita în viitor, ca urmare a faptului că a fost emisă somația de plată.
Pe cale de consecință, având în vedere că încă reclamanta nu a achitat această sumă, Curtea apreciază că pârâta nu poate fi obligată la plata către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, a acestei sume, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. raportat la art. 274.pr.civ. și art. 1169. civ. urmează să respingă recursul reclamantei.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea constată că acesta este și nefondat, și parțial inadmisibil, pentru motivele ce urmează a fi expuse.
- SRL, ca urmare a faptului că a cumpărat imobilele în litigiu de la - SA Z, a dobândit calitatea de pârâtă în prezenta cauză, deși a fost denumită și intervenientă în fața primei instanțe, iar pretențiile proprii formulate împotriva reclamantei reprezintă obiectul cererii sale reconvenționale.
Prin sentința dată de prima instanță s-a admis acțiunea reclamantei și s-a instituit servitutea de trecere în favoarea acesteia, pe terenul proprietatea pârâtei - SRL, pe o lungime de 1.069,53 și o lățime de 4,5, pe aliniamentul hașurat cu galben în raportul de expertiză întocmit de ing..
Au fost admise în parte pretențiile din cererea reconvențională a pârâtei, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 164.892,04 lei, reprezentând cota-parte din valoarea terenului afectat de servitute și cota-parte din contravaloarea serviciilor de pază aferente anului 2006.
S-au respins celelalte petite având ca obiect plata despăgubirilor constând în întreținerea și repararea drumului, împrejmuirea traseului servituții de trecere.
Hotărârea nu a fost atacată cu apel d e către pârâtă, ceea ce înseamnă că pârâta a achiesat la soluția pronunțată de judecătorie, fiind de acord cu tot ceea ce a statuat această instanță, atât cu modul în care a fost stabilită servitutea de trecere în favoarea reclamantei, cât și cu cuantumul despăgubirilor care au fost stabilite de prima instanță, astfel încât, contestarea pentru prima dată direct în recurs a hotărârii primei instanțe, în virtutea principiuluiomisso media, este inadmisibilă.
Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse hotărârii primei instanțe, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.
În consecință, pârâta nu poate contesta direct în recurs, câtă vreme nu a formulat apel împotriva hotărârii primei instanțe, modul în care prima instanță a stabilit servitutea de trecere în favoarea imobilului proprietatea reclamantei, respectiv, modul în care prima instanță a stabilit despăgubirile pretinse de pârâtă.
Este nefondată și neadevărată susținerea recurentei - SRL că reclamanta a solicitat, în propriul ei apel, schimbarea traseului servituții de trecere și adoptarea unei alte variante de acces la calea publică, câtă vreme reclamanta a atacat hotărârea primei instanțe doar în privința modului de calcul și de evaluare a despăgubirilor datorate proprietarului fondului aservit, în temeiul art. 616 - 618. civ.
În acest cadru procesual nu mai poate fi pusă în discuție varianta însușită de prima instanță ce asigură ieșirea reclamantei la drumul public, la fel nici soluția de respingere a capetelor de cerere din acțiunea reconvențională, referitoare la plata despăgubirilor reprezentând întreținerea, repararea și împrejmuirea. Aceeași excepție a inadmisibilității, ridicată de reclamantă prin întâmpinarea de la fila 38 (comunicată pârâtei - SRL la termenul din 21.01.2008), operează și în legătură cu pretenția pârâtei de obligare a părții adverse la plata contravalorii impozitelor și taxelor legale aferente părții de imobil grevată cu servitute (neacordate prin sentință, hotărâre rămasă neapelată de - SRL).
În speță nu sunt prezente ipotezele reglementate în art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. dar nici situația menționată în art. 304 pct. 7.pr.civ. la care recurenta se referă în cuprinsul memoriului său.
, recursul pârâtei vizează, așa cum pertinent a observat reclamanta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, aspecte de netemeinicie, respectiv, descrieri ale stărilor de fapt, aprecieri de probe, rediscutări de probe, etc. toate aceste aspecte fiind inadmisibile a fi invocate în recurs, prin prisma abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304.pr.civ.
Singurele critici ce pot fi analizate în acest recurs sunt cele vizând admiterea apelului declarat de reclamantă și schimbarea sentinței sub aspectul cererii de intervenție (reconvenționale), în sensul respingerii în întregime, ca nefondată.
Tribunalul a înlăturat dispoziția de obligare a reclamatei la plata despăgubirilor civile de către pârâtă, constând în cota-parte din valoarea terenului afectat de servitute și contravaloarea serviciilor de pază aferente anului 2006, dar această rezolvare s-a făcut printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 616 - 618. civ.
Nu poate fi vorba de o nemotivare a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 7.pr.civ. căci instanța de apel a soluționat cauza în limitele în care a fost legal învestită, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1, art. 292 alin. 1.pr.civ.
Astfel, tribunalul a fost investit prin apelul formulat de reclamantă să cenzureze exclusiv legalitatea și temeinicia dispoziției de obligare a reclamantei la plata despăgubirilor în cuantum de 164.892,04 lei, astfel cum au fost concretizate și justificate în cuprinsul cererii reconvenționale, neavând posibilitatea de a se pronunța și de a stabili alte despăgubiri ce se cuvin proprietarului fondului aservit, prin respectarea principiului disponibilității, în sensul art. 129 alin. ultim pr.civ.
În cadrul procesual dedus judecății, corect a decis instanța de apel că despăgubirile la care este îndreptățit proprietarul fondului aservit nu se pot materializa în contravaloarea terenului grevat de servitute, deoarece acesta nu este privat de dreptul de proprietate asupra imobilului său, fiind afectat doar unul din atributele dreptului de proprietate, și anume folosința.
Proprietarul imobilului aservit are dreptul să pretindă despăgubiri pentru lipsa de folosință a porțiunii de teren asupra căreia a fost instituită servitutea de trecere, în funcție de destinația pe care a avut-o anterior bunul, proporțional cu pagubele ce i se ocazionează prin stabilirea drumului de trecere. În cauză, recurentei - SRL i s-a acordat cu totul altceva, contravaloarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren ce reprezintă traseul servituții de trecere, și nu echivalentul prejudiciului suferit prin folosința de care a fost lipsită asupra acestei porțiuni de imobil.
De asemenea, obligarea intimatei la plata contravalorii serviciilor de pază corespunzătoare anului 2006 nu-și poate avea izvorul în prevederile art. 616 - 618. civ. în contextul în care însăși recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului doar în cursul anului 2006 și instituirea servituții s-a făcut doar la data pronunțării sentinței judecătoriei, 22 ianuarie 2007.
Totodată, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că acel contract de prestări servicii pază a vizat depozitul proprietatea pârâtei - SRL, neexistând un raport de cauzalitate care să justifice suportarea de către reclamantă a contravalorii, pe cotă-parte, a acestor servicii de pază.
Alte motive la care face trimitere recurenta - SRL, în legătură cu modul de evaluare a despăgubirilor și repartizarea proporțională a acestora, țin de netemeinica hotărârii și tind să ducă la o schimbare a situației de fapt incidentă în speță, ceea ce nu mai este posibil, dat fiind că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11.pr.civ. au fost abrogate.
Ca atare, constatând că hotărârea atacată este legală, argumentată corespunzător din punctul de vedere al stării de fapt și de drept, raportat la limitele în care instanța de apel a fost învestită, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul se va respinge și decizia va fi menținută.
Întrucât ambele recursuri vor fi respinse, conform art. 276.pr.civ. vor fi compensate cheltuielile de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta - SRL și respinge recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva deciziei civile nr. 78/13.09.2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Compensează cheltuielile de judecată ale recurenților, în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
2 ex./31.01.2008
jud.apel: /
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen
