Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 2579/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2579/R/2009
Ședința publică din: 19.11.2009.
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.88/A din 1.04.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, privind și pe intimații reclamanți, precum și pe intimații reclamanți, precum și pe intimații pârâți, T, T, T, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului, avocat G, și reclamanta, asistată de avocat, lipsă fiind recurentul, intimatul reclamant și intimații pârâți, T, T, T,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței de către intimații reclamanți și prin avocat G poziția procesuală,având în vedere dispozitivul încheierii anterioare din 22.10.2009.
Reprezentantul recurentului pârât apreciază că prezenta cauză este un litigiu de natură patrimonială evaluabil în bani, valoarea nefiind peste 100.000 lei, iar valoarea servituții fiind sub 100.000 lei, împrejurare față de care potrivit disp.art. 282.pr. civ. Hotărârile judecătorești trebuie atacate doar cu recurs.
Reprezentantul intimaților reclamanți susține poziția procesuală menționată în scris la /fila 48/ a dosarului în sensul de a se constata, caracterul nepatrimonial, neevaluabil în bani a prezentului litigiu, constatarea legalității celui de-al doilea grad de jurisdicție prin calificarea și judecarea ca apel și reținerea și soluționarea recursului ca al treilea grad de jurisdicție ordinară, la nivelul Curții de APEL CLUJ.
Instanța întrucât, deși nu legea taxelor de timbru stabilește natura unui litigiu, jurisprudența pronunțată anterior modificării legii taxelor de timbru, privind timbrajul acțiunilor având ca obiect servituți, stabilea că acțiunea confesorie de servituți sunt nepatrimoniale, iar jurisprudența trebuie să fie una previzibilă, instanța menține această calificare a acțiunii raportată la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de solicitat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, ca fiind fondat, modificarea în tot a deciziei civile nr. 88/A pronunțată de Tribunalul Maramureș ca fiind nelegală și rejudecând solicită admiterea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 2108/2008 pronunțată de judecătoria Vișeu d S u s, în sensul respingerii acțiunii civile și a cererii reconvenționale în totalitate ca fiind netemeinice și nelegale, susținând pe larg motivele de recurs, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită în principal a se constata nulitatea recursului ca nemotivat potrivit art. 302 ind.1 alin. 1 lit. C pr.civ. iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, susținând motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar. Având în vedere motivele de recurs reprezentantul intimaților solicită a se avea în vedere că acestea sunt identice cu motivele de apel, recursul fiind o copie ad literam a motivelor de apel. Deși se indică disp. art.304 pct.7,8 și 9 pr civ, ca temei de drept, așa zisele motive de recurs nu se circumscriu, nici ca formă și nici ca și conținut, acestor dispoziții legale.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2108/21.08.2008, pronunțată de judecătoria Vișeu d S u s, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și respectiv a lipsei de interes a reclamanților și, invocate de pârâtul; a fost respinsă excepția lipsei de interes a pârâților, T, T, T, invocată de pârâtul. A fost admisă excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 3051/2005 a Judecătoriei Vișeu d e, invocată de pârâtul, doar cu privire la acest pârât și față de petitul din acțiunea înregistrată în dosarul nr. 2734/2006, referitor la schimbarea traseului servituții de trecere, constituită in favoarea terenului proprietatea pârâților, ca fond dominant, peste terenul proprietatea reclamanților, ca fond aservit, ca fiind împovărătoare.
Instanța a luat act de renunțarea reclamanților la petitul privind înscrierea unei noi servituți pe nr. top. 6972/a/3 din CF 5693/
Prin aceeași sentință a fost respins petitul privind schimbarea traseului servituții de trecere din acțiunea înregistrată cu nr. vechi 2734/2006, pe excepția autorității de lucru judecat, față de pârâtul și a fost respinsă acțiunea sub aspectul ambelor petite cu privire la ceilalți pârâți.
A fost respinsă exceptia inadmisibilității petitelor din actiunea reconvențională, dosar nr- conexat.
A fost admisă acțiunea reconventională din dosarul conexat formulată de reclamanții si, impotriva pârâtului si in consecință s-a constatat că intre reclamantul și pârât s-a încheiat o convenție în cursul anului 2005, prin care de comun acord au hotărât schimbarea traseului servituții de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 751/1992 a Judecătoriei Vișeu d e, pe noul traseu de pe aliniamentul A-E-D-C colorat cu galben in anexa 1 la raportul de expertiza intorcmit de exp. și în consecință, s-a dispus radierea servituții de trecere notată in CF 5693 nr. top. 7013/1 peste terenul din CF 463 nr. top 7013/2.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților, cheltuieli de judecata în cuantum de 3000 lei.
Pentru a pronunța această hotarâre, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 751/1992 a Judecatoriei Viseu de, s-a constatat că a dobândit dreptul de trecere pe un drum in lungime de 250m si latine de 3,50, peste terenul numitului, drum existent intre casa de locuit si bucătăria de vară.
Terenul asupra căruia s-a stabilit servitutea de trecere a fost vândut de către, reclamanților si, iar servitutea a continuat să fie practicată până in anul 2004, cand aceștia din urmă au solicitat modificarea servituții de trecere motivat de faptul ca aceasta a devenit împovărătoare.
Prin sentința civilă nr. 3051/2004 a Judecatoriei Viseu de s-a respins acțiunea cu motivarea că servitutea nu a devenit împovărătoare.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 554/14.03.2006, a Judecatoriei Viseu de s-a admis acțiunea civilă formulată de, in contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauza, și, aceștia fiind obligați să permită folosința nestingherită a căii de acces stabilită prin sentința civilă 751/1992, de către, hotarârea devenind irevocabilă prin respingerea apelului, respecti a recursului formulat.
In anul 2007, si au mai formulat o acțiune în justiție, prin care au solicitat stingerea servituții de trecere, cererea acestora fiind respinsă ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 2677/2007, rămasă irevocabilă.
În prezenta cauză, se solicită schimbarea servituții de trecere, fiind conexat și dosarul -, în care s-a formulat si cerere reconvențională din partea reclamanților, prin care se solicită a se constata că intre părți a intervenit o convenție cu privire la modificarea servituții de trecere pe un alt traseu.
Din declarațiile martorilor audiati, judecătoria a reținut că între părți exista o asemenea convenție, respectiv o intelegere verbală cu privire la schimbarea servituții de trecere, in sensul că reclamantul s-a obligat sa amenajeze un nou drum de trecere, peste terenul pe care l-a cumpărat special in acest scop, sens in care a fost de acord ca reclamantul să edifice un gard cu fundație din beton, pe partea dinspre locuința reclamantului si care inchidea vechea servitute.
Această nouă cale de acces a fost amenajată, fapt confirmat de expertiza efectuată în cauză, consemnându-se că reclamantul a tubat pârâul pe zona transversală și a consolidat malurile acestuia, astfel ca servitutea se poate exploata in condiții bune.
In privinta excepției lipsei calității procesuale active si a lipsei de interes a reclamanților, excepții invocate de pârât, judecătoria a reținut că problema pusă in discuție de a fost soluționată de ICCJ prin Decizia 123/2005, in sensul că nu prezintă nici o relevanță, daca reclamanții sunt sau nu titularii dreptului de proprietate. Chiar si așa, cu privire la terenul care vizeaza noua servitute de trecere, reclamanții sunt proprietari tabulari, terenul fiind cumpărat de aceștia prin contractul de vanzare-cumparare 544/2005, chiar dacă în prezent pe baza hotărârii Consiliului local acesta a trecut în domeniul public.
De asemenea reclamanții manifestă un interes, în protejarea proprietății lor extratabulare, cu privire la terenul pe care a fost constituită vechea servitute.
Excepția lipsei de interes a celorlalți pârâți a fost apreciată neintemeiată, motivat de faptul că, aceștia se folosesc de servitutea constituita in favoarea pârâtului, deși nu au fost părți in procesul in care aceasta a fost constituită, iar dacă urmează a se schimba aceasta servitute, atât reclamanții cât și pârâții au tot interesul să le fie opozabilă hotărârea instanței.
Prin incheierea civilă din data de 28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Viseu de, s-a admis cererea de indreptare a erorii materiale formulată de reclamanții si, în sensul că prenumele reclamantei este si nu cum din eroare s-a trecut, iar cuantumul cheltuielilor de judecata puse in sarcina pârâtului este de 4600 lei in loc de 3000 lei.
Prin decizia civilă nr. 88/1.04.2009 Tribunalului Maramureșa fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 2108 din 21.08.2008 a Judecătoriei Vișeu d e și împotriva încheierii civile din 28.10.2008 pronunțată de judecătoria Vișeu d S u Apelantul a fost obligat să plătească intimaților și suma de 2.200 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, pe baza probelor administrate, starea de fapt a fost corect reținută de către instanța fondului si de principiu aceasta nu este contestata nici de către apelant, respectiv că exista o servitute de trecere constituită prin sentința civila nr. 751/1992 a Judecătoriei Viseu de, prin care s-a constatat ca a dobândit dreptul de trecere pe un drum în lungime de 250 si lățime de 3,50, peste terenul numitului, drum existent intre casa de locuit si bucătăria de vară a acestuia din urma.
Din probele administrate, rezultă într-adevăr că părțile au avut o înțelegere în sensul schimbării traseului servituții, sens în care intimații-reclamanți au cumpărat un teren, l-au amenajat făcându-l practicabil, si asigurând aceleași condiții de trecere, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor si din raportul de expertiza. Faptul ca această înțelegere nu a fost încheiata in formă scrisa, sau nu a fost valorificată prin încheierea unui înscris autentic, nu este de natura aol ipsi de efecte, atâta timp cât s-a dovedit existența ei.
Expertiza tehnică efectuată în cauză constatat că lucrările efectuate de reclamanți au fost determinate de o necesitate reală, și au avut drept efect ameliorarea condițiilor de exploatare a fondului.
Contrar susținerilor apelantului, judecătoria analizează și se pronunță si cu privire la HCL, reținând acceptul reclamanților că terenul cumpărat de ei si amenajat, să fie folosit ca si cale de acces pentru mai mulți localnici, sens in care să fie cuprins in domeniul public al comunei.
Este de remarcat ca această hotărâre a Consiliului Local are într-adevăr la bază acordul reclamanților și este dată ulterior declanșării procesului, interesul vădit al reclamanților fiind acela de a reglementa situația dintre părți privind servitutea de trecere, în maniera în care să nu-i fie afectată proprietatea si a pune capăt neînțelegerilor continue cu apelantul.
Din această perspectivă, în mod corect instanța fondului a respins excepția inadmisibilității petitelor din cererea reconvențională.
Susținerea din motivele de apel în sensul ca reclamanții nu si-au precizat acțiunea in sensul introducerii in judecată si a altor persoane cărora le este afectat dreptul de proprietate prin instituirea noii servituți, este neîntemeiată. S- dovedit ca terenul pe care este constituită noua cale de acces, a fost cumpărat legal de reclamanți, iar în prezent acesta a fost inclus în domeniul public al comunei, cum de altfel însăși apelantul susține, de altfel nici nu se indică de către acesta care sunt acele persoane vizate.
In ce privește obligarea doar a apelantului-pârât la cheltuieli de judecată, soluția judecătoriei este legală, pârâtul -apelant, fiind singura parte care s-a opus admiterii acțiunii reclamanților.
Cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale, în sensul modificării cuantumului cheltuielilor de judecată, de asemenea s-a apreciat că motivele invocate în apel sunt nefondate. Astfel, se reține că în temeiul art. 281 cod procedura civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
In speță s-au acordat cheltuieli de judecată, producându-se o eroare de calcul atunci când acestea au fost totalizate, sens în care, prin prisma dispozițiilor legale amintite, îndreptarea de eroare în mod corect a fost admisă de instanța fondului.
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termen legal pârâtul, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și, în consecință, respingerea acțiunii și a cererii reconvenționale.
Recursul a fost întemeiat în drept. pe disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civ. fără ca recurentul să arate în mod concret care sunt motivele care se încadrează în fiecare text invocat.
Astfel, în motivarea recursului recurentul arată că, hotărârea atacată este nelegală, începând de la stabilirea cadrului procesual și de la faptul că nu se cunoaște obiectul dedus judecății. Inițial, acțiunea promovată a avut ca obiect obligație de a face - schimbarea servituții de trecere, iar ulterior, constatarea unei convenții verbale și schimbarea traseului servituții.
În mod nelegal instanța de fond, cu încălcarea disp. art. 129 alin. 6 Cod proc.civ. recalifică dreptul pretins, arătând că suntem în prezența unei acțiuni în realizarea dreptului, fără să o fi pus în discuția părților potrivit principiului contradictorialității și a legalității armelor în procesul civil, conform disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de apel nu cenzurează criticile aduse prin declarația de apel, astfel că decizia pronunțată este nemotivată.
Referitor la cererea reconvențională, recurentul apreciază că acțiunea este inadmisibilă, conform excepției lipsei de interes și a lipsei de calitate procesuală activă. Astfel, raportat la concluziile raportului de expertiză, calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută, potrivit disp. art. 41 raportat la art. 112 Cod proc.civ. și art. 634.civil. Reclamanții nu sunt proprietari tabulari în condițiile Decretului nr. 115/1938 sau Legii nr. 7/1996 și nu se înscriu în cazurile limitativ prevăzute de legiuitor referitoare la drepturile dobândite prin succesiune legală sau testamentară, prescripție achizitivă și executare silită care nu se înscriu în cartea funciară, aceștia folosind terenul în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Potrivit aceluiași raport de expertiză sunt identificate cel puțin 3 cărți funciare, însă reclamanții nu au înțeles să-și extindă acțiunea față de toți proprietarii tabulari pentru opozabilitate.
Instanța de apel nu evaluează în vreun fel HCL nr. 39/2007 și, mai mult, apreciază firească împrejurarea că noua cale de acces poate fi în același timp și proprietate privată a unor persoane fizice și domeniu public.
Față de concluziile confuze ale raportului de expertiză, care nu arată cine este proprietarul tabular al terenului cumpărat de reclamanți, instanța de apel prin soluția pronunțată, consolidează nelegal un raport de expertiză, care certifică existența unor proprietari tabulari înscriși înCf 463, nechemați în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
În ce privește convenția verbală încheiată între reclamantul și pârâtul, potrivit obiceiului locului, recurentul a făcut trimitere la disp. Legii nr. 7/1996 și la Titlul X din Legea nr. 247/2005 privind cerințele formei actelor de înstrăinare, iar în ce privește obiceiul locului, a arătat că în speța dedusă judecății nu se încadrează vreunul dintre cazurile prev. la art. 1198 și 1191.civil.
Alte argumente care vin să contrazică teza unei convenții verbale încheiate potrivit obiceiului locului de se prezenta la preot sunt date chiar de către reclamanți, care consacră o servitute e trecere într-un pact comisoriu de gradul IV în cadrul contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu Prin urmare, reclamantul nu era împiedicat să reglementeze în aceeași formă legală, act autentic, situația servituții, și cu pârâtul.
Recurentul mai invocat în sprijinul recursului său Decizia nr. 121/2004 Curții Constituționale, care a reținut că "obiceiul sau cutuma nu poate reprezenta un izvor distinct al dreptului civil, regulile de conduită consacrate de acesta integrându-se în ipotezele și dispozițiile normelor de drept în măsura în care acestea din urmă fac trimitere expresă la obicei".
Reclamanții nu și-au făcut public și opozabil dreptul de proprietate asupra porțiunii A - E, întrucât au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2951 mp în baza unei hotărâri judecătorești de validare unui antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, fără a-și înscrie dreptul în cartea funciară.
În ce privește încheierea de îndreptare a erorilor materiale din 28.10.2008, recurentul a arătat că aceasta este nelegală, cele două instanțe nu rețin și nu determină cuantumul cheltuielilor de judecată. Doctrina și jurisprudența au apreciat ca fiind inadmisibil și nelegal a remedia greșeala privind cuantumul cheltuielilor de judecată pe calea unei cereri întemeiată pe disp. art. 281 Cod proc.civ. "deoarece este vorba de o greșeală de judecată, de fond, nicidecum de o eroare materială de ordin procedural".
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază că recursul este nefondat și, în consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În analizarea motivelor de recurs invocate, recurentul indică temei de drept disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civ. fără însă arăta în mod concret motivarea corespunzătoare pentru fiecare text de lege. Instanța va analiza fiecare temei de drept în parte, astfel:
În ce privește temeiul de drept prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Obiectul acțiunii promovată de reclamanții și îl constituie schimbarea servituții de trecere constituită în favoarea terenului proprietatea pârâtului, peste terenul proprietatea lui.
Prin cererea reconvențională formulată de și înregistrată sub nr-, s- solicitat să se constate că între părți intervenit o convenție prin care pârâtul fost de acord cu schimbarea traseului servituții stabilite prin sentința civilă nr. 751/1992, cu condiția ca ei să amenajeze o altă cale de acces, cu amenajarea pârâului peste care trece noua servitute și să se constate că părțile de comun acord au modificat în anul 2005 traseul servituții de trecere.
Recurentul nu arată în mod concret în ce constă încălcarea acestui text de lege. Curtea constată însă că instanța de apel, verificat stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Aceeași instanță arată în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care înlăturat apărările pârâtului.
Încălcarea art. 129 alin. 6 Cod proc.civ. prin reținerea de către instanța de fond, în motivare, că reclamantul solicită " realizarea unei convenții de către partea care și-a îndeplinit obligația asumată prin aceasta" nu este îndeplinită în cauză. În sensul acestui text de lege era necesară schimbarea obiectului sau cererii de chemare în judecată, fără punerea lor în discuția părților. Ori, instanța de fond, prin aliniatul în legătură cu care recurentul pretinde încălcarea principiului contradictorialității, se referă la analizarea probelor administrate în cauză, din care reiese intenția părților cu privire la schimbarea traseului servituții.
În ce privește temeiul de drept prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ.:
Prin sentința civilă nr. 751/1992 Judecătoriei Vișeul de s- constatat că dobândit dreptul de trecere pe un drum cu lungimea de 250 și lățime de 3,50 pe terenul lui, drum situat între casa și bucătăria de vară a acestuia. a vândut terenul asupra căruia fost stabilită servitutea de trecere reclamanților și.
Acțiunea în grănițuire sau în stabilirea servituții de trecere este la îndemâna și a altor titulari de drepturi reale, nu numai a proprietarilor tabulari, inclusiv a celor care sunt proprietari extratabulari. Prin urmare, reclamanții au dreptul în baza art. 634.civil "să ofere proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeași înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, și acesta nu va putea refuza" (decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 123/12.01.2005).
Prin urmare, reclamanții au calitate și interes în promovarea prezentei acțiuni.
Între părți s-au purtat mai multe litigii în legătură cu traseul servituții de trecere. Astfel prin sentința civilă nr. 554/14.03.2006 s- reținut că între părți intervenit o înțelegere verbală prin care reclamanții s-au obligat să amenajeze un alt traseu care să nu mai treacă printre casa și bucătăria lor de vară, acțiunea fiind respinsă pe motiv că, deși înțelegerea intervenit în urmă cu un an, reclamanții nu au reușit să procure tuburile din beton cu care să regularizeze cursul pârâtului peste care urma să treacă noua servitute.
Prin aceeași sentință, chiar pârâtul recunoaște (pag. 2 alin. 2) că dobândit dreptul de trecere înainte ca reclamanții să fi devenit proprietari, că aceștia s-au obligat să amenajeze un alt traseu, lucru pe care l-a acceptat.
Prin urmare, înțelegerea dintre părți este o certitudine, iar expertiza tehnică efectuată în cauză de expert identificat traseul noii servituți pe aliniamentul A-E-D-C în lungime de 81 m, că în raport de amenajările făcute de reclamant, respectiv mutarea pârâtului pe zona transversală și consolidarea malurilor acestuia servitutea se poate exploata în condiții bune.
Din suprafața ocupată de servitute, conform aceleiași expertize coroborate cu actele din dosarul cauzei, 155 mp în proprietatea extratabulară a reclamanților, 114 mp sunt proprietatea tabulară a reclamanților, iar 112 mp fac parte din nr. top 7013/2 care constituie drumul de trecere pentru nr. top 7013/1, acesta din urmă proprietatea pârâtului, constatări care înlătură susținerea recurentului privind necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.
Contrar susținerilor recurentului, ambele instanțe analizează HCL nr. 39/2007 din care rezultă acceptul reclamantului ca terenul cumpărat de ei și amenajat să fie folosit ca și cale de acces pentru mai mulți localnici, sens în care să fie cuprins în domeniul public.
În ce privește critica adusă încheierii de îndreptare erorii materiale, curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2108/2008 pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, reținând că, cuantumul acestora este compus din taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat și contravaloarea zilelor de muncă în care reclamantul s- prezentat la instanță, raportat la admiterea cererii reconvenționale.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale s- constatat că în dosarul referitor la cererea reconvențională, s-a făcut dovada următoarelor cheltuieli: taxă judiciară de timbru 20 lei, timbru judiciar 0,3 lei, onorariu avocat 2200 lei, onorariu avocat 800 lei, contravaloare expertiză 1200 lei, precum și faptul că părțile s-au deplasat la instanță pentru soluționarea cauzei la cel puțin două termene, astfel că valoarea cheltuielilor de judecată a fost greșit calculată, aceasta fiind de 4600 lei.
Cu privire la contravaloarea zilelor de muncă în care reclamanții s-au prezentat la instanță, s-a avut în vedere faptul că această deplasare a fost făcută și în dosarul nr. 2734/2006, a cărui acțiune a fost respinsă, astfel că aceste cheltuieli au fost acordate doar parțial.
Soluția instanței de îndreptare erorilor materiale este legală, raportat la actele depuse în dosarul cauzei.
Susținerea recurentului că, corectarea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se poate realiza pe calea cererii prev. de art. 281 Cod proc.civ. este greșită. Aceasta, pentru că, în cazul în care în cuprinsul minutei rezultă că instanța l-a obligat la plata cheltuieli de judecată, însă cuantumul acestora a fost greșit stabilit, aceasta constituie o eroare materială care poate fi îndreptată pe calea încheierii prev. de art. 281 Cod proc.civ. și nu o greșeală de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 88 din 1.04.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimaților, suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact. GC
14 ex/2.12.2009
Jud.apel: V,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
