Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 277/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.277/
Ședința publică din 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții:, și, împotriva deciziei civile nr.29 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant, asistat de avocat, care răspunde și pentru recurenții-reclamanți lipsă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.78/2008, emisă de Baroul V și avocat, pentru intimații-pârâți Herăstrău, și Herăstrău, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.64/2008, eliberată de Baroul
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 14 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.98429 din 11 aprilie 2008, eliberată de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței instanței de fond. În subsidiar, solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost analizată una dintre cererile de la dosar, în temeiul art.304 pct.6 Cod procedură civilă. Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată pentru fond, apel și recurs. Apreciază că, terenul este loc înfundat, deși pe una dintre laturi se învecinează cu strada, nu se poate spune ca are acces la calea publică, având în vedere că diferența de nivel este de peste 2, accesul fiind astfel imposibil de realizat. În ceea ce privește garajele edificate pe teren, se arată că acestea au fost construite în baza unei autorizații de construcție, emisă în anul 1973.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, având în vedere că deși pe o latură a proprietății există o diferență de nivel, intrarea din față permite accesul spre ambele proprietăți. Instanțele de fond și apel au dat atenție probelor administrate și au soluționat în mod corect cererea de rectificare de carte funciară. Intimații au cu 90. mai puțin față de suprafața trecută în titlul de proprietate, față de recurenți care au teren mai mult. Schița aflată la 11 din dosar poartă o altă dată de întocmire decât data actului de proprietate, fiind confecționată în alt scop. Recurenții se învecinează pe două laturi cu strada - -, iar în partea din față există o alee betonată, pe care au îngustat-o în mod intenționat pentru a nu o putea folosi în scopul accesului auto.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.5009 din 9 octombrie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa respins cererea prin care reclamanții, și solicitaseră, în contradictoriu cu pârâții Herăstrău, și Herăstrău, pe de o parte obligarea acestora de a le respecta servitutea de trecere cu o lățime de 5 metri și o lungime de cca. 40 metri, existentă pe terenul pârâților de la strada - - și până la garajele proprietatea fiecăruia dintre reclamanți, cu obligarea la desființarea lucrărilor de îngrădire nelegal executate, prin care accesul a fost închis și rectificarea eventualelor evidențe în cartea funciară ce nu ar respecta coordonatele, dimensiunile, suprafețele și vecinătățile proprietății pârâților, pe de altă parte în măsura în care instanța ar fi constatat că nu există o servitute creată, să se constituie una pe același traseu, iar pârâții să fie obligați să desființeze toate lucrările de construcție cu care închid acest acces.
În motivare, instanța reține în fapt că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților, instituită convențional ori legal în favoarea proprietății pârâților.
Până cu circa un an înaintea sesizării instanței însă, a existat un acord tacit al pârâților pentru ca reclamanții să intre cu autoturismul pe o parte din proprietatea lor, fără a-și fi cedat însă, vreodată, dreptul la îngrădirea proprietății, drept de care au uzat în ultima perioadă.
Nici capătul subsidiar de cerere nu a fost găsit fondat, față de faptul că proprietățile reclamanților au toate acces la drumuri publice, inclusiv cu autoturismul chiar dacă ar fi necesară efectuarea unor amenajări asupra proprietăților lor, în sensul amenajării unor diferențe de nivel între limita de la stradă și cea de până la garajele edificate pe teren.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța reține greșit proveniența terenurilor după cum nici nu interpretează corect conținutul actelor prin care li s-au transmis dreptul de proprietate.
Astfel, nu s-a observat că în toate actele prin care li s-a transmis fiecăruia terenul său este trecut ca vecin în partea de răsărit drumul de acces, ceea ce înseamnă că deja exista o convenție prin care acea parte a proprietății pârâților avea rol de acces către restul proprietății păstrate de către vânzătorii comuni și care apoi le-a revenit lor. Inclusiv în actul cu care pârâții au dobândit terenul, acea parte a proprietății este înscrisă cu denumirea de drum de acces și astfel a fost folosită de către toate părțile din 1962 și până în anii 2006-2007, tot astfel fiind figurată în toate schițele, planurile și autorizațiile de construcție obținute în același interval.
Chiar și dacă instanța a constatat inexistența unei convenții în vederea folosirii cu titlu de trecere a terenului, trebuia să observe, cu prilejul cercetării locale, că, deși într-adevăr proprietățile au ieșire la calea publică pe două laturi, diferența de nivel din interiorul acestor proprietăți face imposibil accesul la garajele aflate la o altă cotă decât restul curții, ceea ce creează caracterul de loc înfundat, în sensul dispozițiilor legale.
Pe de altă parte, arată apelanții, instanța nu a cercetat capătul de cerere vizând rectificarea documentației și cărții funciare a proprietății pârâților, în măsura în care acestea nu respectă coordonatele, dimensiunile, suprafețele și vecinătățile reale.
Din decizia civilă nr.29 din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondat apelul reținând în fapt că în cauză nu s-a dovedit existența vreunei servituți convenționale instituită în sarcina proprietății pârâților prin înscrisurile depuse la dosar cu care s-a probat modul în care fiecare dintre părți a dobândit proprietatea sa. Dimpotrivă, din actul cu care pârâții au cumpărat de la proprietarul anterior rezultă că acestora li s-a transmis, fără grevarea de un drept de servitute, porțiunea de acces la restul suprafeței lor.
Simpla susținere potrivit căreia pârâții ar fi îngăduit, o lungă perioadă de timp, apelanților-reclamanți, accesul, s-a constatat de către instanță a nu fi suficientă pentru a ajunge la concluzia că s-ar fi constituit o servitute de trecere în favoarea acestora.
Cum din întregul probatoriu, inclusiv cercetarea locală efectuată de către instanță, a reieșit că fiecare dintre apelanții-reclamanți are acces direct de la calea publică la construcțiile efectuate pe proprietatea lor fiind necesare eventuale amenajări ale acesteia, deci nu este întrunită condiția existenței locului înfundat, s-a constatat nefondată și cererea de constituire a unei servituți de trecere.
Împotriva deciziei, în termen, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motive încadrabile în cele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă dar și pentru motivul considerat de către aceștia a se încadra în cel prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a dat mai puțin decât s-a cerut.
Cu privire la acest ultim punct, recurenții arată că instanței i-a fost solicitată rectificarea documentației și cărții funciare a pârâților, în măsura în care ele nu respectă starea de fapt și de drept a proprietății, iar instanța nu s-a pronunțat.
În ceea ce privește nelegalitatea, se critică motivarea soluției atunci când instanța de apel a considerat că nu poate fi recunoscută o servitute convențională în favoarea proprietăților reclamanților, prin aceea că ea nu a fost transmisă "în proprietatea pârâților".
Se mai critică soluția pentru greșita interpretare a primei vânzări făcute în favoarea părților în ceea ce privește porțiunea de teren trecută cu denumirea de drum de acces. Instanța trebuia să interpreteze această denumire ca instituind în sarcina proprietății pârâților o servitute de trecere în favoarea restului de teren păstrat de către proprietarii inițiali în lungul acestei căi de acces.
La această concluzie trebuia să ajungă și din examinarea conținutului vânzărilor ulterioare care, toate, în partea de răsărit păstrează ca vecinătate calea de acces cerută de diferența mare de nivel față de restul parcelelor.
În acest sens, trebuia să se interpreteze contractele și prin prisma modului de folosință și a tuturor actelor întocmite încă din anul 1962.
Critica, chiar dacă recurenții nu arată, se încadrează în motivul de recurs privind greșita interpretare a actelor deduse judecății.
O altă greșită interpretare a legii o pretind recurenții a consta în aceea că instanța a avut în vedere simplul fapt că proprietatea reclamanților are ieșire la calea publică, fără a ține cont de comentariile aduse de practicienii și teoreticienii dreptului, în sensul că un lot se consideră înfundat și atunci când ieșirea este neîndestulătoare pentru trebuințele exploatării sale.
Or, instanța a arătat că pentru a se ajunge la construcția de pe terenul lor, având destinația de garaj, ar fi necesară amenajarea terenului care este unul în terasă, un asemenea acces fiind posibil numai pe trepte.
Pentru accesul la garajele construite în anul 1973, autorizația emisă a avut în vedere tocmai intrarea dinspre proprietatea pârâților.
În recurs, au fost depuse la dosar înscrisurile prin care părțile își dovedesc dobândirea proprietăților lor, în copii certificate.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor aduse, constată că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor arăta:
În ceea ce privește critica de minus petita, urmează a se observa că dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei tribunalului, precum și la data judecării prezentului recurs, nu prevăd un asemenea motiv de modificare ori casare.
Dimpotrivă, pct.6 la care recurenții se raportează, prevăd drept motiv de recurs numai acordarea a mai mult decât s-a cerut sau a ceea ce nu s-a cerut, de aceea, prezenta C nu poate examina în calea de atac promovată modul de soluționare a cererii subsidiare eventualei admiteri a celor principale.
În ceea ce privește greșita interpretare a actului, Curtea constată că o asemenea greșeală nu s-a săvârșit:
Astfel, cu prilejul transmisiunii, din fosta proprietate, către pârâții din prezenta cauză, a suprafeței de teren pe care aceștia sunt și în prezent proprietari, parcelele au fost identificate prin destinația lor în sensul că, o parte era teren construcție, o parte drum de acces către acestea și o altă parte livadă cu pomi (fila 88).
În mod expres vânzătorii arată că terenul nu este grevat de sarcini.
Nici în actele cu care autorul titlurilor reclamanților a dobândit proprietatea sa, nu se instituie în favoarea acestuia vreo servitute pe terenul menționat într-adevăr ca având destinație de drum de acces, sarcină care să fi fost înscrisă în registrele de publicitate spre a fi opozabil pârâților ce au dobândit ulterior.
Ca atare, o creare prin titlu a unei asemenea servituți nu a fost dovedită în cauză, așa cum corect s-a reținut și de către instanța de apel.
Greșita interpretare a titlului în cauză nu s-a făcut tocmai pentru faptul că în mod expres s-a menționat lipsa oricăror sarcini asupra terenului vândut de către pârâți.
Este adevărat, instanța apelată folosește expresia transmiterii în proprietatea pârâților a unui drept de servitute, dar, probabil, este numai o greșeală de exprimare sau o omisiune de la redactare, ceea ce se putea transmite, fiind, evident, un drept grevat de o servitute.
convențională o perioadă anume nu a fost invocată ca mod de dobândire a dezmembrământului dreptului de proprietate, instanța nefiind investită cu o eventuală acțiune în constatarea uzucapiunii sale, spre a cerceta condițiile cerute de această instituție.
De aceea, starea de fapt, nefondată pe un titlu, nu putea servi în cauza de față eventualei apărări a unui asemenea drept, instanțele nefiind abilitate a cerceta în plus de ceea ce părțile înțeleg să investească din oficiu chestiuni ce nu sunt de ordine publică.
În sfârșit, în ceea ce privește interpretarea noțiunii de loc înfundat, într-adevăr se poate discuta despre o eventuală imposibilitate absolută de acces la proprietate dată de condițiile specifice în care aceasta se situează, însă în cauza de față recurenții încearcă să invoce propria culpă de a-și fi amplasat în interiorul proprietății lor o construcție la care accesul ar vrea să se facă cu autoturismul, destinată adăpostirii acestuia, într-o poziție la care amenajarea accesului ar fi dificilă.
Cum se poate observa recurenții au proprietatea începând de la calea publică, deci nimic nu-i împiedica să evite a se ajunge la o astfel de situație, întrucât nu se pretinde că între calea publică și limita nemijlocită a acestei proprietăți ar exista o diferență de nivel, ci numai între limita dinspre calea publică și cea dinspre proprietatea pârâților.
Aceștia invocă propria lipsă de diligență de a edifica imobile, fără a-și asigura pe cale convențională cu vecinii proprietari de pe latura opusă căii publice servitutea despre care fac vorbire în prezenta cauză.
Într-o atare situație, chiar dacă starea de fapt reținută de către instanțele de fond nu ar fi cea reală, în sensul că reclamanții pot face amenajări în interiorul proprietății lor pentru a intra până la garaje, propria lipsă de diligență a acestora ar face imposibilă gravarea unei alte proprietăți cu o sarcină la care titularii acestora nu-și dau acordul, dat fiind că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a-și apropria un drept.
În realitate, însă, instanța a constata, inclusiv prin propriile simțuri, că starea de fapt nu suscită interpretarea locului ca fiind unul înfundat, or, prezenta instanță, în lipsa unor probe de natură a răsturna cele stabilite în fapt de către instanțele de fond, nu poate examina decât modul de aplicare a legii, la aceeași situație de fapt.
Față de cele de mai sus, urmează ca potrivit art.312 Cod procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, urmează ca recurenții, căzuți în pretenții fiind, să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată prilejuite intimaților pârâți cu apărarea în prezentul recurs, cheltuieli în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva deciziei civile nr.29 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și .
Obligă recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red.-/3.10.2008
GM/2 ex.
Jud.apel:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
