Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
Dosar nr-
DECIZIA NR. 70
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Elena Costea
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 3: Adriana Maria
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în com. jud. D, împotriva deciziei civile nr. 476 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în com. din V sat Mărunțișu jud. D, și, ambii domiciliați în com. jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr. 202 din 4 decembrie 2008, precum și intimații-pârâți asistată și și, reprezentați de avocat din același barou, conform împuternicirii avocațiale nr. 103 din 28 ianuarie 2009.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanța nr. - din 9 ianuarie 2009 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că decizia Tribunalului Dâmbovița este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod pr.civilă. Arată că terenul ce aparține recurentei este pădure și loc înfundat în sensul prevederilor art. 616 Cod civil, situație reținută de ambele instanțe de judecată în baza probelor administrate, însă hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 617 și 618 Cod civil, refuzându-se crearea unei servituți pe terenul pârâților, cu motivarea că paguba ar fi prea mare prin afectarea unei suprafețe de 232. Precizează că drumul de acces sugerat de cele două instanțe, pe terenul moștenitorilor lui, ar afecta o suprafață mai are de teren, respectiv 393. precum și doi proprietari și domeniul public, ceea ce ar duce la încălcarea și a dispozițiilor Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Instanțele anterioare au reținut eronat că domeniul public nu are nici o valoare și că prin afectarea unei servituți de trecere nu s-ar crea nici o pagubă în sensul prevederilor art. 618 Cod civil.
În consecință solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor, admiterea acțiunii și acordarea cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Dâmbovița care este legală și temeinică. Motivele de recurs invocate în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 616 și 618 cod civil sunt nefondate, deoarece reclamanta a solicitat prin cererea formulată crearea unei servituți pe terenul aparținând pârâților pe o suprafață de 232. respectiv o lățime de 3 și lungime de 77,3, pe considerentul că este proprietara unui loc înfundat și că singura cale de acces la drumul public ar fi pe terenul pârâților, precum și pentru faptul că aceștia s-au obligat prin contractul de vânzare-cumpărare prin care au dobândit terenul să permită vânzătoarei, sora recurentei, să treacă la terenul său. Din probele administrate a rezultat că recurenta are ieșire la calea publică prin proprietatea moștenitorilor lui, pe o suprafață de 120.p, cu continuare pe izlazul comunal, precum și faptul că această cale a fost și este folosită de toate persoanele care au terenuri în vecinătatea terenului recurentei, astfel că nu se justifică crearea unei noi servituți. Și ultimul motiv de recurs, cel referitor la încălcarea dispozițiilor legii 213/1998, este nefondat, dat fiind că instanțele au considerat corect că simpla trecere a cetățenilor pe domeniul public nu poate fi de natură a pricinui pagube, câtă vreme bunurile din domeniul public sunt de interes și uz public.
Solicită deci, respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moreni sub nr. 254(- din 25 ianuarie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând crearea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților situat în com. jud.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 2,62 ha cu vegetație forestieră, situat în com., jud. D și că pârâții au cumpărat de la sora sa un teren care se învecinează cu al său și pe care există un drum de acces în suprafață de 232. pe care aceștia nu o mai lasă să-l folosească, îngrădindu-i astfel accesul la terenul său.
A mai arătat reclamanta că autorii săi au folosit acest drum de acces în perioada în care au stăpânit efectiv terenul și că pârâții prin contractul de vânzare-cumpărare s-au obligat să permită accesul sorei sale la terenul său și implicit trebuie să permită și accesul său.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că reclamanta are mai multe variante de ieșire la calea publică, variante mult mai puțin împovărătoare pentru fondurile aservite și pe drumuri mult mai scurte decât cel care s-ar putea crea pe terenul ce le aparține.
Prin sentința civilă nr.505/ 23.06.2008 pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții, și.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat crearea unei servituți de trecere pe proprietatea pârâților, și întrucât este proprietara unei suprafețe de teren de 2 ha și 6200 mp. teren cu vegetație forestieră situat în comuna, jud.D, cu vecinii: N-Ocolul silvic M, S- și, E- și, V-Ocolul silvic M, teren ce nu are ieșire pe calea publică, aspect ce a reieșit atât din declarațiile martorilor cât și din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză.
Același raport de expertiză a concluzionat că, pentru a ieși la calea publică, reclamanta are două posibilități și anume: pe terenul pârâților, urmând a fi aservită o suprafață de teren de 232mp. sau prin terenul moștenitorilor lui cu continuare pe islazul comunal, caz în care ar fi afectată o suprafață de teren de 273 mp. din domeniul public și 120 mp. din terenul proprietarilor moștenitorii lui.
De altfel, din declarațiile martorilor a reieșit faptul că singura cale de acces folosită de reclamanta și de proprietarii terenurilor învecinate a fost cea precizată în a doua variantă a raportului de expertiză, respectiv pe terenul moștenitorilor și islazul comunal.
Ca urmare, în varianta solicitată de reclamantă s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.617, 618 Cod civil.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta arătând că cea mai scurtă cale de ieșire la drumul public era pe terenul pârâților, astfel că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.617 Cod civil.
A mai arătat apelanta că, deși pârâții nu au solicitat despăgubiri pentru paguba produsă prin crearea servituții, inexistența acestora nu putea conduce la respingerea acțiunii.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.294 și urm. Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la 5.11.2008 intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr. 476 din 19 noiembrie 2008 respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a păstrat hotărârea instanței de fond.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat crearea unei servituții de trecere pe terenul proprietatea pârâților situat în comuna, pct."", jud.D, având în vedere că este proprietara unui loc înfundat de 2 ha și 6200 mp. teren vegetație forestieră.
Potrivit art.616 Cod civil, " proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporții cu pagubele ce s-ar putea ocaziona ".
In cauză s-a făcut dovada prin înscrisuri a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului, cât și a faptului că acesta este un loc înfundat, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit.
Art.618 Cod civil reglementează însă modul de creare a servituții, și anume, prin " locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă."
Din raportul de expertiză tehnică judiciară topografică a reieșit că reclamanta mai are o cale de ieșire la drumul public, care a fost folosită în toată perioada, și care afectează doar 120 mp. din alte proprietăți private decât ale pârâților, restul de 273 mp.fiind afectați din domeniul public.
Comparând cele două suprafețe afectate, de 232 mp. din terenul pârâților, și de 120 mp. din terenul altor persoane reiese că această din urmă variantă este mai puțin păgubitoare, și care a fost folosită și în perioada anterioară retrocedării terenului.
In ceea ce privește motivul de apel referitor la acordarea despăgubirilor, și acesta se privește ca nefondat, deoarece aceste despăgubiri nu s-au solicitat și, ca atare, nu au stat la baza hotărârii judecătorești atacate, făcându-se doar o mențiune cu privire la condițiile instituirii dreptului de servitute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 617 și 618 Cod civil, a Legii nr. 213/1998.
Au fost încălcate prevederile articolelor mai sus citate, arată recurenta, deoarece instanța a reținut că servitutea de trecere ar trebui înființată pe terenul moștenitorilor și domeniul public pe o suprafață de 393. mult mai mare, deși crearea servituții pe terenul pârâților ar fi afectat o suprafață mult mai mică, respectiv 234.
Prin crearea servituții de trecere pe terenul pârâților s-ar crea o pagubă mai mică decât prin afectarea unei suprafețe de teren mai mare și domeniul public, instanțele încălcând și proprietatea publică și privată, astfel izlazul comunal nu ar fi protejat, reținând greșit că nu s-ar crea nici o pagubă.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimații-pârâți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual tuturor criticilor invocate.
Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Servitutea este definită ca un drept real în temeiul căruia unui fond numit fond aservit i se impune o sarcină în favoarea unui alt fond numit fond dominant, fonduri care aparțin la doi proprietari diferiți și este reglementată în dispozițiile art. 576-643 Cod civil.
În cauza de față prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat crearea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților, pe o suprafață de 232. susținând că este proprietara unui loc înfundat și că aceasta ar fi singura modalitate de trecere motivând că aceștia ar fi îndreptățiți să-i permită trecerea așa cum rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare nr. - încheiat de sora sa cu pârâții.
Cererea reclamantei a fost respinsă la instanța de fond, soluția fiind menținută și în apel, motivându-se în esență că servitutea de trecere în varianta solicitată nu îndeplinește cerințele art.617 și 618 Cod civil, soluții pe care curtea le apreciază ca legale.
Astfel, din probele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă are ieșire la calea publică prin proprietatea moștenitorilor lui, cu continuare pe islazul comunal, că această cale a fost și este folosită de toate persoanele care au terenuri în vecinătatea terenului reclamantei, iar din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că această cale nu prezintă inconveniente, drum de acces pe care de altfel l-a folosit și reclamanta până în prezent, el afectând doar 120. din alte prioprietăți private decât cei 232. ai pârâtului.
Drumul folosit de către recurenta-reclamantă, ca de altfel și de către proprietarii terenurilor învecinate este așadar, așa cum am arătat mai sus pe proprietatea moștenitorilor lui cu continuare pe, deoarece se situează în prelungirea unei văi de pădure prin care se poate transporta mai ușor materialul lemnos din pădure în localitate.
Este știut că potrivit dispozițiilor art.618 Cod civil la constituirea servituții legale de trecere trebuie să se aleagă trecerea prin locul ce ar provoca cea mai redusă pagubă pentru acela pe al cărui fond urmează să fie deschis drumul chiar dacă în principiu, cum rezultă din art. 617 Cod civil se recomandă trecerea cea mai scurtă.
Prevederile mai sus citate au menirea să diminueze paguba provocată fondului aservit căruia i se impune o sarcină care duce la îngrădirea dreptului proprietarului chiar dacă aceasta reprezintă unica soluție pentru folosirea locului înfundat.
Rezultă așadar că, la stabilirea concretă a servituții de trecere trebuie să se țină seamă atât de interesele obiective și subiective ale proprietarului fondului aservit ca și de nevoia celui care reclamă trecerea, pentru că numai așa se poate garanta utilizarea netulburată a servituții și respectarea sa de bunăvoie.
Concluzionând, așa cum corect au reținut și cele două instanțe de judecată, recurenta-reclamantă are în prezent un drum de acces la calea publică, iar varianta propusă de aceasta pe terenul intimaților-pârâți nu întrunește cerințele dispozițiilor art. 617, 618 Cod civil și nu sunt încălcate nici prevederile Legii nr. 213/1998, în varianta folosită în prezent.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr. Civilă va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă curtea va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimaților-pârâți 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în com. jud. D, împotriva deciziei civile nr. 476 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în com. din V sat Mărunțișu jud. D, și, ambii domiciliați în com. jud.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească 1000 lei cheltuieli de judecată intimaților-pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători,
C
Grefier,
Red. CP
Tehnored.NM
2ex./2.02.2009
f- Judecătoria Moreni
a- Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Elena CosteaJudecători:Elena Costea, Constanța Pană, Adriana Maria
