Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENZRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 80/
Ședința publică din 28 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.276 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.4/2008, eliberată de Baroul A și intimata-pârâtă -, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.2403/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.13605 din 18 ianuarie 2008, eliberată de Primăria municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în raport de dispozițiile art.282(1) Cod procedură civilă, precum și de obiectul cauzei, pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac.
Avocat precizează că, obiectul cauzei este evaluabil, valoarea fiind dată de valoarea terenului, care este sub un miliard lei. În consecință, prezenta cauză are două căi de atac.
Avocat apreciază că, competența de soluționare a recursului revine acestei instanțe, respectiv Curții de APEL PITEȘTI. Solicită cheltuieli de judecată. F
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.1647 din 20 martie 2007, Judecătoria Piteștia admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei -, așa cum a fost modificată, în sensul de a se renunța la judecată față de cel de-al doilea pârâte, instituind, în favoarea terenului proprietatea reclamantei situat în comuna, sat, un drept de servitute materializat prin drumul de trecere identificat în expertiza cauzei prin hașurarea cu culoarea roșu, pe o lățime de 3,6. și învecinat: la Sud cu, iar la cu drumul sătesc, asupra terenului proprietatea pârâtei din aceeași localitate, evidențiat cu culoarea galben în aceeași expertiză. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 818,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și respinsă cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtă.
În motivare, s-a reținut în fapt, că terenul proprietatea reclamantei este unul închis față de orice trecere publică și nu s-a dovedit în cauză înstrăinarea de către autorul acesteia a porțiunii de teren ce asigura vecinătatea nemijlocită a actualei proprietăți cu calea publică, spre a se putea invoca culpa reclamantei în crearea înfundării.
Împotriva sentinței, în termen, a declarat apel pârâta - criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în sensul că în mod greșit s-a considerat nedovedită culpa proprie a reclamantei în crearea stării de înfundare prin înstrăinarea frontului de la drumul public al terenului proprietatea sa.
Astfel, proba fusese făcută prin audierea ca martor a însuși cumpărătorului acestui teren, neputându-i-se pretinde pârâtei depunerea de înscrisuri privitoare la o asemenea convenție.
Pe de altă parte s-a pretins că în mod greșit instanța a stabilit că nu ar exista o altă cale de acces, deși exista o asemenea posibilitate și pe marginea zăvoiului ce se învecinează pe latura opusă cu proprietatea reclamantei.
O altă critică s-a referit la împovărarea nefirească a fondului aservit, acesta având o lățime mică și care a fost deja valorificată la întocmirea proiectului pentru edificarea unei construcții, ori existența unei astfel de servituți ar împiedica realizarea ei. De altfel și prin stabilirea unei lățimi de 3,6. s-a ajuns la o asemenea excesivă împovărare, ea fiind mai mare decât cea a unei benzi de circulație pe un drum național.
În sfârșit o altă critică în drept vizează greșita exprimare a instanței în sensul de a constitui o servitute în sarcina fondului aservit în favoarea fondului principal, deși o asemenea servitute se naște în virtutea legii, instanța neputând decât stabili decât traseul și dimensiunile ei.
Prin decizia civilă nr.276 din 27 septembrie 2007, Tribunalul Argeș, admițând apelul, a schimbat în tot sentința, resping acțiunea ca nefondată.
În motivare s-a reținut în fapt că, într-adevăr, caracterul de loc înfundat al proprietății reclamantei s-a creat ca urmare a înstrăinării de către autorii reclamantei, către martorul a porțiunii de teren ce se interpune între drumul public și această proprietate, porțiune care, așa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.559/26 iunie 1954, făcea parte din suprafața mai mare, cu întinderea de 0,25 ha. dobândită de către și, autorii reclamantei, de la. În prezent, parte din acest teren este proprietatea martorului care a declarat în proces că autorul său l-a cumpărat în anul 1959, când a construit casa de pe el.
Prin urmare, s-a constatat dovedită culpa proprie a autorilor reclamantei de la care aceasta a dobândit aceleași drepturi pe care ei le aveau, în crearea înfundării terenului.
În aceste condiții, nefondată s-a constatat cererea de creare a unui drum de trecere pe terenul altei proprietăți, reclamanta neputându-și invoca propria culpă, în a obține protecția juridică a vreunui drept al său.
Totodată, celelalte critici, subsidiare situației admiterii acțiunii nu au mai fost luate în discuție, ele rămânând fără obiect.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru greșita interpretare a stării de fapt, în sensul că s-a considerat dovedită, în lipsa unui înscris, a unei chitanțe, a unui contract de vânzare-cumpărare, înstrăinarea de către autorii săi a terenului deținut astăzi de către martorul. În realitate, o asemenea înstrăinare nu putea avea loc, deoarece ea ar fi trebuit să fie săvârșită anterior cooperativizării, ori în acea perioadă martorul era minor în vârstă de 13 ani.
În realitate, terenul a fost atribuit martorului de către fosta CAP în folosință sau prin vânzare, pentru a-și edifica o gospodărie, terenul aflat în continuarea acestei gospodării fiindu-i reconstituit în proprietate în urma aplicării Legii nr.18/1991. De aceea nu se poate pretinde că înfundarea s-ar fi creat prin fapta proprie.
În continuare, recurenta formulează apărări față de celelalte critici aduse pe calea apelului sentinței de fond, critici despre care, cum s-a arătat, tribunalul a menționat că nu le va analiza pe fond față de admiterea celei vizând temeinicia acțiunii în constituirea dreptului de servitute.
Recurenta, prin apărător, și-a încadrat critica în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deși el vizează în realitate greșita stabilire a situației de fapt asupra modului în care a fost creată înfundarea terenului.
În ședința publică de astăzi, 28 februarie 2008, Curtea solicitând părților să indice valoarea dreptului de folosință ce constituie obiectul servituții ce s-a solicitat a fi instituită, constată că deopotrivă părțile arată că însăși valoarea terenului este mai mică de 1 miliard lei vechi, lucru ce se poate observa din contractul de vânzare-cumpărare cu care pârâta a dobândit proprietatea, întreaga suprafață de 532. având valoarea de 2.000.000 lei vechi (36), ceea ce înseamnă că suprafața terenului afectat de trecere, de 169,2. nu poate fi decât mai mică decât aceasta, indiscutabil deci decât valoarea de 100.000 lei noi la care se raportează dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Față de aceasta, instanța a pus, din oficiu, în discuție, admisibilitatea căii de atac promovate.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care se constată fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional stabilește nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv (sumele prevăzute de art.2821alin.(1), au fost convertite de drept în lei noi conform art.II din Legea nr.459/2006).
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față, se solicită instituirea unui drept de servitute pentru un teren. Ca drepturi patrimoniale, dezmembrămintele dreptului de proprietate privată au o anumită valoare economică, ce se poate stabili prin raportare la valoarea patrimonială a dreptului real asupra căruia poartă dezmembramântul. Pe de altă parte, potrivit legii, în schimbul unei asemenea folosințe de către proprietarul fondului dominant asupra terenului fond aservit proprietatea unei alte persoane, se poate institui o despăgubire, ceea ce înseamnă că dreptul ce-l constituie obiectul judecății este unul cuantificabil din punct de vedere patrimonial. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea unei asemenea folosințe este mai mică de 100.000 lei, constatăm că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare, prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Soluția este departe de a îngrădi părților drepturi consacrate constituțional, întrucât această pricina s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare decât recursul, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Limitarea numărului căilor de control jurisdicțional nu reprezintă o îngrădire a accesului la recursul efectiv, însăși Convenția Europeană a Drepturilor Omului permițând asemenea limitări chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Pe de altă parte, nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, se constată a fi inadmisibil, sens în care, în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.276 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă -.
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte - suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/05.03.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond:.
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan
