Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 98/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 98/
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în,-/A, județul H, împotriva deciziei civile nr.108 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamantul intimat lipsă, av., lipsind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind timbrat cu suma de 47,00 lei taxă judiciară de timbru ( chitanța de la fila 14 dosar) și cu 0,15 lei timbru judiciar (anulat la dosar fila13), reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, după care;
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar chitanța de benzină reprezentând cheltuielile de transport, învederează faptul că a trimis la dosar întâmpinarea din timp, astfel că recurentul avea posibilitatea de a studia.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat susține oral în fața instanței întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 700,00 lei reprezentând onorariul avocațial și cheltuielile de deplasare în recurs.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 293 din 19 februarie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuca respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 108 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Harghitaa admis apelurile declarate de apelanții și împotriva sentinței civile nr. 293/19.02.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pe care în baza art. 296 Codul d e Procedură Civilă a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul și în consecință a constatat că pârâtul nu are drept de servitute de trecere pe terenul situat în locul numit "" din, în suprafață de 30.125 mp, teren folosit de reclamant, identificat prin Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic ing. și l-a obligat pe pârât ca pe viitor să se abțină de la tulburarea reclamantului în ceea ce privește folosința acestui imobil, a respins capătul de cerere al reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri, a compensat parțial cheltuielile de judecată efectuate în fond de părți și ca urmare a obligat reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 635,35 lei și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că reclamantul împreună cu soția sa au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului-fâneață de la locul denumit situat în comuna în baza contractului de vânzare-cumpărare provizoriu din data de 11.12.1994, dată după care a intrat în posesia terenului achiziționat. Deși terenul cumpărat nu a fost întabulat în cartea funciară, conform constatărilor Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de expert tehnic ing., reclamantul folosește o suprafață totală de 30.125 mp teren fâneață în acel loc, care este îngrădit.
S-a reținut că, chiar dacă reclamantul nu este proprietarul tabular al terenului în speță, în calitate de posesor are calitate procesuală activă în cauză, întrucât exercită o stăpânire de fapt asupra imobilului cu intenția de a se comporta ca un veritabil proprietar, ca urmare are interes în a intenta acțiunea negatorie de servitute.
Instanța de fond a reținut că nici pârâtul nu este proprietar tabular al terenului pe care îl folosește în vecinătatea reclamantului și nu i s-a stabilit în prealabil drept de servitute de trecere prin suprafața stăpânită de reclamant, nici legal, nici convențional. Prin interogatoriul administrat pârâtul a recunoscut că a trecut cu o ocazie peste terenul reclamantului cu căruța transportând lemne și a precizat că nu este de acord ca pe viitor să nu treacă pe acest teren, întrucât acesta aparține Consiliului local.
Din constatările raportului de expertiză rezultă că există mai multe căi de acces în zonă, care nu sunt impracticabile, doar reprezintă o oarecare dificultate de trecere în zonă întrucât sunt situate mai în amonte. Proprietatea pârâtului nu este situată într-un loc înfundat care să justifice necesitatea folosirii ca drum de trecere tocmai terenul folosit de reclamant.
În ceea ce privește apelul declarat de pârât, s-a constatat de către instanța de apel că prima instanță nu a acordat cheltuieli de judecată. Având în vedere că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, s-a considerat că pârâtul este îndrituit la parte din totalul cheltuielilor de judecată efectuate de părți în fond în temeiul art. 276 Codul d e Procedură Civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și rejudecând cauza pe fond să se dispună respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel și recurs. În subsidiar a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond în mod legal a respins cererea reclamantului însă nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert și avocat.
În cauză sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Codul d e Procedură Civilă, deoarece instanța de apel a dispus ceea ce nu s-a cerut și a schimbat natura și înțelesul vădit al acțiunii, astfel că hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
Reclamantul a promovat o acțiune posesorie iar contestarea dreptului de servitute nu se justifică, reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, ci doar el, care nu a avut permisă trecerea pe calea de acces existentă pe terenul reclamantului pe care îl folosește fără nici un drept.
Prin soluția instanței de fond în mod corect s-a stabilit că nu există alte căi de acces practicabile și din toate actele dosarului rezultă că reclamantul are obligația să permită accesul pe drumul folosit întrucât nu există altă cale de transport al fânului și a materialului lemnos.
Consideră că s-a ignorat în totalitate probatoriul administrat și în mod nelegal s-a admis apelul formulat de reclamant, ignorându-se poziția lor procesuală. Scopul reclamantului este unul josnic, dobândirea dreptului de proprietate și stăpânirea unei suprafețe fără nici un drept cu scopul de a aduce grave prejudicii proprietarilor din zonă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. Codul d e Procedură Civilă.
Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată din această fază a procesului. S-a reținut în considerentele întâmpinării că tribunalul corect a stabilit că există drum de acces, fără să se treacă peste terenul lui.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanța de fond la data de 11.02.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună declararea pârâtului conturbator al posesiei sale asupra terenului său, fâneață-pășune la locul denumit "" din și obligarea ca pe viitor să se abțină de la conturbare, obligarea pârâtului să-i plătească 500 lei despăgubiri pentru repararea gardului împrejmuitor distrus în trei locuri și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că are un teren agricol îngrădit la locul mai sus indicat și are și pârâtul prin apropiere, dar pentru a scurta drumul spre casă nu merge pe drum ci a demolat gardul său în 3 locuri, la începutul lunii ianuarie, deși gardul împrejmuitor a fost construit în special pentru a nu putea intra mistreții pe teren.
În drept, a invocat prev. art. 674 Codul d e Procedură Civilă și 998 Cod civil, art. 274 Codul d e Procedură Civilă.
La primul termen de judecată din 20 martie 2008, instanța de fond a considerat că față de motivarea în fapt, obiectul nu este acțiune posesorie ci acțiune negatorie. Reclamantul, prin reprezentant, nu s-a opus.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând în considerentele hotărârii că prin contractul provizoriu de vânzare-cumpărare din data de 11.12.1994 reclamantul împreună cu soția sa a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului-fâneață de la locul numit "", situat în comuna, fără a se specifica suprafața. Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că suprafața terenului reclamantului este de 30.125 mp teren cu destinația de fâneață și fâneață împădurită. Acest teren este îngrădit și se denumește, așa cum rezultă din raportul de expertiză. Instanța a reținut că există o suprafață de 1,81 ha pe care reclamantul o folosește în plus. În contractul provizoriu de vânzare-cumpărare nu este prevăzută suprafața vândută. Pe întreaga suprafață de teren folosită în fapt de reclamant există mai multe drumuri de acces. Pârâtul cu încă 4 proprietari au drept de acces pe drumul îngrădit deoarece nu există altă cale de transport a fânului și a materialului lemnos, reclamantul având obligația să permită accesul pe drumul folosit. Astfel, pârâtul a dobândit un drept de servitute. Din probele administrate nu a rezultat cu certitudine prejudiciul suferit de reclamant și nu se poate stabili faptul că acesta a fost cauzat de pârât.
Această hotărâre a fost schimbată în parte de către instanța de apel, ca urmare a admiterii apelului reclamantului, prin decizia civilă nr. 108 din 20.10.2009, admițându-se în parte acțiunea reclamantului și constatându-se că pârâtul nu are drept de servitute de trecere pe terenul situat în locul numit "" din, în suprafață de 30.125 mp, teren folosit de reclamant. Pârâtul a fost obligat ca pe viitor să se abțină de la tulburarea reclamantului în ceea ce privește folosința imobilului.
Instanța de apel a reținut că deși terenul cumpărat de reclamant nu a fost întabulat în cartea funciară, totuși acesta folosește terenul în litigiu iar în calitate de posesor are calitate procesuală activă în cauză, întrucât exercită o stăpânire de fapt a imobilului cu intenția de a se comporta ca un veritabil proprietar. Nici pârâtul nu este proprietar tabular al terenului pe care îl folosește în vecinătatea reclamantului și nu i s-a stabilit în prealabil drept de servitute de trecere pe suprafața stăpânită de reclamant, nici legal, nici convențional. În zonă există mai multe căi de acces care, chiar dacă prezintă o oarecare dificultate de trecere prin zonă, nu sunt impracticabile iar proprietatea pârâtului nu este situată într-un loc înfundat care să justifice necesitatea folosirii ca drum de trecere tocmai terenul folosit de reclamant.
Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu greșita aplicare a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă.
În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza contractului provizoriu de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, redactat în limba maghiară, încheiat la data de 11.12.1994, prin care numiții și au declarat că vând reclamantului și soției acestuia fâneața numită, care se află la hotarul localității, între terenurile lui și fiii lui. S-a menționat în acest contract că, cumpărătorii iau în posesie terenul iar vânzătorii împuternicesc pe cumpărători să întabuleze dreptul de proprietate în cartea funciară.
În sistemul cărților funciare, transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil-teren are loc în momentul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică și întabulării acestui drept în cartea funciară, pentru opozabilitate față de terți. Contractul provizoriu de vânzare-cumpărare reprezintă doar o promisiune de vânzare-cumpărare, care nu transmite proprietatea asupra imobilului ci doar dă naștere la obligația promitentului-vânzător de a încheia pe viitor contractul de vânzare-cumpărare în fața unui notar public.
În această situație, reclamantul la acest moment are doar un drept de posesie asupra terenului în litigiu. În această calitate, de posesor, promovarea unei acțiuni negatorii de servitute apare ca inadmisibilă, având în vedere condițiile impuse de Codul civil, de literatura și practica juridică. Astfel, printre drepturile proprietarului fondului aservit se numără și dreptul de a se folosi de acțiunile puse la dispoziția sa, pentru a apăra dreptul său de proprietate, printre care și o acțiune negatorie. Proprietarul poate, prin acțiune, să nege dreptul real principal, altul decât dreptul de proprietate, pe care îl pretinde asupra bunului său un al treilea și să ceară încetarea oricărei încălcări a dreptului său de proprietate, chiar dacă încălcarea respectivă nu duce la pierderea posesiei bunului.
Această condiție imperativă, de a fi proprietar asupra fondului aservit, derivă din chiar definiția dată dreptului de servitute: dreptul de servitute este o sarcină ce se constituie cu privire la un imobil (proprietatea reclamantului), pentru înlesnirea sau lărgirea utilizării unui alt imobil, ce aparține altui proprietar. Pentru a exista servitutea, trebuie să existe două imobile care să aparțină la doi proprietari diferiți.
Doar simpla posesie asupra unui bun în baza unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nu duce la prezumția legală că reclamantul are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.
În calitate de posesor poate exercita însă cu succes acțiunea posesorie, astfel cum a și solicitat prin cererea introductivă și cum a și precizat în temeiul de drept al cererii. În mod greșit instanța de fond a recalificat obiectul cererii, însă cum reclamantul a fost de acord și nu a constituit motiv de recurs acest aspect, instanța de control nu poate verifica din oficiu recalificarea obiectului cererii deduse judecății, câtă vreme nu e motiv de ordine publică.
Pentru toate cele ce preced, Curtea, constatând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă, în baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă va admite recursul declarat de pârât, va modifica decizia atacată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței sus-citate.
Constatând întemeiat și motivul de recurs privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată, în baza rt. 274 Codul d e Procedură Civilă, Curtea va admite apelul declarat de pârât, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va obliga reclamantul să plătească pârâtului suma de 1763,29 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, constând în onorariu expert și avocat.
- menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Codul d e Procedură Civilă, reclamantul va fi obligat să plătească pârâtului suma de 1547,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în,-/A, județul H, împotriva deciziei civile nr.108 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică decizia atacată în sensul că:
Respinge apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 293 din 19 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc.
Admite apelul declarat de pârâtul împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă reclamantul la plata către pârâtul a sumei de 1763,20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței nr. 293/2009.
Obligă reclamantul la plata către pârâtul a sumei de 1547,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond;
jud.apel: E;
-7.04.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
