Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 10310/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10310
Ședința publică de la 28 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier: - - -
**********
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUI SANITAR VETERINAR DIN JUDEȚUL M, în numele și pentru reclamanții, R, și de către pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR SR TR S, împotriva 1707 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispoz.art.242 cod pro.civilă.
Totodată, se învederează și întâmpinarea de la dosar, depusă de recurenta-pârâtă prin serviciul registratură.
Apreciind cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul M la data de 12 mai 2008, reclamanții -, R, si au chemat în judecată pârâta Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor M, solicitand obligarea acesteia la plata către reclamanți, începând cu data de 01 ianuarie 2007, sumelor de bani ce reprezintă sporurile la salariile de bază, în conformitate cu prev. art. 14 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care isi desfășoară activitatea în sistemul sanitar - veterinar, sume care să fie actualizate cu rata indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari contractuali în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor M, iar pârâta a refuzat să le plătească sporurile la salariile de bază prevăzute de art. 14 din Legea nr.45/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, în raport cu condițiile în care-și desfășoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și a Ministerului Sănătății Publice.
Au mai arătat că, Regulamentul privind stabilirea și acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, aprobat prin. nr.56232/11.06.2007 emis de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a fost avizat favorabil de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de Ministerul Sănătății Publice.
Reclamanții au învederat faptul că a fost efectuată expertizarea condițiilor de muncă din cadrul circumscripțiilor sanitar-veterinare și din cadrul DVSA M, fiind întocmit un buletin de determinare care relevă oportunitatea acordării sporurilor salariale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 435/2006.
In drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr.435/2006, art. 3 din. nr. 56232/11.06.2007 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar următoarele acte: Ordinul nr.56232/11.06.2007 emis de Autoritatea Națională Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prev. art. 14 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar - veterinar, Regulamentul aprobat prin acest ordin, avizat de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de Ministerul Sănătății Publice, adresa nr. 48251 din 11.07.2007 transmisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor către directorii executivi ai direcțiilor sanitare - veterinare și pentru siguranța alimentelor, din țară, Buletinul de determinare prin expertizare nr.2/30.01.2007 întocmit de Autoritatea de Sănătate Publică M și Inspectoratul Teritorial d e Muncă M, Dispoziția nr.92/20.07.2007 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M, Proces verbal încheiat la data de 20.07.2007 în ședința Consiliului de Conducere al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor M, în care au fost nominalizate persoanele îndreptățite la plata sporurilor la salariile de bază și procentul acestor sporuri, contractele de muncă ale reclamanților, extrase din carnetele de muncă ale acestora și adeverințe emise de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M prin care se atestă locul de muncă și secțiile în care-și desfășoară activitatea aceste persoane.
Intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți, cu motivarea că ANSVA nu a aprobat Statul de funcții pentru aprobarea sporurilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.435/2006, astfel că nu au fost prevăzute și aprobate cheltuielile cu sporurile cerute în acțiune.
Prin sentinta nr. 1707 din 25.09.2008, Tribunalul M - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale a admis actiunea formulata de reclamantii -, R, si a obligat pârâta Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor M la plata către reclamanți a sporurilor la salariul de bază prevăzute de art. 14 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, începând cu data de 01.01.2007și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului, 01.01.2007 și până la data efectuării plății, după cum urmează: 30% pentru -, 30% pentru R, 30% pentru, 30% pentru, 75 % pentru, 50 % pentru, 30% pentru, 30 % pentru .
A fost respinsa acțiunea reclamantei împotriva aceleiasi pârâte.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca prin art. 14 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care-și desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, s-a prevăzut acordarea de sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, condiții de stres sau condiții deosebite, condiții periculoase sau vătămătoare, condiții grele de muncă și condiții deosebite de muncă, iar condițiile de acordare, personalul sanitar - veterinar, sectoarele de activitate și procentele pentru aceste sporuri au fost aprobate printr-un regulament aprobat prin Ordinul nr. 56232/11.06.2007 al Autorității Naționale Sanitare - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ordin care a fost avizat de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse cu nr.1060/PP/1906.2007 și Ministerul Sănătății Publice cu nr. EN nr. 6340/15.06.2007.
Cu adresa nr.48251/11.07.2007 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a comunicat directorilor executivi ai direcțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, operațiunile succesive ale locurilor de muncă și de acordare a sporurilor prevăzute de art.14 din Legea nr.4535/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar coroborat cu Ordinul Președintelui nr.56323/11.07.2007.
La pct.I din această adresă au fost prevăzute următoarele operațiuni succesive de stabilire a locurilor de muncă și de acordare a sporurilor cuvenite:
a). Obținerea buletinelor de determinare prin expertizarea locurilor de muncă de la compartimentele de specialitate din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și avizate de Inspectoratul Teritorial d e muncă;
b). Nominalizarea de către Consiliul de Conducere împreună cu liderul de sindicat la propunerea șefilor ierarhici, al personalului care beneficiază de sporuri potrivit încadrării locurilor de muncă și aprobarea acestor situații nominale de către directorul / directorul executiv.
In speță, la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maf ost parcursă procedura prevăzută la pct. I, astfel că, autoritatea de Sănătate Publică M cu nr. 677/1.02.2007 și Inspectoratul Teritorial d e Muncă M cu nr. 984/3.02.2007 au elaborat Buletinul de determinare prin expertizare nr.2/30.01.2007, în care s-a realizat o analiză a muncii pentru fiecare categorie profesională în parte și au fost evidențiați factorii de risc profesional, iar în ședința Consiliului de Administrație din 20.07.2007 la care a participat și liderul de sindicat, d-nul, au fost nominalizate persoanele care se încadrează în anexele nr. 1 și 2 al. art. 2 din Regulament, care se referă la locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor ce se cuvine personalului sanitar - veterinar potrivit art.14 din Legea nr.435/2006.
Din procesul verbal încheiat la data de 20.07.2007 în ședința Consiliului de conducere al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor M rezultă că reclamanților le revin următoarele sporuri: -, R, și - spor de 30% din salariul de bază potrivit anexei nr.2 pct.2 din Regulament care se referă la personalul care-și desfășoară activitatea în structurile privind sănătatea și bună starea animalelor, sănătatea publică veterinară, protecția animalelor și a mediului înconjurător, identificarea și înregistrarea animalelor, controlul circulației și valorificării medicamentelor de uz veterinar, ecarisarea teritoriului și neutralizarea deșeurilor necomestibile provenite de la animale din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene; - spor de 75% din salariul de bază potrivit anexei nr. 1 lit.A din Regulament, care se referă la personalul care-și desfășoară activitatea în laboratoarele sanitar - veterinare la secțiile /compartimentele cu risc mare de contagiune (parazitologie) și - spor de 50% din salariul de bază potrivit anexei 1 lit.B, care se referă la personalul care își desfășoară activitatea în laboratoarele sanitar - veterinare, la secțiile / compartimentele de histopatologie și toxicologie.
Reclamanta nu figurează ca fiind nominalizată în procesul verbal încheiat la data de 20.07.2007 în ședința Consiliului de Conducere al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
După îndeplinirea operațiunilor succesive de stabilire a locurilor de muncă și de acordare a sporurilor cuvenite, prevăzute la pct. I lit. a și b din Regulamentul privind stabilirea și acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prev. art. 14 din Legea nr.435/2006, nu a existat nici un impediment legal pentru aprobarea statelor de funcții cu această destinație și acordarea acestor sporuri, astfel că, se află în culpă pentru faptul că nu respectat prevederile art. II lit. a, b din Regulament, respectiv nu aprobat noile proiecte ale statelor nominale de funcții, în baza cărora să fie emise deciziile de încadrare pentru întreg personalul.
Instanța a înlăturat apărarea formulată de intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M prin întâmpinare, întrucât lipsa prevederilor bugetare pentru anul 2007 având ca destinație plata sporurilor cerute prin acțiune, care fac obiectul art. 14 din Legea nr. 435/2006, nu poate constitui un motiv întemeiat pentru neacordarea acestor sporuri.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din judetul M in numele si pentru membrii si Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
In motivele de recurs, Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din judetul Maa ratat ca instanta de fond a omis acordarea si a sporului de stres in procent de 15%, Ministerul Muncii si Egalitatii de avizand o modificare la regulament, in sensul ca sporul prevazut pentru spor se acorda intregului personal si se poate cumula cu celelalte sporuri.
A fost anexata cererii de recurs copia Ordinului nr. 6759 din 14.07.2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de.
La randul sau, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Mac riticat solutia de acordare a tichetelor de masa personalului sanitar veterinar intrucat Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor nu a aprobat statul de functii pe luna decembrie 2006 si anul 2007 cu aceasta destinatie, aceasta fiind ordonatorul principal de credite, iar DSVSA M - ordonatorul secundar de credite.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport în raport de motivele invocate, de apărările formulate, văzând probatoriul administrat și având în vedere și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constata urmatoarele:
Referitor la recursul formulat de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din judetul M, acesta este apreciat ca nefondat din următoarele considerente:
Prin cererea introductiva, reclamantii -, R, si au solicitat instantei acordarea sumelor de bani reprezentand sporurile la salariile de baza prevazute de art. 14 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului care isi desfasoara activitatea in sistemul sanitar veterinar.
Dispozitiile legale mentionate prevad acordarea unor sporuri pentru conditii deosebit de periculoase, conditii de stres sau conditii deosebite, conditii periculoase sau vatamatoare, conditii grele de munca si conditii deosebite de munca, sporuri care au fost reglementate printr-un Regulament aprobat prin Ordinul nr. 56232 din 11.06.2007 al Autoritatii Nationale Sanitare, ordin care, la randul sau, a fost avizat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de cu nr. 1060/PP/19.06.2007si Ministerul Sanatatii Publice cu nr. 6340/15.06.2007.
La data de 11.07.2007, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a comunicat directorilor executivi ai directiilor sanitar veterinare si pentru siguranta siguranta alimentelor operatiunile succesive ale locurilor de munca si de acordare a sporurilor prevazute de art. 14 din Legea nr.435/2006.
Ca urmare a analizei muncii pentru fiecare categorie de profesionala in parte si evidentierii factorilor de risc profesional, Consiliul de Administratie a stabilit in sedinta din data de 20.07.2007, impreuna cu liderul de sindicat, persoanele care se incadreaza in anexele nr. 1 si 2 al art. 2 din Regulament.
Ulterior, Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de si Ministerul Sanatatii Publice au avizat o modificare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza in conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 435/2006, in sensul ca art. 13 fost modificat, avand urmatorul continut: "Personalul din sistemul sanitar veterinar care, datorita specificului activitatii desfasurate intruneste conditiile care se regasesc in cadrul mai multor anexe de la prezentul regulament, poate beneficia de cumularea acestor sporuri, respectiv sporul pentru conditii deosebit de periculoase sau dupa caz, sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare, cu sporul pentru conditii de stress care presupune o incordare neuropsihica foarte ridicata, cu sporul pentru conditii grele de munca si sporul pentru zone isolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate".
Aceasta modificare a fost avizata la data de 16.05.2008 de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de si la data de 14.07.2008 de Ministerul Sanatatii Publice, asadar ulterior datei sesizarii instantei de catre reclamanti.
Prin urmare, instanta de fond s-a pronuntat in mod corect doar asupra sporurilor prevazute in anexele 1 si 2 din Regulament, in limitele investirii, iar solicitarea recurentilor are caracterul unei cereri noi, inadmisibila in faza judecarii recursului.
În considerarea celor expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.1 civ.Cod Penal, recursul formulat de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din judetul M urmează a fi respins ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul formulat de parata Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor,Curtea urmeaza sa constate ca parata a formulat critici straine cauzei, de vreme ce se critica acordarea tichetelor de masa, fara legatura cu obiectul litigiului de fata, critici care nu pot face obiectul analizei instantei de recurs, motiv pentru care recursul urmeaza sa fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de de SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUI SANITAR VETERINAR DIN JUDEȚUL M, în numele și pentru reclamanții, R, și de către pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR SR TR S, împotriva 1707 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/16.12.2008
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă