Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1291/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.1291/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: George Popa
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
Grefier - - -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, -, -, -, G, -, toți cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de avocatură - avocat - -, cu sediul în B- -. 1.3, și intervenienții în nume propriu, și, domiciliați în oraș - -.1.3 jud. B, împotriva sentinței civile nr.412 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal a răspuns pentru recurenți, avocat -, și pentru intimata Unitatea Administrativ Teritorială jud. B, a răspuns avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații și Instituția Primarului orașului jud.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurenților, susține oral motivele scrise de recurs existente la dosar solicitând admiterea recursului formulat, precizând că sentința de fond a fost pronunțată prin aplicarea greșită a legii, și nefăcând un detaliu al motivelor ce au dus la concluzia respingerii acțiunii formulate de reclamanți. Conform dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr.138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prevăd și acordarea unor drepturi salariale ale personalului civil din aceste instituții, cum este cazul personalului civil în speță.
Apărătorul intimatei Unitatea Administrativ Teritorială jud. B, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședință publică, precizând că actul normativ prezentat de recurenți, nu este aplicabil în speță, întrucât aceștia nu sunt încadrați ca salariați ai structurilor cuprinse la art.1 din Legea nr.138/1999, și pe cale de consecință nu pot beneficia de sporul de dispozitiv de 25% lunar. Recurenții aparțin structurilor administrației publice locale, și au o reglementare salarială distinctă, și anume cea prevăzută de Legea nr.215/2001. In ceea ce privește aplicarea dispozițiilor OUG nr.63/2003, acest act normativ a fost abrogat prin art.25 din OUG nr.30/2007, iar art.16 și 17 din OUG nr.63/2003 se referă doar la personalul AI. prevăzute la art.11, situație în care nu se regăsesc recurenții. Solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
curtea
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.412/14.05.2009, Tribunalul Brăilaa respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, G, -, -, și și cererile de intervenție ca prescrise pentru perioada 2003 până la 22 dec. 2005 și ca nefondate pentru perioada ulterioară datei de 22 dec. 2005. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la acest tribunal sub nr.3312/113/22.12.2008 reclamanții, -, -, G, -, G, -, -, cheamă în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială oraș, județul B pentru a fi obligată să le plătească drepturile salariale, reprezentând indemnizație de dispozitiv în cuantum în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant potrivit Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, actualizată cu rata inflației la data plății efective, începând cu data de 1 august 2003 și în continuare.
Ulterior au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții și, solicitând aceleași drepturi pentru aceeași perioadă de timp ca și reclamanții.
La penultimul termen de judecată, reclamanții: G, -, renunță la judecarea cererii de chemare în judecată.
În temeiul art.246 Cod procedură civilă tribunalul va lua act de declarațiile lor.
Reclamanții și contestatorii susțin că în perioada pentru care cere plata drepturilor bănești au fost salariați cu contract individual de muncă în cadrul Unității Administrativ Teritoriale oraș, județul În această calitate, în temeiul art.13 din Legea nr.138/1999 și Ordinului nr.496/2003, pârâta trebuia să le plătească indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. Întrucât reclamanții nu au încasat acest drept au formulat acțiunea de față.
Pârâta prin întâmpinare a cerut respingerea acțiunii, întrucât actele normative care reglementează salarizarea reclamanților nu prevăd și acest drept, iar Ordinul nr.496/2003, nu le este aplicabil.
Pârâta a mai invocat în apărare și prescripția dreptului la acțiune pentru perioada: 1 august 2003 - 7 decembrie 2005.
Tribunalul, analizând acțiunea pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține cele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanții au calitatea de salariați și au încheiat contracte individuale de muncă cu pârâta, care este o unitate a administrației publice locale, așa cum este definit acest concept de Legea nr.215/2001.
Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevede în art.1 că dispozițiile sale se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Ordinul nr.496/28.07.2007 emis de Ministerul Administrației și Internelor nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a deveni opozabil erga omnes, dar chiar în situația în care ar fi fost publicat, nu putea adăuga la legea, în aplicarea căreia a fost dat, fiind un act normativ de o putere inferioară Legii nr.138/1999.
Așadar, întrucât dispozițiile legale invocate de reclamanți nu sunt aplicabile în speță, acțiunea apare nefondată.
Instanța apreciază ca nefondată și susținerea reclamanților, potrivit căreia, făcând parte din Ministerul Administrației și Internelor, art.13 din Legea nr.138/1999 le este incident, întrucât reorganizarea administrativă a Ministerului d e Interne prin cuprinderea autorităților locale ale administrației publice sub aceeași autoritate publică centrală, Ministerul Internelor și Reformei Administrative - nu are drept consecință extinderea aplicării dispozițiilor legale de la un domeniu la altul: din domeniul apărării, ordinii și siguranței naționale în domeniul administrației publice și invers.
Pentru considerentele expuse, acțiunea pentru plata indemnizației de dispozitiv este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, tribunalul constată că excepția este fondată. În temeiul art.283 al.2 Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă.
În consecință, pentru perioada: 2003 - 22 decembrie 2005 acțiunea și cererile de intervenție urmează a fi respinse ca prescrise.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Instanța omite faptul că prin OUG nr. 63/2003, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice au fost reorganizate într-un singur minister și anume Ministerul Administrației și Internelor.
Prima instanță face o interpretare restrictivă a Ordinului nr.496/2003 interpretând greșit actul administrativ ca adresându-se doar administrației publice centrale și nu și celei locale.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții principale în domeniul administrației publice deci aplicabilitatea Ordinului MAI nr. 496/2003 este evidentă.
În consecință, tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, ca parte a aceleiași structuri beneficiază de indemnizația de 25% din salariul de bază.
De altfel, respingerea acțiunii duce la o practică neunitară ceea ce contravine legii.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 pr. civilă.
Intimații pârâți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002, Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamantului este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului,reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție,solda de grad,solda de merit,indemnizația de comandă și gradații,respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare,ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual;personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanții sunt angajați în cadrul Unității Administrativ Teritoriale jud. B, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu le sunt aplicabile.
Practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept și nu este obligatorie pentru instanțe, întrucât, potrivit Constituției, judecătorii se supun numai legii.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamanților ca nefondat, astfel că - în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, -, -, -, G, -, toți cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de avocatură - avocat - -, cu sediul în B- - scara 1.3, și intervenienții în nume propriu, și, domiciliați în oraș - - scara 1.3 jud. B, împotriva sentinței civile nr.412 din 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Obligă pe recurenți la plata sumei de 2975 lei cheltuieli de judecată către intimații pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /8.12.2009
Tehn.
8 ex./8.12.2009
fond - - + asistenți judiciari și
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Virginia Filipescu, Romeo Jirlăeanu
