Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1628/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1628/2008
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Moșincat | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în B sector 1 calea nr. 239, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, cu domiciliul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1074/ din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentei pârât SC SA B, av. în baza împuternicirii avocațială nr. 38/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, după care:
Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii inițiale, fără cheltuieli de judecată.
Se arată că în actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă s-a recunoscut de către sindicat că drepturile solicitate au fost achitate, iar în articolul 14 din același contract este prevăzut că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1071/D din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă acțiunea reclamantei - în contradictoriu cu pârâta SC B și în consecință a fost obligată societatea pârâtă să achite reclamantei drepturile reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, 2006, 2007 și de C pentru anii 2005, 2006, calculate raportat la salariul de bază mediu la nivelul societății.
S-a respins capătul de cerere privind achitarea drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anul 2007.
A fost obligată pârâta la plata dobânzilor legale calculate în conformitate cu art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mareaconstat, cu privire la competența de soluționare a cauzei, că este competent să soluționeze conflictul de drepturi de față, atât ratione materiae, conform art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 284 Codul muncii.Conform jurisprudenței constante a Tribunalului în litigiile identice celui de față, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente aceleași considerente de fapt și de drept.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 68 lin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Cu minimum 15 zile înaintea fiecărui eveniment pentru care se acordă suplimentărilor vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordate, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor". Prin alin. 2 s-a precizat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 reia textul art. 168 alin. 1 în aceeași variantă cu cea din anul 2004, dar modifică aliniatul 2 dispunând că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Acest din urmă text se regăsește în ultima formă menționată și în CCM pe anul 2006 și pe anul 2007.
Astfel, prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007, se menționează că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ", iar prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al datată 31.08.2007 semnată de reprezentanți ai patronatului și sindicatului se dă o interpretare textului în discuție "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. Art. 31 din același act normativ dispun că poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. Art. 236 alin. 4 Codul muncii dispune că CCM încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Toate aceste norme condiționează valabilitatea CCM de voința părților semnatare și de respectarea dispozițiilor legale aplicabile, voința partenerilor sociali trebuind să se manifeste în conformitate cu prevederile legale.
Textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 reia un principiu general, aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate prin acordul de voință al părților, dar numai până în momentul încetării efectelor acestor acte. Ca atare și CCM poate fi modificat potrivit acordului de voință al părților doar pe parcursul executării lui.
Adresa Comisiei Paritare și Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C vizează o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul unității, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui CCM anulat și în totală contradicție cu exprimarea neechivocă cuprinsă în textul menționat în fiecare an din cei pentru care se solicită drepturile. În acest sens art. 168 alin. 2 prevăzut, că suplimentările în cauză au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar în anul 2003 fiind astfel de necontestat că aceste drepturi nu au fost incluse în salariul de bază și în anii 2004, 2005, 2006, 2007 câtă vreme s-au menținut și dispozițiile aliniatului 1 al art. 168. În consecință, reinterpretarea clauzei în discuție după încetarea Contractului Colectiv de Muncă pe fiecare an în discuție, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit și neechivoc al dispozițiilor art. 168 alin. 1 și 2.
Raportat la dispozițiile legale mai sus invocate și având în vedere adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 și Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al din 31.08.2007 semnată de reprezentanți ai patronatului și sindicatului prin care se dă o interpretare textului în discuție, instanța apreciază că ulterior semnării acestei înțelegeri, care exprimă voința părților, suplimentările salariale în discuție nu se mai cuvin părții reclamante. Astfel, instanța va refuza cererea reclamantei privind achitarea drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anul 2007.
Din cuprinsul actelor depuse în probațiune, nu rezultă cu certitudine că pârâta și-ar fi executat obligația de plată a drepturilor solicitate de reclamantă, urmând ca instanța să admităacesteia conform dispozitivului.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului acestor drepturi, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1, calculul se face raportat la salariul de bază mediu pe SNP
În ce privește daunele solicitate sub forma dobânzilor legale pentru neachitarea drepturilor la scadență, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale calculate în conformitate cu art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxei de timbru, a declarat recurs pârâta SC SA B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că s-a reținut nelegal că nu s-ar fi plătit primele de Paști și C, ori, conform actelor adiționale la contractul colectiv de muncă, acestea s-au plătit, fiind incluse în salariul de bază începând cu anul 2003, nemaifiind acordate și calculate distinct salariaților, act adițional ce a fost semnat de reprezentanta salariaților în relația cu patronatul. Chiar salariații recunosc acel aspect, actul adițional face parte din contractul colectiv de muncă iar pretențiile sunt fără obiect.
Articolul 168 aliniatul 2 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004, fost reflectat într-o manieră asemănătoare celei din 2003. Includerea primelor în salariul de bază reiese și din adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a către structurile teritoriale, semnate și de, astfel că, aceste prime nu mai erau individualizate distinct ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Din analiza documentelor se poate observa că în perioada 2003 - 2007 s-au achitat toate drepturile salariale conform contractului colectiv de muncă, salariile de bază au avut astfel o evoluție crescătoare.
În anul 2005, prevederile Contractului Colectiv de Muncă au fost modificate, intenționându-se să se prevadă includerea drepturilor salariale în cel de bază, iar articolul 168 aliniatul 2 își producea efectele și pentru anul 2004, potrivit negocierilor dintre salariați, astfel că, acestea sunt aplicabile și pentru anii 2006 - 2007.
Articolul 168 aliniatul 1 din Contractului Colectiv de Muncă a fost modificat prin actul adițional nr. 1602/2003, bugetul de venituri și cheltuieli fiind aprobat prin HG nr. 1527/2002. SC SA a emis MINISTERULUI INDUSTRIEI și adresa nr. 1329/10.03.2003 conform căreia pentru anul 2003 negociat cu ca bonusurile să nu se mai acorde la o anumită dată - C, Paști, fondul acestora să fie destinat plății salariilor. Prin aceeași adresă s-a cerut deblocarea a 4% ce reprezintă valoarea care trebuia reținută din fondul de salarii, întrucât conform HG nr. 866/2001, OUG nr. 79/2001 este agent economic monitorizat.
Includerea primelor în salariul de bază reiese și din adresa nr. 3793/18.06.2007 emisă de Comisia Paritară a către structurile teritoriale, astfel că acestea u devenit elemente fixe, fiind acordate permanent pe întreaga perioadă 2003 - 2007, obligația acesteia fiind respectată, aspect ce reiese și din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SC SA pentru anul 2008, fiind respectate dispozițiile articolelor 40 aliniatul 2, 247, 153 din Codul muncii, Legii nr. 130/1996, articolului 41 aliniatul 5 din Constituția României.
În drept s-a invocat dispozițiile articolului 304 pct. Cod de procedură Civilă.
Deși legal citată, intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit copiei xerox a Carnetului de muncă seria - nr. - - filele 9-11 dosar fond, intimata este angajată a recurentei ca șef birou, manager proiect.
Conform copiilor xerox ale Contractelor Colective de Muncă încheiate între SA și salariații reprezentați de, pentru anii 2005 - 2006, filele 13-15 dosar fond, articolul 168 aliniatul 1 prevedea faptul că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, urmând a se purta negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare.
Referitor la adresa comisiei paritare din 18.06.2007, invocată de către recurentă, aceasta a vizat, conform celor corect reținute de instanța de fond, o interpretare a clauzei prevăzută în articolul 168 aliniatul 1 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru anii anteriori, 2003 - 2007, deci după încetarea efectelor acestora, ori, din moment ce chiar prin această adresă s-au menținut dispozițiile articolului 168 aliniatul 1, orice discuție este neavenită, o nouă interpretare neputând produce efect retroactiv care să înlăture acest drept, ce nu s-a dovedit că ar fi fost acordat, criticile fiind nefondate.
Articolul 168 din Contractul Colectiv de muncă pentru anii 2005, 2006, 2007, pentru care au fost solicitate drepturile salariale suplimentare, mai are pe lângă aliniatul nr. 1, reținut ca temei de drept al admiterii acțiunii și un alt aliniat, nr. 2, conform căruia s-a stabilit că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Potrivit articolului 1 aliniatul 1 din Legea nr. 130/1996, Contractul Colectiv de Muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, iar potrivit articolului 236 aliniatul 4 din Codul Muncii, acest contract încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie voința părților.
Așadar, din cele expuse reiese faptul că, doar în anul 2003, primele de Paști și C au fost cuprinse în salariul lunar de bază, faptul că printr-o adresă a comisiei paritare din anul 2008, semnată și de reprezentanții salariaților, s-a concluzionat că acest aspect a avut loc și în anii 2005 - 2007, nu poate fi calificat decât ca o încercare de modificare retroactivă a legii părților, a Contractului Colectiv de Muncă, după ce bineînțeles efectele sale au încetat, criticile aduse fiind nefondate.
Recurenta avea dreptul, posibilitatea de-a face dovada afirmațiilor sale, în sensul că primele au fost cuprinse în salariile de bază lunare, dar nu a făcut-o, astfel că, raportat la cele expuse, orice alte discuții apar ca fiind inutile.
Nici în actul adițional Contractelor colective de muncă nu s-a făcut referire la faptul că suplimentările salariale prevăzute de articolul 168 aliniatul 1 ar fi fost incluse în salariul de bază pentru alți ani decât 2003, comisia paritară făcând astfel o interpretare a aliniatului nr. 2 în sensul că începând cu anul 2003 acest drept ar fi fost inclus, deci nu doar pentru anul 2003, ori, acest aspect nu poate produce efecte retroactive, ce să înlăture conținutul explicit și neechivoc anterior, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada includerii suplimentărilor în salariul de bază.
Este culpa angajatorului că nu și-a luat toate măsurile necesare pentru ca o clauză contractuală să producă efectele dorite decât după mai mulți ani retroactiv printr-o negociere contrară dispozițiilor legale expuse. Cu ocazia încheierii actelor adiționale, recurenta avea posibilitatea ca în anul derulării contractului să facă modificarea aliniatului 2 din articolul 168, conform celor dorite și nu după încetarea efectelor acestui contract.
Față de cele expuse, nefiind incidente dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în B sector 1 calea nr. 239, în contradictoriu cu intimata reclamantă -, cu domiciliul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1074/D din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 13 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- --- - - -
decizie: /21.11.2008
Complet fond:, -
în 2 ex.: /05.12.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat