Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.173
Ședința publică de la 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan
--- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA - GRUP, cu domiciliul procesual ales la și Asociații în B, sector 1, b-dul - -- House, nr.4-8, împotriva sentinței civile nr.1812 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții - și - domiciliați în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimații reclamanți avocat din cadrul Baroului D, în baza împuternicirii avocațiale din 19.01.2009, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare din partea intimaților reclamanți.
Avocat, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată,depunând la dosar facturile cu nr. 88 și 89 din 16.01.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții - și - au chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești în cuantum de 3134 lei, reprezentând suplimentări salariale de Paște și C, cuvenite și neacordate, pentru C 2005, Paște și C 2006, precum și la plata sumei de câte 470 lei reprezentând actualizarea în raport cu rata inflației a sumei de 3134 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei până la datele expres indicate, iar pe perioada derulării raporturilor juridice de muncă, pârâta a încălcat dispozițiile contractului colectiv de muncă, în sensul că nu le-a acordat suplimentările salariale de Paște și de C cuvenite conform art.168 alin.1 din.
În drept, au fost invocate prevederile art. 166, 282, 283, 285-291 din Codul muncii și art. 168 alin. 1 din CCM încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2005-2007.
Pârâta nu a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea reclamanților.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1812 din 11.11.2008, Tribunalul Dâmbovița admis acțiunea obligând pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale de C și Paște, prevăzute de art. 168 din CCM, egale cu câte un salariu de bază mediu pe, pe ultimii trei ani anteriori cererii de chemare în judecată, în raport de perioada lucrată de fiecare, actualizate până la data plății efective.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1500 lei către fiecare reclamant, reprezentând onorariu pentru apărător.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 168 alin.1 din, înregistrat la Direcția și Solidarității Sociale B la 23.05.2000, salariații urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, valorile concrete, modalitățile de acordare, criteriile și beneficiarii urmând să fie negociate cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment.
S-a mai reținut că în alineatul 2 al articolului 168 din renegociat în anul 2003 s-a prevăzut că suplimentările de la alin.1 "vor fi introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității negociate cu, articol modificat ulterior prin acte adiționale, în anul 2005, în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 "au fost introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat.
S-a arătat că nu pot exista controverse asupra acestui aspect, al introducerii în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și de C în anul 2003, față de claritatea prevederilor art. 168 alin.2 din modificat, text convenit de către reprezentanții și SC SA reținându-se, de asemenea, că folosirea expresiei "au fost introduse" întărește convingerea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paște și Caa vut loc doar în anul 2003.
A mai arătat instanța că interpretarea voinței părților referitoare la art. 168 din, adoptată de Comisia Paritară, constituie de fapt o modificare cu efecte retroactive a legii părților, respectiv a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, această modalitate fiind contrară prevederilor art. 244 din Codul muncii, care stabilesc că părțile pot modifica clauzele contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
Tribunalul a concluzionat că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu prevederile art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada acordării suplimentărilor salariale de C și de Paște în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din Codul muncii, nedepunând la dosar state de plată, decizii interne privind acordarea acestor drepturi sau orice alte documente din care să rezulte introducerea acestor suplimentări în salariile angajaților.
În ceea ce privește calculul drepturilor cuvenite reclamantului, tribunalul a apreciat că trebuie avute în vedere salariile medii de bază, deoarece prevederile contractului colectiv de muncă se referă în art. 168 alin.1 la o suplimentare a drepturilor salariale de C și de Paște în cuantum de un salariu mediu de bază pe SNP și nu la un salariu mediu brut, deosebirea dintre acestea fiind aceea că salariul brut mai cuprinde și eventualele sporuri adăugate salariului negociat, adică celui numit de " bază", fără sporuri.
Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că drepturile salariale de C și de Paște au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, în acest sens fiind redactat și alin.2 al art.168 din CCM pe anul 2003, această prevedere fiind reiterată și în CCM pe anul 2004 și confirmată prin versiunea din 2005 alin. 2 art.168.
De asemenea, aceeași interpretare a oferit-o și Comisia Paritară, înființată în scopul clarificării intenției reale a părților la momentul negocierii clauzelor CCM, comisie formată din reprezentanții părților semnatare, interpretare ce a fost cuprinsă în decizia nr.5140/2007 din 31.08.2007 intitulată "notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al SA",aceasta având caracter obligatoriu conform prevederilor Anexei 2 la CCM.
Se învederează că atât prevederile CCM, cât și interpretarea oferită de Comisia Paritară sunt opozabile salariaților conform art.9, 14 și 30 din Legea nr.130/1996 și art. 9 și 10 din CCM, această interpretare fiind reținută și de alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare.
Se susține în continuare că prima instanță a apreciat în mod greșit că se impune respingerea excepției prematurității întrucât nu există nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamantei obligația declanșării unei asemenea proceduri, a excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât sumele solicitate sunt drepturi salariale, care se prescriu în termen de 3 ani, precum și admiterea acțiunii deoarece pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele în discuție au fost incluse în salariile angajaților.
În susținerea caracterului prematur al acțiunii formulate, recurenta-pârâtă învederează că dreptul la acțiune nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor, condiție ce reiese din redactarea alin.1 al art.168 din CCM 2003-2007 și care trebuie să se concretizeze într-o decizie.
Totodată, caracterul întemeiat al excepției prescripției dreptului la acțiune reiese din faptul că drepturile a căror valorificare se urmărește prin promovarea acțiunii nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă o contraprestație a activității desfășurate, ci drepturi acordate salariaților prin CCM în scopul de a le oferi protecție socială, fiind incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce reglementează un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiunile rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM.
În fine, se arată că modalitatea de calcul a sumelor pretinse este greșită, câtă vreme se raportează la salariul mediu brut la nivel de societate, deși art.168 alin.1 din CCM stipulează că baza de calcul este salariul de bază mediu la nivel de, nivelul acestuia reieșind din adresa nr. 2022/04.09.2007.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Intimații-reclamanți au fost salariații pârâtei, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006, salariații SA aveau dreptul la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
Dreptul intimaților-reclamanți la acordarea acestor prime rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă mai sus arătate și nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia acțiunea ar fi prematură pe motiv că nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit, așa cum se prevede în art.168 alin.1 teza finală din contractele colective de muncă pe acești ani, în condițiile în care nu se poate reține o culpă a reclamanților pentru lipsa acestor negocieri, recurenta invocându-și practic propria culpă, iar cuantumul primelor a putut fi oricum stabilit după criteriul reglementat de contractul colectiv de muncă.
Neîntemeiată este și critica prin care se susține că dreptul la acțiune al intimaților ar fi prescris.
Astfel, conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2005 - 2006, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
De menționat, că pârâta nu a invocat la prima instanță excepțiile prematurității introducerii acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care nici instanța nu s-a pronunțat prin sentință asupra acestor excepții.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte SC SA în sensul că acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază al reclamanților pe anii în discuție în cauză.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2005, 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază, iar practica judiciară invocată de recurentă nu constituie izvor de drept.
În raport de cele mai sus-arătate, decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele solicitate, prevăzute de art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe acei ani.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond ar fi avut în vedere la pronunțarea soluției nivelul salariului mediu brut pe societate și nu al salariului de bază mediu pe societate, așa cum prevede art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care, în dispozitivul sentinței s-a indicat expres că recurenta este obligată să plătească intimaților primele de Paște și C prevăzute de art.168 din CCM, pe perioada arătată, egale cu câte un salariu de bază mediu pe, în raport de perioada lucrată de fiecare, actualizate până la data plății efective.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale
În temeiul art. 247 cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 1500 lei în favoarea fiecărui intimat, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de aceștia în recurs, potrivit dovezilor depuse la dosar( filele 19-20).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup B, cu domiciliul procesual ales la, și Asociații - B, Bd.- -, House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1812 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații reclamanți - și - domiciliați în comuna, județul
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei, în favoarea fiecărui intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan
--- - - - -- -
Grefier
/VS
2 ex./24.02.2009
-
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan
