Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1873/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr. 3367+/112/2007
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1873/R/2008
Ședința publica din data de 7 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul AL. împotrivasentinței civile nr. 278 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N îndosarul nr. 3367+/112/2007, privind și pe pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN B N și pe PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B N, având ca litigiu de muncă - drepturi bănești - îndemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 august 2008 pârâții au înregistrat la dosarul cauzei întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
Având în vedere că atât reclamantul prin memoriul de recurs, cât și pârâții prin întâmpinările formulate, au solicitat judecarea recursului în lipsă, instanța apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 278/F/2008 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile administrative invocate de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN B N, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul AL. împotriva pârâților CONSILIUL JUDEȚEAN B N și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei procedurii administrative prealabile că aceasta a rămas ca lipsită de obiect întrucât litigiul a fost calificat ca un conflict de drepturi. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean BNa fost apreciată ca neîntemeiată întrucât acesta are calitatea de angajator al reclamantului.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul face parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Consiliul Județean B N, conform contractului individual de muncă nr. 2768/13.08.1992 începând cu data de 13.08.1992, pe postul de șofer, iar drepturile salariale îi sunt stabilite în baza nr.OUG 24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamantului în sensul că, pe lângă drepturile bănești prevăzute în nr.OUG 24/2000, este îndreptățit să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamantului nu sunt stabilite în baza Legii nr. 138/1999, ci conform nr.OUG 24/2000, astfel că el beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea" în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr. 138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor ( ) devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice:
(a) " în domeniul administrației publice";
(b) " în domeniul ordinii și siguranței publice " și c) " alte atribuții ", în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea nr.OUG 63/2003, activează în " domeniul administrației ", cum este, de exemplu, personalul civil ( personal contractual și funcționari publici ) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile desconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr. 40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art. 17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la. și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative ( ), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamantul face parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestuia nu se realizează în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altui act normativ, nr.OUG 24/2000, nu este îndreptățit să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
S-a reținut că în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 47 din Legea nr. 138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art. 47 din Legea nr. 138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr. 138/1999, prin Ordinul nr. 496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr. 138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister" în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent, activează " în domeniul administrației publice " la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării invocat de către reclamant nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice ", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil din aparatul propriu al este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul AL. solicitând admiterea recursului ca fiind întemeiat și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata îndemnizației de dispozitiv în cuantum 25% din salariul de bază începând cu luna decembrie 2004, actualizată cu indicele inflației de la data nașterii dreptului de judecată.
În motivarea recursului arată că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor cu cel al administrației publice.
Astfel, personalul din administrație publică urmează să beneficieze de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază.
Acest drept este reglementat de pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003, potrivit căruia " indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Acest act normativ precizează că personalul civil din beneficiază de toate drepturile stabilite de lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din Legea nr. 138/1999. or, acest text stabilește tocmai acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% personalului civil.
Consideră că prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de funcționari publici, personalului administrativ și contractual din administrația publică locală și nu numai, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, precum și principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice, prevăzute în art. 1 alin. 2 lit. e din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin întâmpinările de la 22-25, pârâții au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Consiliului Județean B N, a cărui salarizare este reglementată prin OUG 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamanți și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul AL. împotriva sentinței civile nr. 278/F din 21.05.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr. 3367+/112/2007, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./04.11.2008.
JUDECĂTOR FOND -,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Laura Dima, Adrian
