Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1877/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1877/R/2008
Ședința publica din data de 7 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotrivasentinței civile nr. 303 din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și pe PRIMARUL COMUNEI, având ca litigiu de muncă - drepturi bănești - îndemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se că prin scriptul înregistrat la fila 11 din dosar, reclamanții au solicitat judecarea recursului în lipsă, instanța apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare
CURTEA
Prin sentința civilă nr.303/F din 2 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea îndreptată împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI pentru perioada 01.01.2003-07.04.2005 în privința reclamanților, și pentru perioada 01.04.2004-07.04.2005 în privința reclamantei și ca neîntemeiată pentru perioada 8.04.2005-până în prezent.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și îndreptată împotriva acelorași pârâți.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârâți la plata îndemnizației de dispozitiv reglementată de Legea nr.138/1999 și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496 din 28 iulie 2003, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2003 pentru reclamanții, cu 01.04.2004 pentru reclamanta, cu 01.03.2006 pentru reclamantul, cu data 01.06.2006 pentru reclamantul, la zi; sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, invocată din oficiu de instanță la termenul de judecată din 2 iunie 2008, instanța a apreciat ca fiind întemeiată, având în vedere dispozițiile art.1 și ale art.3 din Decretul nr.167/1958, precum și dispozițiile art.283 alin.2 din Codul Muncii care statuează că dreptul la acțiune având un caracter patrimonial se stinge în termen de 3 ani prin neexercitarea sa. Cum drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune înregistrată pe rolul tribunalului la data de 7.04. 2008, respectiv pentru mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii, dreptul material la acțiune al reclamanților este stins prin neexercitarea sa, odată ce reclamanții nu au făcut dovada suspendării acordării acestor drepturi categoriei de personal din care face parte, sens în care, va respinge ca prescrisă acțiunea pentru aceste perioade mai sus menționate.
Examinând pe fond pretenția dedusă judecății, s-au reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Primăria Comunei, pe postul Serviciul pentru Situații de Urgență, conform Dispoziției nr.213 din 27.06.2006 începând cu data de 1.06.2006, pe postul de bibliotecar, conform contractului individual de muncă nr.2/04.01.2007 începând cu data de 01.01.1993, pe postul inspector, conform contractului individual de muncă nr.8/7.04.2007 începând cu data de 01.07.2007, pe postul inspector, conform contractului individual de muncă nr.6/4.01.2007, începând cu data de 01.07.2007, pe postul de funcționar administrativ conform contractului individual de muncă nr.7/4.01.2007 începând cu data de 01.05.1999, pe postul de șofer conform contractului individual de muncă nr.1/4.01.2007 începând cu data de 01.10.1996, iar drepturile salariale le sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000, respectiv Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legea bibliotecilor nr.334 din 2002 în privința reclamantei. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
S-a reținut că susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct.9.2 din Anexa nr.1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate.
Tribunalul a reținut că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr.138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că aceștia beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice( a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții"),în consecințăoparte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea OUG nr.63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art.17-24 din OUG nr.30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
De altfel, Ordinul nr.496/2003, pentru completarea Ordinului nr.275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, a fost emis tocmai pentru a lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamanții fac parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestora nu se realizează în baza Legii nr.138/1999, ci în baza altui act normativ, OUG nr.24/2000, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de pct.9.2 din Ordinul nr.275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA(fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister " în domeniul administrației publice ", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent,activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil de fostul MI (Serviciul Public Comunitar de evidență a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestora de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului arată că prin Legea nr.138/1999 republicată, s-a prevăzut plata unei indemnizații lunare de dispozitiv de 25% pentru personalul încadrat la fostul Minister de Interne, iar prin art.9 pct.2 din nr.496/2003, se prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Consideră că funcționarii publici ai aparatului de specialitate al Primarului comunei fac parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrativ ca urmare a reorganizării fostului Minister de Interne.
Arată că sumele necesare acordării sporului de dispozitiv au fost prevăzute în bugetul local al localității prin nr.8/2008.
Consideră nedreptățiți prin faptul că de acest spor de dispozitiv beneficiază toți angajații prefecturilor ca și cei ai serviciilor de evidență informatizată a persoanei.
În art.1 alin.2 din Legea 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile funcționarilor publici ai aparatului de specialitate al primarului comunei care este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea unei autorități a administrației publice locale, respectiv a Consiliului Județean, după cum stabilește în mod expres art.6 alin.1 din nr.OG84/2001.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă încă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 303 din 2 iunie 2008 Tribunalului Bistrița - N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./2ex.
15.10.2008
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Laura Dima, Adrian
