Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 191/
Ședința publică din 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Primăria comunei, cu sediul în comuna, nr. 726, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1664 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 13 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 1664/6 octombrie 2008, Tribunalul Mureșa admis excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect plata unei despăgubiri egale cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008 și la plata celui de-al 13-lea salariu pentru anul 2008, admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei și, drept consecință:
- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu indemnizațiile pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 2005 - 2007, precum și la plata celui de-al 13-lea salariu pentru perioada 2005 - 2007;
- a respins pretențiile reclamantului aferente anului 2008, ca premature.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 și 2 din Legea nr. 448/2006, modificată, asistentul personal al persoanei cu handicap are dreptul la concediu anual de odihnă, iar pentru perioada cât nu i se poate asigura un înlocuitor ( în timpul concediului de odihnă), beneficiază de acordarea unei indemnizații echivalente cu salariul net.
Prin urmare, având în vedere și data înregistrării acțiunii - 29 iulie 2008, tribunalul a admis excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect plata unei despăgubiri pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008, reținând sub acest aspect prevederile art. 141 din Codul muncii.
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs pârâta Primăria comunei, criticând-o pentru nelegalitate, cu referire la plata retroactivă a concediului de odihnă pentru perioada 2005 - 2006, pe considerentul că nr.OUG 102/1999 și Legea nr. 519/2002, în prezent abrogate, nu cuprind dispoziții privitoare la plata concediului de odihnă neefectuat, așa cum prevede art. 36 alin.3 din Legea nr. 448/2006. În acest context, s-a apreciat că prima instanță a interpretat greșit prevederile nr.HG 427/2005 ( art. 3 alin. 3), deoarece nr.OG 9/2005 - art. 19 alin. 5, nr.OG 3/2006 - art. 22 alin. 5 și nr.OG 10/2007 prevăd compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat doar în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.
Pentru aceste considerente, pârâta s-a declarat de acord cu plata retroactivă a concediului de odihnă doar pentru anul 2007.
În ceea ce privește pretențiile având ca obiect plata celui de-al 13-lea salariu, pârâta a invocat admiterea acestora de către prima instanță fără o bază legală, deoarece din interpretarea actelor normative enunțate ( nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2008), rezultă că acesta este privit ca un premiu anual, care se acordă în funcție de performanțele obținute și de raportul de evaluare din anul anterior, astfel că acordarea sau neacordarea celui de-al 13-lea salariu rămâne la latitudinea conducătorului unității administrativ-teritoriale (a primarului).
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea recursului, susținând legalitatea hotărârii primei instanțe.
Examinând calea de atac dedusă judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată, astfel că va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că prevederile nr.OG 9/2005 ( art. 19 alin. 7), ale nr.OG 3/2006 ( art. 22 alin. 5) și ale nr.OG 10/2007 ( art. 23 alin. 5), invocate de pârâta - recurentă, permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă, însă aceleași acte normative prevăd ( în cuprinsul alin.6 al actului menționat ) că celelalte prevederi din nr.HG 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, rămân în vigoare.
Or, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 și 2 din acest ultim act normativ, conducerea unității are obligația să ia măsurile necesare pentru ca salariații să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul, iar persoanele care nu au efectuat integral sau parțial, concediul de odihnă în anul calendaristic respectiv, vor primi o despăgubire egală cu indemnizația de concediu, calculată în raport cu numărul de zile de concediu neefectuate.
În acest context, criticile pârâtei - vizând nelegalitatea soluției de acordare în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente concediului de odihnă neefectuat în perioada 2005 - 2007 sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât, potrivit chiar actelor normative invocate în susținerea recursului, angajatorul era obligat să ia măsuri pentru acordarea concediului de odihnă până la sfârșitul anului următor celui în care acesta nu a fost efectuat. (OG nr. 9/2005 - art. 19 alin. 4, nr.OG 3/2006 - art. 22 alin. 4, nr.OG 10/2007 - art. 23 alin. 4 ). Or, în speță nu s-a făcut dovada unui astfel de demers.
În același context, Curtea reține ca fiind lipsită de relevanță, sub aspectul supus examinării, împrejurarea, de asemenea invocată de către pârâta-recurentă, conform căreia soluția primei instanțe este nelegală deoarece nr.OUG 102/1999 și Legea nr. 519/2002, în prezent abrogate, nu cuprindeau prevederi referitoare la plata concediului de odihnă, așa cum prevede art. 36 alin. 3 din Legea nr. 448/2006. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 3 din Normele metodologice privind condițiile de încadrare, drepturile și obligațiile asistentului personal al persoanei cu handicap, aprobate prin nr.HG 427/2001, acesta beneficiază de concediu anual de odihnă plătit, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat cu contract individual de muncă. Prin urmare, sunt incidente și prevederile art. 141 din Codul muncii, care instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților concediul de odihnă până la sfârșitul anului următor. Cum pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, este legală soluția acordării despăgubirilor echivalente cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat.
În ceea ce privește pretențiile având ca obiect plata celui de-al 13-lea salariu, Curtea apreciază criticile pârâtei ca fiind lipsite de fundament legal, în contextul în care se invocă dreptul absolut al conducătorului unității administrativ-teritoriale (al primarului) de a decide în privința acordării sau neacordării acestuia. Or, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 427/2001, asistentul personal are dreptul, pentru activitatea desfășurată pe baza contractului individual de muncă, la un salariu lunar, stabilit potrivit dispozițiilor legale privind salarizarea asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele clinice, iar prin contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială s-a stabilit că drepturile salariale cuprind, printre altele, și premiul anual ( al 13-lea salariu), care va fi plătit în primul trimestru al anului pentru anul anterior.
Pentru considerentele expuse, neidentificând în cauză motive de nelegalitate, Curtea constată că recursul dedus judecății este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului ( onorariu avocațial ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Primăria comunei, prin primar, cu sediul în comuna, nr. 726, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1664 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Obligă pârâta la plata sumei de 250 lei în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.
Tehnored.
2 exp./25.03.2009
Jud.fond. Dr.;
Asist.jud. -;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
