Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 287/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 287/R-CM

Ședința publică din 23 Februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.297/CM din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9.12.2008, reclamantul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în numele și pentru reclamanții membri de sindicat, G, a, -, C, a, a, G, G, a chemat în judecată pe pârâții Centrul Bugetar Grupul Școlar, Grupul Școlar și Municipiul P - prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la calcularea și plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă și consemnarea acestor mențiuni în carnetele de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la aceste prime de vacanță în temeiul art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 care prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

De asemenea, potrivit art.243 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este obligatoriu între părți, conform art.165 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile salariale cuvenite, iar potrivit art.241 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă produce efecte asupra tuturor salariaților din învățământ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Pai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu este angajatorul reclamanților și nu există niciun fel de raporturi juridice între cadrele didactice și această instituție și că nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământul preuniversitar de stat.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.297/CM din 11 februarie 2009, respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

A admis acțiunea și a obligat pe pârâții Grupul Școlar P și Centrul Bugetar Grupul Școlar să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2005-2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul unității de învățământ pârâte, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Municipiul P să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale solicitate.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Municipiul P prin întâmpinare este nefondată, întrucât în art.20 alin.1 din nr.OUG17/2006 se menționează "comunele, orașele, municipiile și județene sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale".

Rezultă astfel că municipiul, orașul sau comuna, după caz, sunt ordonatori secundari de credite, motiv pentru care excepția invocă de acest pârât este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în baza prerogativelor date de dispozițiile art.28 din Legea nr.54/2003 reclamantul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în apărarea drepturilor membrilor săi, a solicitat pârâților plata primelor de vacanță pe perioada 2005-2008, indexate cu indicele de inflație până la plata efectivă, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților, drept de care nu au beneficiat, deși erau îndreptățiți conform clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.241 alin.1 Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art.8 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007 - 2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.

Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Pe de altă parte, potrivit art.30 alin.1 și 2, cap. V din Legea nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

În mod eronat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive. Municipiul P nu are calitatea de angajator, prin urmare nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. g) din contractul colectiv de muncă în sensul că părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

În mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât salariații reprezentați de Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar nu au calitatea de funcționari publici, de aceea nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public.

Reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute în statutul personalului didactic, și nu de prevederile statutului funcționarului public.

Se arată de asemenea că hotărârea instanței de fond nu este motivată, invocarea prevederilor constituționale și ale contractului de muncă nefiind de natură a îndreptăți reclamanții la acordarea acestui drept în absența unor dispoziții legale în acest sens.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recursul declarat de pârât este nefondat.

Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de - Învățământ nr. 5521/01/9.01.2004 prevede la art.39 alin.(1) că în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor ce se cuvin personalului din învățământ, potrivit legii și acestui contract, prin urmare în vederea acordării la timp și a primei de vacanță prevăzute la art.37 lit.g), dar și pentru asigurarea unei finanțări complete a unităților de învățământ, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, împreună cu organizațiile sindicale teritoriale afiliate la federațiile sindicale reprezentative sunt obligate să facă demersuri în vederea încheierii unor protocoale cu consiliile locale în care să fie prevăzute obligațiile concrete ce revin părților semnatare ale protocoalelor și sursele de finanțare a cheltuielilor unităților de învățământ preuniversitar.

Aceasta înseamnă că sintagma "din venituri proprii" utilizată în redactarea textului art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă stabilește ca sursă de finanțare a acestor cheltuieli constând în prima de vacanță pentru personalul din învățământul preuniversitar bugetul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia funcționează unitatea de învățământ.

Dispoziția legală amintită completează prevederile art. XIII alin.(1) din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, cu modificările ulterioare, potrivit cărora finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

excepție de la această regulă anumite cheltuieli enumerate la lit.a)-f) de la acest alineat, nu însă și cheltuielile de personal.

Finanțarea de la bugetele locale a cheltuielilor de personal rezultă și din prevederile art.167 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995.

Potrivit art.19 și următoarele din nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, autoritatea administrației publice locale, consiliul local, examinează propunerile de cheltuieli ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și va cuprinde cu prioritate în bugetul local fondurile necesare pentru finanțarea acestora.

Atribuții strict legate de execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat au însă ordonatorul principal de credite al bugetului local - primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale despre al cărei buget este vorba - instituția de învățământ la care sunt arondate alte unități de învățământ și, în fine, instituția de învățământ cu personalitate juridică.

Ca urmare, aplicând corect dispozițiile legale instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât în ceea ce privește cererea de alocare a fondurilor necesare plății.

Precizând temeiul de drept al acțiunii, reclamanții au arătat că solicită plata primei de vacanță în baza contractelor colective de muncă unice la nivel de ramură învățământ încheiate începând cu anul 2001.

Au arătat că posibilitatea negocierii pe ramuri de activitate a dreptului în discuție a fost stabilită la nivel național.

Art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pe anii 2003 - 2004 este aplicabil întregului personal didactic sau nedidactic din învățământ iar executarea acestuia este obligatorie, așa cum s-a arătat și în considerentele hotărârii, potrivit art.30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Câtă vreme unitatea de învățământ este obligată să execute și să efectueze plata unui drept salarial negociat, operează implicit obligația unității administrativ-teritoriale de a aloca fondurile necesare din bugetul local.

Față de cele arătate, sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și neregăsindu-se motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI - prin primar, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.297/CM din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, cu sediul în P,--6, județul A, în numele membrilor de sindicat, G, a, -, C, a, a, G, G, și și pârâții CENTRUL BUGETAR GRUPUL ȘCOLAR, cu sediul în P,-, județul A și GRUPUL ȘCOLAR, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./25.02.2010

Jud. fond:

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 287/2010. Curtea de Apel Pitesti