Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2930/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 853/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2930R

Ședința publică de la 04 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat

JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenți, iu, el, a, G, a, a, I, HG, (), (), el, iu, cu, G, I, A, G, reprezentati prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sector 3, împotriva sentinței civile nr.7395 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Consiliul Local al Sectorului 3, Liceul Teoretic, Liceul Teoretic., Colegiul Național, Grup Școlar de, Grup Școlar Construcții Montaj, Grup Scolar Industrial, Grup Școlar Industrial Republica, Grup Școlar Industrial Noi, Grup Școlar Industrial, Grup Școlar Industrial, Grup Școlar Constructii, Grup Școlar Construcții Montaj, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7395 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, iu, ei, a, lonut, G, /, a, lonescu, a, lliescu, lulia, lonut, HG, (), lonescu, (), ei, iu, lonescu, lonescu, cu, G, Militam lulia, lonut, A, losif, G, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sector 3, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Consiliul Local al Sectorului 3, Liceul Teoretic, Liceul Teoretic Al., Colegiul National, Grupul Școlar O, Grupul Școlar C- Montaj, Grupul Școlar Industrial, Grupul Școlar Industrial Republica, Grupul Școlar Industrial Noi, Grupul Școlar, Grupul Școlar Industrial, Grupul Școlar C-, Grupul Școlar C- Montaj.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanții sunt cadre didactice, din învățământul preuniversitar cu studii superioare.

Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic reglementează salarizarea personalului din învățământ.

Reclamanții si-au întemeiat pretențiile pe prevederile art.2 alin.2 lit.a, art.3 alin.1 lit.a, art.40 alin.1 lit.a și d, alin.2 și alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național 2007 - 2010, din care a rezultat că salariul minim pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei, susținând ca aceste dispoziții li se aplică și salariaților din învățământ.

S-a mai reținut că unitățile de învățământ ai căror salariați sunt reclamanții sunt instituții bugetare.

În temeiul dispozițiilor art.3 alin. 1 lit.a din Contractul Colectiv la nivel Național încheiat pe anii 2007 - 2010, dispoziții ce dezvoltă prevederile similare din art.11 alin.î lit.d din Legea nr.130/1996 - privind contractele colective de muncă - contractul colectiv încheiat la nivel național se aplică tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social de stat sau privat, român sau străin/mixt.

Dar, potrivit alineatului 2 din același articol invocat contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice. Prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Dispozițiile sus menționate, având caracterul de dispoziții speciale de excepție, au prioritate în aplicare în raport cu normele cu caracter general prevăzute de art.3 alin.1 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel Național, potrivit regulii specialia generalibus derogant.

n concluzie, câtă vreme salariații din instituțiile bugetare nu pot cuprinde în contractele colective de muncă negociate dispoziții cu privire la drepturi salariale ce-și găsesc reglementare prin acte normative speciale, rezultă că acestora nu le sunt aplicabile în mod direct prevederile din contractul de muncă încheiat la nivel național referitoare la drepturile salariale.

Dispozițiile art.9 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național prevăd în mod clar cum pot fi acordate personalului instituțiilor finanțate de la bugetul de stat drepturile salariale prevăzute de acest contract colectiv și anume doar în urma includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, ca urmare a negocierilor purtate între sindicate și ministere.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamantii prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sector 3, solicitand modificarea sentintei recurate in sensul admiterii actiunii.

În motivare, recurentii arata ca otrivit p. art. 12 din Legea 130/1996 contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot insa negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de alta parte, potrivit art. 13 din același act normativ părțile au obligația sa precizeze in fiecare contract colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități si de ramura de activitate unitățile in cadrul cărora se aplica clauzele negociate.

Prin Legea 130/1996 art. 8 alin. 4 s-a statuat ca la incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal fara a se distinge daca salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.

Acest act normativ trebuie interpretat si prin raportare la Legea 53/2003 in care se arata ca prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariații indiferent de data angajării sau afilierea lor la organizații sindicale (art. 239).

Prin art. 40 din contractul colectiv de munca unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006 publicat in Monitorul Oficial partea a Va nr. 5 din 29.01.2006 s-a stabilit ca salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore in medie este de 440 lei începând cu 01.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare salariul de baza minim brut negociat este de 880 lei începând cu 01.01.2007.

In art. 3 alin. 2 din contract se arata ca se pot încheia contracte colective de munca si pentru salariații instituțiilor publice dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Prevederile acestor doua articole din contractul colectiv de munca la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii 130/1996 art. 8 cat si al Legii 53/2003 art. 239 in care se arata ca prin dispoziții legale se pot stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților iar prevederile contractului colectiv de munca se aplica tuturor salariaților indiferent daca aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.

De altfel, in Anexa 7 Contractului Colectiv de Munca, Ministerul Educației si Cercetării figurează ca parte semnatara, iar in Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor incheia contracte colective de munca la pct. 27 figurând ramura invatamant cu un număr de salariați de 1 15835.

Totodată, in prevederile Legii 128/1997 nu exista niciun articol in care sa se arate cuantumul salariului minim de baza brut garantat in plata la nivelul ramurii invatamant, astfel ca nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996 atâta timp cat legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupa funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare.

In raport cu cele arătate mai sus, se poate constata ca prevederile art. 40 din Contractul Colectiv de Munca Unic La Nivel National sunt aplicabile si personalului din instituțiile publice, deci, implicit si celui din cadrul Ministerului Educației Cercetării si T, relevanta in acest sens fiind prevederea dinart 95 Legea128/1997 care arata ca "personalul didactic de la toate nivelurile invatamantului are drepturi si obligații care decurg din legislația in vigoare, din prezentul statut, din Carta universitara, precum si dinprevederile contractului colectiv de munca."

In legătura cu cea de-a doua chestiune supusa atenției instanței se poate constata ca potrivit Ordonanței 11/2007 a fost modificata Legea 128/1997 in sensul ca au fost incluse anexele 1.1, 1.2, 2, 3, 4, 5 prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare aplicabili pentru funcțiile didactice din învățământul universitar si preuniversitar.

In temeiul acestei ordonanțe a fost emis Ordinul 1350/2007 privind metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acorda personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG 11/2007.

Potrivit art. 2 alin. 2 salariul de baza este format din:

- salariul de baza al funcției didactice conform grilei de salarizare care include sporul de stabilitate numai la transele de vechime de peste 10 ani precum si sporul de suprasolicitare neuropsihica existent la toate transele de vechime.

- indemnizația de conducere

- indemnizația pentru invatamant special

- gradație de merit

- salariul de merit

- indemnizația pentru personalul didactic de predare care . funcția de diriginte, invatator, institutor si educator.

Arata recurentii ca acesta este salariul de baza brut la care se refera art. 40 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național si care trebuie avut in vedere la soluționarea prezentei cauze.

In drept, recursul se intemeiaza pe dispzozitiile art. 304ind1 Cpc.

Analizând sentința atacată, in raport de criticile formulate si de temeiul de drept invocat, Curtea constată următoarele:

Recurentii au calitatea de cadre didactice, din învățământul preuniversitar cu studii superioare, invocand in sustinerea pretentiilor prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007 - 2010.

Curtea retine ca prima instanta a facut o intepretare si o aplicare corecte in privinta dispozitiilor legale referitoare la salarizarea personalului didactic.

Potrivit art. 12 alin 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, "contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".

In consecinta, recurentilor nu le sunt aplicabile dispozitiile contractului colectiv de munca unic la nivel national, avand in vedere ca drepturile salariale ale acestora sunt stabilite pe baza unor criterii prevazute de lege, neputand fi negociate.

Nu sunt intemeiate argumentele recurentilor avand in vedere ca art. 239 si urm. din Codul muncii are caracter general, insa legiuitorul poate stabili un regim derogatoriu pentru anumite categorii de salariati.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul, ca nefundat, intrucat nu exista vreun motiv de nelegalitate sau netemeincie a hotararii recurate

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenții, iu, el, a, G, a, a, I, HG, (), (), el, iu, cu, G, I, A, G, reprezentati prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sector 3, împotriva sentinței civile nr.7395 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar al Municipiului B, Consiliul Local al Sectorului 3, Liceul Teoretic, Liceul Teoretic., Colegiul Național, Grup Școlar de, Grup Școlar Construcții Montaj, Grup Scolar Industrial, Grup Școlar Industrial Republica, Grup Școlar Industrial Noi, Grup Școlar Industrial, Grup Școlar Industrial, Grup Școlar Constructii, Grup Școlar Construcții Montaj, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

05.06.2009

Jud. fond:;

Președinte:Silvia Georgiana Ignat
Judecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2930/2009. Curtea de Apel Bucuresti