Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6104/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (număr în format vechi 3943/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 6104/
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.1458 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant UL " " în numele membrilor de sindicat, G, -, G, escu, escu, a, G, -, G, G, C, a, iu, la, a, G, scu, și intimatul pârât TEATRUL " ", având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2009, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, la data de 29 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.26431/3/LM/2008, reclamantul Sindicatul " " a chemat în judecată Teatrul " " și Consiliul General al Municipiului B, solicitând obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate în cuantum de 15% din salariul de bază pentru perioada februarie-martie 2006, iunie 2006-iunie 2008 și a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 5% din salariul de bază pentru perioada februarie 2006-iunie 2008, în temeiul art.45 lit.f și g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii cultură pentru anii 2006-2008.
Prin sentința civilă nr.1458/20.02.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea și a obligat pârâții în solidar la plata către fiecare reclamant a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 5% din salariul de bază pe perioada februarie 2006-iunie 2008, precum și la plata sporului de fidelitate în cuantum de 15% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt salariați ai pârâtului Teatrul " ", iar în temeiul art.45 lit.f și g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii cultură pentru anii 2006-2008, salariații cu o vechime în muncă neîntreruptă beneficiază de spor de fidelitate, respectiv spor de suprasolicitare neuropsihică. Întrucât contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea legii constituie legea părților, conform art.236 Codul muncii, iar aceste contracte produc efecte față de toți salariații, conform art.239 Codul muncii, tribunalul a considerat întemeiată pretenția dedusă judecății și a admis-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 10.04.2009 pârâtul Consiliul General al Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 11.06.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs recurentul-pârât critică hotărârea tribunalului pentru nelegalitate și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea pricinii spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Susține recurentul-pârât că nu are calitate procesuală pasivă în cauză față de dispozițiile art.282 Codul muncii care stabilesc că litigiile de muncă se poartă între angajator și salariați. Prin urmare, numai Teatrul " " are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, se invocă și excepția lipsei capacității de folosință, întemeiată pe dispozițiile art.18 al.1 din Legea administrației publice nr.215/2001, Consiliul General al Municipiului B fiind doar un organ deliberativ, fără personalitate juridică. Singura instituție cu personalitate juridică este Municipiul B reprezentat de Primarul General care reprezintă în justiție toate direcțiile, inclusiv Consiliul General al Municipiului
Pe fondul cauzei, precizează recurentul-pârât că art.2 al.3 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii cultură pe anii 2006-2008, asigură numai garanții minime pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivelul instituției. Există și prevederi în sensul că salariul și elementele sale se stabilesc în limitele și condițiile legii.
Prin urmare, drepturile salariale pretinse puteau fi acordate numai dacă ar fi fost prevăzute și într-un contract colectiv de muncă la nivelul teatrului pârât.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși nu precizează expres, recurentul critică hotărârea tribunalului sub aspectul modului în care s-a interpretat și aplicat legea de procedură în soluționarea anumitor excepții ce vizează condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, dar și legea de drept material, în speță Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii cultură sub aspectul fondului pretenției reclamanților.
Curtea va cerceta așadar recursul în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Trebuie precizat mai întâi faptul că reclamanții au calitatea de salariați ai " ", contractele individuale de muncă ale acestora fiind depuse în copie la dosarul de fond. Prin urmare, raporturile juridice stabilite între părți sunt guvernate de Codul muncii, angajatorul și salariații săi având cel puțin teoretic posibilitatea negocierii salariului pentru munca prestată și a celorlalte drepturi bănești (sporuri).
În egală măsură însă, angajatorul este o instituție publică de spectacole, definită ca atare de Legea nr.504/2004. Aceasta înseamnă că nivelul salariilor acordate celor care prestează muncă în teatru, începând cu actori și până la personalul din compartimentele auxiliare este stabilit prin lege, deoarece sursa banilor este finanțarea de la bugetul de stat ori bugetul local.
În acest sens, Curtea a cercetat temeiul juridic în baza căruia s-au încheiat contractele de muncă ale reclamanților, constatând că pentru o parte din aceștia este menționat în preambulul contractului de muncă Decretul-Lege nr.15/1959. Acest act normativ a fost abrogat însă prin Legea nr.504/2004 privind instituțiile publice de spectacole și concerte, care, la rândul său, a fost abrogată prin OG nr.21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic.
Prin urmare, pentru perioada 2006-2008 pentru care reclamanții au formulat pretenții în această cauză, legislația specială care reglementează activitatea instituțiilor de spectacole a fost Legea nr.504/2004, respectiv OG nr.21/2007 începând cu 05.02.2007.
În aplicarea principiuluispecialia generalibus derogant, Curtea a procedat la verificarea reglementărilor din aceste două acte normative pentru a determina dacă există sau nu dispoziții speciale referitoare la nivelul salariilor din aceste instituții și la sporurile care se acordă salariaților.
Astfel, conform art.4 din Legea nr.504/2004, instituțiile publice de spectacole au personalitate juridică, se organizează și funcționează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale.
În Cap.3 al legii sunt prevăzute reglementări asupra finanțării activității. Astfel, finanțarea instituțiilor publice de spectacole se realizează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau de la bugetul local, precum și din alte surse (art.10). Finanțarea de bază a activității instituțiilor publice de spectacole respectă următoarele reguli: cheltuielile de personal și cheltuielile pentru întreținerea, reabilitarea și dezvoltarea bazei materiale se asigură integral din subvenții acordate de la bugetul de stat; veniturile proprii provenite din exercitarea activităților specifice se utilizează exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor și programelor culturale și pentru stimularea personalului (art.11).
Dispoziții similare există și în OG nr.21/2007.
Prin urmare, legea specială pentru instituțiile de cultură nu cuprinde dispoziții exprese asupra modului de alcătuire al salariului de bază, al sporurilor sau altor drepturi bănești acordate personalului în discuție. Consecința logică este aceea că se aplică în materie de salarizare reglementarea generală care, în cazul de față, este Legea nr.154/1998 și OG nr.24/2000, în anexele acestor acte normative fiind inclus și personalul din instituțiile de cultură cu salariul de bază alcătuit din valoare de referință sectorială și coeficient de multiplicare.
Cum acest salariu de bază nu exclude existența unei alte reglementări având ca obiect sporuri salariale, cum se recunoaște personalului din instituțiile de cultură dreptul de a negocia și încheia contract colectiv de muncă la nivel de ramură sau de instituție, Curtea consideră corectă argumentația primei instanțe, în sensul că se cuvine salariaților din sindicatul reclamant acordarea celor două sporuri de fidelitate și suprasolicitare neuropsihică. Numai în măsura în care ar fi existat o lege specială de salarizare care să fi prevăzut exhaustiv drepturile de natură salarială acordate acestor salariați, nu ar fi putut fi acordate și alte sporuri convenite la negocierea cu patronatul din ramura cultură.
În concluzie, hotărârea primei instanțe este legală, iar criticile formulate de recurentul Consiliul General al Municipiului B vor fi respinse. Trebuie precizat aici că mențiunea din art.44 al.2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii cultură pe anii 2006-2008 în sensul că salariul cuprinde drepturi de natură salarială în limitele și condițiile legii nu poate fi interpretată în sensul că cele două sporuri negociate la nivel de ramură nu pot fi acordate pentru că nu ar fi cuprinse într-o lege emisă de autoritatea legiuitoare. Conform considerațiilor anterioare, dreptul de a încheia contracte colective de muncă nu este interzis acestor salariați, ai având și dreptul de a negocia sporuri salariale.
În fine, criticile recurentului referitoare la calitatea sa procesuală, respectiv capacitatea sa de folosință sunt nefondate.
Conform dispozițiilor citate anterior, cheltuielile de personal se asigură integral din subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru salariații din instituțiile de cultură.
Ori, conform art.81 lit.j coroborat cu art.82 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, Consiliul General al Municipiului B îndeplinește și atribuții de a asigura condiții necesare bunei funcționări a instituțiilor de cultură, ceea ce presupune ca aceștia să asigure finanțarea cheltuielilor de personal. de credite bugetare se votează tot de Consiliul General al Municipiului B, astfel că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză cât privește finanțarea cheltuielilor pe care angajatorul a fost obligat să le facă în privința reclamanților.
Cât privește capacitatea de folosință, este de precizat că, strict formal, legea administrației publice locale prevede că numai unitatea administrativ-teritorială are personalitate juridică fiind reprezentată de primar. Cu toate acestea, fiecare autoritate a administrației publice locale are atribuții strict și limitativ prevăzute de lege, ele funcționând pe principiul autonomiei locale, exercitând competențe exclusive.
Prin urmare, chiar dacă Consiliul General al Municipiului B nu are personalitate juridică, acesta poate sta în judecată în calitate de pârât pentru opozabilitatea hotărârii pronunțată între salariați și angajator, care însă poate obține fonduri bănești pentru plata drepturilor numai prin intermediul recurentului.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurentul-pârât, care se găsește în culpă procesuală să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată efectuate în recurs în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr.75/22.06.2009 eliberată de Cabinet de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.1458 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant UL " " în numele membrilor de sindicat, G, -, G, escu, escu, a, G, -, G, G, C, a, iu, la, a, G, scu, și intimatul pârât TEATRUL " ".
Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./04.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
