Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6196/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6196
Ședința publică din data de 11 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" C, împotriva sentinței civile nr.2133/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.2133/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Municipal ""
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006-31.03.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă, reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
A fost obligat pârâtul la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 01.12.2006-28.05.2009, dar nu mai mult de 20 tichete lunar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Municipal în funcția de asistentă medicală, având locul de muncă la cabinetul medical al Școlii din având încheiat contract individual de muncă.
Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 01.12.2006 până la 31.03.2008, așa cum a fost precizată în concluziile pe fondul cauzei, actualizate cu indicele de inflație.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6 % față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășoară acest tip de activități.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Instanța mai reține că începând cu data de 01.04.2008 prin OG.17/2008 de modificare și completare a OUG 115/2004 privind salarizarea personalului contractual din unitățile sanitare publice s-a stabilit o singură grilă de salarizare pentru tot personalul contractual dintr-o unitate sanitară.
Pe de altă parte la art. 5 alin 5 din aceeași ordonanță s-a prevăzut că: " de bază individuale ale personalului contractual de execuție din sectorul sanitar avute la data de 31 martie 2008, salariile de bază la limita minimă ierarhizate potrivit prevederilor alin. (4), precum și salariile de bază la limita maximă se majorează în două etape, astfel:
a) cu 6%, începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din luna martie 2008;
b) cu 5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008".
Din răspunsul comunicat de spitalul pârât rezultă că la 01.04.2008 salariul reclamantului existent în plată până la 31.03.2008 a fost majorat cu 6% în conformitate cu art. 5 alin 5 din Ordonanța 17/2008. Așadar în luna aprilie 2008 salariul s-a raportat tot la grila neclinic ( salariul existent în plată ) acestuia aplicându-i-se doar majorarea de 6%.
Pentru aceste considerente instanța constată întemeiat primul capăt de cerere până la data de 31.03.2008 așa cum a fost precizată în concluziile pe fondul cauzei și va obliga pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006- 31.03.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța consideră că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța reține următoarele:
Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.
Aceasta diferențiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanțata din venituri proprii.
Astfel se constata ca reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încalcă grav dispozițiile art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.
Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adaugă si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.
Astfel,Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile dis. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. Art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiez lunar de 20 de tichete de masa.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii - cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Acest contract colectiv de muncă s-a aplicat și în 2008, până la data prezentei hotărâri, având în vedere că încă nu s-a publicat un nou contract colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, așa cum rezultă și din răspunsul comunicat de angajator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtulSpitalul Clinic Municipal "",arătând că tichetele de masă, pentru intervalul oct.2004-iunie 2006 s-au acordat personalului încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin Sistemul de asigurări sociale de sănătate, la nivelul spitalului fiind aplicate prev. art.23 din OUG 115/2004.
Reclamanta nu a putut beneficia de prevederile acestei ordonanțe, deoarece avea locul dem uncă la un cabinet școlar și intra sub incidența Legii 512/2005, care la art.22 menționează, în bugetele instituțiilor publice finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat, nu se pot prevedea sume pentru acordarea tichetelor de masă.
De asemenea, art.24 din Legea 379/2006 prevede clar, faptul că în bugetele instituțiilor publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În ceea ce privește salarizarea personalului, tot personalul unităților sanitare plătit după grilele de salarizare din OUG 115/2004, personalul medical școli, dispensare fiind plătit de la bugetul de stat, care sunt încadrate în bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului la Cap.36.10,.50" sume alocate cu destinație specială/ sume alocate de la bugetul de stat/ acțiuni sanitare "
Nu poate fi reținută culpa Spitalului, din moment ce reclamanta era și este plătită de la bugetul de stat, neputând beneficia de acordarea tichetelor de masă.
Instanța nu a avut în vedere toate mijloacele de probă, neținând cont de nici una din adresele depuse în dosarul de fond prin care face dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila "clinic", unde reclamanta nu se încadrează, deoarece nu desfășoară o activitate de învățământ, cercetare, științifică medicală și educație continuă pentru a beneficia de salarizare clinică.
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit Anexei IV/1 din OUG 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice ( pct.I) și unități clinice, institute și centre medicale (pct.II).
Prin OUG 115/2004 s-a stabilit că, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar la art.5, salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în Anexele nr. I-IV.
În Anexa I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Lg. 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Lg. nr.95/2006.
În condițiile în care recurenta face parte din categoria spitalelor clinice, iar din punct de vedere al salarizării în lege nu se face distincție în raport de locul unde angajații săi își desfășoară efectiv activitatea, reclamanta este îndreptățită i se stabili și acorda drepturile salariale, potrivit salarizării din unitățile sanitare clinice.
În ceea ce privește tichetele de masă, acestea reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși recurentul - pârât Spitalul Clinic Municipal C în calitatea sa de angajator acorda tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.
Cu toate că salariații au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existența unor contracte individuale de muncă încheiate cu intimatul - pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiți din veniturile proprii ale unității spitalicești, iar ceilalți de la bugetul de stat.
Această distincție în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.
Reclamanta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul recurent în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct și necondiționat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfășurare a activității, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.
Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.
Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 din Codul Muncii.
Critica recurentului - pârât că reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu este fondată, deoarece condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".
În raport de aceste considerente Curtea în conformitate cu prevederile art. 312 pr.civilă,va respinge recursul pârâtului Spitalul Clinic Municipal C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" C, împotriva sentinței civile nr.2133/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud. LE/20 2009
Tehn.red. IB/2 ex/ 17.11.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu