Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 728/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale

Decizia Civilă Nr.728/R/ Dosar Nr-

Ședința publică din data de 19 iunie 2008

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi președinte secție civilă

- - - JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Tică

- JUDECĂTOR 3: Ligia

grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, R, G,- toți prin mandatar, împotriva Sentinței civile nr.358/M din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr.-, având ca obiect "drepturi restante - tichete de masă - Legea nr.142/1998, pentru perioada 2005- prezent și pentru viitor".

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurenților reclamanți și a mandatarului acestora, precum și a reprezentantului intimatului pârât Consiliul Local.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depusă la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, cerere prin care intimatul pârât Consiliul Local solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării.

Deliberând asupra cererii de amânare formulată de intimatul pârât Consiliul Local, instanța constată că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.156 Cod procedură civilă, astfel că o respinge.

Față de actele și lucrările dosarului, coroborate cu probele administrate în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat de reclamanți, prin mandatar.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 358/2008 a Tribunalului Covasna, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2002 - ianuarie 2005, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect plata contravalorii tichetelor de masă cu începere din 2002 până în prezent, actualizate în raport de rata inflației, precum și acordarea tichetelor de masă în continuare.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

În baza art. 137 Cod proc. civilă raportat la art. 283 lit. "c" Codul muncii, instanța a invocat, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2002 - ianuarie 2005 față de care reclamanții prin nota de ședință au arătat că sunt de acord cu excepția invocată, arătând totodată că solicită acordarea contravalorii tichetelor de masă cuvenite cu începere din 1 ianuarie 2005 și până în prezent conform tabelului anexat și în continuare.

Instanța a mai reținut că reclamanții:, ȘI, prin aceeași notă de ședință, au renunțat la judecată, sens în care, în ședința publică din 10 aprilie 2008, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 246 Cod proc. Civilă.

În ceea ce o privește pe instanța a reținut că apare atât la fila 35 din volumul al doilea cât și la fila 36, dar ca urmare a exercitării dreptului de dispoziție prevăzut de art. 246. a luat act de renunțarea acesteia la judecată.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cât și referitor la fondul cauzei în ceea ce-i privește pe reclamanții care nu au renunțat la judecata cererii instanța reține următoarele:

Cu privire la perioada de timp cuprinsă între ianuarie 2002 - ianuarie 2005 instanța va avea în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 alin. 1 Codul muncii, conform cărora dreptul material la acțiune pentru valorificarea creanțelor de natură salarială se prescrie în termen de 3 ani, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune ce a fost invocată din oficiu și va respinge acțiunea reclamanților pentru perioada ianuarie 2002 - ianuarie 2005.

Pe fondul cauzei este de reținut că potrivit tabelelor de pe filele 26-33 din dosar privind situația raporturilor de muncă ale reclamanților aceștia sunt angajații Primăriei orașului, cu excepția celor care au încetat activitatea prin demisie sau contractul lor este suspendat pentru îngrijirea copilului.

Prin Legea 142/1998 privind tichetele de masă se prevede la art. 1 că "salariații din cadrul societăților comerciale, regii autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."

Prin urmare, raportat la textul de lege sus invocat nu se poate reține că obligația care revine în acest sens angajatorului este imperativă,ci dimpotrivă are un caracter dispozitiv.

Este firesc și ține de voința părților ca o societate comercială sau regie autonomă, care realizează beneficii să acorde aceste alocații în limitele prevăzute de lege, dar acest aspect ține de fiecare angajator în parte.

Pentru angajații din sistemul bugetar lucrurile stau diferit, întrucât toate sumele pentru acordarea acestor alocații se prevăd în legi bugetare, în lipsa fondurilor nefiind posibilă acordarea acestora anumitor angajați.

În Legea bugetului pe anul 2004, respectiv art. 46 din legea nr. 507/2003, dar și în următoarele (art. 40 din Legea nr. 511/2004) s-a prevăzut că "în bugetele instituțiilor publice indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activității finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație."

Prin urmare atâta timp cât prin legile bugetare care s-au succedat în timp s-a prevăzut expres că nu se aprobă sume în vederea acordării tichetelor de masă pentru instituțiile publice, nu se poate reține nici culpa pârâtei, întrucât nu are fonduri proprii de care să dispună și prin urmare și sub acest aspect acțiunea nu poate fi admisă.

Deși reclamanții își motivează cererea pe discriminare în raport de alte categorii salariale, tribunalul nu poate reține această apărare în raport de cele deja expuse și mai mult decât atât, dreptul de acordare a tichetelor de masă nu reprezintă un drept fundamental prevăzut de Constituție, ci un drept subiectiv, iar acordarea acestora este condiționată și de posibilitatea angajatorului de a suporta aceste costuri. Totodată art. 16 din Constituție nu este încălcat întrucât principiul egalității impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce nu se poate reține în situația de față.

Prin urmare legea nu prevede în mod imperativ obligația pârâtului de a acorda aceste drepturi fiind vorba de o normă dispozitivă.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în conformitate cu disp. art. 1 din legea 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator. Faptul că norma are un caracter dispozitiv, nu determină automat concluzia că angajații nu ar fi îndreptățiți la beneficiul său, pentru că s-ar goli de conținut o normă legală și s-ar realiza îndepărtarea de la scopul urmărit de legiuitor. Se mai solicită să fie avut în vedere la pronunțarea recursului faptul că angajatorul are la dispoziția sa fondurile necesare acordării alocației de hrană solicitată de reclamanți.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art. 312 pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a apreciat că drepturile reclamanților nu sunt întemeiate, și în mod legal și temeinic a procedat la respingerea acțiunii.

Din modul de redactare al disp. art. 1 din legea 142/1998, privind tichetele de masă, rezultă că acordarea acestora către salariații din cadrul unităților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar POT primi o alocație de hrană individuală acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator, este o posibilitate și nu o obligație a angajatorului.

Prin urmare nefiind vorba de un drept ci de o vocație, angajatorul nu poate fi obligat la plata sumelor de bani ce fac obiectul prezentei acțiuni, decât dacă a prevăzut în bugetul propriu fondurile financiare necesare, și dacă s-a negociat prin contractele colective de muncă.

Față de aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza disp. art. 312 și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții, R, -, -, -, G, toți prin mandatar, împotriva Sentinței civile nr.358/2008 a Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - pt. - - -, -

în concediu de odihnă,

Semnează vicepreședintele instanței,

Grefier,

Red.:-/25.06.08

Dact.:-/9.07.08

Jud.fond:-

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Carmen Maria Tică, Ligia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 728/2008. Curtea de Apel Brasov