Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 886/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1657/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.886/
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr. 24 LM din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/2009 atașată la fila 15 dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei-pârâte SC SA - Membru Grup, arată că societatea și-a schimbat denumirea în SA și depune la dosar înscrisuri în acest sens.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei-pârâte SA, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.24/LM/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA; a fost omologat raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 7544 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2005-2007, actualizate cu indicele de inflație; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei și potrivit Contractului Colectiv de Muncă, art.168 alin.1 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA".
În anul 2003 pe calea unui act adițional la Contractul colectiv de muncă, în urma negocierilor dintre patronat și sindicat, s-a convenit ca aceste suplimentări să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce nu s-a produs în anii următori 2004,2005,2006.
Argumentul esențial al pârâtei a fost acela că atât în anul 2003 cât și în anii ulteriori, drepturile salariale suplimentare cuvenite angajaților cu titlul de suplimentări salariale de Paști și C au fost incluse în salariul de bază primit de reclamant, astfel încât nu se mai justifică pretenția sa din prezent, de a i se plăti separat aceleași drepturi.
În opinia pârâtei această situație este atestată de reașezările de salarii ce au avut loc an de an în cadrul societății, precum și de interpretarea comisiei paritare ( mecanism prevăzut în Contractul Colectiv de muncă) dată clauzei confuze conținute în art.168 din Contract, în sensul de a-și explica propria voință, de la momentul redactării clauzei neclare, comisia constituită din membrii patronatului și sindicatului ajungând la concluzia că atât în anul 2003, cât și în anii 2004-2007 drepturile salariale suplimentare au fost deja plătite reclamanților prin includerea lor în salariul de bază al angajaților.
Pentru verificarea concretă a împrejurărilor ce au generat acest litigiu între reclamant și pârâtă, în acord cu jurisprudența constantă a instanței superioare - Curtea de APEL BUCUREȘTI, tribunalul a ordonat efectuarea unei expertize contabile, având nevoie de opinia unui specialist care să lămurească anumite aspecte esențiale ale procesului de față: - să verifice apărarea pârâtei în sensul dacă drepturile salariale suplimentare de Paști ș C au fost incluse ( și plătite în acest mod - ns.)în salariul de bază al reclamantului în anu 2003 și în anii ulteriori ( 2004-2007), situație în care acțiunea acestora ar fi fost nejustificată; sau, în cazul contrar, al neplății drepturilor prin includerea în salariu acordat reclamanților, să se determine cuantumul sumelor ce i se cuvenea.
Din verificările expertului contabil a rezultat că în perioada de referință, pentru care reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale suplimentare
( anul 2004 și ulterior) aceste drepturi nu au fost plătite reclamantului, procedându-se la determinarea în concret a sumelor cuvenite.
Așadar, în ciuda documentelor preconstituite prezentate de angajator, nu s-a putut demonstra plata efectivă a drepturilor salariale reclamate de angajați prin includerea în salariul de bază.
Potrivit art.168 alin.1 teza II din Contractul de muncă aplicabil la nivel de unitate: "Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările ( Paște și C) vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Verificând actele depuse la dosar de către pârâtă, dar și apărările propuse prin întâmpinare, nu rezultă că pentru anii 2004-2007 între sindicat și patronat au avut loc negocieri pentru determinarea criteriilor și condițiilor prevăzute de teza II a art.168 alin.1
Așadar, atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat privind stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarilor, cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare eveniment, nu se poate susține apărarea pârâtei de a fi achitat drepturile salariale suplimentare prin includerea în salariu de bază plătit reclamanților.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, recurenta-pârâtă SC SA- GRUP, și prin motivele de recurs reia descrierea situației de fapt și învederează în sens de critici de nelegalitate și netemeinicie următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de criticile formulate cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Primul motiv de recurs apare ca neîntemeiat și urmează a fi înlăturat ca atare.
Este adevărat că din cuprinsul art. 168 alin. 1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul SC SA (text nemodificat în perioada 2003-2007) rezultă că între părțile CCM trebuiau să existe negocieri prealabile acordării suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și de
Însă, obligația (sarcina) realizării acestor negocieri revenea recurentei-pârâte, în calitate de angajator. Această concluzie se impune în considerarea conținutului dispozițiilor art. 6 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. k și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii. Din interpretarea tuturor acestor texte legale reiese că salariații au dreptul la negociere colectivă și individuală în tot ceea ce interesează raporturile juridice de muncă, iar angajatorul are obligația corelativă corespunzătoare de a asigura toate condițiile necesare realizării acestor negocieri.
Cum, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă de către recurentă că ar fi avut loc asemenea negocieri ori că s-ar fi luat măsurile necesare în acest sens (sarcina probei revenindu-i din acest punct de vedere conform art. 287 din Codul muncii ), este evident că teza prematurității acțiunii nu poate fi susținută. Soluția contrară ar însemna să se contravină principiului de drept exprimat în adagiul latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Cu alte cuvinte, întrucât nici o persoană nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept subiectiv ori a unui interes personal, nici recurenta-pârâtă nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea obligației legale anterior amintite și să pretindă că acțiunea ar fi prematură.
De altfel, însăși împrejurarea că recurenta susține în același timp și ipoteza prescripției dreptului la acțiune al salariaților (deși cele două sunt absolut contradictorii din punct de vedere juridic) demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmației că cererea de chemare în judecată ar fi fost introdusă prematur.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la acțiune al reclamantei nu poate fi considerat prescris extinctiv.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 166 și 283 lit. c din Codul muncii, și nu cele de care se prevalează recurenta, respectiv art. 283 lit. e din Codul muncii.
Drepturile bănești prevăzute de art. 168 din CCM sunt de natură salarială (însăși părțile semnatare ale contractului au folosit în cuprinsul textului respectiv expresia "suplimentări salariale") și se circumscriu cu ușurință uneia dintre componentele salariului (astfel cum această noțiune este definită de art. 155 din Codul muncii ), respectiv cea a adaosurilor la salariu.
Aceste drepturi au caracter periodic (trebuiau acordate potrivit înțelegerii părților de două ori pe an, cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C), așa încât nu se poate susține că nu ar fi permanente, cum pretinde recurenta. Ca atare, în cazul lor acțiunea putea fi introdusă înăuntrul unui termen de 3 ani de la data scadenței drepturilor salariale respective, cerință care este respectată în cauză.
Termenul la care face referire art. 283 lit. e din Codul muncii (6 luni de la nașterea dreptului la acțiune) se aplică doar în acele cazuri în care se pune problema neexecutării oricăror alte clauze din CCM, nu și a celor prin care s-au prevăzut drepturi salariale în favoarea angajaților.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit. Modul de interpretare al art. 168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art. 168 alin. 1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art. 168 alin. 2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art. 978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce niciunul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se însă deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art. 168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art. 168 alin. 2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art. 168 alin. 1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art. 168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus". Or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a disp. art. 168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art. 38 alin. 2 din Codul muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai recurentei care au fost concediați până la data emiterii ei. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu recurenta și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.
Argumentele care au justificat respingerea celui de-al treilea motiv de recurs, în special cele privitoare la Decizia Comisiei Paritare, demonstrează netemeinicia și a celui de-al patrulea motiv al respectivei căi de atac.
Totuși, este necesar a se face și precizarea că împrejurarea că alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003 (motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate), nu este de natură a obliga Curtea să dea aceiași rezolvare în cauza de față, întrucât practica judiciară, cu excepția deciziilor pronunțate în cazul recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, iar hotărârile altor instanțe de judecată date în spețe similare nu creează vreo obligație în sarcina judecătorilor, care au și ei de soluționat același gen de litigii.
În sfârșit, ultimul motiv de recurs va fi și el înlăturat, deoarece sumele de bani la plata cărora a fost obligată SC SA, au fost stabilite ținându-se seama strict de cuantumul salariului mediu de bază la nivel de unitate (deci în acord cu prevederile art. 168 din CCM) din intervalul 2003-2007, cuantum indicat chiar de către recurenta-pârâtă prin adresa nr. 830/2008, aflată la dosarul de fond.
Așa fiind, Tribunalul a calculat corect valoarea drepturilor bănești pe care le-a acordat intimatului-reclamant, raportându-se la salariul mediu de bază din cadrul SA și nu la salariul brut de bază, ceea ce înseamnă că nu i se poate reproșa săvârșirea vreunei greșeli de judecată din acest punct de vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.24/LM/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
11.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
