Speta drept civil. Decizia 1105/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1105

Ședința publică de la 15 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Marin

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G,împotriva sentinței civile nr.3683 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâta SC G ( Intreprinderea de Industrializare a ), având ca obiect acordare grupa a II-

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu a fost formulat în termenul legal.

Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul sub aspectul excepției tardivității recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.3683 din 10 noiembrie 2009 admis acțiunea formulata de petiționara, in contradictoriu cu intimata SC G SA.

A constatat că în perioada 20.11.1981-3.01.1995, petenta și-a desfășurat activitatea la SC G SA în grupa a II a de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că:

Tribunalul Gorja pronunțat sentința nr. 3394/08.05.2008 împotriva căreia a formulat recurs intimata CJP G și prin decizia nr. 9478/31.10.2008 a Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul și casată sentința cu motivarea că CJP G nu are calitate procesuală pasivă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr-.

Petitionara a fost salariata intimatei SC G SA din data de 20.11. 1981 pînă la data de 29.09.1995, perioadă în care a lucrat ca elev ucenic mezelar ( 6 luni) și mezelar la secția de preparare, așa cum reiese din carnetul său de muncă (filele 6-10) și declarațiile martorilor.

De asemenea, din depozițiile martorilor și, audiați la primul ciclu procesual, rezultă că petenta a fost colegă de muncă cu aceștia în perioada 1981-1995 iar munca de mezelar a fost încadrată în grupa a II -a de muncă, activitatea desfășurându-se la o temperatură sub zero grade Celsius, în condiții de umezeală.

Au mai arătat că după închiderea unității, cele două petente s-au prezentat la sediul unității, de unde li s-au eliberat adeverințe pentru Casa de Pensii din care rezultă că beneficiază de grupa a II a de muncă în temeiul Ordinului 50/1990, articolul 176 anexa II.

La dosarul nr-, filele 36-37, se află adeverințele nr. 38/27.02.1998 și nr. 10/14.01.1998 emise de SC G SA care atestă cele declarate de cele două martore.

Având în vedere aceste aspecte și prevederile Ordinului 50/1990 în vigoare la acea dată și ale Codului muncii, instanța a admis acțiunea petentei și a constatat că în perioada 20.11.1981-3.01.1995, petenta și-a desfășurat activitatea la SC G SA în grupa a II a de muncă.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 cod pr.civilă, criticând-o ca fiind nelegală.

Invocă omisiunea din dispozitivul sentinței a lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Consideră că faptul că pârâta SC Gaf ost radiată cu mult timp de la registrul comerțului soluția instanței, în aceste condiții, nu mai respectă principiul contradictorialității.

Solicită ca instanța să analizeze admisibilitatea acțiunii în constatare raportat și la dispozițiilor art.14 (1) din Decretul 92/1976.faptul că instanța de fond a omis

Recursul este tardiv.

Instanța, din oficiu,a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, se constată că recurenta pârâtă a primit sentința la data de 18 noiembrie 2009, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 30 noiembrie 2009.

Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 07 decembrie 2009, iar recurenta nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G,împotriva sentinței civile nr.3683 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâta SC G ( Intreprinderea de Industrializare a )

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2ex/

Red.jud..03.2010

Jud.fond /

Președinte:Florența Carmen Cojocaru
Judecători:Florența Carmen Cojocaru, Lucian Bunea, Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1105/2010. Curtea de Apel Craiova