Speta drept civil. Decizia 1336/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1336

Ședința publică din data de 14 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin

Grefier: - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2107/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul contestator, lipsind intimata pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură intimata pârâtă a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, iar recurentul reclamant precizări, după care, se comunică un exemplar al întâmpinări pentru a cărei observare nu se solicită un nou termen.

Instanța, constatând că la 07.03.2008 recurentul reclamant a depus la dosar precizări, îi solicită să califice acest înscris.

Recurentul reclamant calificând acest înscris ca și concluzii scrise, instanța le va analiza sub acest aspect.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să aprecieze apărările intimatei pârâte formulate în întâmpinare ca fiind aberante, fără suport probatoriu.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. nr.2107/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petitionarul a lucrat ca sef de autobaza la. A in perioada octombrie 1987- ianuarie 1990.

Intimata SA a fost una dintre societatile comerciale in care a fost divizata in anul 1991 fosta A.

Lecturand adeverintele 24/2006, nr.25/2006 si nr.68/2006(filele43-45) rezulta ca pentru orele suplimentare nu s-a acordat spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru ci s-au calculat sume variabile, unitatea neretinand pentru acestea contributiile la asigurarile sociale si nici pentru pensie suplimentara.

Potrivit Legii nr. 19/2000 neretinerea si nevirarea de catre angajator a contributiilor legale datorate la bugetul statului pentru sumele incasate de catre angajat cu titlu de sporuri determina neluarea in calcul a acestora la determinarea punctajului mediu anual.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticile fiind în esență următoarele:

Arată că a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i emită o adeverință care să ateste veniturile salariale, realizate în perioada octombrie 1987-31 decembrie 1990 care să cuprindă toate veniturile sale: salariul de încadrare, orele suplimentare, sporurile, salariul brut și reținerile pentru contribuțiile la asigurările sociale și pensia suplimentară.

Recurentul mai arată că în mod greșit instanța a reținut că ar fi solicitat doar o dovadă pentru plata orelor suplimentare, dat fiind faptul că acestea nu i-au fost plătite în mod separat, ci calculate pe ștate de plată odată cu salariul de încadrare și celelalte sporuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului cu motivarea că societatea chemată în judecată s-a desprins, prin divizare în anul 1991, alături de alte șase societăți din societatea A și că ștatele de plată pentru cei care au fost detașați în nu sunt în arhiva acestei societăți.

Arată că recurentului i s-au eliberat la cerere, adeverințe potrivit actelor deținute în arhiva societății, dar că în arhivă nu există pontaje pentru a se verifica susținerile acestuia, iar pe ștatele de plată găsite nu este menționat temeiul juridic de plată al drepturilor bănești.

La dosar, s-au depus copii de pe carnetul de muncă al recurentului și de pe adeverința nr. 309/1991; nr.68/2006 și nr. 25/02.05.2006( fil.6-12), anexate întâmpinării de către intimată.

Analizând criticile formulate împotriva sentinței în raport de apărările făcute în întâmpinare, prin prisma dispozițiilor art.3041și art. 304 pct. 8 și 9.pr.civilă, recursul este fondat din următoarele considerente:

Adeverința nr.309/1991( fila 8, dosar recurs) comunicată de către intimată atestă veniturile pe perioada 01.10.1987-01.12.1990 cu privire la: salariul de încadrare ( din ), total salariu bază ( col.3,4,5,6,7) sporul de vechime ( col. 9 și 10) și total sporuri ( col. 12+14+15+16+20+22).

Această ultimă mențiune din adeverință nu este clară și corect efectuată întrucât deși atestată că pentru perioada 01.10.1987- 01.10.1988 recurentul a primit cu titlu de total sporuri 3427 lei, pentru perioada 01.10.1988-01.07.1989 primit, cu același titlu, suma de 3584 lei, iar pentru perioada 01.07.1989-01.12.1990 a primit suma de 3987 lei, având în vedere că aceste sume înglobează sporurile ce ar fi trebuit menționate în coloanele: 12,14,15,16,20, 22, iar în aceste coloane nu este precizat sporul, categoria sporului, procentul în care acesta se găsește acordat adăugat sau raportat la salariu, astfel încât Casa Județeană de pensii, ori în prezent instanța să poată aprecia natura sporului, caracterul acestuia( sporadic sau permanent) procentul de acordare, recurentul este îndreptățit la lămurirea acestei situații, iar fostul angajator este dator să verifice și să lămurească situația recurentului.

Nici adeverința nr. 68/14.11.2006( fil.9, dosar recurs) nu este relevantă întrucât deși menționează că recurentul a primit în perioada 01.10.1987-01.10.1988 o compensație lunară în valoare de 140 lei lunar sumă pentru care nu s-au plătit contribuțiile la asigurări sociale și pensie suplimentară, nu se precizează legea în baza căreia s-a acordat această "compensație sau natura juridică a acestei compensații pentru ca să se poată verifica și aprecia influența acestei sume, în prezent, asupra cuantumului pensiei și dacă neplata contribuțiilor la pensia suplimentară și asigurările sociale, aferente acestei sume a reprezentat o acțiune ilicită din partea angajatorului.

De asemenea, adeverința nr.25/02.05.2006( fil.10, dosar recurs) comunicată instanței în copie tot de către intimat, nu este concludentă și contrazice prin conținutul său actele analizate anterior precum și apărările formulate prin întâmpinare cele privitoare la faptul că nu apar ca încasate sporuri pentru lucrul sistematic peste programul de lucru întrucât în această adeverința se face mențiunea unor sume de bani obținute pentru orele lucrate în afara programului de lucru.

Deși aceste acte au fost depuse și în dosarul de fond, prima instanță într-o singură frază echivocă și expeditivă reține că din lectura adeverințelor menționate rezultă că pentru orele suplimentare s-au calculat sume variabile, unitatea nereținând pentru acestea contribuțiile de asigurări sociale și pensie suplimentară, fapt ce conduce la respingerea acțiunii întrucât nevirarea acestor contribuții conduce la neluarea în calcul a acestor sume la determinarea punctajului mediu anual.

În cauză recurentul-reclamant a chemat în judecată angajatorul tocmai pentru a fi obligat să-i emită o adeverință care să ateste în mod neechivoc întreaga sa activitate salarială pe perioada în care a fost angajat, aprecierile privitoare la cuantumul pensiei reclamantului fiind premature și neavenite, dat fiind faptul că procesul nu se judecă în contradictoriu cu Casa Județeană de pensii.

În considerarea celor expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin.1 pr.civilă, se va admite recursul, va fi modificată sentința și pe fond, admițând acțiunea reclamantului, va fi obligată societatea pârâtă să-i emită reclamantului o adeverință care să îndeplinească cerințele legale în sensul evidențierii, defalcat, a tuturor drepturilor bănești încasate de către acesta și titlul cu care au fost încasate ( salariul de încadrare, orele suplimentare, sporurile sporadice sau permanente- natura acestora și procentul în care au fost încasate etc.- pentru perioada 1987-1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2107/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect, alte cereri.

Modifică sentința, în sensul că pe fond, admite acțiunea.

Obligă pârâta către reclamant să-i emită adeverință care să îndeplinească cerințele legale în sensul de a evidenția salariul de încadrare, orele suplimentare, sporurile cu caracter permanent, pentru perioada 1987-1990.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.Fl.

Tehn./Ex.4/08.04.2008

/ și

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Dorina Stoichin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1336/2008. Curtea de Apel Craiova