Speta drept civil. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Conflict de drepturi -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 138
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta -, domiciliată în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 1838 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtei intimate să depună la dosar înscrisuri, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 10 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.06.2008, astfel cum a fost precizată, reclamanta - a chemat în judecată pârâta " " S, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata contribuției de asigurări sociale pentru perioada începând cu data de 15.10.2007 și până la pronunțarea hotărârii, plata drepturilor salariale la zi, inclusiv a perioadei de preaviz în cazul concedierii, la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, la plata a 5000 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului moral și material suferit în urma concedierii abuzive și a lipsei adeverinței medicale a cărei eliberare i-a fost refuzată nejustificat, iar în lipsa acesteia, a fost nevoită să achiziționeze medicamente la preț integral, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, arată reclamanta că a fost angajata pârâtei începând cu data de 15.10.2007, că la data de 18.02.2008 a solicitat eliberarea unei adeverințe care să ateste plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat pentru aop rezenta la medicul de familie, însă nu i s-a eliberat.
La data de 29.05.2008 s-a prezentat la sediul CAS S și a aflat că pârâta nu a virat contribuțiile la bugetul de stat, iar în momentul în care i-a relatat aceasta patroanei societății, aceasta a avut o atitudine agresivă, solicitându-i să părăsească locul de muncă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 78 alin. 1 raportat la art. 269 alin. 1 din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, cu motivarea că reclamanta nu a fost prezentă la serviciu în perioada 15.11.2007 - 15.02.2008, aflându-se în concediu fără plată, astfel încât nu exista obligația virării contribuțiilor de asigurări sociale.
Mai arată pârâta că în acest moment are efectuate plățile de contribuții în favoarea angajaților la zi.
Totodată, pârâta arată că reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 18.06.2008, nedorind să semneze cererea de încetare a raporturilor de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1838 din 20.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta s-a angajat la societatea pârâtă începând cu data de 15.10.2007 pe postul de "cizmar confecționer încălțăminte", conform contractului individual de muncă nr. - din 01.11.2007.
În perioada 15.11.2007 - 17.02.2008, reclamanta s-a aflat în concediu fără plată.
La data de 18.06.2008, reclamanta semnează o declarație ( 18 dosar), prin care ridică salariul pe luna mai și arată că nu mai are nici o obligație față de unitate.
Potrivit referatului 50116 din 21.10.2008 a Administrației Finanțelor Publice S și extraselor de cont pentru perioada 31.08.2008 - 30.09.2008, la nivelul lunii octombrie 2008 pârâta și-a achitat contribuțiile la bugetul de stat în favoarea angajaților.
Cât privește reclamanta, a reținut instanța că, în conformitate cu art. 23 din Legea 19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. Ioc onstituie venitul brut realizat lunar.
Ca urmare, în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu fără plată și nu a realizat venituri, pârâta nu datorează contribuții la bugetul de stat.
De asemenea, așa cum rezultă din referatul de la 19 dosar și din declarațiile martorelor, I și, începând cu data de 01.06.2008, reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Conform art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Cum, de la data de 01.06.2008 reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu și nici nu a făcut dovada că nu ar mai fi fost primită de către pârâtă, prestațiile sale de plată a drepturilor salariale începând cu luna iunie 2008, precum și a contribuțiilor de asigurări sociale sunt nefondate, aceasta neprestând muncă în favoarea pârâtei.
Totodată, cererea de acordare a drepturilor salariale pentru perioada de preaviz sunt neîntemeiate, în cauză nefiind luată măsura concedierii, conform art. 61 lit. c, d, art. 65 și 66 din Codul muncii.
Cât privește cererea de despăgubiri, instanța a apreciat că aceasta este nefondată, în cauză nefăcându-se dovada concedierii abuzive, ci doar a refuzului reclamantei de a se mai prezenta la muncă începând cu data de 01.06.2008. Referitor la refuzul de eliberare a adeverinței medicale și a prejudiciului suferit ca urmare a plății cu întârziere a contribuțiilor la bugetul de stat, reclamanta nu a făcut nici o dovadă în cauză cu privire la prejudiciul suferit, respectiv a afecțiunilor pe care nu le-a putut trata corespunzător și a medicamentelor pentru care ar fi beneficiat de compensare, dar a fost nevoită să le achite integral.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, deși interpretate strict, probele administrate în cauză ar fi putut forma convingerea instanței că acțiunea este neîntemeiată, în realitate, analizând obiectiv și interpretând mai atent probele, acestea ar fi putut dezvălui faptul că a fost concediată abuziv.
A arătat recurenta că, încetarea raporturilor de muncă, indiferent de motivul pentru care aceasta se produce, se poate concretiza numai în urma emiterii unei decizii scrise, motivate de angajator și comunicată angajatului.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a realizat practic o analiză a probatoriului administrat în fața primei instanțe.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041. pr. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
A arătat intimata că nu există nici o decizie de încetare a raporturilor de muncă încheiate cu recurenta.
A mai arătat intimata că recurenta nu a făcut în nici un fel dovada existenței unui prejudiciu moral sau material.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Încetarea contractului individual de muncă este dominată de principiul legalității; modurile și cazurile în care poate interveni, motivele, condițiile, procedura, efectele și controlul încetării acestui contract, precum și răspunderile părților sunt reglementate pe larg de legislația muncii.
Or, recurenta, deși a invocat o concediere abuzivă, nu a făcut în nici un fel dovada încetării contractului de muncă din inițiativa angajatorului, așa cum impune art. 58 al. 1 din Codul muncii.
Așa cum rezultă din susținerile intimatei, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză: ( 52) și I ( 53), reclamanta recurentă nu s-a mai prezentat la unitate începând cu 2.06.2008.
Chiar și reclamanta, în cererea introductivă de primă instanță, arată că a lucrat la societatea intimată în perioada 15.2007 - 2.06.2008.
De la acea dată - 2.06.2008 - reclamanta nu s-a mai prezentat la societate, această conduită neputând echivala cu o desfacere abuzivă a contractului de muncă.
De asemenea, recurenta nu a făcut în nici un fel dovada că nu ar mai fi fost primită la serviciu de pârâtă.
Mai mult, chiar și în fața instanței de recurs, a arătat că nu poate dovedi acest fapt.
Salariul este un element esențial al contractului de muncă, o parte componentă a obligațiilor asumate de angajator și a cauzei juridice a obligației persoanei angajate; el constituie totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată (art. 154 Codul muncii ).
Or, în condițiile în care recurenta nu a mai prestat activitate în favoarea societății pârâte din 2.06.2008, intimata nu poate fi obligată la plata drepturilor salariale și a contribuțiilor de asigurări sociale începând cu această dată.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamantă, reține instanța, că acordarea daunelor morale trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat.
Aceasta presupune în primul rând probațiunea existenței unui prejudiciu moral adus părții, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată sau prezumată și în legătură cu care reparația patrimonială să fie de natură a-l acoperi total sau parțial.
Or, recurenta reclamantă nu a făcut în nici un fel dovada existenței unui asemenea prejudiciu nepatrimonial.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1. pr. civ. urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Lefii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței nr. 1838 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehored.
Ex.2
Jud.fond:;
25.02.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrosina, Andrianu Virgil
