Speta drept civil. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 140/
Ședința publică din 23 martie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de, cu sediul în C, strada -. -, nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 747, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 08 decembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul în C, strada - cel M, nr. 57, -.B,.17, având ca obiectpretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 24 august 2000, reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul d e Finanțe, au solicitat instanței anularea actului administrativ nr. - din 25 iulie 2000, privind refuzul nejustificat de a rezolva cererea referitoare la plata actualizată cu dobânda unor titluri de tezaur, raportarea pagubei prin obligarea pârâtului la plata contravalorii actualizate cu dobândă a titlurilor, precum și plata de daune morale în sumă de 1.000.000 lei vechi.
Ulterior, reclamanții și-au restrâns cererea la petitul nr.2 din acțiune.
În motivare, reclamanții au susținut că autorul lor, a împrumutat Statul Român, înainte de instalarea comunismului în România, cu diferite sume de bani în schimbul unor titluri și bonuri de tezaur garantate, având termen de scadență, pe care însă nu le-a mai putut recupera.
Prin sentința civilă nr. 18404 din 17 decembrie 2001 Judecătoria Constanțaa admis cererea de repunere în termenul de prescripție și a admis acțiunea reclamanților. A fost obligat Ministerul d e Finanțe la plata sumei de 316.006.935 lei vechi, reprezentând valoarea actualizată a titlurilor de valoare emise de pârât în perioada 1934 - 1944.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că, în perioada 1934-1944 autorul reclamanților a împrumutat statul român cu diferite sume de bani garantate prin titluri de valoare, cu scadența până în anul 1969, titluri care nu au mai fost răscumpărate datorită schimbării regimului socio-politic și economic al țării.
Potrivit art.2 din Decretul nr.124/6.07.1948 privind amortizarea datoriei publice interne, sumele corespunzătoare titlurilor de valoare neîncasate până la 15.08.1947 puteau fi încasate până la data menționată, la acea dată autorul reclamanților aflându-se în închisoare, așa cum s-a dovedit cu martorul audiat.
Conform art.13 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, iar potrivit art.19 repunerea în termen în vederea exercitării dreptului la acțiune trebuie să fie justificată de motive temeinice.
S-a reținut de către prima instanță că în cauză s-a făcut dovada că, datorită condițiilor politice din acea vreme, titularul obligațiunilor a fost împiedicat să facă acte care să întrerupă prescripția, considerent în care a fost admisă cererea de repunere în termen.
Conform art.41 din Constituție, dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
Sub acest aspect, s-a constatat că nerespectarea de către stat a obligației de restituire la scadență a sumelor primite nu îl exonerează de această obligație, atât timp cât se dovedește că neîncasarea de către titular a contravalorii titlurilor de valoare nu se datorează culpei lui, împrejurare ce determină aplicarea principiuluirestitutio in integrum.Acesta presupune ca plata să se efectueze la valoarea reală, pentru a realiza o protecție deplină a dreptului său de proprietate asupra bunurilor ce încorporează o valoare.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că dreptul la despăgubiri se naște o dată cu producerea prejudiciului și un drept de creanță de această natură constituie un "bun" și deci reprezintă un "drept de proprietate", în accepțiunea Curții termenul de proprietate nefiind limitat la bunurile corporale, alte drepturi și interese patrimoniale putând fi, de asemenea, acceptate ca drepturi de proprietate chiar dacă bunul este unul necorporal, respectiv titlu de valoare, cum este cazul în speță.
În consecință, avându-se în vedere și disp. art.20 alin.1 din Constituție și art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 316.006.935 lei vechi, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat în termen legal apel, susținând că sentința este nelegală și netemeinică.
În motivare, s-a arătat că Judecătoria Constanța nu avea competența materială de a judeca acțiunea formulată de reclamanți. Actul administrativ atacat de reclamanți prin acțiune în contencios administrativ conform Legii nr.29/1990 este adresa nr.-/25.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor, respectiv o instituție publică centrală. Ori, conform art.2 și 3 din Codul d e procedură civilă coroborate cu art.5 și 6 din Legea nr.29/1990, judecata în primă instanță a unei astfel de acțiuni intră în competența materială de soluționare a tribunalului și, respectiv, a curții de apel.
Conform art.1 din Legea nr.29/1990, considerându-se vătămați printr-un act administrativ în drepturile lor recunoscute de lege, reclamanții s-au adresat instanței judecătorești pentru anularea actului și repararea pagubei ce le-a fost cauzată, însă instanța de fond, deși a admis acțiunea, nu s-a pronunțat și pe primul capăt de cerere, respectiv anularea actului, ci numai pe repararea pagubei.
A mai susținut apelantul și faptul că instanța de fond în mod netemeinic a admis cererea de repunere în termen, fără să pună în discuție faptul că autorul reclamanților, indiferent de regimul politic în timpul căruia curgea prescripția termenului de a solicita contravaloarea titlurilor de tezaur, nu a făcut nici un demers pentru a solicita statului ceea ce i se cuvenea.
În drept, au fost invocate disp. art.282-298 din Codul d e procedură civilă.
Prin decizia Tribunalului Constanța nr.618/23.05.2002 apelul a fost respins ca nefondat, însă prin decizia Curții de Apel Constanța nr.1038/C/9.10.2002 a fost admis recursul declarat de pârât, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, reținându-se nelegala citare a apelantului Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, s-a dispus ca instanța de rejudecare să califice corect actul juridic dedus judecății, să stabilească dacă este vorba de un drept de creanță sau un drept de proprietate, să verifice aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă, precum și problema timbrării cererii de chemare în judecată.
La rejudecarea apelului, prin decizia nr.392/18.03.2003 Tribunalul Constanțaa stabilit că sentința judecătoriei este legală și temeinică și a respins apelul ca nefondat. S-a reținut că acțiunea reclamanților este una în revendicare, imprescriptibilă și scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C împotriva acestei decizii a fost admis din nou de Curtea de Apel Constanța care, prin decizia nr.725/C/7.07.2003 a casat decizia tribunalului și a trimis cauza pentru judecarea pricinii cu procedura completă. S-a reținut că apelantul nu a fost în mod legal citat la sediul său din B, ci la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice C, fără ca aceasta să fi fost împuternicită în acest sens și fără a se observa că prin însăși cererea de chemare în judecată reclamanții s-au îndreptat împotriva Ministerului Finanțelor Publice și nu a C, unitate aflată în subordinea Ministerului Finanțelor și lipsită de personalitate juridică.
Reinvestit cu soluționarea apelului, Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia nr.603/7.12.2004 prin care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis apelul declarat de pârât și a modificat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca fiind prescrisă. S-a considerat că acțiunea reclamanților este una în pretenții prin care se valorifică un drept de creanță, așa cum rezultă și din dispozițiile Legii nr.142/1947, acțiunea fiind supusă timbrării. Cauza aflându-se însă în apel și obligația timbrării revenind pentru fond și pentru calea de atac revenind apelantului, au fost observate disp. art.17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru care privesc scutirea apelantului de plata taxei de timbru. Cu privire la prescripție, s-a apreciat că scadența tuturor titlurilor de valoare a fost stabilită pentru anul 1969, prescripția a fost suspendată până în jurul datei de 31 decembrie 1989 când regimul totalitarist a fost înlăturat, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2000, cu mult după ce termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 se împlinise.
Recursul declarat de pârât împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Constanța care, prin decizia nr.183/C/22.03.2005, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. S-a reținut că în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care titlurile și bonurile de tezaur au fost descoperite de reclamanți în anul 2000, iar până în anul 1990 nu s-a putut oricum acționa în justiție datorită regimului totalitar care a existat până la acea dată. Totodată, s-a stabilit că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil, respectiv prescripția de 30 de ani.
Prin decizia nr.725/16.10.2006 Tribunalul Constanțaa admis apelul și a schimbat în tot acțiunea reclamanților, în sensul că a anulat acțiunea ca netimbrată conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.S-a reținut că la cuantumul sumei de 316.006.995 lei vechi acordată prin sentința civilă nr.18404/17.12.2001 s-a calculat o taxă de timbru de 15.965.139 lei vechi, pe care reclamanții o datorează pentru acțiunea de fond. Deși au fost citați la două termene cu mențiunea achitării acestei taxe, intimatul reclamant luând cunoștință și personal de dispoziția instanței, intimații reclamanți nu și-au îndeplinit această obligație legală.
Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii, a fost admis de către Curtea de Apel Constanța prin decizia nr.529/C/12.12.2007, reținându-se că acțiunea este evaluabilă în bani și este supusă taxelor judiciare de timbru prevăzute prin Legea nr.146/1997.În acest sens, s-a reținut că prin deciziile Curții Constituționale nr.65/2000, nr.372/2004 și nr.242/2005 s-a reținut că accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Constituție și art.6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu înseamnă gratuitate, scutirile de la plata taxei judiciare de timbru fiind în mod expres prevăzute de art.15 din Legea nr.146/1997.Cererea de restituire către persoanele fizice a unor creanțe ale statului nu se încadrează în categoria excepțiilor prevăzute de acest text, iar interpretarea prin analogie cu dispozițiile derogatorii de la regula generală a timbrării prevăzute în alte acte normative de restituire nu se aplică în această situație. Acțiunea reclamanților a fost însă greșit anulată în apel, cu nesocotirea disp. art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 care prevăd că instanța de apel sau de recurs, când constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
După rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 747 din 08 decembrie 2008, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că raporturile juridice care s-au născut în cadrul împrumuturilor deduse judecății sunt de natură civilă, deoarece statul a participat în calitate de subiect de drept privat și nu în calitate de subiect de drept public. În referire la motivul de apel privind greșita încuviințare a cererii de repunere a reclamanților în termenul de prescripție, tribunalul a reținut că acest aspect a fost dezlegat cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 183 din 22 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, repunerea în discuție a acestei probleme de drept nefiind posibilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentată de care a criticat hotărârea Tribunalului Constanța conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, sub aspectul soluționării cererii de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune.
Recurentul a susținut că, în mod greșit s-a respins excepția de prescripție a dreptului la acțiune al reclamanților și s-a admis cererea acestora de repunere în termenul de prescripție. În speță, se aplicau dispozițiile art.7 alin.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, iar cursul prescripției care a fost suspendată pe perioada regimului comunist, s-a reluat în jurul datei de 31 decembrie 1989 și s-a împlinit după trecerea unui termen de trei ani.
Cum acțiunea reclamantului a fost promovată în anul 2000 recurenții solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii instanțelor de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca prescrisă.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că singura critică invocată de recurent - referitoare la admiterea cererii de repunere în termenul de prescripție, a fost soluționată irevocabil printr-o hotărâre anterioară - decizia civilă nr. 182/C din 22 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, situație în care această problemă de drept nu mai poate fi repusă în dezbaterea părților.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport cu critica recurentului pârât, se constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă "În caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."
În cazul unei casări cu trimitere a cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 312 alin.(5) teza I Cod procedură civilă, instanța care judecă fondul are un câmp de judecată mai restrâns, retrăgându-se din obiectivul instanței acele probleme de drept care au rămas rezolvate irevocabil.
În cauză, se reține că problema temeiniciei cererii reclamantului, de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, a fost dezlegată în mod irevocabil, impunându-se cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța într-un ciclu procesual anterior.
Prin această decizie instanța de recurs - Curtea de Apel Constanța, statuat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și, în consecință, în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune prin decizia civilă nr. 603 din 07 decembrie 2004 a Tribunalului Constanța, această hotărâre fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanța pentru soluționarea pe fond a apelului.
Instanța investită cu soluționarea apelului, după casare, era ținută de dezlegările date prin decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța problemei de drept ce viza repunerea în termenul de prescripție și faptul că nu sunt incidente în speță dispozițiile Decretului nr. 167/1958, fiind aplicabile dispozițiile Codului civil cu privire la prescripția de 30 de ani. Astfel, în considerentele acestei decizii, instanța de recurs a reținut că este un lucru dovedit faptul că recurenții nu au putut acționa în justiție până în anul 1990 datorită regimului totalitar care a existat până la această dată și nici nu au cunoscut de existența creanței.
S-a mai reținut că o formă modernă a circulației bunurilor o constituie circulația titlurilor care încorporează anumite valori patrimoniale, iar în cazul transmiterii titlurilor, dobânditorul va deveni titularul unui drept de proprietate. Prin urmare, a apreciat instanța de casare că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, ci numai dispozițiile Codului civil ce reglementează prescripția de 30 de ani.
Odată ce o hotărâre judecătorească a fost dată și nu e reformată în căile de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părțile care au purtat procesul. În consecință, hotărârea judecătorească se bucură de prezumția absolută de adevăr, redată în limbaj tehnic prin formulares judicata pro veritate habetur. Autoritatea de lucru judecat nu este numai o prezumție de adevăr și o scutire de dovadă, ci și interdicția de a formula din nou o pretenție asupra căreia instanța de judecată s-a pronunțat irevocabil.
Cum în speță problema de drept ce viza prescripția dreptului la acțiune al reclamantului a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță de recurs, într-un ciclu procesual anterior, în mod corect Tribunalul Constanța, prin decizia nr. 747 din 08 decembrie 2008 a reținut că problema nu mai poate fi repusă în discuție, apelul pârâtului fiind respins ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de, cu sediul în C, strada -. -, nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 747, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 08 decembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul în C, strada - cel M, nr. 57, -.B,.17, având ca obiectpretenții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel ( )
Red.dec.jud.recurs /26.03.2009
gref.AB/2 ex./31.03.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Paulina Georgescu, Vanghelița Tase
