Speta drept civil. Decizia 1577/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1577/R/2008
Ședința publică din 03 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul JUDEȚEAN DE ȘI ARTĂ Z împotriva sentinței civile nr.712 din 14.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamantul - având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal și reprezentantul pârâtului-recurent, consilier juridic.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 26 august 2008, reclamantul-intimat a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatului.
Reclamantul-intimat și reprezentantul pârâtului-recurent arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri, sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, în principal casarea sentinței recurate, și în conformitate cu prev. art.3121alin.5 pr.civ. trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală. Arată că instanța de fond nu a luat în considerare anumite documente depuse în probațiune. De asemenea, arată că la criteriul "gradul de îndeplinire a standardelor profesionale", reclamantul-intimat a luat nota 3, acest aspect rezultă din documentul justificativ al evaluării, care însoțește fișa de evaluare. Arată că activitățile desfășurate de reclamantul-intimat nu s-au derulat conform fișei postului reclamantului-intimat, iar acesta și-a pregătit doctoratul în loc să îndeplinească atribuțiile scrise în fișa postului. De asemenea, arată că la criteriul "asigurarea responsabilității", reclamantul-intimat nu a întocmit revista, nu a desfășurat o activitate suficientă pe analiza sintezelor carte veche și celelalte atribuțiuni și nu și-a respectat atribuțiile în ce privește "expoziția de carte veche".
Întrebat fiind, reprezentantul pârâtului-recuret arată că nu a depus la dosar înscrisurile despre care a făcut vorbire mai sus.
Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtul Muzeul Județean de Istorie și Artă Z și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Arată că nu a susținut nici o lucrare de doctorat, ci a întocmit două referate, iar în ce privește acreditarea revistei și evaluarea editării a făcut tot ce a depins de dânsul, iar celelalte demersuri trebuiau îndeplinite de către directoarea muzeului, care nu a tipărit revista. Arată că există dosarul întocmit în 2007 pentru acreditarea revistei "carte veche", însă revista nu a fost tipărită nici azi și nici dosarul nu a fost trimis mai departe. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1808 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.599/-, s-a admis contestația formulată de petentul împotriva pârâtului Muzeul Județean de Istorie și Artă Z și în consecință s-a anulat Hotărârea nr. 18 din 19 februarie 2007 Consiliului de Administrație al Muzeului Județean de Istorie și Artă Z, ca nefondată. Angajatorul a fost obligat să procedeze la reevaluarea performanțelor profesionale individuale ale petentului având în vedere gradul de îndeplinire a standardelor de performanță și prestația foarte bună a acestuia pe perioada 01.01.2006 - 31.12.2006.
A mai fost obligat angajatorul să recalculeze punctajul aferent anului 2006, în baza reevaluării prin corectarea și majorarea notelor, acordarea salariului maxim, cu dobânda legală aferentă de la data producerii pagubei la efectuarea plății.
Prin Decizia nr.2403/R/2007 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr- s-a admis recursul declarat de pârâtul JUDEȚEAN DE ȘI ARTĂ împotriva sentinței civile nr. 1808 din 11 februarie 2007 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, care a fost casată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 712 din data de 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul, s- dispus anularea Hotărârii nr. 18/19.02.2007 a CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL UI JUDEȚEAN DE ȘI ARTĂ Z, s-au respins capetele de cerere privind corectarea și majorarea notelor, acordarea salariului maxim cu dobânda legală și, în consecință a fost obligat pârâtul Muzeul Județean de Istorie și Artă Z să procedeze la reevaluarea performanțelor profesionale individuale ale reclamantului pe perioada 01.01.2006- 31.12.2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamantul a fost angajat a Muzeului de Istorie și Artă Z, ocupând postul de muzeograf etnografie (fișa postului, 36), iar litigiul de față are ca obiect modul de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamantului, cu consecințe directe asupra drepturilor sale salariale. Prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 281 din Codul Muncii prima instanță a apreciat că nu este întemeiată apărarea pârâtului în sensul că hotărârea sa nu ar putea fi contestată în justiție, o altfel de abordare contravenind și principiului fundamental al liberului acces la justiție, consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care nici o prevedere legală nu exclude posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței în legătură cu drepturi decurgând din contractul său de muncă, a căror prejudiciere pretinde.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 154/1998 în cazul reclamantului, stabilirea salariului de bază individual s-a făcut potrivit normelor de evaluare a performanței individuale. Din fișa de evaluare pentru anul 2006 rezultă că reclamantul a obținut un punctaj total de 8 puncte, astfel: 3 puncte la criteriul "Gradul de îndeplinire a standardelor de performanță", 2 puncte pentru "Asumarea responsabilității", 1 punct la criteriul "Adaptarea la complexitatea muncii" și 2 puncte la " și creativitate" ( 44-45). În actul intitulat "Justificarea modalității de evaluare pentru Fișa de evaluare pe anul 2006 cercetătorului științific III se face referire la activitatea științifică și participarea la manifestații științifice ale reclamantului care nu au acoperit standardul de performanță prevăzut în fișa postului, la gradul de implicare minimal în executarea atribuțiilor de serviciu, la nepropunerea de soluții moderne de completare și organizare a de carte veche, lucrul în echipă nu intră în maniera de lucru a reclamantului, promovarea ideii de victimă a conducerii instituției, lipsă de comunicare cu membrii secției. De asemenea reclamantului i s-a acordat calificativul necorespunzător la criteriul de adaptare la complexitate muncii dat fiind nivelul relativ scăzut al activității de analiză și sinteză și menținerea activității doar la nivelul activității de rutină, nu a realizat nici o expoziție și nu a colaborat cu secția la realizarea unora propuse de ceilalți.
La criteriul inițiativă și creativitate i s-a acordat reclamantului calificativul satisfăcător întrucât pe tot parcursul anului, cercetătorul s-a limitata doar la efectuarea mecanică a cerințelor minimale corespunzătoare fișei postului, fără a avea nici o inițiativă personală în ceea ce privește realizarea unor proiecte de colaborare de finanțare sau manifestări culturale adiacente specificului postului, nu a gestionat corespunzător norma de 8 ore zilnic.
Prima instanță a reținut că probele administrate în cauză vădesc însă o altă stare de fapt, respectiv gradul înalt de implicare a reclamantului, preocuparea sa pentru ca actul de cultură pe care activitatea sa de zi cu zi îl presupune să fie adus la cunoștința publicului larg (a organizat expoziții, a mijlocit vizite la muzeu ale elevilor, a publicat lucrări, urmează un doctorat, a participat la 9 conferințe științifice, a contribuit la acreditarea științifică a revistei Muzeului).
Dar martorii confirmă și alt aspect invocat de către reclamant, și anume că datorită animozitățile existente între aceasta și conducere s-a ajuns la acest proces.
Coroborând toate probele dosarului, instanța a constatat că activitatea profesională a reclamantului, pentru anul 2006, nu este reflectată în mod real în punctajul obținut în urma evaluării care are evidente accente de subiectivism, ceea ce nu este permis din cel puțin două considerente: o nemeritată știrbire a reputației profesionale și diminuarea salariului.
Modul în care a fost concepută și în care a decurs evaluarea profesională a reclamantului nu a asigurat realizarea obiectivelor fixate prin art. 2 din HG125/1999, care se referă, în esență, la un salariu conform cu calitatea muncii și la motivare profesională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, pârâtul Muzeul Județean de Istorie și Artă Z, solicitând casarea cu retrimitere a cauzei spre rejudecare Tribunalului Sălaj și în subsidiar, casarea sentinței și în urma rejudecării cauzei respingerea acțiunii, ca fiind netemeinică și nelegală.
În memoriul de recurs s-a arătat că prima instanță nu a analizat toate probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse în apărare de către pârât, recurentul referindu-se în special la scriptul depus la dosar referitor la motivele pentru care reclamantul a primit calificativele pentru anul 2006. S-a mai precizat că tribunalul nu a indicat motivele pentru care apărările formulate de pârât au fost înlăturate.
În subsidiar, s-a învederat că evaluarea performanțelor individuale ale reclamantului s-a realizat cu respectarea dispozițiilor HG 125/1999, încercând să se elimine formalismul care exista în procesul de evaluare, că dispozițiile art. 5 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu sunt incidente în cauză.
Recurentul a mai invocat că prima instanță a luat în considerare depozițiile a doi martori care sunt prieteni cu reclamantul, depoziții care, chiar dacă nu au fost contestate nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, că membrii comisiei de evaluare nu au lipsit timp îndelungat de la serviciu și că reclamantul nu și-a îndeplinit atribuțiunile conform fișei postului.
Sentința recurată a mai fost criticată și prin prisma faptului că prima instanță s-a subrogat angajatorului impunându-i acestuia să acorde punctaj maxim reclamantului, respectiv că deși din cuprinsul motivării nu rezultă aspectele care au fost interpretate greșit de către angajator în procesul de evaluare, aceasta a fost considerată ca fiind greșită.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a salariului maxim, s-a precizat că nu este posibil întrucât în urma evaluării angajatului i-a fost stabilit noul salariu în baza unui act administrativ al conducerii instituției, act care nu a fost atacat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la neanalizarea probelor propuse de recurent de către prima instanță, Curtea reține că scriptul invocat de acesta (intitulat "Justificarea modalității de evaluare pentru Fișa de evaluare a reclamantului) a fost analizat de prima instanță, deși acesta nu este semnat de directorul Muzeului Județean de Istorie și Artă Z și nu este datat, astfel încât nu se poate stabili dacă a fost întocmit pro causa sau în procesul evaluării reclamatului. S-a reținut însă, pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, (la a căror audiere recurentul nu s-a opus, așa cum a arătat în mod expres în recurs), că activitatea profesională a reclamantului, pentru anul 2006, nu este reflectată în mod real în punctajul obținut în urma evaluării, care are evidente accente de subiectivism.
Conform art. 287 din Codul Muncii "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare". Drept urmare, în condițiile în care recurentul nu a solicitat administrarea unor probe care să dovedească elementele care au fost avute în vedere la evaluarea reclamantului, deși avea sarcina probei, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță și-a întemeiat soluția pe depozițiile martorilor audiați în cauză.
De asemenea, se mai reține că prima instanță nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii și nici aspecte referitoare la membrii comisiei de evaluare, or obiectul recursului îl constituie hotărârea primei instanțe.
În condițiile în care, așa cum a apreciat judicios prima instanță, reclamantul avea dreptul să conteste în instanță modul de realizare a evaluării sale profesionale, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 281 din Codul Muncii, respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că prima instanță nu s-a substituit angajatorului acordând reclamantului un punctaj maxim, o soluție contrară având ca efect nerespectarea dreptului de acces la un tribunal.
Referitor la ultimul aspect invocat în memoriul de recurs, se constată că prima instanță a respins cererea de acordare a salariului maxim pentru reclamant.
Având în vedere aceste considerente și reținând și faptul că hotărârea primei instanțe este motivată conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 299 alin. (1), 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Muzeul Județean de Istorie și Artă - Z împotriva sentinței civile nr. 712 din 14.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Muzeul Județean de Istorie și Artă - Z împotriva sentinței civile nr. 712 din 14.04.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./25.09.2008.
JUD. FOND.,.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către
-
Z,-, - 3,.A,.11, jud.S
Răspunzând adresei dumneavoastră din data de 11 septembrie 2008 adresată Curții de APEL CLUJ, vă comunicăm alăturat, o copie după decizia civilă nr.1577 din 03 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, în dosarul nr-.
GREFIER
GREFIER DE SECȚIE
C- N, la 29 septembrie 2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel