Speta drept civil. Decizia 177/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.177/CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.315/CM/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- și împotriva Încheierii pronunțate la data de 07 mai 2008 de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- (prin care a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 315 din 06 februarie 2008), în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și intimații reclamanți, - toți cu domiciliul procesualalesla Judecătoria Medgidia, în Municipiul M,-, județul C, având ca obiect lămurire dispozitiv.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea în solidar a pârâților la sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, pentru următoarele perioade:
1.: iunie 2004 - prezent,
2.: iunie 2004 - 1.06.2006, data pensionării,
3.: iunie 2004 - prezent,
4.: iunie 2004 - prezent,
5.: iunie 2004 - prezent.
6.: iunie 2004 - prezent,
7.: iunie 2004 - prezent,
8.: iunie 2004 - prezent,
9. -: iunie 2004 - prezent,
10.: iunie 2004 - prezent,
11.: iunie 2004 - prezent,
12.: iunie 2004 - prezent,
13.: iunie 2004 - prezent,
14.: iunie 2004 - prezent
15.: iunie 2004 - prezent
16. -: iunie 2004 - 1.06.2006, data pensionării,
17.: iunie 2004 - prezent,
18.: data angajării, 17.07.2006 - prezent,
19.: data angajării, 17.07.2006 - prezent,
20.: data angajării, 17.07.2006 - prezent,
21.: data angajării 15.11.2006 - prezent,
22.: iunie 2004 - prezent,
23.: iunie 2004 - prezent,
24.: iunie 2004 - 1.01.2005,încetat activitatea
25.: iunie 2004 - 17.05.2005, pensionată medical
26.: iunie 2004 - 18.12.2006, data pensionării,
27. -: iunie 2004 - prezent,
28.: iunie 2004 - prezent,
29.: 1.01.2007 - prezent.
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la acordarea lunară a acestui spor și în continuare.
În motivare, reclamații au arătat că, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și republicată, cu completările ulterioare, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
În art. 50 din nr.OUG 177/2002 se prevede expres că se abrogă și Legea nr. 50/1996, însă în art. 41 din OUG nr. 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai nr.OUG 177/2002, nu și Legea nr. 50/1996.
În atare situație, au apreciat reclamanții că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției acului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
La data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, acestea fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, au precizat că, în opinia lor, condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, calitatea actului de justiție și eficiența sporită a acestuia.
Reclamanții au învederat că, în cauza de față, Legea nr. 50/1996 are caracter de lege organică, conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție, Chiar dacă acest text a fost abrogat prin art. 42 din Ordonanța nr. 83/2000, întrucât acest act normativ este de nivel inferior Legii nr. 50/1996, acesta vine astfel în contradicții cu prevederile Constituției și ale Legii nr. 50/1996 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificată (art. 56 al. 2), ducând la imposibilitatea de a concretiza în practică un drept stipulat într-o lege.
Pârâtul Ministrul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Astfel, pârâtul a arătat că, într-adevăr, art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul brut lunar", însă textul de lege mai sus menționat a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 1.09.2000 și intrată în vigoare la 1.10.2000.
De asemenea, a mai arătat pârâtul că dispozițiile G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, invocate de reclamanți, nu au incidență în cauză, atât timp cât art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres și total încă din anul 2000, prin nr.OG 83/2000.
Totodată, a precizat că nr.OG 83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, cât și coeficientul de multiplicare.
Pârâtul precizat și că abrogarea art. 41 din Legea nr. 50/1996, lege ordinară, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit, în condițiile date, intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, nr.OG 83/2000, astfel cum s-a arătat anterior, a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr. 50/1996.
La data de 23 octombrie 2007, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, pârâtul a arătat că, în cauza dedusă judecății, au calitatea de angajatori Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și de angajați reclamanții, așa încât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate în acest raport de prepusenie. Faptul că prin atribuțiile sale gestionează banii publici, nu este de natură să-i dea calitate de chemat în judecată.
De asemenea, a mai arătat pârâtul că, în cauzele în care au ca obiect litigii de muncă, părți nu pot fi decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, conform art. 282 din Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind un terț.
A mai arătat pârâtul că, potrivit prevederilor legale, proiectul de buget se întocmește la propunerea ordonatorilor principali de credite, iar în cazul de față, propunerea trebuie să o facă Ministerul Justiției - ordonatorul principal de credite, conform nr.HG 83/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 al. X, pct. 3.3.
În ședința din data de 9 ianuarie 2008, instanța invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 18 iunie -18 septembrie 2004.
Prin sentința civilă nr.315/CM/06.02.2008, Tribunalul Tulcea Admite cererea formulată de reclamanții, -, -, -, Și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Medgidia cu sediul în mun. M,-, jud. C, ca fondată în parte.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA cu sediul în C,-, și TRIBUNALUL CONSTANȚA cu sediul în C,-, în solidar, la plata sporului de stres și solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la îndemnizația brută de încadrare pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioada solicitată.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și constată prescrisă cererea pentru perioada 18 iunie 2004 -18 septembrie 2004.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
A fost respinsă cererea formulată față de această pârâtă.
Analizând acțiunea, prin prisma excepției invocate, instanța urmează să rețină următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 3 din același decret, "termenul de prescripție este de 3 ani".
Având în vedere că reclamanții, solicită drepturi salariale începând cu luna iunie 2004, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând prescrisă cererea pentru perioada 18 iunie 2004 - 18 septembrie 2004.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive învederată de Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta a fost admisă reținându-se că acesta nu are calitate de angajator al reclamanților. Or, conform prevederilor art. 282 din Codul Muncii: "Pot fi părți în conflictele de muncă: a) "salariații, precum și orice persoană titulară a unui drept sau unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă".
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanța a constatat în fapt următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Rațiunea pentru care legiuitorul român a considerat că reclamanților li se cuvine acest drept este actuală, deoarece cerințele impuse de înfăptuirea actului de justiție presupun și creșterea factorilor de risc, astfel încât a înțeles ca pe viitor să mențină reglementarea sa.
Față de considerentele prezentate mai sus se desprinde concluzia că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a OG nr.27/2006, impunându-se să fie acordat și pentru viitor.
În conformitate cu abordările din Directiva cadru, pentru a elimina sau a reduce stresul în muncă, angajatorii trebuie: să prevină riscurile de stres în muncă, să evalueze riscurile de stres în muncă, prin identificarea acelor solicitări și presiuni ale activității care ar putea să genereze niveluri crescute și de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați; să acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Prin încheierea de ședință din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanții, -, -, -, toți cu domiciliul ales în M-, jud.C, de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.315/6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
S-a dispus lămurirea întinderii dispozitivului hotărârii în sensul că la alin.2 se va adăuga obligarea și în continuare la plata dreptului reprezentând sporul de 50%.
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că reclamanții, au solicitat în temeiul disp.art.281/1 cod pr.civilă lămuriri cu privire la dispozitivul sentinței civile nr.315/6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având în vedere faptul că, deși în cererea de chemare în judecată au solicitat în mod expres plata și în continuare a dreptului care le-a fost deja recunoscut,iar instanța însăși în considerente, a reținut că " se desprinde concluzia că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a OG nr.27/2006, impunându-se să fie acordat și pentru viitor", nu face nici o referire în acest sens în dispozitivul hotărârii.
De asemenea, s-a mai arătat că, prin cererea de chemare în judecată au precizat perioadele de acordare a dreptului pentru fiecare dintre reclamanți, însă în dispozitivul sentinței nu s-a reținut acest lucru, ceea ce poate crea confuzie în caz de executare asupra întinderii dreptului pentru fiecare reclamant în parte.
Studiind actele dosarului, instanța constată că cererea este întemeiată și a admis-o și a dispus lămurirea întinderii dispozitivului hotărârii, în sensul că, la alin.2 se va adăuga obligarea și în continuare la plata drepturilor reprezentând sporul de 50%.
Împotriva sentinței civile nr.315/CM/06.02.2009 și a încheierii de ședință din 7 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, a formulat recurs Ministerul Justiției.
Recursul declarat împotriva sentinței civile nr.315/CM/06.02.2008, privește următoarele motive:
- Hotărârea pronunțată de Tribunalul Tulcea este criticabilă pentru motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă:
Art.47 din legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești publicată în Of. Partea I nr.425/01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Tribunalul Tulceaa reținut incorect că abrogarea realizată de nr.OG83/1000 este realizată cu depășirea de către Guvern a prevederilor legii de abilitare: Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești a rămas în vigoare după apariția nr.OG83/2000 nefiind abrogată total; unele articole au fost modificate și abrogate. Acest tip de abrogare este considerată de legiuitor așa cum s-a arătat "abrogare parțială".
Deasemenea, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, de către Parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe. Parlamentul a fost dfeci cel mai în măsură să cenzureze dispozițiile nr.OG83/2000 neconforme cu Legea nr.125/2000 și față de perfecta conformitate cu dispozițiile constituționale ale Legii nr.24/2000 și ale legii de abilitare, nu a procedat la abrogarea art.1 pct.42 din nr.OG83/2000.
Totodată, arată că adoptarea nr.OG83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
nr.OG83/2000 față de reglementările Legii nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multipliare.
Din cele expuse, este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
În legătură cu incidența dispozițiilor art.1 din protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui (Lupuleț c/României DR nr.85,p. 126).
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimații reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare. Tot Curtea a arătat că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Recursul declarat împotriva încheierii pronunțată la 7.05.2008 de Tribunalul Tulcea, privește următoarele motive:
- un prim motiv este cel prevăzut de art.304 pct.4 cod pr.civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, acordarea pentru viitor prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond a unui spor de stres și suprasolicitare psihică înseamnă că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților. Această cerere a reclamanților nu poater fi primit întrucât se referă la un drept pe viitor, care nu a născut încă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curteaapreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la acordarea sporului de stres de 50% după data de 2.02.2007 și pe viitor pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamanții au arătat că fac parte din cadrul personalului auxiliar al Judecătoriei Medgidia.
Începând cu 2.02.2007, drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.8/24.01.2007 aprobată prin Legea nr.247/2007.
Prin Legea nr.502/28.12.2006 Guvernul a fost abilitat prin art. III pct.7, să emită ordonanță privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Prin dispozițiile art.30 lit.a din nr.OG8/2007 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr.50/1996.
Noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu mai prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică către personalul auxiliar.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a nr.OG8/2007,respectiv cu februarie 2007, nu mai există temei juridic pentru acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pentru aceleași considerente este întemeiat și recursul formulat împotriva încheierii pronunțate la 7.05.2008 prin care Tribunalul Tulceaa lămurit dispozitivul sentinței civile nr.315/6.02.2008, în sensul obligării pârâților și în continuare la plata sporului de 50%.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurent cu privire la obligarea acestuia la plata sporului de 50% până la data încetării raporturilor de muncă, dar nu mai târziu de 2.02.2007, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 a ÎCCJ s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr. 56/1996 s-a făcut cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare nr. 125/2000, adoptată de Guvern.
Din prevederile art.57, 58 și 62 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite și cu efecte distincte.
Prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial.
În acest fel, prin emiterea nr.OG83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare, adoptată de Parlament, încălcându-se astfel disp.art.108 alin.3 cu ref. la art.73 alin.1 din Constituția României.
De asemenea, a reținut că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei aprobate, în condițiile principiului plenitudinii de jurisdicție.
Curtea Constituționale are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare.
Potrivit art.329 alin.3 cod pr.civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În mod corect prima instanță a apreciat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare solicitat de reclamanți este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1 al Protocolului nr.1 în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională în materie.
Cu titlu exemplificativ menționăm: CEDO, 16.09.1996 - cauza Gaygusuv c/Austriei, Hotărârea 1996 IV, prin care s-a decis că dreptul la o alocație de urgență, în măsura în care acesta este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art.1, Protocolul 1.
Atât timp cât, sporul de 50% era prevăzut prin art.47 din Legea nr. 50/1996, iar abrogarea acestuia s-a făcut cu încălcarea legii de abilitare, astfel cum s-a stabilit prin recursul în interesul legii, sporul de 50% poate fi considerat un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.315/CM/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și intimații reclamanți, - toți cu domiciliul procesualalesla Judecătoria Medgidia, în Municipiul M,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâții la plata drepturilor bănești solicitate până la data încetării raporturilor de muncă, dar nu mai târziu de 2.02.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Admite recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva Încheierii din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în sensul că modifică în tot încheierea și respinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.jud.-/14.05.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./ 18.05.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol
