Speta drept civil. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 181/
Ședința publică din 12 august 2008
PREȘEDINTE: Cristian Pup JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr.257 din 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect Legea 248/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au fost lipsă părțile.
Ministerul Public este reprezentat de Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea verificând actele și lucrările dosarului procedează la soluționarea apelului și acordă cuvântul.
Reprezentanta Ministerului Public procuror solicită admiterea apelului desființarea sentinței civile pronunțată de către Tribunalul C S, restrângerea a dreptului la liberă circulație față de pârâta intimată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.257/19.06.2008 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul CSa respins cererea reclamantei Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative în ceea ce privește solicitarea de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație privind pe pârâta, care a fost returnată din Regatul Belgiei, în baza Acordului de Readmisie dintre România și acest stat, aprobat prin HG 278/1994.
Tribunalul a reținut că dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale UE este reglementat prin Regulamentul nr.1612/68 CEE precum și Directiva 2004/38 CEE, ultimul prevăzând pe lângă drepturi și restrângerile acestor drepturi, pentru motive de ordine publică, siguranță publică și/sau sănătate publică.
În această ordine de idei, tribunalul a reținut că este esențial nelegal refuzul "a priori" al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței normelor dreptului comunitar, fără ca în prealabil să cerceteze și să identifice eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și cel intern, urmând a se aplica fie norma internă ce este conformă cu dreptul comunitar, fie dreptul comunitar în mod imediat și direct, în cazul unei lipse de transpunere ori de transpunere incorectă a dreptului comunitar.
Totodată, instanțele naționale au obligația de a stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză și dacă acestora le sunt aplicabile sau nu măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern și/sau comunitar și să examineze faptele și măsură cerută prin prisma raportului de proporționalitate.
În acest context, instanța de fond a apreciat că există o serie de contradicții între unele prevederi ale Acordului de readmisie a cetățenilor proprii și ale 248/2005-republicată, pe de o parte, și prevederile art.39 TCE.
Astfel, tribunalul a arătat că referitor la art.2 pct.1 din Acord, singura prevedere care dă dreptul statelor de a iniția procedura readmisiei cetățenilor este aceea prin care se arată că persoana nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru șederea pe teritoriul statului. Deoarece nu se arată care sunt aceste condiții, pentru a se vedea dacă acestea sunt în concordanță cu principiile dreptului comunitar, această prevedere nu este suficient de clară și precisă, putând genera un comportament abuziv în aprecierea situațiilor ce constituie motive de expulzare, cu atât mai mult cu cât la art.4 pct.3 se arată că celălalt stat va admite persoana la cererea celeilalte părți contractante, fără alte formalități. S-a mai arătat că simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o conduită care amenință ordinea publică și nu poate justifica măsura expulzării.
Mai mult, în cazul, CEDO a stabilit că sintagma "prevăzută de lege", referindu-se la ingerința statului, nu se aplică doar dreptului intern ci vizează și calitatea legii, în sensul că dreptul intern trebuie să ofere o anume protecție împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate, ori pericolul arbitrariului apare atunci când o autoritate își exercită atribuțiile în baza unei norme care nu stabilește cu suficientă precizie condițiile în care unei persoane i se poate retrage dreptul la liberă circulație.
În continuare, referitor la art.4 pct.3, tribunalul a reținut că această prevedere este în contradicție u principiul echivalentei, care presupune ca aceleași reguli de procedură să fie aplicabile atât cauzelor care se fondează pe dreptul comunitar, cât și cauzelor naționale de aceeași natură, dar și cu principiul efectivității, care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar întrucât art.38 lit.a din 248/2005 are în vedere persoanele returnate în baza unui acord de readmisie.
Totodată, privitor la art.4 pct.4 din acord, se arată că obligația de readmisie nu se aplică unei persoane care a fost în posesia unui permis de ședere și per a contrario, obligația de aplică unei persoane care nu a fost în posesia unui permis de ședere. Aceasta este în contradicție cu constatările Curții în cauza Jean, în care s-a stabilit că dreptul de ședere nu depinde de posesia unui permis de ședere.
În consecință, în opinia tribunalului, art.38 lit.a din 248/2005 este în contradicție cu art.39 TCE întrucât are la baza prevederile art.2 pct. 1 din Acordul de readmisie, ce a fost analizat anterior. Norma internă nu este în concordanță cu principiile dreptului comunitar întrucât Curtea a stabilit că este necesară existența, în plus față de tulburarea ordine sociale pe care orice încălcare a legii o implică, unei amenințări suficiente și într-adevăr serioase la cerințele de ordine publică afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății (cauzele, ).
Norma internă poate fi în concordanță cu art.39 TCE doar în ipoteza în care măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație a fost dispusă cu aplicarea corectă a excepțiilor prevăzute de art.39 TCE și nu atunci când măsura inițială a fost dispusă în baza unor norme naționale contrare principiilor dreptului comunitar.
De aceea, în măsura în care acordurile bilaterale, cum este și cel de readmisie, care într-o măsură a stat la baza 248/2005, ce a fot elaborată pentru a transpune în legislația națională unele prevederi ale acordului sunt incompatibile cu Tratatul, statele membre în cauză vor trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile stabilite. Statele membre se vor asista reciproc în acest sens și dacă este cazul, vor adopta o atitudine comună. Evident, în ipoteza în care nu se iau astfel de măsuri, atunci este posibil să se decidă în sensul determinării priorității regulilor comunitare față de aceste acorduri precedente.
În cazul în care nu se reușește adaptarea acordurilor bilaterale prin recurgerea la mijloace diplomatice și în măsura în care denunțarea lor este posibilă potrivit dreptului internațional, atunci îi revine statului membru în cauză obligația de a le denunța.
Tribunalul a concluzionat că a constatat contradicții între normele dreptului intern și cele ale dreptului comunitar și în baza principiului supremației dreptului comunitar, a procedat la analizarea cauzei în raport cu prevederile art.39 TCE, reținând că îngrădirile dreptului la liberă circulație prevăzute de TCE pot apărarea doar în două situații: pentru motive de ordine publică, de securitate socială ori de sănătate publică precum și în cazul angajărilor în serviciul public.
. pentru motive de ordine publică și de securitate socială presupune o tulburarea a ordinii sociale (orice încălcare a legii o implică) sau o amenințare serioasă la cerințele de ordine publică, afectând unul dintre interesele fundamentale ale societății. Or, în opinia tribunalului, reclamanta nu a invocat și nici nu a prezentat dovezi cu privire la fapte săvârșite de către pârâtă, care să se încadreze în criteriile enunțate anterior, motiv pentru care a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamanta Direcția Generală de pașapoarte din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative, susținând că instanța de fond a interpretat greșit normele legale aplicabile în cauză, respectiv art.38 și 39 din 248/2005, a căror constituționalitate a fost confirmată prin decizia nr.855/28.11.2006 a Curții Constituționale, cele două norme neavând o aplicabilitate temporară ci permanentă, fiind incidente și după data de 01.01.2007 - data aderării efective a României la Uniunea Europeană.
În opinia apelantei, o confirmare suplimentară a acestei ipoteze derivă și din analiza și interpretarea 157/2005, de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea europeană, care prin Anexa VII alin.9, al inițiativa și cu acordul tuturor părților semnatare, a stabilit o derogare de la dispozițiile art.2 din Directiva 68/360/CEE, respectiv a Directivei 2004/38/CEE, asociate cu dispozițiile Regulamentului CEE nr.1612/1968, prevăzându-se posibilitatea pentru vechile state membre ale Uniunii să refuze accesul cetățenilor români pe piața forței de muncă din respectivele state, pe o perioadă de 2 ani de la data aderării, deci până la 01.10.2009.
Mai mult Directiva 2004/38/CEE vizează doar lucrătorii care muncesc legal într-un alt stat membru și doar acestei categorii de lucrători le este aplicabilă libertatea de circulație, în timp ce persoanele care lucrează clandestin sunt pasibile de a suporta anumite consecințe negative, dispuse fie de statul gazdă, fie de staul al cărui cetățean este lucrătorul.
Or, în opinia apelantei, tribunalul a omis să observe că pârâta a fost returnată de autoritățile belgiene întrucât a fost depistată muncind clandestin, "la negru", iar măsura luată de autoritățile belgiene, de returnare a pârâtei, nu poate fi cenzurată de autoritățile române, nici cele care sunt angajate în sferă executivă, și nici a celor din cadrul puterii judecătorești.
În plus, România trebuie să își asume angajamentele asumate prin Trtatul de aderare la UE și să își probeze capacitatea de a stopa migarația ilegală, migrația ilegală presupunând deplasarea persoanelor care au intrat legal sau ilegal pe teritoriul unui stat, sau deși au intrat legal nu mai îndeplinesc condițiile de intrare și ședere pe teritoriul acelui stat.
Pârâta - intimată nu formulat întâmpinare, deși a fost legal citată și i s-a comunicat un exemplar al declarației și motivelor de apel.
Curtea, analizând apelul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplcarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.296 pr.civ.va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, curtea va constata că deși argumentele instanței de fond cu privire la interpretarea dată Acordului de readmisie cu Belgia, din perspectiva compatibilității cu normele și principiile dreptului comunitar, asociate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție sunt pe deplin pertinente, totuși, acestea ignoră sau omit a lua în considerare particularitățile concrete ale speței, care odată analizate vor determina o altă decizie. De altfel, și spețele amintite în considerentele instanței de fond au stări de fapt diferite în raport cu prezenta cauză
Astfel, ceea ce este extrem de relevant în această speță este faptul că pârâta - intimată a fost depistată de autoritățile Statului belgian că a lucrat clandestin ("la negru") în acest stat, fiind reținută și returnată de autoritățile belgiene.
Raportat la fapta concretă, curtea va constata că normele dreptului intern, respectiv Acordul de readmisie și 248/2005-republicată nu pot fi în dezacord cu dispozițiile art.39 TCE, câtă vreme prin atitudinea sa pârâta a adus clar o atingere concretă, determinabilă, siguranței publice și securității sociale, atât statului belgian, cât și statului român, pentru rațiuni care nu se impun a fi dezvoltate, fiind evidente (chestiuni legale de fiscalitate, impozite, taxe, asigurări sociale, etc.)
Pe de altă parte însă, puterea judecătorească din România nu are căderea să analizeze oportunitatea măsurii dispuse de autoritățile belgiene și să analizeze fapta concretă a pârâtei, în raport cu legislația internă precum și cu normele dreptului comunitar, aplicând evident, atunci când este cazul, principiul supremației dreptului comunitar.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, raportat la fapta concretă, în lumina inclusiv a art.39 TCE și în acord cu jurisprudența relevantă a (chiar și cu analiza cazurilor indicate de instanța de fond), statul român este îndreptățit să ia măsuri de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în cazuri individuale, concret determinate, cum este și cazul în speță, cu atât mai mult cu cât Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea europeană, care prin Anexa VII alin.9, la inițiativa și cu acordul tuturor părților înaltelor părți contractante a stabilit o derogare de la dispozițiile art.2 din Directiva 68/360/CEE, respectiv a Directivei 2004/38/CEE, asociate cu dispozițiile Regulamentului CEE nr.1612/1968, prevăzându-se posibilitatea pentru vechile state membre ale Uniunii să refuze accesul cetățenilor români pe piața forței de muncă din respectivele state, pe o perioadă de 2 ani de la data aderării, deci până la 01.10.2009.
Mai mult însă și acesta este aspectul cel mai relevant, Directiva 2004/38/CEE vizează doar drepturile lucrătorilor care muncesc legal într-un alt stat membru și doar acestei categorii de lucrători le este aplicabilă libertatea de circulație, în timp ce persoanele care lucrează clandestin sunt pasibile de a suporta anumite consecințe negative, dispuse fie de statul gazdă, fie de staul al cărui cetățean este lucrătorul. Or, din această perspectivă, pârâta-intimată a săvârșit fapte de natură a periclita ordinea publică și securitatea socială, atât în Belgia, cât și în România, fapta de a munci clandestin și de a nu plăti impozite și taxe și de a nu fi supusă unui regim legal de asigurări sociale și de sănătate reprezentând o amenințare suficient de serioasă la adresa ordinii sociale, atât în România, cât și în spațiul unic european.
Totodată, curtea va recurge și la argumentele utilizate de Curtea Constituțională în decizia nr.855/2006, refirmată ulterior prin alte decizii successive și care au confirmat constituționalitatea articolului 38 din Legea nr. 248/2005, care enumeră categoriile de persoane cu privire la care poate fi dispusă măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, printre aceștia fiind, potrivit lit. a) a articolului, persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Măsura dispusă de textul de lege criticat se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute înart. 53din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. În acest sens, chiar în expunerea de motive aLegii nr. 248/2005se arată că "adoptarea unui act normativ care să reglementeze condițiile exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, în acord cu prevederileConstituției, precum și cu alte documente internaționale în domeniul protecției drepturilor omului, la care România este parte, se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică având la baza sistemului de valori principiile umaniste promovate în spațiul european. Pentru aceste considerente a fost elaborată prezenta lege, care asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și aart. 13din Declarația Universală a Drepturilor Omului,art. 12din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și aart. 2din Protocolul nr. 4 laConvențiapentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."
Așa fiind, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile dinConstituțiesau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație, astfel cum au fost invocate de autorii excepției. De altfel, această măsură a fost prevăzută și deart. 14alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, în prezent abrogată deLegea nr. 248/2005.
Cât privește susținerile autorilor excepției referitoare la lipsa din cuprinsul textului legal a unor elemente ce țin de circumstanțierea conduitei persoanei căreia i se aplică măsura criticată, și anume enumerarea valorilor apărate, verificarea procedurii și condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana pentru valorile sociale pretins protejate, Curtea observă că acestea nu pot fi reținute. Mai întâi, rigoarea tehnicii legislative nu permite ca, în cuprinsul unui text de lege, să fie cuprinse și epuizate toate aspectele de fapt și de drept proprii ipotezei normei juridice, acestea urmând a fi expuse în cuprinsul unor acte normative de inferior sau emise în aplicarea și executarea legii, pentru a fi apoi circumstanțiate de către organele competente la specificul fiecărei spețe. Pe de altă parte, criticile privind lacunele legislative, precum și caracterul confuz al unor norme juridice, ce decurg dintr-o interpretare specifică unui caz de speță, nu pot fi primite de Curtea Constituțională, întrucât reglementarea, interpretarea și aplicarea legii sunt atribuții ce aparțin, după caz, autorității legiuitoare sau instanțelor judecătorești.
Prin urmare, în raport și cu principiul proporționalității, determinat de gravitatea faptei concrete, precis individualizată, curtea va aprecia că în raport cu disp.art.38 lit.a și b din 248/2005-republicată, se impune restrângerea dreptului la liberă circulație la pârâtei pe teritoriul statului belgian pentru o perioadă de 1 an, începând cu data returnării - 24.04.2008 și până la data de 24.04.2009.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.296 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr.257/19.06.2088 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite cererea reclamantei și în consecință, va dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia a pârâtei pentru o perioadă de 1 an de la data returnării, respectiv pentru intervalul 24.04.2008 - 24.04.2009.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B împotriva sentinței civile nr. 257/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite cererea reclamantei.
În consecință, dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pârâtei, pentru o perioadă de 1 an, de la data returnării, respectiv până la data de 24.04.2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. CP/ 13.08.2008
Thred. NF/13.08.2008
Ex.2
Tribunalul C S - Președinte
Se comunică. de Pașapoarte
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița
