Speta drept civil. Decizia 1844/2009. Curtea de Apel Timisoara

România

Curtea de Apel Timișoara

Secția de litigii de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 1844

Ședința publică din 20 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Florin

Grefier:

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele și împotriva deciziei civile nr. 781 pronunțată la 12 mai 2009 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

Contestația în anulare este scutită de taxă de timbru.

Contestatoarele au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

Instanța

Deliberând asupra contestației în anulare de față a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 19 octombrie 2007 sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș la plata drepturilor salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 11 aprilie 2002 - 30 aprilie 2004, actualizată la zi în raport cu rata inflației până la data plății efective; să oblige pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 mai 2004 - 31 decembrie 2004, actualizată la zi în raport cu rata inflației până la data plății efective, să oblige pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - și până la intrarea în vigoarea OUG nr. 27/2006 actualizată la zi în raport cu rata inflației până la data plății efective, să oblige pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă sumele de bani care se cuvin în conformitate cu legislația în materie în bugetul celor obligați la plată, la prima rectificare a bugetului.

Prin sentința civilă nr. 1193 pronunțată la 6 martie 2008, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș pentru perioada 11 aprilie 2002 - 19 octombrie 2004, respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea reclamantelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 19 aprilie 2004 - 31 decembrie 2004, actualizată la zi în raport cu rata inflației până la data plății efective, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 ianuarie 2005 și până la intrarea în vigoare a OUG nr. 27/2006, actualizată la zi în raport cu rata inflației până la data plății efective, a obligat Ministerul Finanțelor Publice să includă sumele cu titlu de drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară în bugetul celor obligați la plată, la prima rectificare a bugetului, a respins în rest acțiunea reclamantelor.

Împotriva sentinței civile menționate mai sus au declarat recurs pârâta DGFP T în numele Ministerului Finanțelor Publice și reclamantele și, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.

Prin recursul declarat, DGFP Tas olicitat modificarea în parte a hotărârii nr. 7574/2007 în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.

Reclamantele au criticat hotărârea recurată sub aspectul greșitei rețineri a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11 aprilie 2002 - 19 octombrie 2004.

Urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 75/2008, cauza a fost înaintată în recurs Inaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare, unde a fost înregistrată sub nr-, pentru ca urmare a declarării ca neconstituționale a ordonanței, să fie reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.

Prin decizia civilă nr. 781 pronunțată la 12 mai 2009, instanța a respins recursurile declarate de reclamante și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP T, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să includă sumele cuvenite reclamantelor în bugetul celor obligați la plată, avându-se în vedere atribuțiile sale prevăzute de Legea nr. 500/2002, nefiind obligat direct la plata sumelor către reclamante.

A apreciat că în situația în care nu ar fi fost obligat să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamante, hotărârea ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.

La data de 23 iulie 2009, împotriva deciziei menționate mai sus, au formulat contestație în anulare reclamantele și, contestație înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.

Solicită anularea deciziei contestate și admiterea recursului declarat de reclamante cu consecința obligării pârâților și la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din încadrarea brută lunară și pentru perioada 11 aprilie 2002 - 19 octombrie 2004.

Arată că au declarat recurs împotriva sentinței primei instanțe, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul acordării drepturilor și pentru perioada 11 aprilie 2002-19.10.2004, perioadă pentru care prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivele de recurs invocate în sprijinul acestei solicitări nefiind analizate de instanța de recurs sub nici un aspect.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 cod procedură civilă.

Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de contestația formulată.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 318 teza a II-a cod procedură civilă, instanța apreciază contestația în anulare întemeiată, urmând aoa dmite cu următoarea motivare:

Conform prevederilor art. 318 teza a II-a cod procedură civilă, contestația în anulare este admisibilă în ipoteza în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Din considerentele deciziei contestate rezultă că instanța de recurs nu a analizat niciunul dintre motivele de recurs invocate de reclamantele și prin cererea de recurs, limitându-se la a analiza doar recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, vizând calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Față de această situație, în baza art. 318 și urm. cod procedură civilă, va admite contestația în anulare și va anula decizia civilă nr. 781 pronunțată la 12 mai 2009 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- și va fixa termen pentru judecarea recursurilor la 15 ianuarie 2010, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarele și împotriva deciziei civile nr. 781 pronunțată la 12 mai 2009 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor.

Anulează decizia civilă menționată mai sus și fixează termen pentru rejudecarea recursurilor la 15 ianuarie 20103, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 20 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

pentru, aflat în concediu, semnează

vicepreședintele instanței,

Grefier,

Red. MB/dact. MB

2 ex.

15.12.2009

Instanța de recurs:

, - Curtea de Apel Timișoara

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Florin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1844/2009. Curtea de Apel Timisoara