Speta drept civil. Decizia 1855/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1855
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta " " împotriva sentinței civile nr. 959/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin decizia civilă nr. 1077 din 23.06.2009, Curtea de Apel Timișoaraa admis contestația în anulare formulată de contestatoarea SC " " SRL, a dispus anularea Deciziei Civile nr. 560/20.03.2009,pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr-, și a acordat termen pentru soluționarea recursului.
Prin contestația înregistrată la 22 octombrie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL și a solicitat anularea deciziei nr. 1162 din 15.09.2008 privind desfacerea contractului său de muncă, reîncadrarea în postul deținut, plata salariilor de care a fost lipsit și a cheltuielilor de judecată, întrucât la data desfacerii contractului de muncă se afla în concediu medical, astfel că a fost încălcată dispoziția expresă a art. 60 alin.1 lit. a) din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației întrucât reclamantul a săvârșit abateri disciplinare grave, pentru care s-a desfășurat cercetarea administrativă, iar certificatul de concediu medical nu a fost depus la intimată, astfel că împrejurarea incapacității de muncă nu a fost cunoscută, nu este reală și nu poate avea nici un efect.
Prin sentința civilă nr. 959 din 25.11.2008, Tribunalul Arada admis contestația, a anulat Decizia de concediere nr. 1162/15.09.2008 emisă de pârâtă, și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior începând cu data desfacerii contractului de muncă și obligă pârâta la plata salariilor restante începând cu data de 15 septembrie 2008, până la data reangajării efective.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Din decizia de concediere și procesul verbal încheiat la 15.09.2008 de Comisia de disciplină, instanța reține că reclamantul a fost încadrat în baza contractului de muncă înregistrat la 11 iunie 2008 la. A în postul de operator tăiere la Departamentul Producție.
Întrucât a introdus bucăți de sârmă de cupru în buzunarele salopetei în data de 23 august 2008, a fost invitat la Comisia de disciplină pentru a da explicații, pentru data de 12 septembrie. Petentul s-a prezentat la unitate la data de 15.09.2008 și cu toate că a comunicat că se află "în concediu medical, susținând că suferă de dureri la coloană și picior" (fila 8), Comisia de disciplină s-a întrunit, a luat o declarație reclamantului, explicația acestuia și a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, astfel că la aceeași dată s-a și emis decizia de concediere nr. 1162, prin care s-a dispus concedierea începând cu data de 15.09.2008.
Procedând în acest mod societatea a încălcat dispozițiile art. 60 alin. 1 din Codul muncii, care prevede interdicția concedierii salariaților, la litera a), pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Prin certificatul de concediu medical seria - se constată că în perioada 9-15 septembrie 2008 reclamantul se află în incapacitate de muncă.
Despre această împrejurare fusese avizată Comisia de disciplină, astfel că intimata nu putea să ignore apărarea petentului, iar dacă a făcut-o, decizia emisă este lovită de nulitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu a ținut cont de apărarea reclamantului legată de incapacitatea temporară de muncă, precum și faptul că emiterea deciziei de concediere era singura opțiune pe care o avea societatea în circumstanțele date. Recurenta a mai arătat că reclamantul, dacă ar fi fost de bună credință, ar fi avut posibilitatea să temporizeze procedura prezentând certificatul medical, fie în data de 15.09. fie imediat, dar el a ales să îl prezinte abia după ce a primit decizia de sancționare, sperând la invalidarea acesteia, din moment ce pe fond nu a avut ce apărări să aducă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea constată recursul neîntemeiat pentru următoarele motive:
Conform art. 60 alin. 1 lit. A din Legea 53/2003, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, astfel încât decizia de concediere atacată este lovită de nulitate.
Nu se poate reține apărarea recurentei cu privire la faptul că reclamantul a prezentat concediul medical după concediere, întrucât conform textului legal menționat anterior, cerința este ca incapacitatea temporară de muncă să fie stabilită prin certificat medical conform legii, neexistând nici o condiție privind prezentarea acestuia.
În ceea ce privește apărările recurentei privind temeinicia deciziei de concediere, instanța de recurs nu le va analiza, deoarece hotărârea recurată s-a pronunțat exclusiv asupra nelegalității deciziei de concediere, neputându-se în recurs a se face pentru prima dată analiza condițiilor de fond ale contestației.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta " " împotriva sentinței civile nr. 959/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.01.2010
Tehnored. /2 ex./ 05.01.2010
Prim inst.: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu