Speta drept civil. Încheierea 2/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE NR.2/

Ședința din Camera de Consiliu din 03 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 172/C din 16.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul civil nr-, formulată de petenta intervenientă (în calitate de moștenitoare a ), domiciliată în municipiul B,-, județ B în contradictoriu cu intimații C, domiciliat în B,-, bloc 10A,. B,. 11,. 54, sector 3 și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în oraș, str. -. - nr. 24, județ

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns petenta, prin mandatar G, potrivit procurii judiciare autentificate sub nr. 366/30.03.2009, și intimatul CGp rin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 650/5.05.2009, lipsind intimatul Orașul prin Primar.

Procedura este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că, prin Serviciul Registratură, la data de 25.05.2009, petenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul C G, în cuprinsul căruia a făcut referire și la excepția inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 172/C din 16.05.2007, răspuns care a fost comunicat intimatului la 28.05.2009.

După referatul grefierului de ședință;

Reprezentantul petentei, având cuvântul, depune la dosar și comunică un exemplar către intimatul C G, prin avocat, copia certificatului de moștenitor nr. 6/11.02.2009 al numitei, cu care se face dovada calității de moștenitor legal al.

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției inadmisibilitățiicererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 172/C din 16.05.2007 invocată de intimatul C

Având cuvântul, apărătorul intimatului C G, avocat - arată că petenta este moștenitoarea intrevenientei în dosarul nr- care a avut ca obiect restituire pe legea nr. 10/2001. Legea nu recunoaște intervenientului accesoriu calitatea procesuală activă în promovarea unei cererii (fie ea de apel, recurs sau lămurire de dispozitiv), câtă vreme partea în interesul căreia s-a intervenit rămâne în pasivitate și nu consideră necesar a forma o asemenea cerere. Atâta vreme cât intimatul pârât în interesul căruia a fost făcută intervenția nu a formulat cerere de lămurire a dispozitivului, introducerea unei astfel de cererii de către intervenient accesoriu este inadmisibilă. Titlul de proprietate al petentei nu îl constituie hotărârea a cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit. Nici chiar părțile nu pot obține mai mult pe calea lămurii dispozitivului hotărârii.

În concluzie, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 172/C din 16.05.2007.

Reprezentantul petentei, având cuvântul, arată că nu are studii juridice și că își menține concluziile din răspunsul la întâmpinare atât asupra excepției cât și fondului cererii.

Instanța, având în vedere că nu motive de amânare și luând act de susținerile mandatarului petentei care precizează că nu este licențiat în drept, astfel că nu poate pune concluzii pe fondul cauzei, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul intimatului CGa supra fondului cererii de lămurire dispozitiv.

Având cuvântul, apărătorul intimatului C G, avocat - solicită respingerea cererii de lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată. Arată că, decizia civile nr. 172/C din 16.05.2007 a Curții de Apel Constanța este extrem de clară atât în considerentele sale, cât și în dispozitiv. Instanța a reținut faptul că autorul reclamantului a deținut în proprietate, anterior naționalizării abuzive un imobil construcție și teren în suprafață de 940 mp. S-a mai arătat că autoarea petentei a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare un apartament compus din 2 camere de locuit în suprafață de 36,14 mp. "Prin același contract s-a atribuit în folosință cumpărătoarei o suprafață de teren aferentă locuinței de 56,35 mp". Instanța prin dispozitiv a obligat pârâtul Orașul, prin Primar, să restituie reclamantului în natură imobilul compus din teren în suprafață de 833,65 mp și construcția tip parter, în suprafață de 64,34 mp, fiind exclusă de la restituirea în natură suprafața de 56,35 mp. Cu vădită rea-credință petenta încearcă acum să obțină mai mult decât a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare. Se face o confuzie între imobilul -construcție, din care petenta deține 36,13 mp și imobilul teren, din care petenta are în folosință 56,35 mp. Teren în folosință reprezintă terenul de sub construcție și terenul curte. Suprafața de teren deținută în folosință reprezintă, evident, în parte terenul de sub construcția în proprietate-36,14 mp și, în parte, o suprafață din curte -20,21 mp. Orice altă interpretare este nelegală și de natură să încalce dreptul de proprietate al reclamantului stabilit în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească. În măsura în care s-ar admite cererea petentei, aceasta ar obține mai mult decât a avut vreodată și s-ar restrânge în mod nejustificat și nelegal dreptul reclamantului de proprietate, de la 883,65 mp la 847,51 mp, contrar dispozițiilor instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de lămurire dispozitiv.

CURTEA

Asupra cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 172/C/16 mai 2007 Curții de Apel Constanța:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curți de Apel Constanța sub nr- intimata intervenientă, în calitate de succesoare a numitei, a solicitat explicitarea dispozitivului deciziei civile nr. 172/C/16 mai 2007 Curții de Apel Constanța în dosarul civil nr-.

În motivarea cererii s-a susținut că prin decizia civilă nr. 172/C/2007 Curtea de Apel Constanțaa admis apelul reclamantului C G în contradictoriu cu intimatul pârât Orașul și intimata intervenientă în interesul pârâtului și a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul admiterii acțiunii reclamantului. A fost anulată disp. nr. 218/2002 emisă de pârâtul Primarul Orașului în procedura Legii nr. 10/2001 și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului imobilul situat în,-, compus din teren în suprafață de 883,65 mp și construcție de tip parter.

S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubirii conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru partea de construcție în suprafață de 36,14 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 9/15.11.1996 încheiat între și C și pentru terenul aferent în suprafață de 56,35 mp.

Petenta susține că prin decizia nr. 172/C/16.05.2007 s-a constatat că mamei sale intervenienta i se cuvine locuința de 36,14 mp utilă și un lot aferent de 56,35 mp. drept curte și grădină.

Întrucât moștenitorul reclamantului CGa acreditat ideea că lotul aferent se referă la amprenta locuinței și nu la curte/grădină, și o împiedică pe intervenientă să folosească suprafața de 56,35 mp cu titlu de curte a locuinței, se impune a se lămuri dacă lotul de 56,35 mp constituie curte sau reprezintă amprenta la sol a locuinței.

Ulterior, prin cererea precizatoare intervenienta a solicitat să se expliciteze dispozițiile deciziei civile nr. 172/C/2007 a Curții de Apel Constanța în sensul de a se constata că reclamantul a fost proprietarul unui teren în suprafață de 1092 mp. conform expertizei imobiliare, iar cumpărătoarei locuinței în baza Legii nr. 112/1995 i se cuvine o suprafață de 36,14 mp. teren construit la care se adaugă 56,35 mp. teren aferent construcției.

În această situație nu s-ar aduce atingere dreptului reclamantului la cei 883,65 mp. retrocedați, întrucât întregul teren este de 1092 mp. și nu de 940 mp cum a reținut intimata.

Prin întâmpinare reclamantul C G a invocat excepția inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În susținerea excepției de inadmisibilitate apelantul reclamant a susținut că în speță sunt aplicabile disp. art. 49 alin. (3) pr.civ. și art. 56.pr.civ. în sensul că atâta vreme cât intimatul pârât Orașul în interesul căruia a fost făcută intervenția nu a formulat cerere de lămurire a dispozitivului introducerea unei asemenea cererii de către intervenientul accesoriu este inadmisibilă.

Conform disp. art. 137.pr.civ. vom analiza cu prioritate excepția inadmisibilității cererii intimatei interveniente.

Excepția este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 2811.pr.civ. " În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Autoarea petentei, a avut calitatea de intervenientă în interes alăturat pârâtului Orașul. După admiterea cererii de intervenție, intervenientul dobândește calitatea de parte în proces și ia procedura în starea în care se află la momentul admiterii intervenției sale (art. 53. pr.civ.)

Cererea de lămurire a dispozitivului deciziei pronunțate în apel este fondată pe dispozițiile art. 2811Cod pr. civ. în speță nefiind aplicabile disp. art. 49 alin. (3) și art. 56.pr.civ.

Această cerere nu poate fi asimilată vreunei căi de atac, - apel sau recurs - așa cum susține reclamantul, iar dispozițiile art. 56.pr.civ. sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile numai căilor de atac apel sau recurs, iar nu și cererii de lămurire de dispozitiv ce poate fi formulată oricând, de oricare parte din proces care justifică un interes legitim.

Pe fondul cererii, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 172/C/16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în procedura Legii nr. 10/2001 - faza judiciară de contestare a dispozițiilor emise de unitatea notificată, instanța de apel a reținut în mod explicit că reclamantul C s-a legitimat ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001 pentru imobilul situat în orașul,-, în calitate de moștenitor al defunctului CGd ecedat la 14.04.1947, conform certificatului de moștenitor nr. 15/18.02.1997 eliberat de Asociați - și.

În considerentele hotărârii judecătorești s-a reținut că autorul reclamantului a dobândit în urma participării la vânzare prin licitație publică lotul de casă nr. 91, poligon KT, cu o suprafață de 940 mp. Solicitarea intervenientei de a se explicita hotărârea în cauză în sensul de a se constata că reclamantul a dobândit în proprietate o suprafață de teren de 1040,66 mp - teren rezultat din măsurători la momentul efectuării expertizei judiciare, este lipsită de fundament legal.

În cadrul procedurii reglementate de art. 281.pr.civ. instanța investită cu cererea de lămurire a dispozitivului nu poate modifica hotărârea judecătorească vizată, și nu poate acorda mai mult decât ce s-a cerut în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Singura parte interesată în contestarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu era reclamantul C G, iar această cerere putea fi valorificată numai în calea de atac a recursului.

În speță se reține că Decizia civilă nr. 172/C/16 mai 2007 Curții de Apel Constanțaa fost confirmată în recurs prin Decizia civilă nr. 2114/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care s-au respins ca nefondate recursurile formulate de pârâtul Orașul și intervenienta, reclamantul neuzând de această cale de atac.

Deși recurenții au contestat dreptul de proprietate al reclamantului CGa supra imobilului situat în orașul,-, a confirmat soluția Curții de Apel Constanța, atât sub aspectul calității reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, cât și sub aspectul întinderii acestui drept: 940 mp. teren și casă.

Decizia Curții de Apel Constanța este lămuritoare atât în considerentele sale, cât și în dispozitiv, arătând în mod expres modalitatea în care urmează să se realizeze reparația prejudiciului cauzat reclamantului, ca urmare a privării abuzive a autorului său de proprietatea dobândită prin cumpărare la data licitației publice în anul 1930.

Astfel s-a decis că din totalul terenului în suprafață de 940 mp reclamantului i se va restitui în natură numai o suprafață de 883,65 mp, urmând ca pentru diferența de teren de 56,35 mp, ce nu poate fi restituită în natură reclamantul să primească despăgubirii conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la suprafața de teren de 56,35 mp s-a reținut că aceasta nu este restituibilă în natură întrucât constituie teren aferent locuinței înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 intervenienta, teren absolut necesar pentru utilizarea normală a locuinței înstrăinate.

Vocația cumpărătoarei locuinței la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței înstrăinate nu a făcut obiectul litigiului soluționat prin decizia civilă nr. 172/C/16 mai 2007, situație în care cererea intervenientei de a se proceda la identificarea și delimitarea acestui teren excede noțiunii de explicitare a hotărârii judecătorești pronunțate în procedura Legii nr. 10/2001, singurul beneficiar al acestei procedurii, finalizată prin hotărârea mai sus menționată, fiind reclamantul C

Cum în speță întinderea dreptului de proprietate al reclamantului CGa supra imobilului restituit în natură, cât și dreptul acestuia la despăgubiri pentru partea din imobil-construcție și teren în suprafață de 56,35 mp ce nu pot fi restituite în natură, nu comportă lămuriri suplimentare, fiind expres menționate atât în considerentele hotărârii cât și în dispozitivul acestuia, în baza art. 2811.pr.civ. se va respinge ca nefondată cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge excepția inadmisibilității cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 172/C din 16.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Respinge cererea privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 172/C din 16.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul civil nr-, formulată de petenta intervenientă (în calitate de moștenitoare a ), domiciliată în municipiul B,-, județ B în contradictoriu cu intimații C, domiciliat în B,-, bloc 10A,. B,. 11,. 54, sector 3 și ORAȘUL PRIN PRIMAR, cu sediul în oraș, str. -. - nr. 24, județ C, ca nefondată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.înch./18.06.2009

Tehnored. / 5ex./19.06.2009

Emis 3 com./19.06.2009

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Încheierea 2/2009. Curtea de Apel Constanta