Speta drept civil. Decizia 2591/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2591
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 106/07.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, precum și intimații pârâți TRIBUNALUL MEHEDINȚI și CURTEA DE APEL CRAIOVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se cererea prin care s-a solicitat judecarea în lipsă, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin încheierea din data de 03 iulie.2008, TRIBUNALUL MEHEDINȚIa scos de pe rol cauza și a înaintat-o Curții de APEL CRAIOVA având în vedere dispoz.art.II alin.1 și 2 din OUG nr.75/2008.
Curtea de APEL CRAIOVA prin sentința civilă nr. 106 de la 07 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI să plătească fiecărui reclamant suma de 1700 lei net reprezentând stimulente.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a instanța de fond a reținut următoarele:
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat prin Hotărârea nr.15/2006 o discriminare indirectă, astfel că, odată constatată existența discriminării, potrivit art.21 din OG nr.137/2000, persoana discriminată poate să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit la instanța de drept comun.
Curtea a reținut că cererile, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006, aprobată de Lg.45/2007, sunt de competența Curților de Apel.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătoriilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr. 15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr. 1921/C/15.12.2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin. 4 din OG nr. 139/2000 cu modificările și completările ulterioare. La punctul nr.2 s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece, Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr. 1921/C/2005.
Potrivit art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin. 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte,iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
S-a constatat că existența discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai unor judecători din cadrul judecătoriilor care au o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000.
Reclamanții, deși sunt judecători care fac parte din categoria judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani care au fost vizați de Ordinul nr. 1921/C/15 12 2005, fiind numiți judecători începând cu data de 07.12.2005 la Judecătoria Strehaia, nu au beneficiat de stimulentele în cuantum de 1.700 lei care au fost acordate celorlalți judecători din această categorie.
Față de considerentele expuse s-a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. 1 și 4, art. 6 alin. 2 din Codul Muncii și prevederile art. 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs reclamanților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.
Potrivit art. 269 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul a susținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 12 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nbr.146/1997.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată in Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de parte sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind in vigoare Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse in Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ dar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
A mai susținut recurentul că in conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr. (1) Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constitute din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum i din amenzile judiciare.
(2) Din veniturile realizate potrivit alin. (1) Ministrul Justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca stare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Ca stare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existenta însăși a unei sume (având in vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmate de Ministerul Justiției, la un moment dat, in politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performante individuale), criterii de performante apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului ii conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel incit nu putem vorbi de un drept creanță, lichidă, exigibili. (cauza Kopecky Slovaciei,hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei,hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești in același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilirii in sistem și îmbunătățirii performantelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a educe atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau in situații similare.
Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut in conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din tară criteriile reținute de ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 1921/C/2005 având caracter de recomandare,iar acordarea stimulentului financiar fiind determinate de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea reclamantei nu subzistă, cu atât mult cu cât toți magistrații din cadrul instanțelor care îndeplineau criteriile stabilite, au beneficiat de stimulente financiare.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea urm6toarelor drepturi- art.1 alin. (2),exercitarea drepturilor enunțate"-art.1 alin. (3), restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" -art.2 alin.(1), comportament discriminatoriu, persoana care se consideră discriminate poate sesiza Consiliul termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicarea a unor dispoziții legale care institute acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, in sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspect care ține de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
In măsura in care o dispoziție cuprinsă intr-o lege sau ordonanță in vigoare este in contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați au posibilitatea să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Precizăm totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, văzând și prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată și reține următoarele:
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr. 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr. 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecători, constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin 4 din OG nr. 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.
La punctul nr.2, s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece, Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, judecători la Judecătoria Strehaia li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr. 1921 /C/2005.
Potrivit art. 21 al 1 din OG nr. 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin. 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte,iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. Curtea observă că existența discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii care au o vechie între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin. 3 și art. 19 alin.4 din OG nr. 137/2000.
Potrivit art. 269 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. 1 și 4, art. 6 alin. 2 din Codul Muncii și prevederile art. 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs intimaților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.
Pentru aceste aspecte, Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIZIE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 106/07.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, precum și intimații pârâți TRIBUNALUL MEHEDINȚI și CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Doina Vișan - - |
Grefier, - - |
07.05.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan
