Speta drept civil. Decizia 2903/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2903
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul G, împotriva deciziei civile nr. 1425 din 11.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal, iar pentru intimată, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care contestatorul depune la dosarul cauzei concluzii scrise, contractul de asistență juridică nr. 696 din 8 august 2008 pentru a dovedi cheltuielile de judecată și un set de acte, respectiv copia deciziei nr. 1/30.01.2007, copia deciziei de concediere nr. 115/17.10.2007, copia unei file din carnetul de muncă seri nr.OG - al d-lui G, copia memoriului adresat Inspectoratului de Poliție al Județului T de către contestator, copia cererii prin care s-a formulat ordonanță președințială de către d- G în contradictoriu cu și. Totodată, reprezentanta intimatei depune la dosarul cauzei factura nr. - din 11.09.2008, în dovedirea onorariului avocațial.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat se acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației, în baza dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă și rejudecarea recursului conform motivelor de recurs, cu cheltuieli de judecată. Totodată, arată că eroarea materială constă în faptul că instanța a considerat, în mod greșit, că a fost concediat în baza deciziei de concediere nr. 1, când, de fapt, numărul deciziei este 115.
De asemenea, învederează instanței că decizia de concediere nr. 1, ce reprezenta de fapt o notificare, i-a fost comunicată soției sale, care are probleme psihice și, mai mult, potrivit legislației în vigoare, comunicarea trebuia să i se facă personal, iar decizia de concediere nr. 115 nu i-a fost comunicată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare întrucât nu sunt aplicabile în litigiul pendinte dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată. Totodată, învederează instanței că decizia de desfacere a contractului individual de muncă are numărul 1, iar decizia nr. 115 este un act intern, care nu poate fi atacat în instanță. Mai arată că societatea a respectat legislația în vigoare în ceea ce privește comunicarea deciziei de concediere, aceasta realizându-se prin scrisoare recomandată.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Contestatorul Gaf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1425 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, la data de 11 iunie 2008, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului.
Motivându-și contestația, contestatorul arătat că decizia civilă nr. 1425 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA reprezintă rezultatul unei greșeli materiale, evidentă, involuntară, posibilă prin confundarea unor elemente importante și a unor date existente la dosarul cauzei.
Astfel, decizia nr. 1/30.01.2007, emisă de către a fost considerată, printr-o greșeală materială a instanței ca fiind o decizie de concediere, în timp ce decizia de concediere nr. 115/17.10.2007 a fost apreciată ca fiind o notificare, o înștiințare, apreciind această confuzie ca fiind o greșeală materială evidentă a instanței, iar nu o greșeală de interpretare probelor existente la dosarul cauzei.
Raportat la greșeala materială comisă rezultă, printr-o interpretare logică, deducția că, în raport de dispozițiile legii, la Inspectoratul Teritorial d e Muncă se înregistrează "înștiințările", "adresele", iar nu actele denumite "decizie de concediere" și care produce efectele unei decizii de concediere, deși în conformitate cu dispozițiile art. I din Legea nr. 403/2005 care modifică și completează Legea nr. 130/1999 și a dispozițiilor Codului muncii, decizia de concediere este cea care trebuie comunicată Inspectoratului Teritorial d e Muncă privind încetarea unui contract individual de muncă.
Greșeala materială comisă atât de instanța de fond cât și de către instanța de recurs este că decizia internă, administrativă a este considerată ca fiind o veritabilă decizie de concediere, în timp ce decizia de concediere înregistrată la ITM este calificată ca fiind o adresă, pentru că dacă decizia de concediere nr. 115/17.10.2007 nu ar fi reprezentat o decizie de concediere, nu ar fi fost nici un argument pentru care ITM T s-o înregistreze cu titlu de decizie de concediere, fiind menționată și în carnetul de muncă drept actul prin care încetează contractul individual de muncă, decizia nr. 1/30.01.2007 nefiind înregistrată la ITM T, tocmai datorită faptului că aceasta nu reprezintă o decizie de concediere.
A mai arătat contestatorul că, deși decizia nr. 1/30.01.2007 nu poate avea caracterul unei decizii de concediere, aceasta nu i-a fost comunicată în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. 3 din Codul muncii, și ulterior înregistrată la ITM. Ori, acest script nu i-a fost niciodată comunicat oficial și nici nu a fost înregistrat la ITM, confirmarea de primire existentă la dosar nefiind semnată de el și neajungând în posesia sa pentru a avea efectiv posibilitatea de a lua cunoștință de argumentele cuprinse în ea.
Ca atare, s-a concluzionat că decizia nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 4 din Codul muncii, neputând produce efecte conform dispozițiilor art. 75 din Codul muncii, neconsiderându-se de contestator că decizia nr. 1/30.01.2007 ar reprezenta o decizie de concediere, și nu ar fi putut produce efectele pe care angajatorul le invocă pentru motivul că nu i-a fost comunicată în mod legal, iar semnarea confirmării de primire de către soția sa, care a avut probleme medicale, nu ține loc de comunicare valabilă a respectivului înscris.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata cu sediul în Tas olicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 1425/11 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
A arătat intimata că instanța de recurs nu a făcut nicio confuzie referitoare la actele analizate, aplicând corect dispozițiile legale incidente în speță, conchizând că nu este dat motivul admisibilității acestei căi extraordinare de atac.
Contestația în anulare formulată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Motivul contestației în anulare invocat de contestator, vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Prin noțiunea de "greșeală materială", legiuitorul nu se referă la stabilirea eronată a situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor din dosar, ci are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele judecării recursului și care au determinat esențial soluția instanței.
Aspectele invocate de contestator în prezenta contestație în anulare au făcut obiectul recursului, fiind deja analizate de instanța de recurs, pronunțând decizia civilă atacată, ori se poate observa că practic contestatorul reiterează aceleași aspecte ca cele invocate în recursul inițial.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, funcție și de motivarea deciziei instanței de recurs, se poate observa că instanța de recurs nu a făcut nicio "confuzie" a unor elemente importante aflate la dosarul cauzei.
Contestatorul, prin această contestație în anulare, critică de fapt modul de apreciere a probelor și de aplicare a legii, care reprezintă motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs (cale de atac de care a uzat) și nu într-o contestație în anulare (cale de atac de retractare, prin care se au în vedere erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale).
Instanța de recurs a analizat susținerile contestatorului referitoare la "confuzia" ivită, cu privire la deciziile emise de unitate, arătându-se că la data de 18 octombrie 2007 se înregistrează la ITM și se operează în carnetul de muncă al contestatorului înscrisul intitulat "decizie de concediere nr. 115/17.10.2007", în care se menționează că, față de decizia nr. 1/30 ianuarie 2007 al cărei termen de contestare a fost de 30 de zile de la comunicare, contractul individual de muncă al reclamantului Gaî ncetat la 1 februarie 2008.
S-a reținut, de asemenea, că acest înscris mai cuprinde dispoziția de comunicare către ITM și că nu reprezintă o decizie de concediere, deoarece raporturile de muncă au încetat prin decizia nr. 1/30.01.2007, decizie la care se face referire în cuprinsul acestui înscris și, având valoarea juridică a unei înștiințări, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta nu produce efecte cu privire la raporturile de muncă ale părților și, ca atare, nu poate fi contestată, iar împrejurarea că această decizie a fost înscrisă în carnetul de muncă ca stând la baza încetări raporturilor de muncă nu schimbă natura ei, înscrierea fiind făcută de ITM și putând fi rectificată în măsura în care nu corespunde realității.
În ce privește modalitatea de comunicare a deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007, de asemenea, a fost analizată de instanța de recurs, acesta constituind, de altfel, și primul motiv de recurs invocat, în sensul că nu s-au respectat dispozițiile art. 268 alin. 4 din Codul muncii potrivit cu care decizia se predă personal salariatului, sub semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reședința comunicată de părți.
Și acest motiv a fost analizat de instanța de recurs, reținând că unitatea a comunicat decizia contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, scrisoare recomandată ridicată de soția reclamantului, care a recunoscut semnătura acesteia de pe confirmarea de primire.
În fața instanței de recurs, reclamantul a contestat modalitatea de comunicare a deciziei, formulând și o cerere de repunere în termen a contestației împotriva deciziei nr. 1/30 ianuarie 2007, și care a fost respinsă ca inadmisibilă, ca fiind o cerere nouă, direct formulată în recurs, instanța de recurs având cunoștință și de înscrisurile medicale care atestă starea sănătății soției sale, și pe care acesta o reiterează în motivele contestației în anulare, așa încât, raportat la prevederile art. 268 alin. 5 din Codul muncii, instanța de recurs a menținut soluția instanței de fond prin care s-a reținut excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei nr. 1/ 30 ianuarie 2007.
Pentru toate aceste considerente, cum cele arătate în contestația în anulare reprezintă apărări pe fondul cauzei, și care au fost analizate de instanța de recurs, repunerea în discuție a acelorași motive nemaiputând fi posibilă în această cale extraordinară de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 320 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată, obligându-l pe contestator la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor existente la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul G, împotriva deciziei civile nr. 1425 din 11.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
Obligă contestatorul să-i plătească intimatei suma de 3570 lei reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /12.11.2008
Tehnored. /12.11.2008/2 ex.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Aurelia Schnepf
