Speta drept civil. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.321/
Ședința publică din 09 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanții: și, împotriva deciziei civile nr.143/A din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 30.09.2008, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise, formulate de către recurenții și.
Curtea, constată că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 02 octombrie 2008, în încheierea de la această dată fiind consemnate susținerile părților, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09 mai 2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și Râmnicu V, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un teren în suprafață de 8.750. două hale cu linie tehnologică debitare cherestea, un ifron și un teren în suprafață de 8.000. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamanții susțin că la data de 21 iunie 2005, între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, intitulat "chitanță", prin care au cumpărat de la pârâți un teren în suprafață de 8750. împreună cu clădirile amplasate pe el, respectiv două hale, linie tehnologică debitare cherestea și un ifron, precum și un teren în suprafață de 8.000. toate imobilele situate pe raza comunei, județul
Au mai susținut că prețul vânzării a fost stabilit la 3.300.000.000 ROL, din care au achitat în momentul încheierii actului sub semnătură privată suma de 500.000.000 ROL, urmând ca diferența să fie achitată în momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare, respectiv data de 26 iulie 2005, până când se finalizează un litigiu legat de bunurile înstrăinate.
Deși termenul a expirat și pârâții au fost notificați să se prezinte la notar în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare, aceștia au refuzat, astfel că sunt îndeplinite în cauză cerințele impuse de dispozițiile art.1077 cod civil și art.969 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâții și au solicitat respingerea acțiunii, motivând că reclamanții au refuzat achitarea diferenței de preț negociate, cu toată stăruința lor la momentul respectiv, generată de o problemă de sănătate gravă a fiicei, ce impunea o intervenție chirurgicală complexă în străinătate.
De asemenea, mai susțin că reclamanții s-au angajat să achite diferența de preț în rate, stabilind termene: 5 iulie 2005 - 500.000.000 ROL; 31 august 2005 - 1.000.000.000 ROL; 26 septembrie 2005 - 1.300.000.000 ROL, urmând ca actul de înstrăinare să fie încheiat la notar la data de 05 iulie 2005, iar transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor să se realizeze după achitarea ultimei rate.
Tot ca o clauză contractuală, era inserată în antecontract, obligația reclamanților să le permită să desfășoare activități de în hala de producție timp de 1 an.
Precizează că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost redactat într-un singur exemplar de numitul și a rămas în posesia acestuia, urmând să-l predea pârâților doar în fața notarului, în momentul încheierii actului de înstrăinare în formă autentică.
Între timp, reclamanții s-au "răzgândit" și i-a somat prin intermediul unui avocat să le restituie avansul de 500.000.000 ROL primiți în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.3074 din 24 mai 2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâți, excepția prematurității acțiunii în context cu dispozițiile art.7201Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei a admis acțiunea, așa cum a fost precizată la data de 3 mai 2007 și a constatat că la data de 21 iunie 2005, între pârâți, în calitate de promitenți-vânzători și reclamanți, în calitate de promitenți-cumpărători, a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul "Baza de Producție -", constând într-un teren de construcții în suprafață de 8.572,33. situat în zonă extravilană, pct."" împreună cu construcțiile situate pe el, respectiv două hale, linie tehnologică debitare cherestea, ifron, precum și terenul situat în vecinătatea " de Producție", în suprafață de 8.000,67. compus din două parcele: una de 3.000,67. iar alta de 5.000. cu prețul de 3.300.000.000 ROL, din care a achitat avans 500.000.000 ROL la data întocmirii înscrisului sub semnătură privată, iar diferența de preț de 280.000 RON a consemnat-o la. în timpul procesului, la data de 24 ianuarie 2007, pe seama și la dispoziția vânzătorilor.
Hotărârea ce se va pronunța va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar pârâții au fost obligați la plata sumei de 8.780 lei cheltuieli de judecată față de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Înscrisul sub semnătură privată a fost întocmit într-un singur exemplar, semnat atât de reclamanți, cât și de pârâții și, aceștia din urmă semnând atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatari ai, în baza procurii nr.736/29.04.1999, cât și a procurii autentificate cu nr.5068/08.06.2006 (54 dosar), antecontractul de vânzare-cumpărare fiind legal încheiat. Chiar dacă la data încheierii actului nu au avut procură specială din partea societății, ci un mandat general de administrare a bunurilor societății, ulterior li s-a confirmat și mandat special prin procură specială, tradusă și legalizată prin încheierea nr.5068 din 8 iunie 2006, pârâții-persoane fizice au fost desemnați cu puteri depline de administratorul societății să încheie acte de dispoziție și au acționat în deplină legalitate în momentul încheierii actului sub semnătură privată.
În schimb, pârâții nu și-au onorat obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare, astfel că în cauză devin incidente dispozițiile art.1073 Cod civil, ce consacră principiul executării în natură a obligațiilor și art.1077 Cod civil.
În acest cadru legal se poate suplini consimțământul părților de către instanță și să consfințească înstrăinarea convenită prin înscrisul sub semnătură privată, încheiat de părți la data de 21 iunie 2005.
În fine, prima instanță a statuat natura civilă a litigiului, actul încheiat de părți fiind în afara dispozițiilor art.3 Cod comercial, care definește și enunță faptele de comerț, printre ele neregăsindu-se cele încheiate, în cazul de față.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții, și, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În primul motiv, apelanții au susținut că sentința este nelegală cu privire la modul în care au rezolvat excepția necompetenței materiale a instanței și implicit a excepției prematurității acțiunii, în raport cu dispozițiile art.7201Cod procedură civilă.
În opinia lor, litigiul dedus judecății este comercial, iar în cauză nu a fost realizată procedura prealabilă prevăzută de art.7201Cod procedură civilă.
În motivul doi se critică sentința sub aspectul problemelor de drept invocate și care țineau esențialmente de rezolvarea fondului cauzei.
A precizat că înscrisul sub semnătură privată este nul pentru că și nu au avut mandat special de înstrăinare a bunurilor imobiliare menționate în el și care aparțin
Se poate observa că în înscris se face trimitere la procura nr.736/29.04.1999 prin care asociatul unic și administratorul societății mandata pe și să achiziționeze bunurile imobiliare de la
, că în lipsa unui mandat special dat de administratorul societății, ei nu puteau încheia acte de dispoziție cu privire la bunurile ce fac parte din patrimoniul acesteia.
Pe de altă parte, nu este valabilă convenția de vânzare-cumpărare nici cu privire la terenul în suprafață de 8.000. proprietatea apelanților - persoane fizice și, pentru că nu este specificat prețul acestei vânzări, element esențial pentru valabilitatea unei înstrăinări legale.
a formulat cerere de intervenție în interesul societății-apelante, precizând că justifică interes legitim în cauză întrucât este asociat unic și administrator al, iar părinții săi, și, au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a unor bunuri ce fac parte din patrimoniul societății, fără să fie mandatați special, în acest sens.
Deși nu au primit mandat special de vânzare, apelanții au promis intimaților înstrăinarea tuturor bunurilor imobiliare proprietatea societății în perioada cât era plecat din țară.
Instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul apelanților, urmând a fi examinată pe fondul cauzei odată cu apelul declarat de pârâți.
Inițial, apelul a fost înregistrat la Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, iar prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2007 fost scos de pe rol și înaintat la Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal, fiind înregistrat sub nr-.
Prin decizia nr.7/10 decembrie 2007, pronunțată de această secție, a fost admis apelul, anulată sentința civilă nr.3074/24 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr- și reținută cauza spre soluționare în primă instanță, de către Tribunalul Vâlcea - Secția comercială.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, care a fost admis prin decizia civilă nr.179/R-C din 15 februarie 2008 de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția Comercială și trimisă cauza spre soluționare, în apel, Secției civile a Tribunalului Vâlcea.
Din considerentele deciziei de casare cu trimitere rezultă că a fost rezolvată problema ridicată de părți privind natura juridică a litigiului și implicit a competenței materiale a instanței.
S-a reținut că obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamanți persoane fizice împotriva a doi pârâți persoane fizice și a unei societăți comerciale.
Înscrisul pe care se întemeiază pretențiile reclamanților intitulat "chitanță" (4 dosar) este semnat de cele patru persoane fizice, în nume propriu, neexistând ștampila vreunui comerciant sau vreun alt indiciu din care să rezulte existența criteriului subiectiv de comercialitate.
În aceste condiții, apelul declarat de apelanți și cererea de intervenție în interesul acestora formulată de a reintrat spre examinare pe rolul Secției civile a Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.143/A din 03 iunie 2008, admis apelul declarat de pârâți și cererea de intervenție în interesul apelanților, formulată în apel d e intervenientul.
A schimbat în tot sentința și a respins acțiunea în constatare și confecționare act de vânzare-cumpărare imobiliară introdusă de intimații-reclamanți, cu consecința obligării acestora din urmă, în solidar, la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de apelanții-pârâți și.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că obiectul cauzei deduse judecății este o acțiune în constatare și confecționare act de vânzare-cumpărare prin suplinirea consimțământului părților ce au încheiat convenția de înstrăinare a unor bunuri imobiliare la data de 21 iunie 2005, intitulată "chitanță" (4 dosar).
Pentru validarea unei vânzări-cumpărări, în condițiile în care una din părți sau amândouă nu mai respectă clauzele dintr-un antecontract încheiat anterior, trebuia pornit de la convenția intervenită între ei.
Este știut că într-un contract, convenția între părți devine lege, potrivit art.969 Cod civil.Actul sub semnătură privată încheiat la data de 21 iunie 2005 și intitulat "chitanță" este semnat de patru persoane fizice, respectiv, și intimații și, fără certificarea lui și de persoană juridică (nu poartă ștampila societății).
Din conținutul antecontractului rezultă că au fost înstrăinate bunurile imobiliare ale societății de către persoane fizice, fără să primească mandat special din partea administratorului societății.
Procura nr.736/29.04.1999 (53 dosar), menționată în antecontract (56 dosar) este dată de administratorul societății pentru achiziționarea unor bunuri imobiliare de la
Procura reținută de prima instanță ca fiind valabilă și care ar fi asimilată și cu o ratificare retroactivă a vânzării este cea cu nr.5068/08 iunie 2006 (data legalizării traducerii nu coincide și cu data încheierii ei de administratorul societății aflat în străinătate).
S-a reținut că și această procură de care înțeleg să se folosească intimații-reclamanți este în afara mandatului special de înstrăinare, întrucât înstrăinarea unor bunuri imobiliare echivalează cu un act de dispoziție și el nu poate fi încheiat decât în baza unui mandat special de reprezentare.
Art.1532 și urm. Cod civil definește mandatul, care poate fi general și special. Mandatul special se dă pentru o singură operațiune juridică sau pentru anumite operațiuni juridice determinate.
Pentru actele de dispoziție (inclusiv participarea la o licitație în numele mandantului și pentru mandant), se cere mandat special (art.1536 alin.2 Cod civil și art.69 Cod procedură civilă).
Tribunalul a reținut că din înscrisurile depuse nu rezultă că apelanții și au avut un astfel de mandat pentru a înstrăina aproape toate bunurile imobiliare proprietatea și eventual de a fi scoase din sfera procedurală de urmărirea silită a creditorilor.
Din conținutul aceluiași înscris sub semnătură privată mai rezultă că apelanții și au înstrăinat și un teren în suprafață de 8.000. proprietate privată și cu caracter comun.
Prin urmare, prin același înscris ei au înstrăinat atât bunurile societății, cât și bunurile proprietatea lor personală, cu prețul unic pentru toate bunurile, 3.300.000.000 ROL, fără să fie specificat prețul pentru fiecare act de dispoziție.
Așadar, a rezultat că printr-un singur act sub semnătură privată au fost înstrăinate bunurile persoanei juridice cât și ale persoanelor fizice cu un preț unic, neputându-se astfel verifica prețul pentru fiecare tranzacție imobiliară.
Potrivit art.1303 Cod civil, prețul trebuie să fie determinat sau determinabil. S-a reținut că din înscrisul depus nu se poate stabili prețul fiecărei operațiuni juridice de înstrăinare, ceea ce echivalează cu lipsa lui, element esențial pentru valabilitatea unui act de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv pentru care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită recursul, cu consecința modificării în tot a hotărârii instanței de apel, în sensul ca pe fond să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se susține că deși la data încheierii convenției dintre părți, pârâții și nu dețineau o procură autentică de reprezentare din partea societății pentru vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul societății, aceștia au acționat în numele societății, ulterior primind și confirmarea din partea reprezentantului legal al societății - procura specială de la fila 54, prin care au fost împuterniciți să încheie acte de vânzare-cumpărare și să înstrăineze oricui vor crede de cuviință și la prețul ce-l vor stabili singuri, toate bunurile mobile și imobile proprietatea societății
Cât timp nu s-a făcut dovada că mandatul dat de societate pârâților ar fi fost revocat, acesta continuă să producă efecte juridice atât între părți, cât și față de terți, astfel că instanța de apel trebuia să respingă apelul și să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
După cum rezultă din probele administrate în cauză, pârâții au acceptat ca recurenții să depășească termenele de plată convenite, urmând ca actul autentic de vânzare-cumpărare să se încheie concomitent cu plata diferenței de preț, dată la care când pârâții trebuiau să se prezinte la notar cu mandatul special de reprezentare a societății
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că recurenții s-ar fi răzgândit și nu ar mai fi dorit să încheie actul în formă autentică, mai ales că, așa cum au făcut dovada în fața primei instanțe, i-au notificat pe pârâți prin intermediul executorului judecătoresc să se prezinte la notar în vederea perfectării actului în forma prevăzută de lege.
Se mai susține că pârâții s-au obligat să obțină de la fiul lor, în calitate de reprezentant legal al mandat special de reprezentare în fața notarului pentru a înstrăina bunurile societății.
De remarcat este și reaua-credință a pârâților care, deși susțin clar prin întâmpinare că refuză să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, solicită primei instanțe mai multe termene de judecată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, lucru nefinalizat datorită culpei pârâților.
Pe de altă parte, se solicită constatarea că vânzarea care a intervenit între pârâții persoane fizice și recurenți este perfect valabilă, neputând fi reținut aspectul că nu s-a evidențiat în mod distinct prețul pentru fiecare bun în parte, atât timp cât este evidențiat prețul total al bunurilor înstrăinate.
Într-o altă critică se arată că hotărârea pronunțată este nelegală și sub aspectul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați - 10.500 lei.
Se solicită ca potrivit dispozițiilor art.274 pct.3 Cod procedură civilă să se dispună reducerea onorariilor de avocat, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, constatând motivat că sunt nepotrivit de mari față de munca îndeplinită de avocat.
Pentru motivele invocate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii în constatare, urmând să fie pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru imobilele: Baza de Producție -, constând într-un teren de construcții în suprafață de 8.572,33. situat în zona extravilană, pct."", împreună cu construcțiile situate pe el, respectiv două hale, linie tehnologică debitare cherestea, ifron, precum și terenul situat în vecinătatea de producție, în suprafață de 8000,67. compus din două parcele: una de 3000,67. iar alta de 5000. pentru care a achitat prețul de 3.300.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Cu majoritate, recursul este privit ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Critica privind mandatarea pârâților să înstrăineze bunurile societății este nefondată deoarece, așa cum corect a reținut instanța de apel, la momentul încheierii promisiunii de vânzare, cei doi pârâți nu au avut un mandat din partea societății pentru a înstrăina bunurile imobile ale acesteia.
Chiar recurenții au recunoscut în motivarea acestei căi de atac, că la încheierea convenției pârâții nu au avut mandat pentru înstrăinarea bunurilor societății, însă au susținut că ulterior, prin procura specială de la fil. 54 reprezentantul societății a confirmat actele acestora.
Din punct de vedere al întinderii puterii mandatarului, mandatul este, după caz, special sau general. Mandatul este special atunci când este dat numai pentru îndeplinirea unui act juridic anume sau pentru îndeplinirea unor astfel de acte precis determinate. În acest caz, procura cuprinde enumerarea limitativă a puterilor conferite mandatarului.
Mandatul este general ori de câte ori mandatarul este împuternicit cu puteri depline să îndeplinească orice acte folositoare mandatarului. Un asemenea mandat este valabil numai pentru acte de administrare.
Drept urmare, în privința actelor de înstrăinare, ca și altor acte de depășesc administrarea obișnuită a bunurilor aparținând societății este necesar un mandat special. În acest sens sunt dispozițiile art.1535 și art.1536 Cod civil.
Or, procura invocată de către recurenți ca temei al puterilor conferite pârâților, în calitate de mandatari, de către asociatul unic al societății comerciale, în calitate de mandant, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1536 alin.2 Cod civil pentru a fi calificat ca mandat special, a valida promisiunea de vânzare-cumpărare, așa cum corect a reținut și instanța de apel.
Promisiunea de vânzare-cumpărare, obiect al litigiului, fiind semnată în temeiul unui mandat general, este inaptă a valida o eventuală vânzare-cumpărare a bunurilor imobile aparținând societății.
Potrivit art.1546 alin.(2) teza Cod civil, actele îndeplinite de mandatar în afara împuternicirii primite nu ar trebui să îl oblige în nici un fel pe mandant, întrucât sunt pentru elres alios acta.Așadar, sancțiunea care intervine în cazul încheierii unui act juridic prin reprezentare, dar cu depășirea puterilor conferite esteinopozabilitatea.
Tocmai pentru că sancțiunea este, de regulă, inopozabilitatea, legea prevede posibilitatea înlăturării ei, prin ratificare expresă din partea mandantului, art.1546 alin.(2) teza a II- Cod civil a actelor încheiate de mandatar cu depășirea limitelor împuternicirii.
Analizând sub acest aspect mandatul prin care se susține că s-a ratificat operațiunea juridică efectuată de pârâți, Curtea constată că, mandatul de la fila 54 din dosar, este o copie nelegalizată traducerii din limba engleză procurii existente la fila 228 din dosarul nr-, copie necertificată și care nu poartă ștampila societății al cărui unic asociat este.
Potrivit disp.art.112 cod procedură civilă, "dacă înscrisurile sunt scrise in limbă străină, se vor depune traduceri sau copii certificate de părți". Aspectele privind administrarea dovezilor, sunt reglementate de dispozițiile art. 139 cod procedură civilă, care impune părților să depună la dosar copii certificate de pe înscrisurile doveditoare. Respectarea acestor prescripții este indispensabilă pentru ca instanța sa aibă posibilitatea de a stabili realitatea faptelor invocate. Legea nu se limitează la insă la instituirea unor asemenea obligații, ci determină și sancțiunea aplicabilă în caz de necoformare nomei menționate, de a nu se ține seama de acel înscris, în acest sens fiind și practica instanței supreme.
Cum procura invocată de recurenți nu este depusă in copie certificată, ea nu are putere doveditoare față de dispozițiile ar. 139 cod procedură civilă.
Natura civilă a litigiului a fost stabilită prin decizia nr.179/R-C/2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în care s-a statuat că înscrisul pe care se întemeiază pretențiile părților nu poartă ștampila vreunui comerciant care să confere caracter de comercialitate. Având în vedere aceste considerente, se poate observa că nici procura de la fila 228 nu poartă ștampila societății, element de identificare a persoanei juridice.
juridică a societății comerciale îi conferă acesteia calitatea de subiect de drept distinct de asociați. În calitate de subiect de drept, societatea comercială are atribute de identificare proprii, respectiv sediu, denumire, ștampilă, precum și o voință proprie pe care și-o exprimă prin organele proprii, distinctă de cea a asociaților.
În privința determinării naturii juridice a raporturilor dintre administrator și societate trebuie plecat de la disp. art.72 din Legea nr. 31/1990, care stabilește că aceste raporturi sunt raporturi de mandat. Puterea de a reprezenta societatea conferită unui administrator trebuie exercitată de administrator însuși. Astfel, potrivit disp.art.71 din Legea nr.31/1990, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat in mod expres.
Din conținutul mandatului invocat de recurenți nu rezultă că administratorul societății a avut aprobarea adunării generale de a transmite mandatul, mandatarul trebuind să execute personal însărcinarea primită având în vedere caracterul intuitu personae al contractului de mandat.
Mai mult decât atât, pentru efectuarea actelor de dispoziție cu privire la imobile din patrimoniul societății este necesară de asemenea hotărârea adunării generale, act juridic care nu a fost menționat in procura de reprezentare sau depus la dosar.
Se constată, așa cum corect a reținut și instanța de apel, că mandatul invocat de recurenți nu exprimă voința persoanei juridice, și nu ratifică operațiunea juridică efectuată de pârâți.
Se poate concluziona că în privința actelor de înstrăinare este necesar un mandat special, or procura invocată ca temei al puterilor de mandatar nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1536 alin.2 Cod civil pentru a fi calificată ca un mandat special, a valida o promisiune de vânzare-cumpărare.
De altfel, interpretarea dată de instanțele de fond conținutului uni procuri fiind o interpretare a intenției și voinței părților, este o chestiune de fapt de atributul suveran al instanțelor de fond și decizia pronunțată în această privință nu poate cădea sub cenzura instanței de recurs ca motiv de nelegalitate cu referire la disp. art. 1537 cod civil. (Cas.II, 6. 1907, 443)
Cât privește actul juridic încheiat de pârâți în nume propriu, urmează a se reține că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a plăti prețul la termenele stabilite prin convenție, fiind incidente in cauză disp. art. 1322 cod civil.
Celelalte susțineri invocate in dezvoltarea recursului vizează aspecte de netemeinicie și urmare abrogării pct.10 și 11 ale art.304 cod procedură civilă, exced analizei de față.
Ultima critică formulată de recurenți este de asemenea neîntemeiată, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.274 Cod procedură civilă, întrucât reclamanții au căzut în pretențiuni, urmare admiterii apelului.
În speță, instanța de apel, în raport de valoarea litigiului, a considerat că nu se impune aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență juridică a fost menținut în integralitatea lui, așa cum este reglementat de Legea nr.51/1995, în condițiile în care nu mai există onorariilor minimale despre care fac vorbire recurenții și textul de lege citat, în funcție de care să poată fi micșorat onorariul avocaților.
Față de cele ce preced recursul se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, potrivit disp. art. 312 cod procedură civilă, soluția adoptată de instanța de apel fiind legală.
Văzând cererea intimaților, prevederile art.274 cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.143/A din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și Râmnicu V și intervenientul .
Obligă pe recurenții-reclamanți și să plătească intimaților-pârâți, și Râmnicu V suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./ 05.11.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
de noi, judecător - ---, asupra recursului declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.143/A/3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, și Râmnicu și intervenientul, în sensul admiterii recursului, modificării deciziei și respingerii apelului, menținând sentința primei instanțe de fond, precum și al acordării cheltuielilor de judecată către recurenți.
în acest sens, pentru cele ce se vor arăta:
Obiectul dedus judecății a fost acela al executării unui contract prin care se pretinde că părțile s-au obligat să încheie, în formă perfectă, un antecontract de vânzare-cumpărare.
Prin acest antecontract, părțile stabilesc între ele obligațiile prealabile perfectării vânzării-cumpărării, chestiunile legate de însăși executarea contractului de vânzare-cumpărare, cum ar fi momentul transmisiunii dreptului de proprietate și, respectiv, plata prețului, excedând litigiului de față.
Într-o primă critică, recurenții invocă greșita interpretare a înscrisului autentificat în străinătate, a cărui traducere s-a depus în copie la fila 54 dosarului, înscris care, în opinia lor, reprezintă un mandat pe deplin cuprinzător pentru afacerea pentru care el a fost eliberat, respectiv pentru vânzarea tuturor bunurilor aparținând societății intimate.
Nici un moment, niciuna dintre părțile cauzei nu a pretins că această copie nu ar fi conformă originalului și nu s-a cerut prezentarea lui.
De aceea, nici instanța de recurs nu a pus în vedere părților să prezinte originalul traducerii legalizate la Biroul notarului public din Rm.V, birou ce a aplicat ștampila sa pe actul folosit în instanță cu prilejul legalizării semnăturii traducătorului.
Nici instanța de apel, care a valorizat acest înscris, nu a solicitat prezentarea vreunui original, ci a reținut numai că el este întocmit anterior legalizării traducerii.
În perioada în care acest înscris a fost întocmit, pentru ca el să poată fi folosit pe teritoriul unui alt stat cu care România avea convenție, era suficient să fie tradus de către un translator autorizat, iar traducerea legalizată, în condițiile prevăzute de legea apostilei.
Ca atare, este evident că fotocopia aflată la dosar, al cărei conținut nu a fost vreodată contestat, reprezintă actul rezultat în urma unei asemenea operațiuni.
Or, fiind vorba despre o traducere a unui înscris original, traducerea fiind cea legalizată, evident, ea nu putea cuprinde ștampila societății. Nici chiar dacă o asemenea lipsă ar fi una reală, ea nu ar putea invalida actul autentic, neexistând o prevedere legală care să sancționeze cu nevalabilitatea actului lipsa ștampilei, cât timp el este încheiat, în mod necontestat, de către persoana cu putere de decizie.
Nici voința părților actului nu a fost infirmată de către instanță, respectiv, aceea de a încheia un mandat, ceea ce însă instanța a înlăturat, a fost puterea declarațiilor consemnate în scris de a transfera în patrimoniul pârâților persoane fizice, puterea de a contracta acte de dispoziție asupra bunurilor societății intimate.
Actul este greșit interpretat, soluția fiind dată cu greșita interpretare, în sensul art.304 pct.8, schimbându-i înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.
Așa cum se vede din conținutul lui, unicul asociat al, intervenientul în calitate de organ cu putere decizională,precum și administrator, în cadrul acestei societăți, pentru care sunt enunțate datele de identificare potrivit legii române, împuternicește "cu depline puteri" pe pârâții și ca în numele său și pentru sine să îndeplinească orice formalități privind retragerea sa din societate, urmând să cesioneze cele două părți sociale în sumă de 200 lei, pe care mandantul le deținea în societate, cui vor crede de cuviință, cu precizarea că nu mai formulează pretenții asupra acestora.
La alineatul 2 al aceleiași procuri, mandatarii "sunt împuterniciți să înstrăineze oricui vor crede de cuviință și la prețul ce-l vor stabili singuri, toate bunurile mobile și imobile proprietatea " putând totodată gaja sau ipoteca aceste bunuri.
Mandatul este dat după cum se poate ușor observa pentru două operațiuni: - cea de înstrăinare a părților sociale deținute de asociatul unic;
- cea de înstrăinare către oricine vor crede de cuviință și la prețul pe care mandatații îl vor stabili singuri, toate bunurile mobile și imobile proprietatea societății al cărui unic asociat era intervenientul.
Potrivit dispozițiilor art.1535 Cod civil, mandatul este special pentru afacere sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
În cazul de față, mandatul întrunește pe deplin caracterele unuia special, în sensul că el este dat pentru oarecare anume afaceri, respectiv pentru vânzarea tuturor bunurilor proprietatea societății, către oricine mandatarii vor găsi de cuviință și la ce preț aceștia vor hotărî.
Totodată, actul întrunește și cerința de a fi întocmit în temeiul unei hotărâri a adunării generale a asociaților. Aceasta, deoarece, după cum se vede din cele de mai sus, societatea funcționează cu unic asociat, acesta fiind el care hotărăște înstrăinarea bunurilor mobile și imobile, precum și cesionarea tuturor părților sociale, neexistând dispoziție care să instituie o cerință de întocmire separată a hotărârii, de actul autentic de mandatare a unui terț în sensul ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri.
Instanța de apel nu arată ce anume îi lipsește acestui mandat pentru a fi unul special, în condițiile în care el stabilește afacerile pentru care este încredințat: vânzarea; obiectul cu privire la care afacerea se încredințează: toate bunurile mobile și imobile proprietatea; limitele în care acesta se exercită, respectiv către oricine și la ce preț se va găsi de cuviință.
Toate elementele contractului de vânzare-cumpărare atât civilă, cât și comercială, se regăsesc în cuprinsul acestui mandat: operațiunea, bunurile, prețul și persoanele.
Instanța nu indică un alt element al afacerii în vederea căreia mandatul a fost dat ar lipsi, și nici nu se referă la cuprinderea în acest mandat și a altor afaceri ale mandantului, respectiv eventuale acelea de plată a unor datorii sau administrare a unor interese private ale mandatarului.
De aceea, în mod greșit tribunalul a interpretat actul a constitui un mandat general și nu unul special pentru afaceri.
, acest mandat nu a existat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nici recurenții nepretinzând altceva.
El însă, vine să confirme atitudinea pe parcursul judecății în sensul solicitării unor termene în vederea perfectării contractului pe cale amiabilă.
Este evident, mandatul emis în timpul judecății vine tocmai în scopul acordării posibilității aducerii la îndeplinire a antecontractului anterior încheiat de către pârâți, în lipsa unei asemenea mandat scris, confirmând existența voinței titularului dreptului la înstrăinarea bunurilor societății în orice condiții.
De aceea, el nu trebuia să cuprindă, în mod expres, împuternicirea de a executa antecontractul. Acesta, era unul încheiat cu persoane fără împuternicire, în schimb, el dădea naștere, în sarcina lor, obligației de a obține mandatul pentru înstrăinare, lucru care, cum se vede, s-a și realizat, nimic nemaiopunându-se, la data judecății, perfectării contractului.
Un alt motiv pentru care instanța de apel a schimbat soluția și a respins acțiunea a fost acela că prin antecontract nu a fost specificat distinct prețul pentru fiecare act de dispoziție, ci un preț global pentru toate bunurile menționate, indiferent de apartenența lor la un patrimoniu al unei persoane fizice și respectiv la cel al unei persoane juridice.
În aceste condiții, instanța a considerat că prețul nu ar fi determinant.
Pentru ca un preț să fie determinat sau determinabil, el trebuie să fie exprimat într-o unitate de măsură, unitate care poate fi cea a sumei de bani convenită sau a unui echivalent a acesteia prin raportare la o altă valoare.
În cazul de față, prețul tuturor bunurilor este, așa cum și instanța a reținut, stabilit la o sumă certă.
Faptul că el nu este trecut pe fiecare bun în parte, nu poate fi imputat recurenților-reclamanți, chestiunea distribuirii lui între cele două patrimonii excedând puterii de decizie a cumpărătorului care nu este ținut decât a achita prețul stabilit, către persoana cu care contractează.
Acesta nu putea fi un motiv pentru care antecontractul ce cuprinde promisiunea de înstrăinare să fie lovit de vreo cauză de neexecutare.
Convenția încheiată între reclamanți și pârâții persoane fizice, personal și în calitate de reprezentanți ai persoanei juridice greșit a fost declarată nulă pentru acest argument, prețul existând în mod concret stipulat și parțial achitat.
Ca atare, ambele motive de recurs fiind fondate, greșită constatăm soluția pronunțată de către instanța de apel, situație în care în sensul celor de mai sus.
Judecător,
-,
Red.-/4.11.2008
GM/2 ex.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu, Mariana
