Speta drept civil. Decizia 3220/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3220

Ședința publică din data de 20 Mai 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva încheierii din data de 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, alte cereri - excepție de neconstituționalitate.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.

Avocat, solicită admiterea recursului, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției invocate.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin Încheierea din data de încheierii din data de 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția neconstituționalității art. 298 al.2 ultima loiniuță din Codul Muncii.

Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs pârâta SC SA B arătând în esență că, excepția invocată nu este contrară niciunuia din alineatele 1,2,3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, întrucât excepția invocată are legătură cu cauza de față, condiție îndeplinită prin faptul că prevederile legale considerate ca fiind neconstituționale antamează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în prezenta cauză.

Excepția a fost ridicată de către SA, parte în cauza de față, respectându-se în acest fel dispozițiile alineatului 2.

Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat deja asupra acestei excepții prin Decizia nr.254/24.02.2009, pentru ca excepția să fie inadmisibilă potrivit alin.3 al art.29 din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională trebuia să costate neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003. Ori prin decizia mai sus amintită, Curtea Constituțională a respins excepția invocată ca inadmisibilă.

S-a mai arătat că, potrivit dispoz. art. 72 din Legea nr. 168/1999 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea".

În egală măsură se observă și dispozițiile art.284 Codul Muncii care prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă atrage nulitatea hotărârii.

În art. 298 alin 2 din Codul Muncii sunt identificate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".

Această ultimă liniuță din art. 298 Codul Munciia constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită.

După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare - Decretul 16/1967.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu și-a întemeiat încheierea de respingere a cererii de sesizare Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor prev. de art.298 alin.2 din Legea nr.53/2003 pe considerentul că deja s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr.254/24.02.2009, aceasta fiind menționată ca și practică judiciară, ci respingerea cererii de sesizare a fost motivată de faptul că aspectele invocate prin excepția de neconstituționalitate, țin în realitate de aplicarea legii și nu de încălcarea normei constituționalitate.

Dispozițiile art. 29 din legea nr. 47/1992 prevăd: Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr- lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată, ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din criticile invocate în recurs reiese că recurenta a vizat aspecte de tehnică legislativă, principii de ierarhizare a normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor și de interpretare a actelor normative.

Astfel, s-a arătat că potrivit art. 72 din legea nr. 168/1999 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea", dispoziții ce vin în contradicție cu prevederile art. 284 Codul Muncii care arată că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.

S-a mai arătat în motivarea recursului că dispozițiile imperative ale Legii 24/2000 nu permit abrogarea implicită așa cum este prevăzut de art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, unde se arată că se abrogă orice alte dispoziții contrare Legii nr.53/2003.

Aspectele invocate de autorul excepției și reluate prin motivele de recurs pun în discuție raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia instanței competente teritorial să judece cauza, aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, astfel că în cauză au incidență dispoz. art. 29 alin.6 din legea 47/1992, care arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. 1, 2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".

Curtea reține că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin.1 din Legea 47/1992 și anume aceea ca excepția ridicată în fața instanței să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, astfel că prima instanță în mod corect a respins cerea de sesizare a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoz. prevăzute de art.298 al.2 din legea nr.53/2003.

Față de considerentele arătate mai sus, Curtea urmează ca în baza art.312 pr.civ. să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva încheierii din data de 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, alte cereri - excepție de neconstituționalitate.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20Mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2

/ și

Fl.

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 3220/2009. Curtea de Apel Craiova