Speta drept civil. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 350/
Ședința publică din 19 noiembrie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată în C,-, împotriva deciziei civile nr. 199, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G și, ambii cu domiciliul în C,- și intimații pârâți, domiciliat în C,-, domiciliat în C,- și, - și, toți trei cu domiciliul în B,-,.7,.2,.56, având ca obiectacțiune în constatarea vânzării-cumpărării.
La primul apel nominal efectuat în cauză, în conformitate cu art. 126 Cod procedură civilă, în complet de un singur judecător, în persoana doamnei, se prezintă pentru intimații reclamanți G și, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - din 18.11.2008, pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că intimatul pârât a depus la dosar - filele 33-36, punct de vedere prin care precizează și faptul că nu se poate prezenta în instanță, deoarece se află în stațiune, la tratament, după cum rezultă din biletul de tratament balnear/odihnă, depus în copie la fila 35 dosar.
Apărătorul intimaților reclamanți G și, depune la dosar întâmpinare, în trei exemplare.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru eventualitatea ca și celelalte părți să se prezinte în sala de judecată.
După reluarea cauzei, la ora 1040, în complet întregit, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, Baroul T, în baza împuternicirii avocațiale nr. 22 din 19.11.2008, pe care o depune la dosar și, în anexă, chitanța nr. 022 din 07.10.2008 și factura seria - nr. - din 07.10.2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei.
Instanța înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de apărătorul intimaților reclamanți G și, apărătorului recurentei pârâte, pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Apărătorul recurentei pârâte arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost înmânată astăzi.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei pârâte depune la dosar concluzii scrise.
Având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și motivat și, pe baza probelor administrate în cauză, să se dispună modificarea în tot a deciziei apelate și menținerea sentinței civile nr. 7079 din 07 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-, ca legală și temeinică, pentru motivele pe larg expuse în concluziile scrise pe care le-a depus la dosar; cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
Apărătorulintimaților reclamanți G și,solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta pârâtă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consideră că, în mod corect instanța a analizat și soluționat în cauză.
Solicită ca întâmpinarea pe care a depus-o astăzi la dosar, să fie considerată ca și concluzii scrise.
Solicită, de asemenea, ca instanța să analizeze motivele sale, pe larg dezvoltate în întâmpinarea/concluziile scrise depuse astăzi la dosar, cât și din prisma motivelor invocate în faza apelului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La 01 aprilie 2004 reclamanții G și au chemat în judecată pârâții, și solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să constate intervenită vânzarea cumpărarea, în anul 1970, imobilului format din teren și construcție situate în C,-, între, prin reprezentant, în calitate de vânzători și și, în calitate de cumpărători, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981 pentru fraudă la lege.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că la 10 august 1970, părinții lor, și, au dobândit prin act sub semnătură privată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 200 mp și construcție situate în C,-, proprietari ai imobilului fiind, la acea dată, și fiica sa, succesori ai defunctului.
Înscrisul sub semnătură privată a fost semnat pentru cumpărători numai de mama reclamanților, iar cumpărarea terenului s-a făcut cu condiția ca vânzătorii să obțină ulterior, pe numele lor, autorizație de construcție pentru o locuință. a semnat și în numele tatălui reclamanților, semnătura reprezentând, pe de o parte, voința juridică a acestuia și pe de altă parte, un gest de profundă moralitate, întrucât acesta din urmă nu putea fi prezent, lucrând în.
Au arătat reclamanții că la începutul anului 19712, părinții lor au început edificarea unei locuințe pe acest teren, obținându-se autorizația pentru executare de lucrări nr. 3803/03.02.1971 pe numele.
Construcția a fost edificată prin munca și pe cheltuiala părinților reclamanților, care au procurat materialele și care, în toată această perioadă, au avut locuința la adresa din- și au fost considerați ca proprietari ai imobilului inclusiv de către autoritățile de la acea vreme.
Au mai arătat reclamanții că, ulterior edificării construcției, imobilul apare în acte ca și când le-ar fi fost închiriat de către numita pe o perioadă de 3 ani, în anexa la contractul de închiriere fiind trecută întreaga familie, În perioada cuprinsă între decembrie 1972 și 1981 impozitele au fost achitate de către părinți în numele proprietarilor aparenți și.
a decedat la 25.04.1977 iar tatăl reclamanților
și-a stabilit domiciliul în Reclamantul a locuit în casă până în 1992, când s-a căsătorit, ulterior revenind în locuință în anul 1998, împreună cu soția, aducând o serie de îmbunătățiri casei.
Susțin reclamanții că, în urma demersurilor făcute pentru dezbaterea succesiunii defunctei, au aflat că proprietari ai imobilului sunt și.
Cu privire la contractul de vânzare cumpărare nr. 3059/07.04.1981 se arată că voința juridică a lui a fost să întocmească actul doar pe numele său deși în act ar fi trebuit să fie trecuți și reclamanții. Ulterior, actul a fost refăcut, menționându-se la rubrica cumpărători căsătorit cu.
Acest act a fost încheiat în dauna reclamanților, printr-o acțiune coniventă a cocontractanților, părțile contractului cunoscând că bunul aparține mamei reclamanților, și, cu toate acestea, au contractat cu rea credință, în frauda adevăraților proprietari.
Se arată că în momentul încheierii contractului nu a fost plătit nici un preț, ceea ce duce la nulitatea absolută a contractului, actului juridic lipsindu-i un element esențial, cauza încheierii acestuia, astfel că vânzarea cumpărarea apare ca o operațiune având o cauză ilicită și este nulă absolut. De asemenea, cauza avută în vedere de părți la încheierea contractului apare ca imorală, în considerarea adevărului și memoriei mamei reclamanților.
Printr-o cerere formulată la 27 septembrie 2004, reclamanții au completat acțiunea cu o cerere de constatare a unui drept de proprietate asupra imobilului construcție situat în C,-, bun dobândit ca și constructori de bună credință de către și.
După decesul pârâtei, la termenul din 12.07.2004, au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, și.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a celui care a avut calitatea de mandatar în convenție, excepția inadmisibilității cererii privind constatarea vânzării cumpărării terenului în litigiu, motivată pe existența unui titlu de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 și neanulat și pe inexistența bunului în patrimoniul mamei reclamanților și excepția inadmisibilității cererii referitoare la construcție, deoarece exista autorizație de construcție pe numele lui, act administrativ neanulat.
Pârâta a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, care sunt terți față de act și nu pot invoca neplata prețului și manoperele dolosive și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la nulitatea absolută pentru fraudă la lege, a arătat pârâta că nu poate exista o astfel de fraudă, deoarece construcția a fost dobândită de aceasta și de în regimul comunității de bunuri aplicabil soților, pârâta căsătorindu-se cu acesta la 30.06.1980, iar contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat la 07.04.1981. Mai mult, o parte din banii folosiți la cumpărarea bunului în litigiu au fost obținuți de pârâtă din vânzarea unui apartament, bun propriu, din
Pârâtul a arătat că împreună cu soția sa, a cumpărat un teren de 200 mp, pe baza unei chitanțe de mână, cu suma de 36.000 lei, pe care i-a plătit la data de 10.08.1970, cu condiția ca proprietara terenului să obțină autorizație de construcție, pe numele acesteia. Susține că a construit casa, în care s-a mutat împreună cu soția și copiii, în septembrie 1972. În anul 1975 a decedat și s-a dezbătut succesiunea cu fiica sa, în anul 1981, când imobilul a trecut pe numele acesteia.
Arată pârâtul că în anul 1980 s-a căsătorit cu actuala soție, iar la 7 aprilie a întocmit actul de vânzare cumpărare cu. Mai, arată pârâtul, a cumpărat numai locul cu 36.000 lei pe data de 10.08.1970 iar la data de 10.04.1981 a făcut actul de vânzare cumpărare al casei sale construită cu fosta soție, la întocmirea acestuia nemaifiind plătită nici o sumă de bani vânzătorului. După întocmirea actului, pârâtul s-a întors la notar și a rectificat mențiunea "văduv", în noul act fiind trecută mențiunea că vinderea s-a făcut către căsătorit cu, dar aceasta din urmă nu a fost prezentă la întocmirea actului.
Pârâtul a achiesat la acțiunea reclamanților, considerând că dreptul de proprietate s-a transmis în anul 1970, când a primit prețul de 36.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 7079 din 7 iunie 2007 Judecătoria Constanțaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins ca atare acțiunea față de acesta, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei G pentru capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcției ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității cererii privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcției ca neîntemeiată.
Prin urmare, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta G privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca prescrisă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții G și în contradictoriu cu pârâții, -, -, și și au fost obligați reclamanții la plata către pârâta a sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente, s-a reținut că prin încheierea de dezbateri din 27.09.2004 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, deoarece acesta a avut calitatea de mandatar al vânzătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, iar efectele contractului se produc în persoana vânzătoarei și nu a mandatarului.
Reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctei, au calitate procesuală activă să solicite nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece lipsa prețului ca element esențial asupra căruia să se realizeze acordul de voință în temeiul art.1295 cod civil constituie un caz de nulitate absolută ce poate fi invocată de orice persoană interesată.
Pentru aceleași considerente, având în vedere regimul juridic al nulității absolute, a cărei constatare este imprescriptibilă extinctiv, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru capătul de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcției, invocată de pârâta, instanța a reținut că reclamanții au investit instanța cu o cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al defunctei și al pârâtului asupra construcției edificate de către aceștia în-, cu acordul proprietarului terenului, deci un drept de superficie asupra construcției, care presupune și dreptul de folosință asupra terenului pe care se află. Reiese așadar, din analiza cererii precizate, depuse la fila 67-vol.II, că reclamanții au formulat o acțiune în constatarea unui drept de superficie, constituit prin convenția părților. Cum atât acțiunea în constatare cât și acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie sunt imprescriptibile extinctiv, în considerarea faptului că dreptul de superficie, ca și dreptul de proprietate, nu se sting prin neîntrebuințare, instanța a respins excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru acest capăt de cerere.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcției, invocată de pârâta, instanța a constatat că obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamanților de a sesiza instanța cu această cerere, motivat de faptul că aceștia au deschisă calea acțiunii în realizare.
Prin cererea formulată, reclamanții nu au solicitat însă constatarea faptului edificării construcției - astfel cum s-a susținut de pârâtă în motivarea excepției - ci constatarea existenței unui raport juridic între constructorii locuinței și proprietarii terenului, și anume a celor două elemente care compun dreptul de superficie: dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului. Deși intitulată acțiune în constatare, cererea formulată de reclamanți are caracterul unei acțiuni în realizare, întemeiată pe dispozițiile art.492 civ.
Cum articolul menționat permite să se facă dovada că o construcție nu aparține titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care este aceasta edificată, prezumția legală de proprietate instituită fiind relativă, instanța a apreciat excepția invocată ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, s-a reținut că acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică este prescriptibilă extinctiv, termenul de prescripție fiind de trei ani. Fiind vorba de executarea silită în natură a obligației de a face izvorâtă din antecontract, termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, care poate fi data încheierii antecontractului de vînzare-cumpărare sau data prevăzută în antecontract pentru executarea acestei obligații.
Predarea bunului care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia promitentului-cumpărător echivalează însă cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare și întrerupe prescripția, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.Mai mult decât atât, instanța a apreciat că dacă bunul a fost predat în momentul încheierii antecontractului sau chiar mai înainte de acest moment, în cauză intervine o veritabilă amânare a începutului cursului prescripției extinctive.
În speță, reclamanții au invocat în susținerea acestei cereri existența chitanței întocmite la data de 10.08.1970 între numita și fiica sa -, în calitate de vânzătoare și și, în calitate de cumpărători, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 200 mp, situat în C,-. Reclamanții, care se legitimează procesual în calitate de moștenitori ai numitei, au arătat că la începutul anului 1971, împreună cu pârâtul, au început edificarea unei construcții pe terenul menționat, intrând așadar în posesia acestuia.
În ceea ce o privește pe reclamanta G, s-a apreciat că întrucât aceasta nu mai locuiește în construcția în litigiu din anul 1976, termenul de 3 ani curge de la data pierderii posesiei, împlinindu-se în anul 1979.Cum reclamanta a promovat prezenta acțiune la data de 01.04.2004, rezultă că dreptul său material la acțiune s-a prescris anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
În referire la reclamantul acesta a avut domiciliul și a locuit efectiv la adresa din C,- până la data de 14.10.2002.Raportând situația de fapt reținută la data sesizării instanței, instanța a constatat că reclamantul a formulat cererea în termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiată.
Pe fondul acțiunii, instanța a reținut că la data de 10.08.1970 s-a întocmit un înscris olograf intitulat"chitanță", prin care numitele și arată că au primit suma de 36.000 lei care reprezintă vânzarea unui "loc" în-, provenit prin moștenire de la defunctul. Se menționează că terenul are o suprafață de 200 mp, o magazie din lemn și diverse materiale de construcție. Actul a fost semnat la rubrica "Cumpărător" de numiții și, iar la rubrica "Vânzător" de numitele și.
Din coroborarea actelor depuse la dosar cu declarațiile martorilor și răspunsurile pârâtului și ale reclamanților la interogatoriu reiese că, odată cu semnarea chitanței sus-menționate, și pârâtul au intrat în posesia terenului în suprafață de 189 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
La data respectivă, proprietari ai terenului erau numitele și -, în calitate de moștenitoare legale ale defunctului, conform certificatului de moștenitor nr. 197/12.04.1967.La data de 03.02.1991 numita a obținut autorizația pentru executare lucrări nr.3808, în baza căreia și pârâtul au edificat, prin mijloace proprii și pe cheltuiala lor, o construcție cu destinația de locuință compusă din 3 camere, baie, bucătărie și hol. Acest aspect reiese din coroborarea declarațiilor martorilor și, care au declarat că pe acest teren soții au edificat o casă, cu răspunsurile pârâtului la întrebările nr.8 și 12 de la interogatoriu și răspunsul reclamantei G la întrebarea nr. 9, precum și cu autorizația de construire și certificatul de aliniere și regim de construcții depuse la dosar, respectiv cu înscrisurile care atestă achiziționarea de către numitul a materialelor de construcții și transportul acestora, la începutul anului 1971, chitanțele de plată a materialelor, precum și contractul de furnizare energie electrică încheiat pe numele pentru acest imobil.
Soții și au locuit în construcția edificată de aceștia pe terenul din-. La data de 28.10.1975 între numita, în calitate de proprietar al imobilului(locator) și pârâtul, în calitate de locatar principal s-a încheiat contractul de închiriere nr.9974, având ca obiect locuința situată în-, pe o durată de 3 ani, până la 01.10.1978. Conform fișei locative depuse la dosar, în imobil locuia la acea dată pârâtul, soția și copiii acestora, reclamanții și G (fostă Halcă).
După decesul numitei, la data de 30.06.1980 pârâtul s-a căsătorit cu pârâta. Ulterior, la data de 07.04.1981, între numita - (unic moștenitor al numitei, conform certificatului de moștenitor nr.7//14.01.1981), prin mandatar, în calitate de vânzător și numitul, în calitate de cumpărător, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069 de fostul notariat de Stat Județean C, având ca obiect construcție de locuit, proprietatea vânzătoarei, situată în C,-, compusă din trei camere, bucătărie, baie, hol, magazie și WC.Terenul aferent, în suprafață indiviză de 41,96 mp, a trecut în proprietatea statului, conform deciziei nr. 348/29.09.1983.
Întrucât în actul inițial, s-a specificat în dreptul cumpărătorului "văduv", s-a întocmit un nou contract de vânzare -cumpărare, conținând aceleași date, cu rectificarea privitoare la starea civilă a cumpărătorului, în sensul că s-a consemnat "căsătorit cu ". Și cel de-al doilea act a fost semnat de ambele părți contractante.
Ulterior, prin decizia nr. 534/12.11.1991 dată de Prefectura Județului C s-a dispus trecerea în proprietatea pârâților și a suprafeței indivize de 41,96 mp, aferente construcției în litigiu.
În ceea ce privește cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul, în calitate de moștenitor legal al mamei sale, instanța a constatat că, deși numitele și - aveau calitatea de a transmite valabil proprietatea imobilului, înscrisul încheiat între părți la data de 10.08.1970, intitulat chitanță, nu este valabil ca și contract de vânzare-cumpărare în privința transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât nu a fost redactat în formă autentică.
Potrivit principiului conversiunii actelor juridice, convenția are însă valoare de antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este însă admisibilă sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art.948 civ. și existența în patrimoniul promitentului-vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
În cauză însă, s-a constatat că imobilul situat în- nu se mai află în patrimoniul promitentelor-vânzătoare, fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, în aceste condiții moștenitorii promitentei-cumpărătoare având doar dreptul la daune-interese pentru neexecutarea de către promitente a obligației de a le vinde imobilul, astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3069/1981, instanța a constatat că reclamanții au invocat, în cadrul ultimei cereri precizatoare depuse la dosar la termenul din 14.03.2007, următoarele motive de nulitate: frauda la lege, cauza ilicită și imorală și lipsa prețului.
Sub aspectul incidenței fraudei la lege, reclamanții au arătat că este vorba de vânzarea lucrului altuia, contractul fiind încheiat de vânzător cu complicitatea cumpărătorului în frauda dreptului adevăratului proprietar.
Din coroborarea probelor administrate nu a rezultat însă că în cauză bunul vândut ar fi aparținut altei persoane, în fapt numitei. Nici aceasta și nici pârâtul nu dețineau titlu de proprietate valabil pentru construcție și teren, ci acestea se aflau, la data încheierii contractului - 07.04.1981 - în proprietatea numitei -. Împrejurarea că imobilul construcție a fost edificat de pârâtul și cu acordul proprietarului terenului de la acea vreme, însă în baza unei autorizații emise pe numele acesteia din urmă, nu poate duce la concluzia că cei doi constructori au devenit ope legis și proprietarii imobilului. Astfel, simplul fapt al edificării unei construcții pe terenul altei persoane nu constituie un mod de dobândire a proprietății, în lipsa îndeplinirii celorlalte condiții legale, ci creează un raport juridic reglementat de dispozițiile art. 494.civ.
Prin urmare, instanța a apreciat că, atâta vreme cât reclamanții nu au prezentat un titlu de proprietate al defunctei pentru imobilul în litigiu, împrejurarea că aceasta a fost constructor de bună-credință al imobilului nu face dovada existenței unei operațiuni speculative între părțile convenției încheiate la 07.04.1981, nefiind incidentă așadar frauda la lege. Lipsa acestui titlu de proprietate face așadar inutilă analiza poziției subiective a cocontractanților, cu specială privire asupra voinței pârâtei.
În ceea ce privește cauza ilicită și imorală, instanța reține că potrivit disp. art. 968.civ. cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. De asemenea, cerința cauzei de a fi morală constituie o componentă a cerinței acesteia de a fi licită.
Probele administrate în cauză nu au relevat însă că menționata convenție a părților ar fi avut o cauză ilicită. Astfel, cauza actului juridic constituie obiectivul urmărit de părți la încheierea acestuia, iar în speță nu a reieșit că vânzătoarea - sau cumpărătorul ar fi urmărit, prin operațiunea translativă de proprietate, un obiectiv care să contravină moralei-cu atât mai mult cu cât pârâtul era căsătorit la acea vreme cu pârâta, ordinii publice sau legilor, neexistând la momentul perfectării actului nici o dispoziție legală care să interzică o astfel de tranzacție.
Nici împrejurarea că inițial pârâtul a menționat în act că este văduv, pentru ca ulterior să solicite consemnarea statutului său legal (prin sintagma "căsătorit cu "), nu este de natură a conduce la ideea unei cauze imorale. În fapt, este vorba de rectificarea unei erori materiale survenite în prima redactare a actului, în sensul consemnării corecte a statutului cumpărătorului. De altfel, prin prisma dispozițiilor art. 30 Codul familiei, consecința dobândirii bunului în timpul căsătoriei, fie și de soț singur, conduce automat la dobândirea calității de "bun comun", urmare a prezumției legale a comunității de bunuri. În aceste condiții, menționata rectificare nu poate acredita ideea unei cauze ilicite sau imorale.
De asemenea, nici faptul edificării construcției de către numita împreună cu cumpărătorul, aspect menționat de reclamanți în cererea introductivă, nu echivalează cu o cauză imorală, câtă vreme, așa cum s-a arătat, aceasta nu era proprietara imobilului, faptul construirii creând în patrimoniul acesteia doar un drept de creanță.
Deși prin cererea introductivă reclamanții au făcut referire la existența unei "manopere dolosive" la momentul încheierii actului, se observă în primul rând că în explicitarea acestei noțiuni reclamanții au făcut referire la eludarea directă și ocultă a unei norme prohibitive -așadar la cauza ilicită-și, în al doilea rând, că aceștia nu au mai reluat această formulare în precizările ulterioare ale acțiunii.
În ceea privește lipsa prețului la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada lipsei acestui element esențial al convenției, în condițiile în care în contract s-a prevăzut plata unui preț de 36.000 lei, și nici caracterul simulat (fictiv) al acestuia.
În acest sens, răspunsul pârâtului la întrebarea nr.30 de la interogatoriu (conform căruia nu s-ar fi plătit nici un preț la încheierea actului) nu se coroborează cu nici o altă probă.Astfel, martorii propuși de reclamanți nu au relevat aspecte legate de plata prețului la încheierea contractului din anul 1981, în timp ce martorii propuși de pârâta au susținut că pentru acest imobil s-a plătit prețul. Împrejurarea că banii din care s-a plătit acest preț ar fi provenit din vânzarea de către a apartamentului său (conform contractului autentificat sub nr.1612/10.09.1980), sens în care sunt și relatările martorilor și excede însă petitului acțiunii, în condițiile în care pârâta nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens.Nu interesează, așadar, proveniența sumei de bani din care s-a achitat prețul, ce ar avea eventuale repercusiuni asupra cotelor-părți din dreptul de contribuție al soților la achiziționarea bunurilor comune, ci existența prețului determinat ca element al contractului.
Cum declarațiile celor doi martori se coroborează și cu răspunsul pârâtei la întrebarea nr.10 de la interogatoriu, reiese așadar că reclamanții nu au probat lipsa prețului, care să atragă sancțiunea nulității absolute a contractului, astfel că a fost respinsă și cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește cel de-al treilea capăt al cererii, instanța a reținut că reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate al defunctei și al pârâtului asupra construcției edificate de către aceștia în-, cu acordul proprietarului terenului, deci un drept de superficie asupra construcției care presupune și dreptul de folosință asupra terenului pe care se află.
Constituind un dezmembrământ al dreptului de proprietate, dreptul de superficie reprezintă acel drept real compus din dreptul de proprietate pe care-l are o persoană asupra construcției aflate pe un teren și dreptul de folosință asupra terenului pe care este amplasată construcția.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra construcției edificate de numiții și, instanța a reținut că potrivit disp. art. 492.civ. orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul.
Textul de lege invocat permite, așadar, să se facă dovada că o construcție nu aparține titularului dreptului de proprietate a terenului pe care este aceasta edificată, prezumția legală de proprietate instituită fiind relativă.
În cauză, la data edificării construcției, proprietarii terenului situat în C,-, în suprafață de 189 mp, erau numitele și -, iar probele administrate au relevat că imobilul aflat la adresa respectivă a fost edificat de și.
Dreptul de superficie poate lua însă naștere numai în baza legii sau în baza convenției dintre proprietarul terenului și constructor. În speță, reclamanții nu au făcut dovada unei atare convenții existente între și, pe de o parte, și proprietarele terenului, pe de altă parte, în condițiile în care, ulterior edificării construcției, între părți s-a încheiat un contract de închiriere a aceluiași imobil.
În lipsa convenției între constructor și proprietar - a cărei existență nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă - nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea dreptului de superficie, cu atât mai mult cu cât imobilul a fost înstrăinat de proprietarul terenului printr-un contract de vânzare-cumpărare valabil.
În ceea ce privește calitatea numitei de constructor de bună-credință - dat fiind acordul proprietarului terenului la ridicarea construcției- aceasta creează în patrimoniul defunctei și, implicit al reclamanților, doar un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra imobilului.Prin urmare, instanța a constatat netemeinicia și a capătului de cerere privind constatarea unui drept de proprietate asupra construcției.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat în termen legal recurs, calificat de tribunal ca fiind apel prin încheierea de dezbateri din 29.01.2008, în raport de valoarea obiectului litigiului și disp. art.282-2821Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 199 din 15 aprilie 2008 Tribunalul Constanțaa admis apelul promovat de către apelanții reclamanți și, în consecință, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
A admis acțiunea formulată de reclamanții și G, astfel cum a fost precizată.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei G în ceea ce privește capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3069 din 7.04.1981 la fostul Notariat Județean C, cu privire la imobilul situat în C,-, compus din trei camere, dependințe și anexe, cu teren aferent în suprafață indiviză de 41,96 mp, încheiat între prin și.
A constatat intervenită vânzarea cumpărarea între autoarele pârâților, - și -, numitele și în calitate de vânzătoare și numiții și -autoarea reclamanților și a pârâtului, în calitate de cumpărători, cu privire la terenul în suprafață de 189 mp situat în C,-, județul C, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert ing. la 23 mai 2005 și a planului de situație anexat acestuia, nr. cadastral 13319, imobil având următoarele vecinătăți:
- nord - str. -;
- sud - vecin;
- est - vecin;
- vest - vecin.
A constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției de locuit compusă din trei camere, dependințe și anexe gospodărești, situată la adresa sus-menționată, în favoarea pârâtului și a moștenitorilor defunctei, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut din probele administrate că, prin înscrisul sub semnătură privată din 10.08.1970, și au vândut numitei un teren în suprafață de 200 mp situat în-, la data încheierii convenției fiind plătit prețul de 36.000 lei și predată posesia terenului.
Contractul de vânzare cumpărare nr. 3069/1981 s-a încheiat în mod cert în executarea acestui antecontract, actul menționând prețul de 36.000 lei plătit în anul 1970, iar regimul juridic al bunului cumpărat prin "chitanță" în anul 1970 era de bun comun dobândit în timpul căsătoriei promitentei cumpărătoare cu.
Apreciază instanța că, în condițiile în care contractul autentic din anul 1981 s-a încheiat doar cu cumpărătorul, căsătorit la acea dată cu o altă persoană decât promitenta cumpărătoare, respectiv cu, procesul de partaj purtat între și îi îndreptățește pe reclamanți să-și valorifice interesele pe calea acțiunii în nulitate de față.
S-a mai reținut că obiectul contractului autentic de vânzare cumpărare nu îl formează terenul, interzis a fi vândut prin Legea nr. 58/1974, ci construcția edificată pe teren de către soții și, cu muncă și mijloace proprii, situație în care încheierea contractului de vânzare cumpărare din anul 1981 numai în persoana lui, fără menționarea reclamanților în calitate de moștenitori ai defunctei, are o cauză ilicită și imorală potrivit art. 968 Cod civil, care atrage nulitatea absolută a actului încheiat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului reclamantei G de a cere constatarea vânzării cumpărării terenului ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată s-a reținut că, în cazul formulării acțiunii în calitate de moștenitori ai promitentei cumpărătoare, Civică, termenul de prescripție de 3 ani nu curge împotriva reclamantei de la data pierderii posesiei imobilului, ci de la data dezbaterii succesiunii defunctei, respectiv din anul 2003, situație în care termenul de prescripție nu s-a împlinit.
Pe fond, instanța a reținut că acțiunea în valorificarea antecontractului de vânzare cumpărare este o executare silită atipică, deoarece se realizează în absența unui titlu executoriu și în afara procedurilor execuțional prevăzute de Codul d e procedură civilă și în temeiul art. 970 alin.2, art. 1073 și art. 1077 Cod civil a constatat intervenită vânzarea cumpărarea între și (autoarele pârâților, - și -) și și (autoarea reclamanților și a pârâtului ), cu privire la terenul menționat.
În ceea ce privește constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în favoarea reclamanților și a pârâtului, hotărâre judecătorească cu caracter constitutiv de drepturi, pe temeiul conferit de art.492 Cod civil instanța a constatat dreptul de proprietate în favoarea acestora și în ceea ce privește construcțiile edificate pe teren.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta intimată, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă modificarea deciziei cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.
Susține recurenta că, deși s-a reținut corect incidența dispozițiilor art. 492 cod civil, potrivit cu care orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul, instanța de apel a stabilit neîntemeiat că reclamanții au făcut dovada existenței unei convenții între proprietarul terenului și constructor, respectiv între și și, în condițiile în care, ulterior edificării construcției, între aceștia s-a încheiat un contract de închiriere al aceluiași imobil.
În lipsa convenției între constructor și proprietar, a cărei existență nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea dreptului de superficie, cu atât mai mult cu cât imobilul a fost înstrăinat de proprietarul terenului printr-un contract de vânzare cumpărare valabil.
Susține recurenta că buna credință a la edificarea construcției creează în patrimoniul său doar un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra imobilului, soluția instanței de apel fiind netemeinică și din acest motiv.
În ce privește constatarea nulității absolute a contactului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981, apreciază recurenta că probele administrate, respectiv răspunsurile părților la interogatoriu, nu au relevat existența unei cauze ilicite a convenției, nici vânzătoarea și nici cumpărătorul neavând un obiectiv care să contravină moralei, ordinii publice sau legilor în vigoare la momentul încheierii tranzacției.
Împrejurarea că inițial pârâtul a menționat în act că este văduv, ulterior solicitând consemnarea statului său legal (căsătorit cu ), nu este de natură a conduce la ideea unei cauze imorale, în fapt fiind vorba de rectificarea unei erori materiale survenită în prima redactare a actului. Dobândirea bunului în timpul căsătoriei, chiar de către unul singur dintre soți, conduce automat la dobândirea calității de bun comun, urmare a prezumției legale a comunității de bunuri.
Susține recurenta că nu se putea da eficiență declarației notariale date de, autentificată sub nr. 979/25.02.2008 la BNP, starea de sănătate a declarantului fiind precară, prezentând tulburări psihice care puteau convinge instanța de nesinceritatea declarațiilor și de adevăratele împrejurări în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat în anul 1981.
Mai susține recurenta că instanța a reținut greșit că faptul edificării construcției de către ar naște în patrimoniul acesteia un drept de proprietate, cu consecința reținerii unei cauze imorale la încheierea contractului autentic, pentru că, în realitate, faptul construirii creează în patrimoniul acesteia doar un drept de creanță.
De asemenea, deși în cererea principală s-a făcut referire la manopere dolosive ca și cauză de nulitate, reclamanții nu au mai preluat această formulare în precizările ulterioare ale acțiunii și nici nu s-a făcut dovada susținerilor din acțiune referitoare la lipsa prețului ca element esențial al contractului de vânzare cumpărare autentic, actul cuprinzând acest element, respectiv prețul de 36.000 lei. În acest sens, se afirmă de către recurentă, răspunsul pârâtului la interogatoriu nu se coroborează cu celelalte probe administrate, în timp ce afirmațiile sale privind sursa provenienței prețului au fost confirmate de martorii și.
Susține recurenta că era prescrisă cererea formulată de G privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, calificarea cererii ca fiind executarea unei obligații de a face izvorâtă din antecontract impunând calcularea termenului de prescripție de 3 ani începând cu data încheierii antecontractului sau cu data prevăzută în antecontract pentru executarea acestei obligații. Cum reclamanta G nu mai locuiește în imobilul în litigiu din anul 1976, dreptul său material la acțiune este prescris.
Instanța nu putea admite nici cererea reclamantului prin care solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare deoarece imobilul nu se mai afla, la data soluționării cauzei în patrimoniul promitentelor vânzătoare, iar dreptul de proprietate asupra terenului se afla în patrimoniul foștilor soți și, prin decizia nr. 534/12.11.1991 a Prefecturii C fiindu-le transmis acestora dreptul de proprietate asupra suprafeței indivize de 41,96 mp, aferentă construcției în litigiu.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, temei invocat de recurentă în cererea de recurs, modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de modificare reglementat de pct. 8 din art. 304 privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind "vădit neîndoielnic", instanța îi schimbă "natura" ori "înțelesul". În speță, recurenta este de acord cu calificarea dată de instanță convenției încheiate în 10 august 1970 între vânzătoarele și, pe de o parte și cumpărătorii și, pe de altă parte, respectiv antecontract de vânzare cumpărare, precum și cu calificarea dată convenției dintre proprietarul terenului și constructorul locuinței, respectiv convenția de accesiune, însă ceea ce se critică în recurs se referă la interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, recurenta susținând că reclamanții nu au dovedit existența antecontractului de vânzare cumpărare, iar dreptul dobândit prin accesiune a intrat în patrimoniul recurentei și al fostului soț al acesteia, proprietari ai terenului la data constatării accesiunii.
Interpretarea dată de judecător probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt, nu de legalitate, care nu poate fi criticată în recurs, conform art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză putea constitui o critică numai în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, dar acest text a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Prin urmare, sunt chestiuni de fapt care nu pot face obiectul criticii întemeiate pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă și care au fost stabilite de către instanța de apel: existența convenției și transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 189 mp de la vânzătorii și către cumpărătorii și prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în 10 august 1970; plata prețului de 36.000 lei la data încheierii convenției din august 1970, iar nu la data întocmirii actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981; edificarea construcției din C,- de către părinții reclamanților, și.
Recurenta a mai invocat însă și existența valabilă a dreptului său de proprietate asupra terenului, dobândit în temeiul deciziei nr. 534/1991 a Prefectului Județului C, calificarea greșită dată de instanță dreptului pe care l-a dobândit, constructor de bună credință al locuinței pe terenul proprietatea pârâtei, precum și aplicarea greșită a sancțiunii nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069/1981 pentru cauză ilicită, determinată de lipsa prețului ca element esențial al actului. De asemenea, recurenta a mai invocat și interpretarea greșită de către instanța de apel a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune în cazul reclamantei G. Aceste motive de recurs, chiar dacă nu pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă - interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia -, ele pot fi analizate ca și critici referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, care se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 304 cpt. 9 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel în raport cu aceste motive, Curtea constată că nici criticile de legalitate nu sunt întemeiate.
În speță, așa cum a stabilit instanța în baza probelor administrate, în 10 august 1981, între și, în calitate de vânzătoare și și, în calitate de cumpărători, a intervenit o convenție de vânzare cumpărare a suprafeței de 200 mp teren situat în C,-, pentru prețul de 36.000 lei, plătită la momentul încheierii convenției.
Calificarea acestei convenții ca fiind un antecontract de vânzare cumpărare s-a făcut corect de către instanță, termenii folosiți în înscrisul redactat de părți fiind specifici acestui tip de convenție ( "am primit suma de 36.000 lei care reprezintă vânzarea unui loc în str. - -").
Potrivit art. 1295 Cod civil, "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat". Acest text, care consacră convenția ca mod de dobândire a proprietății, are un neîndoielnic înțeles; el înseamnă că transmiterea proprietății sau a altui drept real se efectuează îndată ce convenția de înstrăinare este definitiv încheiată, independent și înainte de orice tradițiune.
Convenția de transmitere a terenului din- fiind încheiată la 10 august 1970, anterior Legii nr. 59/1974 care impunea forma autentică a înscrisului ca o condiție ad validitatem a transmisiunii, se supune în întregime prevederilor art. 1295 alin. 1 Cod civil, singura formalitate cerută de lege dar numai pentru opozabilitate fiind transcrierea actului în registrul de transcripțiuni (art. 722 pct. 1 cod civil).
Transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului din str. - realizându-se, conform art. 1295 Cod civil, la data încheierii convenției părților, respectiv la 10 august 1970, de la acea dată bunul a ieșit din patrimoniul vânzătoarelor și și a intrat în patrimoniul cumpărătorilor și.
Constatând existența unei convenții scrise translative de proprietate asupra terenului din-, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză nu este translativă, ci numai declarativă de drepturi; această hotărâre, contrar susținerilor instanței de apel, nu a produs transmisiunea unui drept de la o persoană la alta, ci a recunoscut numai și a stabilizat drepturi anterior dobândite de cumpărători.
Reținând în favoarea autoarei reclamanților, și a pârâtului un drept de proprietate asupra terenului, în mod corect instanța de apel a aplicat prezumția instituită de art. 492 Cod civil în favoarea acestora, chestiunea identificării beneficiarului construcției fiind o chestiune de fapt, judicios analizată de instanța de apel. De altfel, recurenta nici nu a contestat edificarea construcției anterior căsătoriei sale cu pârâtul, iar încheierea contractului de închiriere pentru locuință nu a avut decât rolul de a întări convingerea instanței cu privire la existența convenției de cumpărare a terenului cu scopul edificării unei locuințe pentru cumpărători, iar nu cu scopul afirmat de recurentă, strict limitat la contractul de locațiune.
În condițiile arătate, legal a reținut instanța de apel că încheierea în anul 1981 contractului de vânzare cumpărare în formă autentică de către pârâtul, căsătorit la acel moment cu recurenta, s-a făcut în dauna succesorilor adevăratului cumpărător, respectiv în dauna reclamanților, recurenta cunoscând la momentul încheierii convenției cine a fost adevăratul cumpărător al terenului și constructor al locuinței.
Această operațiune speculativă, făcută cu scopul de a prejudicia interesele succesorilor defunctei și în condițiile în care recurenta cunoștea care este adevăratul proprietar, a avut un scop nelicit, sancțiunea fiind, așa cum corect a reținut instanța de apel, nulitatea actului. Aceeași sancțiune este aplicabilă și pentru lipsa prețului, chestiunea fictivității prețului trecut în actul autentic fiind, de asemenea, o chestiune de fapt stabilită de instanța de apel, necenzurabilă în recurs după abrogarea art. 304 pct. 11 cod procedură civilă.
Recunoașterea cu efect declarativ în favoarea reclamanților și a pârâtului a unui drept de proprietate asupra terenului, dobândit prin convenție, nu este influențată de constituirea unui drept de proprietate pentru același teren, prin ordin al prefectului, în favoarea recurentei și a pârâtului. Consecința acestei situații este coexistența a două titluri pentru teren, care oricând pot fi supuse comparației, fără ca anterior vreuna dintre părțile în litigiu să fie obligată să ceară anularea titlului celeilalte părți.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în raport cu reclamanta G, argumentelor corect reținute de instanța de apel cu referire la conservarea drepturilor comoștenitorilor prin stăpânirea bunului succesoral de către unii dintre ei, li se adaugă și argumentul dedus din caracterul constitutiv de drepturi al convenției din 10 august 1970, acțiunea în constatarea dreptului dobândit în temeiul acestei convenții având caracter imprescriptibil. De aceea, excepția prescripției a fost corect respinsă.
În consecință, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă, domiciliată în C,-, împotriva deciziei civile nr. 199, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 15 aprilie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G și, ambii cu domiciliul în C,- și intimații pârâți, domiciliat în C,-, domiciliat în C,- și, - și, toți trei cu domiciliul în B,-,.7,.2,.56, având ca obiectacțiune în constatarea vânzării-cumpărării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel:
Red./tehnored.jud.recurs: /12.01.2009
Gref.AB/2 ex./16.01.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Costea Monica
