Uzucapiune. Decizia 351/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 351/

Ședința publică din 19 noiembrie 2008

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă

JUDECĂTOR 3: Costea Monica

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în Sud,-, împotriva deciziei civile nr. 557, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediile în Sud, județul C, domiciliat în Sud,-, județul C, domiciliat în Sud,-, județul C și, domiciliat în Sud,-, județul C, având ca obiectuzucapiune.

La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat G, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 11 dosar, iar pentru intimatul pârât Orașul prin Primar, răspunde avocat, în substituire pentru doamnele avocat și, în baza delegației de substituire nr. 25 din 19 noiembrie 2008, pe care depune la dosar; se constată lipsa intimaților pârâți - persoane fizice.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:

Apărătorul intimatului pârât Orașul prin Primar, invocă excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 299 alin.1 Cod procedură civilă.

Apărătorul recurentului reclamant consideră că cele invocate de apărătorul intimatului pârât Orașul prin Primar sunt, de fapt, apărări pe fondul recursului, astfel că urmează să reia doar o parte din cele arătate prin cererea de recurs.

Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, atît asupra excepției inadmisibilității recursului, cât și pe fond, pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului.

Pe fondul recursului, pune concluzii de admitere, astfel cum a fost formulat și motivat, pentru temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 Cod procedură civilă., modificarea hotărârii recurate prin respingerea apelului intimaților; casarea cu trimitere pentru constituirea corectă a completului de judecată, în raport de natura juridică a căii de atac.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Consideră că acțiunea în constatarea modului de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este compatibilă cu criteriul valoric. Se referă la dispozițiile art. 111 din Codul d e procedură civilă, vizând constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Învederează, totodată că, natura juridică a pricinii impune și natura căii de atac conform criteriilor din textul art. 2821Cod procedură civilă, ceea ce prin aplicare la litigiul de față distinge apelul.

Consideră că hotărârea pe fond se naște cu propria cale de atac, conform legislației în vigoare la data pronunțării, în raport și de interpretarea art. 725 Cod procedură civilă, cu principiile sale de aplicare în timp a legii procesual civile.

Învederează, totodată, că doamna judecător nu a participat la constituirea completului în cauză, la Tribunalul Constanța, la termenul din 23 mai 2008, fiind prezentă doamna judecător, care este redactorul motivării soluției.

Se referă la dispozițiile art. 315 alin.1 din Codul d e procedură civiă și ale art. 1201 Cod civil.

Arată că prin decizia civilă nr. 687 din 09 noiembrie 2005, Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul nr. 1378/C/2005, a operat o casare specială, cunoscută și sub denumirea de casare mică, determinând trimiterea cauzei la instanța de fond pentru identificarea prin expertiză a fondului pretins la uzucapiune. A urmat actualul ciclu procesual, cea din urmă fiind hotărârea recurată.

Consideră că data deciziei de casare este subsecventă celei din urmă modificări a procedurii civile, în materia competenței și a căilor de atac.

Pe casarea parțială cu trimitere, cele dispuse de instanța de control judiciar fixează limitele casării și sunt obligatorii pentru instanța de trimitere.

Apărătorul intimatului pârât Orașul prin Primar, având cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului. Consideră că nu aceasta este calea de atac ce trebuia exercitată, atâta timp cât decizia Tribunalului Constanța este irevocabilă.

Învederează că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Consideră că, față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, iar această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Hotărârea recurată este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel că recursul declarat împotriva ei este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, solicită instanței să admită excepția, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil.

Pe fondul cauzei, solicită a se observa că în mod corect Tribunalul Constanțaa analizat și a apreciat că această posesie este utilă.

Mai mult, recurentul reclamant a cunoscut de la bun început cine este proprietarul.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 4675 din 24 martie 2003, reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâții Orașul prin Primar, Consiliul Local, și, să se constate că a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de aproximativ 332,22 situat în profunzimea parcelei A, lot 5404,-, Sud, județul

În sustinerea actiunii reclamantul a aratat ca in anul 1965 i s-a atribuit in folosinta la adresa mentionata un teren in suprafata de 450 mp pentru construirea unei locuinte, ca la acel moment a ocupat o suprafata mult mai mare de teren pentru care nu are acte de proprietate, ca a edificat constructia cu destinatia de locuinta, ca pentru cei 450 mp reclamantului i s-a atribuit titlu de proprietate cf L 18/14991, ca din aceasta suprafata a instrainat paratului prin doua contracte succesive de vanzare-cumparare 339,52 mp. A mai sustinut reclamantul ca pentru intreaga suprafata de teren a exercitat o posesie utila in tot timpul prevazut de lege astfel incat solicita sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului pentru care nu are acte de proprietate. In drept au fost invocate dispozitiile art 111, 1837, 1846, 1854, 1858 pct 2 si 4, 1890.

Paratii nu au formulat intampinare.

Au fost incuviintate reclamantului urmatoarele probe: proba cu inscrisuri, proba testimoniala fiind audiati martorii si, proba cu expertiza tehnica imobiliara ce a avut ca obiective identificarea terenului si stabilirea valorii de circulatie. Au fost solicitate relatii privind situatia juridica a imobilului, relatii comunicate prin adresa nr 20/12.05.2003 a Primariei.

Prin sentinta civila nr 13949/28.10.2003 prima instanta a admis actiunea formulata de catre reclamant in contradictoriu cu paratele persoane juridice si a constatat ca acesta a dobandit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 424,10 mp detinut de reclamant fara acte si identificat prin raportul de expertiza intocmit in cauza de ing exp. Actiunea formulata in contradictoriu cu paratii persoane fizice a fost respinsa ca introdusa in contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesual pasiva.

Impotriva acestei sentinte au formulat apel paratele Orasul prin Primar si Consiliul local. In cursul solutionarii apelului reclamantul a decedat dar actiunea a fost continuata de numitul unic succesor al defunctului cf certificatului de mostenitor nr 63/21.06.2004 eliberat de BNP. In apel s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiza ce a avut ca obiective identificarea terenului pentru care s-a reconstituit in favoarea reclamantului dreptul de proprietate prin ordinul prefectului, a suprafeteti pentru care prima instanta a constatat intervenita uzucapiunea, identificarea loturilor instrainate de reclamant.

Prin decizia civila nr 903/C/13.09.2004 pronuntata în dosarul civil nr 725/C/2004 al Curtii de Apel Constantaa mentinut solutia primei instante prin respingerea apelului.

Împotriva acestei solutii paratele au formulat recurs, recurs ce a facut obiectul dosarului civil nr 1378/C/2005 al Curtii de Apel Constanta. Prin decizia civila nr 687/C/09.11.2005 s-a admis recursul iar cauza a fost trimisa spre rejudecare primei instante. Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca expertul nu a efectuat masuratorile prin suprapunere pe planul parcelar, nu a identificat terenul pe care a fost edificata constructia astfel incat este necesara administrarea probei cu expertiza pentru identificarea lotului ce urmeaza a fi uzucapat.

Cauza a fost reinregistrata pe rolul acestei instante sub nr R 13771/2005 (numar nou -).

Prin sentința civilă nr. 12072 din 16 octombrie 2007 Judecătoria Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

A fost admisă acțiunea în contradictoriu cu Orașul prin Primar și Consiliul Local și s-a constatat că reclamantul a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, prin joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 424,10 situat în Sud,-, astfel cum a fost identificat prin expertiza.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că, în cauză, sunt întrunite condițiile impuse de art. 1847 și următoarele Cod civil, reclamantul exercitând o posesie utilă și neviciată asupra terenului în litigiu, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Orașul și Consiliul Local, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 557 din 23 mai 2008, Tribunalul Constanțaa admis recursul pârâților și a modificat în tot sentința civilă nr. 12072 din 16.10.2007, pronunțatăde Judecătoria Constanța, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că posesia exercitată de reclamant a fost precară, întrucât reclamantul a început să posede terenul cu acordul titularului dreptului de proprietate și a continuat să rămâne un detentor precar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

1. Tribunalul Constanțaa stabilit greșit natura juridică a pricinii, cu consecința calificării eronate a căii de atac exercitate de pârâți.

Acțiunea în constatarea uzucapiunii este acțiune în constatarea modului de dobândire a dreptului de proprietate, fundamentată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și, în consecință, are un caracter declarativ de drepturi și nu constitutiv.

În această situație, acțiunea în constatarea uzucapiunii nu este evaluabilă în bani, iar calea de atac exercitată de pârâți era apelul și nu recursul.

2.Reținându-se, în subsidiar, caracterul evaluabil în bani al acțiunii în uzucapiune, în mod greșit Tribunalul Constanțaa stabilit calea de atac a recursului, în condițiile în care la data soluționării căii de atac, imobilul avea o valoare mai mare de 15.000 Euro.

3.Se impune și verificarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 557 din 23 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța cu privire la numele unuia dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în partea introductivă a hotărârii fiind menționat numele unui judecător - - care nu a participat la soluționarea cauzei, numele corect fiind cel al doamnei judecător.

4.În cauză, prin decizia civilă nr. 687 din 09.11.2005, Curtea de APEL CONSTANȚAa stabilit limitele casării, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe pentru identificarea terenului, celelalte dispoziții ale hotărârii supusă ulterior căilor de atac intrând în puterea lucrului judecat

5.Pe fondul cauzei, în mod greșit s-a apreciat că posesia exercitată de reclamant a fost precară, în realitate reclamantul a folosit terenul cu depășirea limitelor suprafeței atribuite în folosință, iar posesia exercitată asupra acestui teren în suprafață de 424, 10, fiind utilă și neviciată, conform art. 1853 și 1854 Cod civil.

Orașul prin Primar a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 299 alin.(1) Cod procedură civilă.

Conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, vom analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamantul, excepție de procedură ce face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs ce vizează fondul litigiului.

Excepția este fondată pentru următoarele considerente:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive referitoare la pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în trei grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, deci hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 din Codul d e procedură civilă.

Pe de altă parte, din dispozițiile alin. 2 al art. 377, cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din Codul d e procedură civilă, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

Prin urmare, nu există posibilitatea declarării unui recurs la recurs.

Nu poate fi primită susținerea conform căreia tribunalul a calificat greșit calea de atac declarată împotriva hotărârii judecătoriei pentru că cererea cu soluționarea căreia a fost investită instanța de fond are caracter evaluabil în bani, iar valoarea obiectului material al acesteia este inferioară celei prevăzută de art. 2821din Codul d e procedură civilă.

Potrivit textului de lege menționat, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și comercială, iar art. 2 pct. 3 din același cod prevede că tribunalele judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

i înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, art. 2821Cod procedură civilă restrângea exercițiul apelului la litigii al căror obiect avea o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, iar art. 299 alin. 3 prevedea că, în situația în care hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac era de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză.

ermenul de "litigiu" folosit de legiuitor în art. 2821desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.

Litigiul dedus judecății de reclamantul a avut ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiunea de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 424,10, situat în localitatea Sud,-.

Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale, iar acțiunea în constatarea dobândirii uzucapiunii este o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani.

În cauză, se reține că, în primul ciclu procesual expertiza imobiliară efectuată de inginer Stănic a concluzionat că valoarea de circulație a terenului în suprafață de 424,10 este de 163.222.000 lei vechi (16.322 lei noi), valoare însușită de toate părțile din proces (filele 58-60 dosar nr. 725/C/2004 al Curții de APEL CONSTANȚA ).

După intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 de modificare a Codului d e procedură civilă, prin art. 2821Cod procedură civilă, prin art. 2821Cod procedură civilă s-a prevăzut că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

În urma reluării judecății, după casarea cu trimitere, problema evaluării imobilului nu a mai fost reluată, reclamanții neînțelegând să precizeze o altă valoare de circulație imobilului, iar instanța și partea adversă nu au contestat valoarea precizată inițial de reclamant și la care, de altfel, s-a și timbrat acțiunea.

Sentința civilă nr. 12072 din 16.10.2007 a fost pronunțată de Judecătoria Constanța, în cel de-al doilea ciclu procesual, sub incidența dispozițiilor art. 2821Cod procedură civilă, fiind supusă numai recursului.

Conform dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii numai cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unei probe de către judecătorul fondului, dar hotărârea pronunțată după casare este supusă căilor de atac reglementate de lege la momentul pronunțării acestei hotărâri, iar nu acelorași căi de atac la care fusese supusă prima hotărâre casară, cum eronat susține recurentul.

Rezultă că acțiunea cu soluționarea căreia a fost învestită instanța de fond privește un drept real imobiliar, deci, are caracter patrimonial, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă.

În acest sens și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea și rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

Referitor la valoarea obiectului cererii deduse judecății se reține că, potrivit dispozițiilor art. 112 alin. 3 Cod procedură civilă, reclamantului îi incumbă obligația de a preciza în cerere obiectul și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.

Cât privește momentul la care se apreciază valoarea litigiului, interesează momentul introducerii cererii de chemare în judecată. împrejurarea că, după sesizarea instanței, cu ocazia soluționării căii de atac, valoarea obiectului litigiului a crescut datorită raportului cerere - ofertă pe piața imobiliară, nu are nici o relevanță asupra competenței materiale a instanței care a judecat cauza pe fond.

Se reține, astfel, a fi nefondată susținerea recurenților pârâți conform căreia trebuie avută în vedere, pentru stabilirea căii de atac, valoarea obiectului material, cel puțin la data declanșării mecanismului de control judiciar sau data judecării acesteia.

În condițiile în care reclamanta și-a prețuit valoarea obiectului la 163.222.000 lei vechi, valoare ce nu a fost contestată de pârâți sau de instanță și nici nu s-a produs o probă contrară, în fața instanței de fond cu privire la o altă valoare, în mod corect Judecătoria Constanțaa procedat la soluționarea cauzei în primă instanță, iar Tribunalul Constanțaa soluționat calea de atac a recursului, cu respectarea dispozițiilor art. 2821Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, se va admite excepția inadmisibilității recursului declarat de către pârâți, cu consecința respingerii acestei căi de atac ca inadmisibilă. În condițiile admiterii excepției, cercetarea celorlalte motive de recurs a devenit inutilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul pârât Orașul prin Primar, prin apărător.

Respinge ca inadmisibil recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în Sud,-, împotriva deciziei civile nr. 557, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 23 mai 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediile în Sud, județul C, domiciliat în Sud,-, județul C, domiciliat în Sud,-, județul C și, domiciliat în Sud,-, județul C, având ca obiect uzucapiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.fond

Red.dec.rec.Trib.: 557/2007 jud.

Red.dec.civ.351/C/2008 Apel jud./02.12.2008

gref. AB/2 ex./05.12.2008

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia 351/2008. Curtea de Apel Constanta