Speta drept civil. Decizia 396/2008. Curtea de Apel Suceava

osar nr- - Conflict de drepturi -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 396

Ședința publică din 15 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Bârsescu Nicolae

JUDECĂTOR 2: Pungă Titus

JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții Societatea Cooperativă " -", cu sediul în mun. Cîmpulung M,-, județul S, ambii domiciliați în mun. Cîmpulung M,-, -. B,. 57, județul S și, domiciliat în comuna Vama,-, județul S, împotriva sentinței nr. 63 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-au prezentat reclamantul recurent G și consilier juridic, pentru pârâta intimată Societatea Meșteșugărească, lipsă fiind ceilalți recurenți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, recurentul Gad epus la dosar precizări.

Întrebată fiind, reprezentanta pârâtei intimate a arătat că societatea este dispusă să le dea banii reclamanților, însă aceștia nu au solicitat acest lucru, că s-au făcut și adrese în acest sens, că banii sunt la bancă, însă nu cunoaște pe numele cui se află, iar reclamanții pot veni oricând să-i ridice.

Reclamantul recurent a arătat că nu cunoaște ce s-a făcut cu banii lor, nu știu ce dobânzi au, întrucât nu li s-au prezentat carnetele și că banii sunt depuși pe numele pârâtei intimate.

Instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Reclamantul recurent Gas olicitat admiterea recursului, conform motivelor expuse în cererea de recurs și în precizările depuse astăzi la dosar, arătând că acțiunea lor nu este o revendicare salarială, ci revendicarea unor sume deținute de ei la. instanța de fond în mod greșit pronunțându-se pe excepție.

Reprezentanta pârâtei intimate a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava, ca fiind temeinică și legală, arătând că în mod corect prima instanță a caracterizat acțiunea ca fiind un conflict de drepturi și a reținut că acțiunea reclamanților s-a prescris.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 6593/86 din 29 octombrie 2007, Societatea Cooperativă << - >> din Cîmpulung M, prin administratorul G, precum și membrii cooperatori G, și - membri cooperatori asociați ai Societății Cooperative (meșteșugărești) << >> din aceeași localitate, au solicitat obligarea acestei societăți cooperative ( << >> ), prin președinte, să le elibereze carnetele CEC << cu garanțiile materiale ale membrilor cooperatori G, și, care să fie completate cu dobânzile la zi >>.

Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 14 decembrie 2007, scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, pe cale administrativă, secției civile - complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă, cu motivarea că << prin acțiunea promovată, reclamanții solicită acordarea unor drepturi izvorâte din raporturile de muncă pe care le-au avut cu unitatea pârâtă >>.

Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 63 din 10 ianuarie 2008, respins, ca prescrisă, acțiunea Societății Cooperative << - >>, precum și a reclamanților G, și, promovată în contradictoriu cu Societatea Cooperativă (meșteșugărească) << >>, ambele cu sediul în mun. Cîmpulung M, județul

Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că G, și au fost transferați la (meșteșugărească) << - >> în anul 1996, termenul de prescripție s-a împlinit în anul 1999, iar acțiunea a fost promovată în anul 2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Societatea Cooperativă << - >>, precum și reclamanții G, și.

- critică sentința atacată pe considerentul că << nu este vorba de o revendicare salarială și nu are nimic cu Codul muncii, art. 283 alin. 2 >>.

Precizează că este vorba de revendicarea unor sume deținute la CEC, cu titlu de garanții materiale.

Recursul reclamanților care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, este fondat.

Pe de o parte, este de observat că litigiul se leagă între două societăți Cooperative (meșteșugărești), în calitate de reclamantă (<< ->>) și pârâtă ( << >>).

Confuzia, sub aspectul cauzei (petendi debendi) este întreținută de reclamanții G și, precum și de.

Pe de altă parte, este axiomatică teza potrivit căreia sumele depuse la CEC, mai exact drepturile de creanță asupra sumelor depuse, dobânzilor și câștigurilor sunt imprescriptibile (art. 3 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea CEC în societate bancară pe acțiuni publicată în Of. I nr. 140/5 iulie 1996).

Definiția și sfera sintagmei << conflict de drepturi >> sunt cuprinse în art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999 și art. 248 din Codul muncii.

Este de subliniat că nu intră în această categorie conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferite activități acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.

Or, sub aspectul competențeiratione materiae, prima instanță n-a făcut nici o verificare. Mai exact, n-a decelat acțiunea pentru a-și stabili sau nu competența, preluândtale qualeo motivare a secției comerciale, contencios administrativ și fiscal, pentru a ajunge, in terminis, la o concluzie fundamental și esențial eronată în ceea ce privește excepția reținută.

Cum recursul este fondat, în temeiul art. 312 alin. 5 teza I pr. civ. rap. la decizia XXI/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, el urmează să fie admis, din considerentele expuse, iar sentința nr. 63 din 10 ianuarie 2008 Tribunalului Suceava - secția civilă urmează să fie în tot casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare.

În prealabil își va verifica competența materială, după decelarea acțiunii.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții: Societatea Cooperativă " -" Cîmpulung, și, împotriva sentinței nr. 63 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-) și, în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe ( Tribunalul Suceava ) pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex. 2

Jud.fond:;

23.04.2008

Președinte:Bârsescu Nicolae
Judecători:Bârsescu Nicolae, Pungă Titus, Andrianu Virgil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 396/2008. Curtea de Apel Suceava