Speta drept civil. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.409/
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în M, strada 1 - 2. -.3,. 321, județul C, împotriva deciziei civile nr. 98, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 02 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, cu sediul în M,-, județul
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru contestator, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 40551 din 06 aprilie 2009, depusă la fila 9 dosar, iar pentru intimata Naval M, răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 11 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul contestatorului arată că cererea de strămutare formulată de contestator a fost respinsă de
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată; cu cheltuieli de judecată.
Învederează că instanța de recurs a comis o gravă eroare materială, considerând că în prezent contestatorul nu are contract de închiriere pentru garsoniera în litigiu, deoarece nu mai are calitatea de salariat al societății intimate.
Instanța de recurs a comis o gravă eroare materială, deoarece nu a dat eficiență dispozițiilor art.7 alin.5 din Legea nr. 85/1992, republicată.
Instanța a comis o gravă eroare materială considerând că intimata are calitatea de chemat în garanție care "a dobândit imobilele în proprietate ca urmare a
privatizării pe care le-a adus aport la capitalul social al societății nou înființate ". Instanța de recurs s-a aflat într-o eroare totală cu privire la părțile din proces.
Concluzionând, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate, rejudecarea deciziei și pronunțarea unei decizii prin care să fie admisă acțiune promovată de contestator; cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației în anulare ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, contestatorul Omocea în contradictoriu cu intimata SC Naval M SA, a solicitat anularea deciziei civile nr. 98 din 2 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr- și rejudecarea recursului, cu consecința admiterii acestuia.
În motivarea contestației în anulare se susține că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei grave erori materiale, aceasta considerând fără temei că în prezent reclamantul nu mai are contract de închiriere pentru garsoniera în litigiu deoarece nu mai are calitatea de salariat al societății intimate.
Din analiza art. 12 din contractul de închiriere nu rezultă că acest contract se reziliază dacă chiriașul nu mai are calitatea de salariat al societății proprietare. Mai mult, în recurs, reclamantul a depus dovezi de plată a chiriei și după data desfacerii contractului de muncă, probe ce nu au fost valorificate de instanța de recurs.
De asemenea, instanța de recurs a comis p gravă eroare materială deoarece nu a dat eficiență dispozițiilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 85/1992, republicată.
O altă eroare materială gravă săvârșită de instanța de recurs este aceea că s-a apreciat că intimata SC Naval M SA are calitatea de chemat în garanție, care "a dobândit imobilele în proprietate ca urmare a privatizării, pe care le-a adus aport la capitalul social al societății nou înființate ". Prin urmare, instanța s-a aflat într-o eroare cu privire la părțile din proces, în dosarul nr- nu a avut calitate procesuală.
Prin întâmpinare, intimata SC Naval M SA a solicitat respingerea contestației în anulare motivat de faptul că nu întrunește condițiile de admisibilitate reglementate de art. 318 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii contestate, în raport de criticile contestatorului și dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, se reține că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în
condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Primul motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă invocat de contestator - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba de acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul legal vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică; neconcordanța dintre motivare și dispozitiv, aplicarea greșită a unor dispoziții legale la situația de fapt.
În cauză, se reține că motivele invocate de contestator nu vizează greșeli materiale în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă, ci greșeli de judecată, respectiv greșeli săvârșite de instanța de recurs în cadrul procesului de interpretare și de valorificare a probei cu înscrisuri, administrată în cauză, cât și cu privire la aplicarea la speță a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, în raport de reclamant, care, având calitatea de chiriaș la data formulării acțiunii de chemare în judecată ar fi avut dreptul să cumpere locuința în litigiu, critici ce nu pot fi însă valorificate în calea de atac extraordinară de față.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, respectiv un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Împrejurarea că în considerentele deciziei instanța de recurs a comis o eroare materială, în sensul art. 281 Cod procedură civilă, calitatea proprietarei locuinței fiind menționată în mod greșit ca fiind chemată în garanție și nu pârâtă, nu justifică admiterea contestației în anulare conform art. 318 teza I Cod procedură civilă, soluția pronunțată în recurs nefiind rezultatul acestei erori.
Dimpotrivă, instanța de recurs a reținut că împrejurarea conform căreia locuința în litigiu se află în proprietatea unei societăți comerciale privatizate nu constituie un impediment la vânzarea locuinței cât timp chiriașul îndeplinea toate condițiile legale pentru a cumpăra în condițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Unicul motiv pentru care instanța de recurs a respins cererea de vânzare a locuinței a fost aceea că reclamantul nu mai are calitatea de chiriaș al locuinței, în condițiile în care a încetat calitatea sa de salariat al unității.
Mențiunile din considerentele hotărârii privind numele și calitatea Societății Comerciale Naval SA M, în măsura în care nu
corespunde realității, pot face obiectul unei cereri de îndreptare de eroare materială conform art. 281 Cod procedură civilă, acestea nefiind esențiale pentru soluția pronunțată în recurs.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Constatându-se că intimata SC Naval M SA nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în sensul că nu s-a depus la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat, în baza art. 274 Cod procedură civilă, se va respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în M, strada 1 - 2. -.3,. 321, județul C, împotriva deciziei civile nr. 98, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA la data de 02 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în M,-, județul
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
- -
Red. dec. jud. /23.11.2009
gref.
2 ex./24.11.2009
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici