Speta drept civil. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Regia Autonomă pentru Activități DTS, împotriva sentinței civile nr. 3484/PI/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Regia Autonomă pentru Activități - Sucursala Romag și Casa Județeană de Pensii M, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Dată fără citarea părților.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2010; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie, când pronunțarea s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA,
Deliberând constată că:
Prin sentința civilă nr. 3484/PI/28.10.2008, Tribunalul Timișa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii M, iar pe fond a admis contestația precizată și completată de reclamanta în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă pentru Activități - Sucursala Romag.
S-a constatat nulitatea absolută a măsurii concedierii dispusă de pârâta, cu repunerea părților în situația anterioară.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea de chemare în garanție a Casei Județene de Pensii M, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reținut, în esență, că măsura încetării contractului individual de muncă, i-a fost adusă la cunoștință reclamantei prin adeverința nr.1223/03.03/2004, nefiind însă în măsură să suplinească lipsa deciziei angajatorului cu privire la încetarea raporturilor de muncă, conchizându-se că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat prin concedierea individuală a acesteia pentru motive ce nu țin de persoana sa (deoarece nu s-au îndeplinit condițiile concedierii colective prevăzute în cuprinsul art.68 din Codul muncii, astfel că la luarea acestei măsuri angajatorul era ținut să respecte exigențele art.74 rap. la art.62 alin.2 din Codul muncii, cu privire la obligativitatea emiterii unei decizii scrise, conținând motivele de fapt și de drept care determină luarea măsurii și durata preavizului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Regia Autonomă pentru Activități, criticând-o doar sub aspectul măsurii luată de instanță, în sensul reîncadrării reclamantei și plata despăgubirilor.
Astfel, a arătat recurenta că interpretarea dată de instanța de fond, referitoare la încetarea de drept a încetării raporturilor de muncă, ignoră argumentele pârâtei, care prin documentele depuse la dosar a dovedit că se află în situația încetării de drept a raporturilor de muncă, conform art.55 lit. d) din Codul muncii, încetare determinată de decizia de pensionare care nu a fost anulată și care conchide că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat prin concedierea individuală a acesteia pentru motive ce nu țin de persoana sa.
A mai arătat recurenta că instanța de recurs, cu prilejul primei judecăți a recursului, a casat sentința, pentru considerentul precedentului fără a intra în cercetarea fondului, îndrumare pe care instanța nu a respectat-o, întrucât cercetarea fondului în speța de față însemna evaluarea corectă a situației de fapt, care au dus la încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei în sensul de a stabili, în baza probelor existente la dosar sau eventual, a altor probe ce puteau fi administrate, dacă raporturile de muncă au încetat de drept, în baza deciziei de pensionare, ori a existat o concediere individuală pentru motive ce țin de persoana acesteia.
În atare situație, a apreciat că și după rejudecare, instanța care a pronunțat sentința recurată, a interpretat dispozițiile instanței de recurs, stricto senso și unilateral fără a lua în considerare probele administrate de pârâtă în dosarul cauzei.
În fine, recurenta a reiterat apărările invocate la fond, în sensul că raporturile de muncă au încetat de drept, conform art.56 lit. d) din Codul muncii, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, iar reclamanta a luat cunoștință de decizia de pensionare emisă de Casa Județeană de Pensii prin adresa nr.1223/3.03.2004, iar contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca tardivă prin sentința civilă nr. 694/27.2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pe de altă parte, din contestație nu rezultă că reclamanta a fost concediată din motive ce nu țin de persoana sa, ci, dimpotrivă, a afirmat că a fost pensionată fără acordul ei, și apreciind că a fost în situația încetării raporturilor de muncă nu se impunea emiterea unei decizii care să constate acest lucru.
În consecință, a considerat că în această situație, prin emiterea deciziei de pensionare, Casa Județeană de Pensii Mai ntrat în raporturi directe atât cu angajatorul, cât și cu angajatul, întrucât decizia de pensionare este opozabilă ambelor părți, iar între Casa Județeană de Pensii M, angajator și angajat există un raport de cauzalitate, iar culpa chematei în garanție, Casa Județeană de Pensii M, prin emiterea unei decizii de pensionare nelegale, produce efecte în momentul în care angajatorul cade în pretenții, prin pronunțarea unei hotărâri de reintegrare și obligarea la despăgubiri.
În considerarea motivelor expuse, a solicitat admiterea recursului, și pe cale de excepție, respingerea contestației ca tardiv introdusă, iar pe fond, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța nu a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar, casarea sentinței și reținerea spre rejudecare a pricinii în fond cu respingerea contestației, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, iar în situația în care se va trece peste motivele invocate cu privire la netemeinicia și nelegalitatea contestației de reintegrare, și se va admite contestația așa cum a fost formulată, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție.
Examinând sentința pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate, Curtea a apreciat recursul nefondat.
Astfel, în mod corect Tribunalul, dând eficiență dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cu care conținutul deciziei civile nr.428/R/17.03.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA sub aspectul problemei de drept dezlegată, este obligatorie, a reținut că nu a avut loc o încetare de drept a contractului de muncă, conform dispozițiilor art.56 lit. d ) din Codul muncii, întrucât reclamanta nu formulat o cerere de pensionare, ci, având loc o concediere, în speță devin incidente dispozițiile art.65 și următoarele din Codul muncii, care reglementează concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Pentru a pronunța astfel, Curtea a reținut că prin decizia civilă nr.1134/6.12.2007, Secția contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL TIMIȘOARAa menținut sentința civilă nr. 708/CA/9.10.2007, a Tribunalului Timiș, prin care s-a constatat nelegalitatea emiterii deciziei de pensionare emisă pe numele reclamantei, în condițiile în care aceasta nu avea vârsta standard de pensionare, iar reducerea vârstei standard de pensionare era atribut al persoanei ce putea beneficia de această reducere.
Față de această decizie prin care s-a constatat, cu autoritate de lucru judecat, nelegalitatea deciziei de pensionare, motivele de recurs vizând aspecte legate de emiterea acestei decizii, inclusiv de încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art.56 lit.d) Codul muncii, nu mai pot fi repuse în discuție, efectul admiterii excepției de nelegalitate constând în aceea că instanța nu mai poate ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, tribunalul, conformându-se deciziei civile nr.428/2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, și procedând la o rejudecare a fondului cauzei, a reținut prezența în speță a cazului de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, astfel că la luarea acestei măsuri, angajatorul era ținut să respecte exigențele art.74 rap. la art. 62 alin.2 din Codul muncii, cu privire la obligativitatea emiterii unei decizii în forma scrisă, conținând motivele de fapt și de drept care determină luarea măsurii și durata preavizului.
Concedierea efectuată cu ignorarea acestor prevederi este nelegală, fiind sancționată cu nulitatea absolută potrivit dispozițiilor art.76 și urm. din Codul muncii, cu consecința aplicării celor dispuse de dispozițiilor art.78 din Codul muncii.
Prin decizia civilă nr. 2008/09.12.2009, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități - Sucursala Romag, a anulat decizia civilă nr. 591/25.03.2009, dispunându-se rejudecarea recursului declarat împotriva sentința civilă nr. 3484/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre instanța de recurs a apreciat că cu ocazia judecării primului recurs nu a fost examinat motivul de recurs care vizează respingerea greșită a cererii de chemare în garanție a Casei Județene de Pensii M și nu a examinat nici aspectele legate de existența unei hotărârii irevocabile prin care s-a respins contestația ca tardivă împotriva deciziei de pensionare.
Nu s-au examinat nici criticile prin acre s-au invocat necercetarea fondului raportat la dispozițiile instanței de casare - decizia nr. 428/R/2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Au fost apreciate ca fiind incidente în speță prevederile art. 318 teza a II- a Cod procedură civilă, temei pentru care s-a admis contestația în anulare, iar dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă și dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, s-au apreciat a fi nefondate, întrucât primele pot fi invocate doar în recurs, iar dispozițiile art. 317 vizează competența și nu incompatibilitatea.
În rejudecarea recursului declarat împotriva sentința civilă nr. 3484/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în limitele conferite de decizia civilă nr. 2008/09.12.2009, Curtea constată următoarele:
Excepția tardivității formulării cererii de anulare a măsurii concedierii, ca o excepție de procedură, de ordine publică, invocată în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost implicit soluționată de către instanța de recurs care a pronunțat decizia civilă nr. 591/25.03.2009, când a stabilit că neleaglitatea deciziei de pensionare nu mai poate fi analizată întrucât s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 1134/06.12.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA că decizia respectivă este nelegală pentru argumentele expuse în acea hotărâre.
Mai mult, în rejudecare, după casare, nu se pot formula cereri noi, nu se poate completa și nici modifica obiectul cererii introductive de instanță, iar în această fază, rejudecarea în fond a cauzei, se vor urma strict dispozițiile deciziei prin care s-a admis contestația în anulare, și anume:
Examinarea cererii de chemare în garanție prin prisma motivelor de recurs invocate, nu a avut loc cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 591/25.03.2009, și în consecință se constată următoarele:
În speță, a avut loc o încetare de drept a raporturilor de muncă în baza comunicării deciziei de pensionare, a cărei nelegalitate s-a stabilit, însă s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește culpa prin emiterea deciziei de pensionare creând intimatei situația juridică de salariat - concediat - pensionat din care a suferit un prejudiciu;
Astfel, se apreciază că poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală în condițiile prevăzute de art. 998 Cod civil, în sarcina - chemată în garanție pentru a răspunde în favoarea reclamantei.
Prin nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 46 din Legea nr. 19/2000, chemata în garanție a emis decizia de pensionare nr. -/2004, cu toate că reclamanta nu a formulat nicio cerere de pensionare, în acest sens manifestându-și culpa și producându-i reclamantei un prejudiciu prin încetarea contractului de muncă în condiții nelegale și fiind privată de toate drepturile care le avea în baza contractului de muncă în derulare.
Pornind de la emiterea în condiții nelegale a deciziei de pensionare, care reprezintă fapta prejudiciabilă, se impune a fi reparată de către cel care a produs-o, respectiv, sens în care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 67 Cod procedură civilă, art. 46 din Legea nr. 19/2000, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă, se va reforma în parte hotărârea recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligarea acesteia la plata despăgubirilor pe care pârâta le-a plătit reclamantei prin punerea în executare a titlului executor - sentința civilă nr. 3484/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Regia Autonomă pentru Activități împotriva sentinței civile nr. 3484/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematei în garanție Casa Județeană de Pensii
Obligă chemata în garanție să-i plătească pârâtei despăgubirile la care a fost obligată aceasta din urmă către reclamantă.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. / 10.02.2010
Tehnored /10.02.2010/2 ex
Prima instanță: - Tribunalul Timiș
Jud. și
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Dumitru Popescu, Maria Ana
