Drepturi salariale (banesti). Decizia 93/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 93
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul C - S împotriva Sentinței Civile nr. 1774/21.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul intimat Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța,văzând că prin cererea de recurs Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei in lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține dosarul spre soluționare:
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 1774/21.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S și Ministerul Justiției și Libertăților, și-n consecință a fost obligat pârâtul Tribunalul C-S să achite reclamantului contravaloarea indemnizației de detașare cuvenită și neacordată pe perioada 3.04.2006 - 1.04.2009.
Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei 17.01.2005 - 3.04.2006.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a analizat in prealabil excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin întâmpinare, reținând că dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii spun că "cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unordrepturi salariale neacordatesau a unor despăgubiri către salariat, precum si in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator." Cum demersul judiciar pendinte are de obiect plata unor drepturi salariale neacordate (căci indemnizația de detașare poate fi privită ca un drept salarial în accepția art. 155 din codul muncii, potrivit căruia "Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri."), devine îngăduită și concluzia că, pentru perioada 17.01.2005 - 3.04.2006, acțiunea promovată de reclamant este prescrisă.
În privința pretențiilor privind drepturile bănești pentru perioada 3.04.2006 - 1.04.2009 Tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din Adeverința cu nr. 2682/20.08.2009 emisă de Tribunalul Timiș, coroborată cu Adeverința nr. 505/7.05.2009 emisă de Tribunalul C-S, petiționarul a fost detașat la Judecătoria Moldova Nouă ca judecător, în perioada 17.01.2005 - 6.04.2009, fără i se plăti însă indemnizația de detașare cuvenită.
Potrivit prevederilor art. 46 alin. 4 din codul muncii care spune că " salariatul detașat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de detașare, în condițiile prevăzute de lege" și care, pentru corecta lor interpretare și aplicare se cer a fi puse în corelație cu art.12 apartenente OUG nr.27/2006 modificată, care spun că " (1) Pe perioada delegării și a detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau detașați. Dacă indemnizația și celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcția în care sunt delegați sau detașați sunt mai mici, aceștia își păstrează indemnizația de încadrare brută lunară și celelalte drepturi bănești.(2) Drepturile care se acordă pe timpul detașării se suportă de instituția în care persoana în cauză își desfășoară activitatea.
În atare situație, în absența unor probe produse de pârâți, în condițiile de exigență ale art. 287 din codul muncii, apte să confirme plata indemnizației de detașare (mai mult, atât Tribunalul Timiș cât și Tribunalul C-S au recunoscut prin adresele menționate că petiționarului nu i-au fost achitate aceste drepturi bănești), tribunalul a apreciat ca sunt întemeiate, în parte, pretențiile pecuniare pendinte alegate.
Instanța de fond a mai observat că, deși petiționarul a fost angajatul Tribunalului Timiș, dat fiind că a fost detașat la o instanță arondată Tribunalului C-S, este evident că în speță devin incidente prevederile art. 47 alin.1 din codul muncii, potrivit cărora "drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea". Ca atare, tribunalul constată că pârâtul Tribunalului C-S - în calitate de angajator cesionar îi revine obligația de a achita drepturile salariale cuvenite și neachitate petiționarului constând în indemnizația de detașare pe perioada supra anunțată. În ceea ce privește cuantificarea acestora, Tribunalul nu a mai dispus efectuarea unei expertize dată fiind și poziția pârâților care nu au furnizat datele necesare, și văzând și prevederile art. 371 ind.2 apartenente codului d e procedură civilă care permit stabilirea acestora și în cadrul procedurii execuționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Tribunalul CS, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 22.10.2009, solicitând casarea sentinței supusă reformării, in baza art 304 pct.3 și pct.9/pr.civ.,pe considerentul că judecătorii fondului ar fi omis să facă aplicarea prevederilor art. 36 din OUG nr. 27/2006, norme ce îl îndatorau pe reclamant să recurgă la procedura prealabilă a sesizării in termen de 15 zile de la data comunicării a organelor de conducere ale Ministerului Justiției,Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă J și ale Direcției Naționale Anticorupție,ori,după caz, la Colegiul de conducere al
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către Ministerul Justiției și Libertăților, care a solicitat casarea sentinței,cu motivarea că,in speță, nu există un temei juridic menit să susțină pretențiile reclamantului,deoarece sintagmaindemnizație de detașarenu este cuprinsă nicăieri in OUG nr. 27/2006.
Recurentul mai susține că,in virtutea rolului său activ,instanța de judecată ar fi trebuit să-i pună in vedere reclamantului să-și precizeze cererea in sensul de a indica la ce drepturi dintre cele menționate de art. 13 din OUG nr. 27/2006 se referă in acțiune și să verifice îndeplinirea condițiilor de acordare a acestora prevăzute in textul ordonanței.
Intimatul reclamant nu s-a prezentat in instanță și nu a depus întâmpinare,cu toate că a fost citat cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cele două recursuri,prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1,3 și 5,art. 129 alin.5 și art. 304 pct.5 /pr.civ, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată,reclamantul a solicitat acordarea unei indemnizații de detașare pentru perioada cât a fost detașat la Judecătoria Moldova Nouă,menționând că angajatorul a refuzat să-i acordedrepturile de care beneficiază in cazul modificării raporturilor de muncă prin detașarein temeiul OUG nr. 27/2006 și art. 46,alin.4 din codul muncii.
Ori,acestea fiind in linii mari limitele investirii,Curtea apreciază că judecătorii fondului puteau și trebuiau să observe că pentru soluționarea judicioasă a litigiului se impunea identificarea drepturilor bănești despre care reclamantul a afirmat că nu i s-au plătit de către angajatorul la care a fost detașat,in speță Tribunalul C S,având in vedere că,pe de-o parte,legea specială de salarizare a magistraților nu face referire la indemnizația de detașare,iar pe de altă parte,reclamantul nu a precizat dacă solicită plata drepturilor salariale aferente funcției pe care o îndeplinea la instituția la care a fost detașat,prevăzută de art. 12 alin. 1 din OUG nr. 27/2006,sau a celorlalte drepturi la care se referă art. 13 din ordonanță,respectiv diurnă, decontarea cheltuielilor de cazare,ori a celor de deplasare.
Confuzia intre cele două categorii de drepturi este făcută de părțile litigante și prin actele procesuale depuse la dosarul cauzei,cum ar fi Adresa nr. 505/2009 (fila 13 dosar fond )in care Tribunalul CSc omunica ministerului d e resort că reclamantului nu i s-au decontat cheltuielile aferente detașării,referindu-se la locuința de serviciu. Menținând această confuzie,instanța de fond i-a cerut pârâtului Tribunalul C S să precizeze dacă pentru detașare se plătește indemnizație,fără a enumera drepturile prevăzute de legea specială.
Mai mult,din întâmpinarea depusă in fața instanței de recurs,a rezultat că in realitate reclamantul a înțeles să solicite drepturile cuvenite in cazul detașării la care se referă art. 13 din actul normativ referitor la salarizarea magistraților (diurnă,locuință de serviciu și cheltuieli de deplasare), deși nu a clarificat acest aspect prin cererea de chemare in judecată.
Curtea consideră că prima instanță a neglijat obligația de rol activ impusă prin art. 129 alin.5 /pr.civ., in virtutea căreia era datoare să ceară reclamantului să precizeze in mod clar care dintre drepturile enumerate de art. 12 și 13 înțeles să le solicite prin cererea de chemare in judecată și,in același timp,să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare pentru dovedirea pretențiilor,anume statele de plată cu salariile achitate reclamantului in cazul drepturilor de la art. 12,ori dovada că îndeplinește condițiile pentru acordarea decontărilor și diurnei la care se referă art. 13 din ordonanță și cuantumul acestora. Procedând de o asemenea manieră,Tribunalul a pronunțat o hotărâre imposibil de executat,de vreme ce,neprecizând in ce constă indemnizația de detașare acordată,organul de executare nu deține nici măcar criterii de individualizare a pretențiilor acordate pentru a proceda conform art. 371 ind.2/pr.civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea reține că in speță este incident motivul de casare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct.5 /pr.civ.,precum și că, in cazul concret al litigiului,omisiunea exercitării rolului activ de către prima instanță,echivalează cu o nesoluționare a fondului cauzei. De aceea, având in vedere că acțiunea reclamantului nu mai poate fi precizată in recurs, Curtea va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș, instanță care se va conforma obligației prevăzute de art. 129/pr.civ.,in sensul celor de mai sus,cu respectarea corespunzătoare a prevederilor art. 315 alin.1/pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către pârâții Tribunalul C - S și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 1774/21.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 16.02.2010
Tehnored I/16.02.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
