Speta drept civil. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 442

Ședința publică de la 14 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI B, cu sediul în-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 102/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - secția civilă, în dosarul nr-.

Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 13 august 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 august 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5713/1 noiembrie 2007 Judecătoriei Brăila s- respins plângerea formulată de reclamanta Instituția Primarului Municipiului B împotriva pârâților: SC SA B și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru rectificarea încheierii nr.3380/30.05.2000.

Prin această hotărâre s-a respins excepția puterii lucrului judecat invocată de Instituția Primarului Municipiului

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut cele ce vor fi arătate în continuare.

Prin încheierea nr.3380/2000 pronunțată de B s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului cu construcții situat în B,-, în favoarea SC SA

Petenta susține că încheierea nu este legală pentru că nu a avut la bază procesul-verbal de predare-primire, care trebuia încheiat între SC SA și Primăria Municipiului B, nu între SC SA B și Inspectoratul Școlar Județean

Pârâta SC SA B, prin întâmpinare a cerut respingerea plângerii și menținerea încheierii ca temeinică și legală.

În apărare, pârâta a arătat că între SC SA B și Grupul Școlar de a " " s-a efectuat un schimb de imobile. Construcția aflată pe terenul primit de SC SA în urma schimbului, a fost vândută către Casa de Asigurări de Sănătate, iar terenul a rămas în proprietatea SC SA Atât Casa de Asigurări de Sănătate, cât și pârâta și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară (încheierea nr.10551/8 ianuarie 2003 și respectiv nr.3380/30.05.2000).

La baza intabulării dreptului de proprietate pentru SC SA Bas tat HG nr.344/2000, prin care societatea pârâtă a primit în proprietate terenul în litigiu.

Hotărârea de Guvern de mai sus nu a fost atacată sau desființată, așa încât, instanța a considerat legală înregistrarea făcută de

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a respins-o pentru că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 cod civil respectiv, tripla identitate de părți, obiect și cauză. Excepția a fost invocată față de încheierea nr.10551/8 ian.2003, în care părți au fost: Casa de Asigurări de Sănătate și SC SA B, obiectul intabulării a fost construcția vândută de SC SA B, iar temeiul în baza căruia s-a cerut intabularea a fost contractul de vânzare-cumpărare.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel Municipiul B, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila.

Primul motiv de nelegalitate invocat a fost cel referitor la respingerea excepției autorității de lucru judecat. Atât susținereareferitoare la autorulexcepției cât și argumentele folosite de instanță sunt considerate greșite.

Pe fond, apelanta a criticat hotărârea pentru că instanța de fond nu a analizat temeiul pe care SC SA și-a bazat intabularea dreptului de proprietate și pentru că, în vederea intabulării nu s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a terenului cu Primăria Municipiului

Tribunalul Brăila, prin decizia nr.102/15 mai 2008 respins, ca nefondat, apelul declarat de Municipiul B prin reprezentant Primarul Municipiului B, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență, următoarele:

Deși instanța a reținut în mod eronat, că excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de instanța din oficiu ( în realitate, fiind invocată de "") tribunalul a constatat că această eroare nu atrage sancțiunea nulității sentinței apelate.

Mai mult, soluția respingerii excepției este corectă, câtă vreme nu sunt întrunite condițiile legale ( identitate de părți, obiect și cauză) potrivit art.1201 Cod civil).

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că în mod legal a constatat judecătorul fondului că intabularea dreptului de proprietate s-a efectuat în baza HG344/2000, iar acest act nu a fost desființat. Instanța investită cu excepția de nelegalitate a acestui act administrativ a respins cererea, în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI.

A constatat că existența sau inexistența procesului verbal de predare-primire a terenului este fără relevanță juridică în sensul că față de titlul prezentat de intimată, actele premergătoare sau ulterioare obținerii acestui titlu sunt nerelevante.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Municipiul B, reprezentat legal prin Primar, înregistrat sub nr-.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii ( art.304 pct.9 Cod proc.civilă).

Astfel, nr.HG344/2000 este nelegală, în condițiile în care, la momentul adoptării acesteia, statul român nu avea drept de dispoziție cu privire la acest imobil, fiind în vigoare nr.OUG30/14.05.2000.

Însă, în condițiile în care excepția de nelegalitate a acestui act administrativ a fost respinsă prin hotărârea pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, recurenta pleacă de la premiza că acest act este legal, însă consideră că nu au fost îndeplinite condițiile impuse prin conținutul acesteia, astfel că încheierea nr.3380/30.05.2000 este nelegală.

Astfel, în baza art.9 alin.3 din Legea nr.7/1996, coroborate cu prevederile art.17 alin.1 din același act normativ și art.19 alin.1 pct.3 lit.b, anterior pronunțării încheierii atacate trebuiau verificate actul sau faptul juridic care constituie titlu de proprietate și înscrisul ce constată acest drept.

Aceste verificări nu s-au efectuat de vreme ce, potrivit art.4 din nr.HG344/2000, procesul-verbal de predare-primire a terenului din B,-, trebuia încheiat cu Primăria B și nu cu Inspectoratul Școlar Județean

În drept, s-au invocat disp.art.299-316, art.304 pct.9 Cod proc.civilă, HG344/2000, art.9 alin.3, art.17 alin.1, art.19 alin.1 pct.B lit.b, art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996 republicată.

Prin întâmpinare, intimata "" Bas olicitat respingerea recursului, ca nefundat întrucât decizia recurată este temeinică și legală.

Astfel, încheierea nr.3380/30.05.2000, prin care s-a dispus intabularea dreptului sau de proprietate asupra imobilului din B,- a fost comunicată Consiliului Local al Municipiului B la data de 30.01.20903, iar recurenta petentă a formulat prezenta plângere la 12.09.2006. Ca atare, a invocat excepțiile inadmisibilității, tardivității și puterii însă au fost respinse, excepții care însă au fost respinse.

Pe fondul cauzei, a susținut în esență, că dreptul de proprietate a fost intabulat în baza unei hotărâri de guvern care nu fost desființată, astfel că încheierea unui proces-verbal de predare-primire este lipsită de relevarea acestui proces-verbal de predare-primire este lipsită de relevanță juridică. Invocând neincheierea acestui proces-verbal, reclamanta își invocă propria culpă, iar prin HG344/2000 nu se prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei formalități.

Recursul este nefundat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurentul petetent Municipiul Baf ormulat plângere împotriva încheierii nr.3386/30.05.2000 pronunțată de judecătorul de carte funciară (competent la data de 30.05.200 potrivit Legii nr.7/1996, în forma în vigoare la acea dată, invocând disp.art.50 alin.2 din Legea nr.7/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În mod corect a reținut instanța de apel că, pe această cale, nu se verifică decât dacă judecătorul delegat ( registratorul conform legii în vigoare în prezent, a respectat condițiile de analiză formală a înscrisului ce constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, potrivit art.48 alin.1 rap.la art.47 alin.1 din Legea nr.7/1996.

Astfel, în speță, judecătorul delegat era obligat să verifice dacă înscrisul în baza căruia s-a dispus intabularea îndeplinea următoarele condiții: a fost încheiat cu respectarea formelor înscrise de lege, a ridicat numele părților a individualizat imobilul ( art.48 alin.1 lit.a,b,c).

În cauză, titlul în baza căruia s-a dispus intabularea dreptului de proprietate a constat într-o hotărâre de guvern. (nr.HG344/200), act administrativ emis de o autoritate centrală, ce respectă formele prescrise de lege, indică numele părților între care a intervenit schimbul de imobile, individualizează imobilele.

În cadrul acestei proceduri necontencioase, judecătorul delegat nu avea abilitatea legală de a verifica dacă terenul în litigiu se afla sau nu în proprietatea publică a statului și dacă prin urmare, acesta avea un drept de dispoziție asupra terenului din-, Municipiul

Petenta recurentă, pe calea excepției de nelegalitate, a încercat anularea titlului de proprietate în baza căruia s-a efectuat intabularea (nr.HG344/2000) de către instanța de contencios administrativ, însă acțiunea a fost respinsă, prin hotărâre irevocabilă ( sentința nr.133/F/7.11.2006, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI ).

În condițiile în care actul administrativ ce a reprezentat titlul de proprietate al intimatei "" B la data intabulării nu mai poate fi pus în discuție sub aspectul legalității, petenta a încercat să invoce, pe calea plângerii, reglementată, de disp.art.50 alin.2 din legea nr.7/1996 republicată, nerespectarea condițiilor formale de predare-primire a terenului, respectiv nesemnarea procesului-verbal de către Primăria

Sub, un prim aspect, corect a reținut instanța de apel că această formalitate este lipsită de relevanță juridică sub aspectul legalei intabulări a dreptului de proprietate.

Sub un al doilea aspect, urmează a constata că potrivit art.4 din HG344/02.05.2000, predarea-primirea prin protocol a imobilelor urma a se face, de către părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

Din cuprinsul textului susarătat, nu rezultă că predarea-primirea imobilului în discuție urma a se face prin semnătura reprezentanților Primăriei Municipiului B, ci a reprezentanților părților interesate. Or, parte interesată nu putea fi Primăria B, câtă vreme, din art.2 rezultă că imobilul în discuție a fost trecut din proprietatea publică a statului, în proprietatea privată a statului.

Prin urmare, recurenta-reclamantă încearcă să dovedească implicit, în cadrul unei proceduri necontencioase, ceea ce nu a reușit pe cale principală respectiv că imobilul aparținea la data emiterii actului, domeniului unității administrativ teritoriale ( a Municipiului B) iar nu domeniului public al statului.

Or, recurentul-reclamant trebuie să își dovedească că dreptul de proprietate pe căile prevăzute de lege, iar nu pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

Așa fiind, constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

În consecință potrivit art.312 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge prezentul recurs, ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL B, prin reprezentant Primarul Municipiului, cu sediul în-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 102/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - secția civilă, în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 august 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Virginia Filipescu, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Galati