Speta drept civil. Decizia 448/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 448/CM

Ședința publică din 20 Mai 2008

Complet specializat pentru cauze privind

litigii de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de - GRUP, cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în C,-, -.10,.A,.3,.10, județul C, împotriva deciziei civile nr.64/CM din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Contestația în anulare este motivată și scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin contestația în anulare formulată în scris s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Cu privire la prezenta contestație în anulare, reține următoarele aspecte:

Reclamanta a chemat în judecată B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, precum și plata unor daune pentru neachitarea în termen a obligațiilor menționate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.1787 din 19.10.2007 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea și a obligat societatea pârâtă la plata, către reclamantă, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005 și 2006, precum și celor de C pentru anii 2004 și 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație, la data plății efective.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând în principal, să se constate nulitatea hotărârii recurate iar în subsidiar, să fie modificată în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului instanța de control judiciar, a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului și admițând această excepție, a respins ca tardiv declarat recursul formulat de

S-a avut în vedere că dovada de comunicare a hotărârii pronunțate de instanța de fond către pârâta poartă data de 15.11.2007 și față de data declarării recursului, respectiv 30.11.2007, a constatat că recursul a fost declarat peste termenul legal.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare SC SA arătând că soluția instanței este rezultatul unei greșeli materiale.

Arată contestatoarea, că cererea de recurs a fost formulată în termenul legal de 10 zile, respectiv la 26.11.2007 așa cum rezultă din recipisa eliberată de Oficiul Poștal.

Față de data comunicării hotărârii instanței de fond - 15.11.2007, termenul de 10 zile se împlinea la 24.11.2007 dar cum aceasta dată cădea într-o zi de sâmbătă, iar termenele se calculează "pe zile libere", data de 26.11.2007 care apare pe recipisa poștală, se încadrează în termenul legal.

În acest context, contestatoarea solicită să se constate că recursul a fost declarat în termen și admițând contestația în anulare să fie judecat recursul pe fond.

Până la soluționarea contestației, se solicită suspendarea executării deciziei civile nr. 64/CM/29.01.2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că prezenta cerere este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin decizia civila nr. 64/CM/2008, Curtea a reținut incidența dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 care arată că, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, precum și dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Deși contestatoarea precizează că recipisa poștală poartă data de 26.11.2007, în realitate, plicul cu motivele de recurs, trimise instanței si anexat la dosarul cauzei (pagina 8) poarta data de 30.11.2007.

In raport de această dată, instanța a calculat termenul de recurs, care se împlinea la 26.11.2007, așa cum de altfel arată și contestatoarea.

In lipsa unor dovezi care să susțină afirmațiile privind o alta dată de declarare a recursului, decât cea stabilită de instanță, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 317-318 cod procedură civilă.

Cat privește cererea de suspendare a executării, aceasta este lipsită de interes în condițiile în care nu se impunea administrarea unor probe care să prelungească termenul de finalizare a litigiului, iar contestația în anulare s-a soluționat la primul termen de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de - GRUP, cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în C,-, -.10,.A,.3,.10, județul C, împotriva deciziei civile nr.64/CM din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Red.dec.Jud.-/ 2 ex.

Tehnored.gref./11.06.2008

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 448/2008. Curtea de Apel Constanta