Speta drept civil. Decizia 459/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 459
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Viziteu Camelia
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.829 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de invocat, și față de faptul că prin întâmpinarea la recurs intimatul Spitalul Județean Nas olicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.829/2.10.2007 a Tribunalului Neamț, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - secția contencios administrativ, sub numărul - din 06.07.2007, petenta domiciliată în PN, -, -, Se. A, Et. 1,. 3, jud. Nac hemat în judecată pe intimata Spitalul Județean N, cu sediul în PN, -, jud. N pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate să se dispună anularea dispoziției nr. 405/2007 a managerului N, validarea rezultatului concursului de ocupare a funcției de șef secție Obstetrică, emiterea unei alte dispoziții de către managerul intimatei prin care petenta să fie nominalizată pe funcția de conducere ca urmare a ocupării postului prin concurs, plata drepturilor salariale aferente de la data emiterii actului administrativ legal juridic, obligarea intimatei la transmiterea unui comunicat mass media în legătură cu concursul și cu consecințele acestuia și de asemenea obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 1 Ron.
Tribunalul Neamț secția de contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială a secției de contencios iar prin încheierea din data de 23.08.2007 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției de contencios administrativ și înaintarea acesteia spre competentă soluționare secției de litigii de muncă a Tribunalului Neamț.
Astfel dosarul a fost înregistrat în data de 02.09.2007 pe rolul Tribunalului Neamț secția civilă sub numărul -.
Instanța analizând actele depuse la dosarul cauzei precum și reglementările legale în materie a respins acțiunea motivat de următoarele considerente: decizia contestată nr. 405/2007 a fost luată ca urmare a invalidării concursului susținut de către petentă și o altă persoană, pentru ocuparea funcției de șef de secție obstetrică în cadrul. Decizia contestată este temeinică și legală și nu încalcă cu nimic nici o prevedere legală nici sub aspectul formei acesteia nici sub aspectul fondului. Decizia a fost luată de către managerul intimatei în exercitarea atribuțiunilor sale de manager conform art. 182 din legea 95/2006 și de asemenea decizia a fost luată în executarea raportului de muncă al petentei. De asemenea decizia contestată a fost luată în urma invalidării concursului susținut de către petentă pentru ocuparea postului de șef. Decizia invalidării concursului a fost luată în mod legal de către N, această instituție având atribuția aceasta prin Ordinul nr. 1406/2006 pentru aprobarea normelor privind organizarea concursului pentru ocuparea funcției de șef de secție. Mai mult de atât N în luarea deciziei de invalidare a concursului a ținut cont și de adresa organului ierarhic superior respectiv Ministerul Justiției, respectiv adresa nr. VIII d/EN/5325/21.05.2007. Invalidarea concursului nu a fost de asemenea cu nimic ilegală nici în privința deciziei prin care s-a luat, nici prin încălcarea vreunei competențe sau atribuții a vreunei instituții. Pentru aceste motive instanța nu poate lua decizia validării concursului susținut de către petentă deoarece nu cade în competența instanței validarea unui concurs și mai mult de atât decizia prin care s-a luat decizia invalidării este temeinică și legală.
Față de respingerea primelor două capete de cerere, în subsidiar instanța a respins și celelalte capete de cerere motivat de faptul că atâta timp cat decizia 405/2007 precum și invalidarea concursului sunt temeinice și legale, nu există motive pentru ca instanța să dispună emiterea unei alte dispoziții prin care să fie numită ca șef de secție obstetrică sau să se dispună plata drepturilor salariate pentru această funcție.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către reclamanta, în care, în esență, s-a arătat că:
1) Instanța a analizat pur formal situația, nesolicitând pârâtului actele care priveau desfășurarea concursului din perioada 24-26 aprilie 2007.
2) Nefiind stabilite criterii de departajare nu se putea ajunge la invalidare.
3) Decizia contestată a încălcat la nivel de ramură și Codul Muncii.
4) Recurenta este prejudiciată de vreme ce a obținut un barem suficient față de punctajul de promovare.
5) Deși instanța susține pe de o parte că nu este de competența sa să producă o validare, afirmă totuși că aceasta este temeinică și legală.
6) Decizia de invalidare nu a fost analizată nici sub aspectul formei nici sub aspectul fondului.
7) Dreptul intern și internațional garantează accesul la o instanță judecătorească, nefiind exclusă deci, posibilitatea contestării unui act administrativ.
La termenul din 18 februarie 2008, instanța, din oficiu, a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1 și 5 Cod procedură civilă, față de alcătuirea completului de judecată ( litigii de muncă) respectiv incidentele procedurale referitoare la competența de soluționare a capetelor de cerere din acțiunea principală, disjungerea și suspendarea( fie a capetelor de cerere, fie a recursurilor).
Prin decizia civilă nr.149/18.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂUs -au dispus următoarele:
În temeiul art.165 pr.civilă s-a disjuns recursul declarat de reclamanta împotriva soluției pronunțate de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr.829/C/2.10.2007 cu privire la capătul de cerere având ca obiect "validarea rezultatului concursului de ocupare a funcției de șef secție Obstetrică desfășurat în perioada 24-26.04.2007" de recursul declarat de aceeași reclamantă împotriva soluției pronunțate de aceeași instanță de judecată cu privire la celelalte capete de cerere din acțiune.
S-a casat în parte sentința recurată cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond în legătură cu capătul de cerere având ca obiect " validarea rezultatului concursului de ocupare a funcției de șef secție Obstetrică desfășurat în perioada 24-26.04.2007".
S-a rejudecat acest capăt de cerere și în consecință:
S-a trimis cauza având ca obiect acest capăt de cerere spre competentă soluționare Secției Comerciale și Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Neamț.
În expozitivul deciziei s-au reținut următoarele considerente:
În mod greșit s-a pronunțat Tribunalul Neamț - Secția civilă, în compunerea prevăzută pentru completele de litigii de muncă, pe capătul de cerere având ca obiect validare concurs.
Acest capăt de cerere( al doilea din acțiunea principală) vizând un act administrativ ( actul juridic trebuie interpretat în sensulde a produce efecte juridiceși nu în sens contrar, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu are studii juridice și nu a fost asistată de avocat) respectiv cel privitor la invalidarea la 18 iunie 2007 de către Comitetul director al N, era de competența secției de contencios.
Lipsa mențiunii exprese că se atacă actul administrativ emis de N trebuie privită tocmai prin prisma lipsei studiilor juridice. Or, cererea de validare a concursului, față de principiul învederat mai sus (actul juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice - "actus interpretandus est potius ut valeat") implică o atacare a actului prin care s-a invalidat concursul, emis de N la 18 iunie 2007.
Fiind un act administrativ emis de o autoritate publică județeană el poate fi atacat conform Lg.554/2004 (art.10) la Tribunalul Neamț - Secția de contencios administrativ. Inclusiv reclamanta, în pct. 5 și 7(8) din recurs, precizează că este vorba de un act administrativ.
Până la soluționarea acestui capăt de cerere (b, fila 5 din dosarul -) instanța nu se poate pronunța asupra recursului declarat împotriva celorlalte capete de cerere.
Prin sentința civilă nr.186/CA/ 3.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.- s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect " validarea concursului de ocupare a funcției de șef de secție obstetrică desfășurat în perioada 24-26.04.2007" ca nefondată.
Această situație a rămas irevocabilă la 23.01.2009 prin decizia civilă nr.58 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
Prin încheierea din 30.03.2009 pronunțată de instanța de recurs în dosarul nr- s-a repus recursul pe rol.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dezlegarea pricinii având ca obiect capetele de cerere disjunse( anularea dispoziției, emiterea unei alte dispoziții, plata drepturilor salariale și obligarea pârâtului la transmiterea unui comunicat de presă și plata daunelor morale) care au fost devoluate în prezentul recurs atârnă în tot de soluția pronunțată de Tribunalul Neamț în contencios administrativ, deoarece dispoziția emisă de managerul P N și contestată de reclamantă s-a întemeiat exclusiv pe faptul că Autoritatea de Sănătatea Publică Nad ecis invalidarea rezultatului concursului pentru ocuparea funcției de medic șef de secție.
Față de soluția pronunțată în contencios administrativ în ceea ce privește capătul de cerere disjuns soluția din instanța de recurs nu poate fi decât de respingere a recursului cu consecința menținerii soluției pronunțate de instanța de fond.
Pentru același considerent Curtea nu va mai analiza motivele de recurs invocate de reclamantă, un asemenea demers fiind evident de prisos.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.829 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. /
red.ec.rec. - DO.
tehnred.BC/ 2 ex/ 27.05.2009
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Viziteu Camelia