Speta drept civil. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 636
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 634 din 05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații - " " - B - PRIN LICHIDATOR MANAGEMENT LICHIDARE și MANAGEMENT LICHIDARE I - LICHIDATOR AL - - BÎRLAD, având ca obiect alte cereri;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă consilier juridic - pentru recurentul, lipsă intimatul MANAGEMENT LICHIDARE I - LICHIDATOR AL - - BÎRLAD
C " " - B - PRIN LICHIDATOR MANAGEMENT LICHIDARE I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina -în stadiul procesual al recursului - se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat - depune la dosar împuternicirea avocațială și copia deciziei civile nr.437 din 24 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-.
Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat -, pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea în tot sentinței recurate și admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată întrucât reclamantul se încadrează în grupa I de muncă.Susține că din copia cărții de muncă rezultă că reclamantul în perioada 1.10.1983 până la 21.11.1991.In 1991 i se schimbă în gradul II de muncă, deși condițiile de muncă nu s-au modificat, trecerea la această grupă s-a făcut ilegal.Nu s-a făcut dovada că s-au îmbunătățit condițiile de muncă. Reclamantul a lucrat și ulterior datei de 21.11.1991 la același loc de muncă și în aceleași condiții, așa rezultă din declarațiile martorilor audiați. Că, s-au făcut îmbunătățiri și că este legală schimbarea de la grupa I la grupa II de muncă, trebuia să fie probată de către angajator. admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.582/89/06.03.2008pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CAB ârlad, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare I, solicitând să se constate că, în perioadele 05.11.1982-01.10.1983, 01.01.1991-01.12.1993 și 01.06.1994-01.04.2001 beneficiază de încadrare în grupa I de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei și a beneficiat, inițial, de grupa I de muncă, care nu i-a mai fost acordată ulterior, deși a desfășurat activitatea în același atelier, cu aceeași încadrare.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu: înscrisuri, interogatoriul pârâtei și cea testimonială.
Pârâta, prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că munca prestată de reclamant se încadrează în grupa a II-a de muncă și a depus copii de pe înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 634 din 05.06.2008, Tribunalul Vasluia respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CAB ârlad, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei, conform copiei carnetului de muncă, pe funcția de tehnolog și subinginer.
Din carnetul de muncă, s-a reținut că, în perioadele 05.11.1982-01.10.1983; 01.01.1991-01.12.1993 și 01.06.1994-01.04.2001, reclamantul a lucrat 100% în grupa a II-a de muncă.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 6 și 15 din Ordinul Ministrului, Ministrului Sănătății nr.50/1990, s-a reținut ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, instanța neputându-se substitui conducerii unității și Sindicatului Liber din cadrul Bârlad.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Anterior perioadelor indicate în acțiune, recurentul susține că a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă, desfășurându-și în permanență activitatea în același loc de muncă. Instanța de judecată nu trebuie să se substituie unității și sindicatului, ci să constate că recurenta și-a desfășurat activitatea în condiții ce impuneau încadrarea în grupa I de muncă, grupă care a fost retrasă fără a i se comunica acest aspect. Este vorba de un drept pe care l-a câștigat și care nu poate fi nesocotit ulterior de angajator.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de reclamantul, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
În perioada: 05.11.1982-27.12.2007, recurentul a fost salariatul intimatei în funcția de subinginer.
Conform mențiunilor din carnetul de muncă, poziția 71, în perioada 01.10.1983-1.01.1991, recurentul a lucrat 100% în grupa I de muncă, conform poz. 85 Anexa 1. 50/1990 și aa S. Bârlad; în perioadele: 05.11.1982-01.10.1983, 01.01.1991-01.12.1993 și 01.06.1994-01.04.2001 a lucrat 100% în grupa II de muncă, conform poz. 21 Anexa 2. 50/1990 și aa S.
Prin Ordinul nr. 50/1990 au fost stabilite procedura, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în grupa I, respectiv în grupa a II-a de muncă. Este adevărat că instanța nu se poate substitui organului abilitat de legiuitor să dispună asupra încadrării unei activități în condiții deosebite, însă, în virtutea dreptului de jurisdicție generală, are competența de a hotărî dacă încadrarea astfel făcută este în acord cu dispozițiile legale și situația faptică.
Or, în cazul recurentului, intimata nu a oferit o justificare obiectivă și rezonabilă pentru schimbarea încadrării acesteia în grupa II de muncă, după ce, anterior, fusese încadrat în grupa I de muncă.
Recurentul a prestat aceeași activitate, de subinginer, în același loc de muncă și intimata nu a dovedit că recurentul ar fi fost nominalizat, în condițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1991, de către conducerea unității împreună cu sindicatul liber din unitate, ca fiind încadrat în grupa a II-a de muncă.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în tot sentința, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamant.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței 634/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâta - - Bârlad.
Constată că pentru perioadele: 05.11.1982-01.10.1983, 01.01.1991-01.12.1993 și 01.06.1994-01.04.2001 reclamantul beneficiază de încadrare în grupa I de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./Tehnored.:
Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:-;
-.
12.XI.2008.-2 ex.;
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Smaranda