Speta drept civil. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 671/CM
Ședința publică din 10 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, -M 16,.E,.2, apart.51, județul C împotriva sentinței civile nr.728/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar la data 09.11.2009, cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
După referatul grefierului de ședință;
Având în vedere cererea de amânare, precum și lipsa ambelor părți, neexistând nici o opoziție față de cererea de amânare, se va face aplicarea art.126 cod pr.civilă.
Înainte de sfârșitul ședinței, se prezintă d-na avocat care solicită reluarea cauzei.
După reluarea cauzei în complet legal constituit, se prezintă d-na avocat, lipsind intimata reclamantă.
Apărătorul recurentei pârâte având cuvântul susține că se opune cererii de amânare formulată de intimata reclamantă,întrucât aceasta încearcă tergiversarea cauzei. că intimata reclamantă este însărcinată însă la dosar nu este depun un act medical în acest sens.
Instanța față de cererea de amânare formulată de către intimata reclamantă în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător, constată că nu este întemeiată, întrucât dosarul se află în faza de rejudecare, nu sunt aspecte noi invocate, nu s-au depus înscrisuri doveditoare care să ateste starea de sănătate a intimatei reclamante, motiv pentru care cererea urmează a fi respinsă.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul cu privire la recurs arată următoarele:
- referitor la excepția de tardivitate invocată în ce privește formularea contestației împotriva deciziei nr.1/25.09.2008, aceasta este întemeiată, deoarece reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de concediere înăuntrul căruia putea să o conteste, conform art.268 alin.5 cod pr.civilă.
Decizia a fost comunicată reclamantei la data de 29.09.2007 (fila 34 dosar recurs) și față de această dată termenul de 30 de zile se împlinea la data de 29.10.2009. Reclamanta prin notele scrise depuse la dosar recunoaște că a primit decizia de concediere, însă menționează că a fost primită de părinții săi, care au refuzat să-i comunice decizia. Simplele afirmații ale reclamantei nu au nici o relevanță în cauză,reclamanta știa că nu se putea prezenta la serviciu deoarece fusese concediată, iar la dosar nu s-au depus dovezi care să arată motive temeinice ce au împiedicat-o să atace decizia de concediere.
Prin urmare, în dosar există dovada comunicării deciziei de concediere, reclamanta nu a înțeles să-și exercite în termenul legal dreptul de a contesta decizia până la data de 29.10.2009, situație în care a intervenit decăderea din dreptul de a-și exercita acest drept conform art.103 alin.1 cod pr.civilă.
Pentru considerentele mai sus expuse, solicită să se constate că recursul este întemeiat, iar pe fond să se dispună modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul menținerii în tot a deciziei de desfacere a contractului de muncă al intimatei reclamante. De asemenea arată că a dezvoltat pe larg criticile aduse hotărârii recurate, în motivele de recurs depuse la dosar, menținând și celelalte motive invocate.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 19.10.2007 și înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanta - a solicitat obligarea în solidar C și a reprezentantului legal al societății, la plata sumei de 118 lei reprezentând drepturi salariale restante neachitate pentru luna iulie 2007, contravaloarea a 21 de bonuri de masă corespunzătoare aceleiași perioade, plata indemnizației de concediu medical pentru luna august 2007, precum și a salariului cu începere din luna septembrie 2007 până la momentul reprimirii la locul de muncă.
Reclamanta a solicitat, totodată, obligarea pârâților la plata de daune morale echivalente cu veniturile nete lunare ale administratorului societății pe perioada derulării litigiului.
În considerente s-a arătat că - s-a angajat la C ( franciza România ) din luna mai 2006 în funcția de carrier/vânzător stație, raporturile de muncă decurgând fără probleme până în luna august 2007; la jumătatea lunii iulie 2007 salariata a fost trimisă la un curs de specializare în domeniu.
În perioada 1 - 14 august 2007, reclamanta a primit concediu medical pentru disgravidie și risc de avort spontan, când medicii i-au recomandat schimbarea condițiilor de muncă fără toxicitate, ture de noapte și program redus.
Reclamanta a susținut că, la data comunicării acestor aspecte administratorului societății, acesta i-a rupt cererea formulată și i-a spus că o concediază disciplinar sau că poate să-și dea demisia; societatea a refuzat ulterior primirea corespondenței cu care i-au fost transmise o nouă cerere precum și certificatul de concediu medical pentru perioada arătată.
S-a mai susținut că în perioada 15-16 august 2007 salariata a fost internată în spital, dar datorită aglomerației, cât și a lipsei adeverinței de angajat și a documentației privind plata asigurărilor, a fost externată, cu recomandarea de a primi 14 zile de concediu medical.
La data de 21.08.2007 reclamanta a primit o invitație de la societate, iar după prezentare patronul nu i-a eliberat actele necesare concediului medical; lipsa actelor a determinat refuzul autorităților medicale de a-i prelungi concediul medical, primind însă tratament.
Reclamanta a menționat că pentru rezolvarea situației sale s-a adresat cu mai multe cereri Inspectoratului Teritorial d e Muncă, care în urma verificărilor au apreciat ca întemeiate susținerile salariatei.
Prin precizările formulate la 23.11.2007 și ulterior la 8.02.2008, reclamanta a precizat că dorește să fie reprimită la locul de muncă și să se analizeze legalitatea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, pe care societatea nu i-a comunicat-
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca tardivă, fiind invocate dispozițiile art. 283 Codul muncii, iar în subsidiar ca nefondată.
S-a invocat, totodată, excepția ipsei calității procesuale pasive a pârâtului, față de prevederile art. 282 Codul muncii.
Societatea pârâtă a precizat că prezentul litigiu probează reaua-credință a reclamantei, care nu a înștiințat pe angajator asupra situației sale, nefiind înaintat societății nici un document scris în acest sens.
S-a susținut că pentru luna august au fost achitate drepturile corespunzător zilelor lucrate.
Datorită deselor încălcări ale sarcinilor de serviciu, a fost întocmit referatul nr. 45/19.08.2007 prin care s-au constatat aceste abateri (comportament neadecvat în timpul lucrului, slaba calitate a activității, lipsuri în gestiune, crearea unei atmosfere neplăcute printre colegi), iar pentru clarificarea acestei situații salariata a fost invitată la sediul punctului de lucru în ziua de 27.08.2007, orele 10,00. La data menționată a fost întocmit procesul-verbal prin care s-a luat act de lipsa nejustificată a salariatei, motiv pentru care a fost întocmită decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la termenul de judecată din 01.02.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-persoană fizică.
Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere că litigiile de muncă se poartă, conform art. 282 Codul muncii, între angajator și salariat, fără ca persoana administratorului societății să poată fi ținută răspunzătoare în solidar pentru obligațiile asumate prin contractul de muncă. Pe cale de consecință, într-un asemenea litigiu, salariatul poate pretinde plata drepturilor rezultate din raporturile de muncă, precum și daune doar de la cel cu care a încheiat aceste raporturi, anume, de la angajator.
Conform încheierii din 8.02.2008 a fost respinsă și excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere nr. 1/25.09.2007.
S-a reținut, prin prisma prevederilor art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii, că societatea pârâtă nu a comunicat reclamantei decizia menționată, iar salariata a luat cunoștință de înscris abia în cursul procesului.
Prin sentința civilă nr. 728/11.06.2008 s-a admis în parte acțiunea reclamantei, s-a anulat decizia de concediere nr. 1/25.09.2007 și s-a dispus reintegrarea reclamantei pe aceeași funcție; a fost totodată obligată societatea pârâtă să plătească reclamantei drepturile salariale restante pe luna iulie 2007, în cuantum de 118 lei și să-i acorde bonurile de masă sau echivalentul acestora, pentru aceeași lună; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizația de concediu medical, conform legii, aferent lunii august 2007; s-a respins acțiunea sub aspectul capetelor de cerere privind plata salariului pe luna septembrie 2007și a daunelor morale, ca nefondată; s-a respins acțiunea formulată față de pârâtul, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța a ceastă soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta - a fost salariata C, începând cu 01.05.2006, fiind angajată în funcția de casier conform contractului individual de muncă nr. -/18.05.2006.
Nota întocmită ca răspuns la petiția nr. 13253/05.09.2007 adresată ITM C de către reclamantă consemnează că, în urma verificării documentației societății, pontajul și statul de plată al salariilor aferent lunii iulie 2007 atestă că salariata nu a fost la serviciu. Instituția nu a identificat date din care să rezulte că salariata s-a aflat în concediu medical pentru situația invocată în perioada 19.07 - 21.07.2007 și nici în perioada 01.08. - 14.08.2007.
La 25.09.2007 a fost emisă decizia nr. 1, de desfacere a contractului individual de muncă al salariatei, după ce în prealabil aceasta a fost înștiințată prin adresă scrisă, transmisă la adresa din C,-, să se prezinte la societate ( filele 61-65 ).
Motivația concedierii s-a raportat la: comportament neadecvat în timpul lucrului, neîndeplinirea normei de muncă, slaba calitate a activității și lipsurile în gestiune, precum și crearea unei atmosfere neplăcute în cadrul societății.
S-a reținut, totodată, că salariata a lipsit nejustificat de la serviciu începând cu 6.08.2007.
Nu au fost menționate temeiurile din Regulamentul intern încălcate de către salariată și nici data săvârșirii acestor abateri, faptele imputate fiind enumerate fără o descriere concretă a situațiilor invocate și fără vreo referire la documentația întocmită în acest sens ( cu atât mai mult cu cât în sarcina reclamantei a fost stabilită și o lipsă din gestiune ).
În aceste condiții, instanța va reține că încetarea raporturilor de muncă a operat în realitate datorită situației învederate de către salariată, anume, starea de graviditate, despre care reprezentantul societății nu poate susține că nu avea cunoștință câtă vreme reclamanta a probat înaintarea prin corespondență a documentației medicale la 21.08.2007, pe care însă societatea a refuzat să o primească la sediul punctului de lucru ( fila 8 ).
Nu pot fi, totodată, apreciate ca relevante sub acest aspect susținerile martorei, care a menționat că reclamanta nu a înștiințat pe colegii de serviciu asupra stării sale, câtă vreme angajatorul prin răspunsurile la interogatoriu, în ciuda înscrisurilor prezentate în cauză, că a fost notificat asupra acestei situații și că i-au fost solicitate înscrisurile necesare decontării cheltuielilor pe baza plăților angajatorului la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Refuzul primirii corespondenței transmise de către reclamantă a fost de altfel dovedit și în cursul judecății, când societatea a refuzat să primească la sediul social declarat, atât actele comunicate de către salariată ( fila 76 ), cât și corespondența transmisă ulterior de către instanță la sediul punctului de lucru
( fila 83 ).
În aceste condiții, angajatorul nu se poate prevala de culpa sa și nu poate susține că nu a cunoscut că salariata sa este gravidă, câtă vreme acest fapt este neechivoc în măsura în care reclamanta avea interesul în a-și valorifica dreptul rezultând din calitatea de asigurat ( motiv pentru care a și obținut documentația medicală ).
Pe de altă parte, în mod evident documentele care au stat la baza luării măsurii de concediere au fost întocmite pro causa, în măsura în care, deși reclamanta nu se mai prezentase la locul de muncă de la începutul lunii august 2008, șeful de tură consemnează în referatul datat 19.08.2007 că salariata are un comportament neadecvat față de colegi și clienți și că nu-și îndeplinește norma de muncă - fila 132.
Sub aspect probator, va fi înlăturată ca neconcludentă declarația martorei, întrucât aspectele legate de comportamentul reclamantei nu interesează cauza, după cum martora a menționat și faptul că nu are cunoștință de situația salariatei după luna iunie 2007.
Pentru toate aceste considerente, reținând totodată prevederile art. 60 alin. 1 lit. c Codul muncii, potrivit cu care concedierea salariatei nu poate fi dispusă pe durata în care este gravidă, se va reține temeinicia capătului de cerere privitor la nelegalitatea concedierii.
În consecință, se va dispune anularea deciziei de concediere nr. 1/25.09.2007 și reintegrarea reclamantei pe aceeași funcție.
Cu privire la cererea de plată a diferențelor de drepturi neachitate pentru luna iulie 2007, se vor avea în vedere disp. art. 161 alin. 2, art. 162 alin. 1 și art. 163 Codul muncii, față de care angajatorul nu a făcut dovada că a achitat integral aceste drepturi salariatei.
Or, din însuși interogatoriul propus de societatea reclamantei, precum și din referatele întocmite de șefa de tură din 19.08.2007, ca și din depoziția martorului rezultă că salariata nu s-a mai prezentat la serviciu de la începutul lunii august ( filele 91-92, 142 ). Cum societatea nu a probat faptul că salariatul nu s-a mai prezentat la locul de muncă în cursul lunii iulie în mod nejustificat și întrucât nu s-a putut valorifica de către reclamantă certificatul de concediu medical pentru perioada 19.07. - 21.07.2007, se va reține că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și sub acest capăt de cerere, atât în ce privește plata diferenței de salariu neîncasat, cât și în privința bonurilor de masă.
Societatea pârâtă va fi așadar obligată să plătească reclamantei drepturile salariale restante pe luna iulie 2007, în cuantum de 118 lei și să-i acorde bonurile de masă sau echivalentul acestora, pentru aceeași lună.
În fine, în considerarea disp. art. 40 alin. 2 lit. c și f Codul muncii, precum și a celor cuprinse în art. 12 și urm. din nr.OUG 158/2005, angajatorul pârât urmează a fi obligat la plata către reclamantă a indemnizației de concediu medical, conform legii, aferent lunii august 2007. a probat, sub acest aspect, că în cursul lunii august 2007 beneficiat de concediu medical pe perioada 01.08. - 14.08.2007, iar repunerea părților în situația anterioară concedierii obligă la respectarea drepturilor salariatului aflat în incapacitate temporară de muncă.
Întrucât salariata nu a mai prezentat un document medical care să ateste nașterea dreptului de a beneficia de indemnizații legale și nici nu s-a prestat activitate ulterior încetării raporturilor de muncă urmare concedierii, se va respinge acțiunea sub aspectul capetelor de cerere privind plata salariului pe luna septembrie 2007, ca nefondată.
Aceeași soluție se va reține și în legătură cu capătul de cerere privitor la daunele morale, întrucât situația litigioasă reflectată nu îndrituiește pe reclamantă să pretindă daune echivalente unui prejudiciu adus imaginii ori demnității sale, iar refuzul angajatorului în exercitarea cu bună-credință a obligațiilor legale nu generează implicit și dreptul la acordarea unor asemenea daune.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat următoarele: instanța a obligat societatea pârâtă la plata concediului medical pentru perioada 15-31 august 2007 cu toate că la acea dată nu a fost prelungit concediul său medical iar acum nu se mai poate emite retroactiv un concediu medical. În aceste condiții, recurenta apreciază că era corect să se dispună obligarea societății la plata unor despăgubiri egale cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în perioada respectivă; pentru luna septembrie când a fost internată, nu i s-a eliberat concediu medical pentru că pârâta a refuzat să elibereze adeverință de salariat și copie de pe ordinul de plată a asigurărilor sociale, astfel că era îndreptățită la plata salariului și pentru această lună; instanța a omis să se pronunțe pe capătul de cerere care privea plata drepturilor salariale până la reintegrare; trebuia admisă și cererea privind daunele morale deoarece pârâta a continuat să-i prejudicieze imaginea și demnitatea prin întocmirea de acte false, pro-causa, care i-au afectat sănătatea; mai solicită recurenta și anularea amenzii aplicată martorului deoarece acesta a fost în imposibilitate să se prezinte la termenul din data de 6.06.2008.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat următoarele: acțiunea a fost făcută cu rea credință întrucât reclamanta nu a adus la cunoștința societății faptul că este însărcinată; pretinsa comunicare a acestei împrejurări nu s-a realizat, de altfel corespondența fiind returnată și neajungând la societate din motive care nu le sunt imputabile; pentru luna august reclamanta a fost plătită corespunzător zilelor lucrate; reclamanta a săvârșit maqi multe încălcări ale sarcinilor de serviciu, sens în care s-a întocmit referatul nr. 45/19.08.2007, a avut un comportament neadecvat în timpul lucrului, activitatea a fost de slabă calitate, au fost făcute mai multe reclamații determinate de comportamentul reclamantei față de colegi și clienți, iar din data de 06.08.2007 reclamanta nu s-a mai prezentat la locul de muncă fără a anunța conducerea societății; pentru aceste motive reclamanta a fost invitată în data de 27.08.2007 în vederea clarificării acestor aspecte, atrăgându-i-se atenția că neprezentarea atrage recunoașterea faptelor și dă dreptul societății să îi desfacă contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; reclamanta nu s-a prezentat întocmindu-se în acest sens un proces - verbal și s-a emis decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă; în mod greșit instanța de fond, printr-o interpretare eronată a probelor, nu a constatat legalitatea deciziei de concediere, făcând abstracție de împrejurarea că neprezentarea la cercetarea disciplinară dădea dreptul societății să o concedieze de reclamantă fără a efectua cercetarea prealabilă precum și de faptul că reclamanta a trimis corespondențe care nu au putut fi recepționate de societate iar nu refuzate, ceea ce a făcut ca starea de graviditate să nu fie cunoscută; instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de amânare, concluziile de fond și apărările formulate - art.304 pct.5 și 3041Cod.pr.civ.; instanța de judecată a dat o interpretare eronată dovezilor administrate în cauză - art. 304 pct.7 și 9 Cod.pr.civ. și art.3041; s-au invocat și prevederile OG nr.2/2001 și "orice dispoziții legale aplicabile în speță" precum și art. 299 -316 și 274 Cod.pr.civ. Prin concluziile orale și scrise, recurenta a invocat tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 283 alin. 1 lit.b). În acest sens, s-a arătat că reclamanta a recunoscut că la sfârșitul lunii septembrie pârâta i-a comunicat o decizie de desfacere a contractului individual de muncă, recunoaștere care se coroborează cu plicul și dovada de înaintare expediată la 29.09.2007 precum și cu factura pentru prestări servicii de curierat; reclamanta a recunoscut că părinții săi au primit comunicarea dar nu i-au transmis-o, aceasta locuind deja în locuința socrilor; comunicarea s-a făcut la singura adresă cunoscută a reclamantei, noua adresă fiind comunicată pârâtei la 22.11.2007; raportat la această dat, cererea de anulare a deciziei, formulată în 23.11.2009,prin modificarea cererii introductive, a fost depusă cu depășirea termenului legal de 30 de zile; faptul că rudele nu i-au predat corespondența nu are relevanță, fiind aplicabile prevederile art. 92 alin. 3 Cod.pr.civ.; reclamantei i se poate opune mărturisirea făcută în condițiile art. 1204 coroborat cu art.1169 din Codul civil și art. 287 din Codul muncii.
Prin decizia civilă nr. 89/CM/11.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a admis recursul civil declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 728/11.06.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr. 10274/118 din 2007, s-a casat în parte sentința și s-a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării și a capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale până la reintegrare, însă, s-a respins recursul civil declarat de recurenta pârâtă " ", menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare pârâta SC SRL
Contestația în anulare a vizat în esență omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de recurs de ordine publică referitor la excepția tardivității contestației invocată la 03.02.2009 și cu privire la care ambele părți au pus concluzii. Contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 318(1) pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 592/CM/19.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr- s-a admis contestația în anulare formulată de recurenta contestatoare " " împotriva deciziei civile nr. 89/CM/11.03.2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, s-a anulat în parte decizia contestată, cu privire la recursul pârâtei, menținându-se restul dispozițiilor deciziei contestate și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului formulat de pârâta SRL.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență următoarele:
Excepția tardivității contestației a fost invocată prin notele de concluzii întocmite pentru termenul de judecată din 03.02.2009.
La termenul de judecată din 3 martie 2009 ambele părți prezente în ședință au formulat concluzii cu privire la acest motiv de recurs.
Cu toate acestea, respingând recursul intimatului recurent(în ansamblul lui) în referire la toate criticile formulate) Curtea a omis a motiva în cuprinsul considerentelor argumentele avute în vedere cu privire la această critică.
Întrucât critica făcea parte dintre motivele de recurs, chiar dacă era de ordine publică, nu trebuia să primească o reglementare distinctă prin dispozitivul deciziei civile fiind suficientă expunerea argumentelor avute în vedere în cuprinsul considerentelor deciziei.
În rejudecarea recursului declarat de pârâtă, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere motivul anulării deciziei civile nr. 89/CM/11.03.2009 pronunțate de Curtea de APEL CONSTANȚA și susținerile recurentei pârâte prin reprezentant, făcute în fața instanței la ultimul termen de judecată, în sensul că menține toate motivele de recurs, în rejudecare, Curtea a analizat toate motivele de recurs.
Mai întâi, în legătură cu motivul vizând faptul că instanța de fond a respins cererea de amânare, se reține că pentru termenul din 06.06.2008 avocatul pârâtei a depus o cerere de amânare a judecății invocând motive medicale. Instanța de fond a respins motivat această cerere dar a amânat pronunțarea sentinței pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze concluzii scrise. Având în vedere că art. 156 Cod.pr.civ. nu obligă instanța să încuviințeze o astfel de cerere, că acest litigiu are natura unui conflict de muncă ce se judecă potrivit art. 286(1) din Codul muncii în regim de urgență iar cererea fusese înregistrată la Tribunalul Constanța încă din 19.10.2007, și instanța a amânat pronunțarea astfel cum prevede art. 156(2) Cod.pr.civ. Curtea consideră că dreptul la apărare al pârâtei nu a fost încălcat din acest motiv, aceasta având de altfel posibilitatea pe parcursul procedurii să propună și să producă probe iar în final să formuleze concluzii scrise.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației de către reclamantă, se constată că aceasta este nefondată.
Astfel, este adevărat că în precizările depuse pentru termenul din 23.11.2007 reclamanta a arătat că după ce s-a mutat la locuința socrilor i s-ar fi comunicat de către pârâtă la locuința părinților, unde locuia anterior, la sfârșitul lunii septembrie, o decizie de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă pe care nu a primit-o însă personal și nici de la părinții săi ulterior. Dar, pentru termenul din 18.01.2008, reclamanta a formulat o cerere scrisă de probatorii (fila 50 dosar fond) în care a arătat că solicită instanței să ceară pârâtei să depună "eventuala decizie de desfacere" a contractului de muncă "dacă există", "pentru că la adresa părinților au trimis o copie xerox după prima pagină, fără motivare, semnătură, ștampilă". Apoi, la 08.02.2008, reclamanta a depus contestația împotriva deciziei de concediere în care din nou a arătat că a primit la vechea adresă doar copia primei pagini a deciziei de concediere, fără motivare, nesemnată și fără ștampila societății, iar decizia integrală a primit-o abia la termenul anterior respectiv 01.02.2008. Mai mult, în solicitarea către societatea pârâtă din 06.12.2007, reclamanta cerea acesteia să îi comunice decizia de concediere susținând și cu acea ocazie că la vechiul domiciliu s-a comunicat părinților săi doar prima filă a deciziei de concediere (fila 51 dosar fond).
Or, potrivit art. 1206 (2) din Codul civil, mărturisirea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit.
În cauză, dacă se are în vedere recunoașterea reclamantei în sensul că a primit la domiciliul cunoscut de pârâtă, prin intermediul părinților, o comunicare cu privire la concedierea pentru motive disciplinare, nu se poate omite susținerea acesteia că a primit doar prima pagină a deciziei de concediere.
Astfel, în cauză nu este vorba de o mărturisire simplă ci de o mărturisire calificată în sensul că recunoașterea de către reclamantă a faptului invocat de pârâtă (realizarea unei comunicări cu privire la concediere) este însoțită de recunoașterea și a altor împrejurări, strâns legate de faptul invocat, concomitente faptului pretins, care schimbă semnificația sa juridică.
Astfel, comunicarea doar a primei pagini a deciziei, în condițiile în care din copia depusă la dosar ( fila 36 dosar fond) rezultă că aceasta cuprinde două pagini, nu poate fi considerată o comunicare valabilă.
Potrivit art. 74(1) din Codul muncii se comunică salariatului "decizia de concediere în scris" ceea ce înseamnă că trebuie comunicată decizia integrală iar nu doar un extras, în acest mod fiind garantat caracterul efectiv al dreptului salariatului de a contesta această decizie în fața unui instanțe judecătorești. Dacă salariatului nu îi este comunicată integral de concediere, acesta nu are posibilitatea reală de a contesta decizia de concediere întrucât nu cunoaște cuprinsul integral al acesteia, implicit nici motivele exacte ale concedierii,și astfel nu poate formula apărări și propune probe în contra celor reținute în decizia de concediere.
În condițiile concrete ale prezentei cauze, pârâta trebuia în aplicarea art. 287 din Codul muncii să probeze comunicarea integrală a deciziei de concediere către reclamantă.
Chiar acceptând că pârâta nu putea comunica decizia de concediere decât la adresa cunoscută a reclamantei, neavând cunoștință de schimbarea domiciliului acesteia, și că primirea corespondenței de către rudele reclamantei care după cunoștința pârâtei locuiau cu aceasta, Curtea constată că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă în afara oricărui dubiu că pârâta a comunicat în acest mod decizia de concediere integral.
Astfel, în privința probei unei comunicări are relevanță nu doar dovada efectuării comunicării, care este atestată de factura seria - nr. -/29.09.2007 și confirmarea de primire emise de SC COURIER ci în special dovada conținutului comunicării.
Din această perspectivă, se reține că în cuprinsul facturii nu există nici un element care să ateste comunicarea deciziei de concediere, în ceea ce privește descrierea serviciului indicându-se doar "transport -", fără a rezulta unde s-a făcut transportul și ce a conținut acesta.
Mai mult, în dovada de comunicare depusă la dosar de către pârâtă, cu nr. de serie -, rezultă că respectiva comunicare către reclamantă s-a făcut la 21 august, în condițiile în care decizia de concediere este emisă la 25.09.2007.
Pe de altă parte, sub nr. 46/20.08.2007 s-a înregistrat convocatorul pentru efectuarea cercetării disciplinare, astfel încât în nici un caz prin dovada de comunicare întocmită de SC COURIER cu nr. de serie - nu se poate dovedi comunicarea deciziei de concediere.
Se mai are în vedere că, oricum, în respectiva dovadă de comunicare nu se indică numărul actului comunicat și nici numărul de pagini, deși în prezent, este de notorietate că serviciile de curierat și serviciul public de poștă oferă serviciul suplimentar al inventarierii înscrisurilor comunicate.
Rezultă așadar, că prin înscrisurile depuse, recurenta pârâtă nu a probat comunicarea deciziei de concediere, și chiar dacă s-ar avea în vedere mărturisirea reclamantei, având în vedere caracterul calificat al acesteia, recurenta pârâtă nu a probat comunicarea integrală a deciziei de concediere.
Ca urmare, Curtea nu poate reține că recurenta pârâtă a comunicat în mod valabil reclamantei decizia de concediere astfel încât, prin prisma prevederilor art. 283(1) din Codul muncii, termenul pentru formularea contestației împotriva deciziei de concediere nr. 1/25.09.2007 nu începuse să curgă și deci nici nu se împlinise la data la care s-a formulat contestația împotriva deciziei de concediere - 08.02.2008.
În cauză, în mod corect a reținut instanța de fond că față de prevederile art. 60 alin. 1lit. c) din Codul muncii, concedierea a fost nelegală întrucât a fost dispusă în perioada în care reclamanta era însărcinată.
Recurenta susține însă că nu a cunoscut această împrejurare.
Aceste motive de recurs nu pot fi însă reținute, nefiind fondate.
Astfel, indiferent de împrejurarea că reclamanta a comunicat în mod formal sau nu pârâtei împrejurarea că este însărcinată, esențial este faptul că societatea pârâtă, prin prepușii săi, cunoștea această împrejurare.
Astfel, din nota întocmită de inspectorii Inspectoratului Teritorial d e Muncă C ca răspuns la petiția nr. 822/01.08.2007, rezultă că la 21.08.2007 a avut loc un control la sediul societății pârâte, ocazie cu care s-a verificat și dacă la dosarul personal al reclamantei există vreun înscris din care să rezulte că este însărcinată. Deși s-a constata că un astfel de înscris nu există, este evident că prepușii societății pârâte au luat la cunoștință despre susținerile reclamantei în sensul că este însărcinată, această împrejurare făcând obiect al verificărilor efectuate de către inspectorii ITM. Din aceeași notă rezultă că inspectorii ITM au verificat documentele societății,în mod evident puse la dispoziție de către reprezentanții acesteia.
Potrivit art. 60(1) lit. c) din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.
Acest text legal impune o interdicție generală de concediere a femeii care este gravidă. Condiționarea ca angajatorul să fi luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere este însă una minimală, care corespunde scopului prevederii legale indicate, de protecție a maternității, astfel încât, nu are relevanță în ce mod angajatorul a luat la cunoștință de starea de graviditate a salariatei. Textul legal indicat nu impune ca încunoștințarea să se facă în anumite forme. În cauză, având în vedere controlul efectuat la sediul pârâtei de către inspectorii ITM și sub acest aspect reclamat de intimata reclamantă, reprezentanții pârâtei au luat în mod evident cunoștință de această situație, iar împrejurările în care au luat la cunoștință, au fost suficient de serioase (un control desfășurat de o instituție a statului în urma unei reclamații a salariatei) pentru ca susținerile reclamantei să fie credibile, chiar dacă pârâta primirea corespondenței prin care reclamanta susține că a încunoștințat societate de situați sa care de altfel nu este contestată și este probată prin înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei.
Față de acest motiv de nulitate al deciziei de concediere nu mi au relevanță aspectele referitoare la temeinicia și legalitatea deciziei de concediere din perspectiva procedurii disciplinare și a existenței abaterilor disciplinare imputate reclamantei, astfel încât motivele de recurs privind aceste aspecte nu mai au a fi analizate.
În ceea ce privește plata drepturilor salariale pentru luna august 2008, se constată că acest motiv de recurs nu are relevanță în cauză.
Astfel, instanța de fond nu a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale pentru luna august 2008, ci indemnizația pentru concediu medical.
Această indemnizație este cuvenită reclamantei în temeiul art. 1 și 17 din OUG nr. 158/2005, având natura unui drept de asigurări sociale de sănătate iar nu de salariu.
Recurenta nu a contestat dreptul reclamantei la concediu medical atestat prin certificatul medical depus la dosar și avut în vedere de prima instanță (seria - nr. - din 01.08.07) și nici nu a dovedit că a achitat această indemnizație. Dimpotrivă, din statul de plată pentru luna august depus la dosar (fila 130 dosar fond) rezultă că pentru această lună reclamanta a primit doar 14 lei, fiind vorba de drepturile salariale pentru 24 ore lucrate.
Or, astfel cum s-a arătat, reclamanta avea dreptul pentru restul perioadei la indemnizația de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă.
Față de aceste considerente, nu se poate reține că instanța de fond a respins în mod nelegal concluziile de fond și apărările formulate sau că a dat o interpretare eronată dovezilor administrate în cauză.
Din perspectiva celor enunțate anterior, în limitele motivelor de recurs invocate, în cauză nu există încălcări ale unor forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de cauză, iar hotărârea nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod.pr.civ.
În cauză prevederile OG nr. 2/2001 nu sunt aplicabile, în motivele de recurs recurenta pârâtă nefăcând referire la aspecte care ar putea cădea sub incidența acestui act normativ.
Referirea la orice alte cate normative aplicabile este una generică și nu poate fi considerată a constitui un motiv de recurs constând într-o critică la adresa sentinței recurate.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, -M 16,.E,.2, apart.51, județul C împotriva sentinței civile nr.728/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.11.2009.
Președinte, Pt.Jud.- aflat în,
- - semnează conf.art.261 alin.2
Vicepreședinte,
Judecător,
- -
Grefier,
- -
Tehnored.dec.Jud.- /25.11.2009
Tehnored.disp.gref.RD/2ex/26.11.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Gabriel Lefter, Vanghelița Tase
