Speta drept civil. Încheierea 687/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE NR. 687/CM

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinarecererea de suspendare a executăriisentinței civile nr. 723/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, formulată de petenta "C ", cu sediul Portul C Sud, Clădirea Administrativă, II - S, județul C, în contradictoriu cu intimații reclamanți, HG, G, CMH., FERAT, G, C, C, G, reprezentanți de SINDICATUL LUCRĂTORILOR SUD, cu sediul procesual ales în C,- A, la sediul ", ".

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru petentă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 70343 din 23.10.2009, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/22.10.2009 și avocat, în substituire avocat, conform delegației nr. 2/9.11.2009, iar pentru intimații reclamanți reprezentanți de Sindicatul Lucrătorilor Sud, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 95311 din 2.11.2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

După referatul grefierului de ședință:

Apărătorii petentei depun la dosar calculele pretențiilor, precizările referitoare la modalitatea de calcul a cauțiunii, ordinul de plată nr. 1776 din 16.11.2009, reprezentând cauțiunea achitată, precum și confirmarea achitării acestei cauțiuni de la. Bank - Sucursala

Apărătorul intimaților reclamanți arată că a primit înscrisurile depuse de petentă abia astăzi. Susține că hotărârea a cărei suspendare se solicită stabilește drepturile și în continuare, astfel încât calculul depus de petentă trebuia făcut până în luna în care ne aflăm, însă este efectuat doar până în luna iunie 2009. Învederează că deși calculul prezentat nu prezintă nicio semnătură sau ștampilă înțelege că societatea petentă își însușește aceste înscrisuri, având în vedere că sunt depuse de avocații acesteia. Apreciază că calculul nu este exact, întrucât petenta nu a depus suficiente elemente în susținerea calculului prezentat, iar sporul de vechime nu poate fi în cuantum fix, având în vedere că instanța a stabilit aplicarea unui procent variabil care diferă de la salariat la salariat.

Întrebat de instanță dacă dorește să prezinte un alt calcul, apărătorul intimaților reclamanți arată că în acest moment nu are un alt calcul, dar că poate lua legătura cu colegii săi, pentru a efectua un alt calcul. Totodată arată că nu poate preciza dacă calculul depus de petentă și precizat de aceasta este unul corect.

Avocatul petentei arată că acest calcul este efectuat după criterii obiective.

Apărătorii petentei arată că au făcut precizări la calculul prezentat și că acesta cuprinde sumele datorate până în iunie 2009, iar din calculele pe care le-au efectuat pentru 4 luni până în luna noiembrie 2009, diferența ar fi fost de aproximativ 60.000 RON, care ar face ca suma totală să nu fie sensibil mai M pentru încă cele 4 luni până la zi, apreciind că fiind vorba de un calcul generic și estimativ, diferența nu are relevanță. Totodată, apreciază critica intimaților ca nefiind de bună credință, în referire la sporul de vechime și consideră că instanța de fond, în referire la acest aspect, a acordat mai mult decât s-a solicitat. Arată că în acțiune aceste drepturi au fost solicitate până la 1.04.2009, deci oricum au calculat drepturile pentru o perioadă mai M, respectiv până în iunie 2009, iar criticile intimaților nu au nicio finalitate.

Apărătorul petentei arată că hotărârea atacată este executorie, ceea ce justifică cererea de suspendare.

Curtea, față de obiectul cererii introductive, așa cum rezultă din copia hotărârii a cărei executare se solicită a fi suspendată, depusă la dosar, în raport de prevederile art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, care stabilește determinarea cauțiunii raportat la valoarea obiectului acțiunii și nu la valoarea rezultată din dispozitiv, consideră că, în condițiile în care apărătorul reclamanților nu a manifestat intenția clară de a prezenta un alt calcul, iar criticile exprimate nu sunt de natură a pune la îndoială în mod serios rezultatul calculului depus de petentă, acesta va fi avut în vedere pentru stabilirea cuantumului cauțiunii.

Având în vedere că în cauză s-a depus cauțiunea în cuantum de 10% din valoarea pretențiilor, conform 1176/16.11.2009, Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de suspendare a executării.

Având cuvântul, apărătorii petentei susțin următoarele:

- suma pe care trebuie să o achite este foarte M și ar cauza o situație financiară foarte gravă, cu repercusiuni asupra activității întregii companii și a tuturor salariaților acesteia, în contextul economic actual;

- plata acestor sume nu ar însemna numai plata sporului de vechime pentru salariații societății, ci și contribuțiile pe care le are de achitat aceasta către stat;

- dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond nu este clar - nu este determinat pentru fiecare reclamant distinct ce sume trebuie să primească și din acest motiv vor exista nereguli la executare;

- orice daună s-ar produce reclamanților, prin achitarea cauțiunii s-ar putea acoperi din valoarea cauțiunii. Efectul pe care îl produce hotărârea instanței de fond este de îmbogățire fără just temei a reclamanților care ar încasa dublul sporului de vechime, iar prejudiciul cauzat în cauză ar avea consecințe ireversibile pentru societate;

- durata îndelungată ce o presupune judecarea recursului, dar și posibilitatea unei soluții de admitere a acestuia cu consecința casării sau modificării hotărârii atacate, ce i-ar îndreptăți la recuperarea sumelor plătite, ar face ca recuperarea sumelor să se dovedească dacă nu imposibilă, greu de realizat cu demersuri numeroase și costisitoare, mai ales în ceea ce privește recuperarea contribuțiilor de asigurări sociale și a impozitelor plătite pentru aceste sume.

Pentru a împiedica apariția acestor situații, solicită admiterea cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 723/10.06.2009 până la soluționarea recursului formulat în dosarul nr-.

Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea cererii de suspendare a executării. Arată că de la pronunțarea hotărârii nu s-a făcut niciun demers de către reclamanți pentru executarea hotărârii. Învederează că nici măcar nu s-a legalizat hotărârea Tribunalului Constanța, nu s-a efectuat niciun act în vederea executării silite pentru că în acest caz salariații societății ar putea fi obligați să înapoieze sumele primite cu titlu de spor de vechime, ceea ce aceștia nu și-ar permite. Mai arată că petenta face vorbire despre un prejudiciu imens, însă nu se face o analiză a situației financiare a societății, care este foarte M, productivă, iar sumele ce trebuie achitate reclamanților nu sunt mari, raportat la tranzacțiile financiare ce se vehiculează la nivelul societății. Mai susține că dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța de fond este legal, sunt precizate procentele ce trebuie acordate reclamanților, iar în ce privește imposibilitatea recuperării sumelor în cazul admiterii recursului formulat de petentă și această susținere este neîntemeiată, atâta timp cât există cadrul legal stabilit.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare a executării de față.

CURTEA

Asupra cererii de suspendare a executării:

Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Constanța la 22.10.2008, sub nr-, reclamanții, HG, G, CMH., FERAT, G, C, C, G, prin reprezentant Sindicatul Lucratorilor Sud a solicitat in contradictoriu cu parata Constanta SRL obligarea paratei acesteia la plata către fiecare angajat membru de sindicat cuprins in tabelul anexa a sporului de vechime raportat la data angajării in unitate, vechimea in munca, salariul minim de baza si data de 01.04.2009 și a cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 723/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a luata act de renunțările la judecată a reclamanților, -, și și s-a dmis acțiunea formulată de restul reclamanților în sensul bligării pârâtei să plătească celorlalți reclamanți, începând cu 22.10.2005, un spor de vechime cuprins între 5 % și 25 %, corespunzător vechimii în muncă a fiecărui reclamant, începând cu o vechime minimă de 3 ani, pentru perioada 22.10.2005 - 11.02.2008 și începând cu o vechime minimă de 1 an începând cu 11.02.2008.

Prin cererea înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanța pârâta a solicitat suspendarea executării acestei sentințe.

În motivare a arătat următoarele: a formulat recurs împotriva respectivei hotărâri judecătorești, sens în care a expus și motivele de recurs invocate; este îndeplinită condiția urgenței în luarea măsurii suspendării executării pentru prevenirea unei pagube iminente pentru mai multe considerente, respectiv lipsa unui dispozitiv care să determine clar și exact obligația societății, caracterul executoriu al hotărârii, valoarea Mas umelor care constituie spor de vechime, efectul de îmbogățire fără just temei prin încasarea dublă a sporului de vechime, soluționării recursului precum și posibilitatea admiterii acestuia ceea ce ar conduce la îndreptățirea recuperării sumelor plătite, recuperare care ar fi însă foarte dificilă și chiar imposibilă; în concluziile formulate prin apărătorii săi, pârâta a invocat și faptul că pentru sporul de vechime care ar fi plătit ar trebui plătite contribuții la fondurile de asigurări sociale și de sănătate și impozit, care ar fi dificil de recuperat în cazul admiterii recursului.

În dovedire s-a depus sentința a cărei suspendare se solicită, copia recursului formulat cu dovada de primire la Tribunalul Constanța.

Ulterior, pârâta a depus un calcul estimativ al drepturilor pretinse de reclamanți și dovada achitării cauțiunii.

Reclamanții nu a formulat întâmpinare însă reprezentantul acestora, avocat ales, a expus concluziile sale asupra cererii de suspendare, în sensul respingerii, acestea fiind consemnate în partea introductivă a hotărârii de față.

Analizând cererea de formulată prin prisma susținerilor părților și a prevederilor legale incidente Curtea reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.300(2) Cod.pr.civ. la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1.

În cauză se constată că pârâta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 723/10.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, care a fost depus la această instanță la 28.10.2009, aspect de altfel necontestat.

Pârâta a depus un calcul estimativ al drepturilor pretinse de reclamanți, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond în mod generic, suma totală fiind de 1.089.527 lei, calcul față de care reprezentantul reclamanților a avut obiecțiuni, care însă au fost considerate neîntemeiate pentru motivele expuse în partea introductivă a acestei încheieri; se are în vedere și împrejurarea că reprezentantul reclamanților nu a manifestat o intenție fermă de a depune un calcul alternativ al pretențiilor, deși art. 112 alin. 3 Cod.pr.civ. impune reclamantului să prețuiască obiectul acțiunii.

Pârâta a achitat cauțiunea în cuantum de 108.953 lei (reprezentând 10% din valoarea sumei estimate a drepturilor reclamanților) cu nr. 1776/16.11.2009 la CEC Bank C prin Bank of care a atestat debitarea contului pârâtei prin adresa din 16.11.2009 ().

Fiind îndeplinite condițiile formale, Curtea are a verifica temeinicia cererii de suspendare a executării hotărârii judecătorești.

În soluționarea unei cereri de suspendare a executării unei hotărâri judecătorești instanța nu poate analiza și soluționa fondul cauzei, criticile invocate de pârâtă față de sentința pronunțată de Tribunalul Constanța urmând a fi analizate cu ocazia soluționării recursului declarat.

În privința motivelor de recurs formulate de pârâtă se poate reține numai împrejurarea că cererea de recurs a fost motivată iar motivele nu sunt în mod vădit nefondate, criticile formulate fiind suficient de importante.

Pe de altă parte, este real că prin modul de formulare a dispozitivului sentinței recurate nu s-au cuantificat drepturile cuvenite fiecărui reclamant, executarea de îndată a sentinței, aceasta având caracter executoriu în conformitate cu art. 289 din Codul Muncii, putând determina unele dificultăți și contestații ulterioare, chiar și din partea reclamanților, iar soluționarea acestor aspecte înainte de soluționarea recursului ar putea prejudeca chestiuni a căror lămurire cade în competența instanței de recurs.

Se mai are în vedere că suma estimată a drepturilor pretinse de reclamanți este una semnificativă iar numărul reclamanților este foarte M (197). Ca urmare, o eventuală întoarcere a executării ar fi îngreunată prin prisma acestor două elemente mai ales că drepturile pretinse, având caracterul unor drepturi salariale impun și plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate și a impozitului pe venit, a căror recuperare implică proceduri administrativ - fiscale diferite.

În consecință se va admite cererea și se va suspenda executarea sentinței civile nr.723/10.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr- până la soluționarea recursului formulat împotriva acestei soluții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admitecererea de suspendare a executăriisentinței civile nr. 723 din 10.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, formulată de petenta "C ", cu sediul în Portul C Sud, Clădirea Administrativă, II - S, în contradictoriu cu intimații reclamanți, HG, G, CMH., FERAT, G, C, C, G, reprezentați de SINDICATUL LUCRĂTORILOR SUD, cu sediul procesual ales în C,- A, la sediul ", ".

Dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 723/10.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța, până la soluționarea recursului formulat împotriva acestei sentințe.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

.jud.- /19.11.2009

Tehnored.disp.gref./2ex./20.11.2009.

Emis 2 comunicări/23.11.2009.

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Încheierea 687/2009. Curtea de Apel Constanta