Speta drept civil. Decizia 6975/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - grupa I de muncă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6975
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALA DE FERATE C, împotriva sentinței civile nr. 2887 din17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect alte cereri Acordre Grupa I-A,Mențiuni În Carnetul de Muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile: recurentul pârât COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALA DE FERATE C, prin consilier juridic I și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal după care, nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimatul reclamant pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2887 de la 17 iunie 2009 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată,a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Sucursala Regională CFR
A obligat pârâta să acorde reclamantului grupa I de muncă pentru perioadele 01.05.1980-27.10.1983, 16.10.1987-01.04.2001 și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al acestuia.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, aceasta a fost respinsă cu motivarea că, potrivit prevederilor Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, mențiunile în carnetul de muncă se fac de către ultima unitate angajatoare, în speță pârâta.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul este salariat al - Tg-J, iar în perioadele 01.05.1980-27.10.1983 și 16.10.1987-01.04.2001, a ocupat funcția de electrician în Secția Instalații de Electrică - Regionala CFR
Prin concluziile raportului de expertiză s-a arătat că reclamantul poate fi încadrat în grupa I de muncă, la punctele 123 și 124, anexa nr.1 al Ordinului nr.50/1990, cu motivarea că are aceeași calificare ca și electricienii din cadrul LC și personal încadrat în grupa I de muncă, efectuează aceleași lucrări ca și electricienii din cadrul LC și, participă la siguranța circulației pe căile ferate, desfășurându-și activitatea în puncte de lucru alături de colegii lui ce beneficiază de grupa I de muncă.
Or, prin decizia nr.258/20.09.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Ca urmare, o atare interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de Ordinul nr.50/1990 prin modificările și completările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
Astfel, prin restrângerea sferei de aplicare a ordinului și crearea de categorii distincte de beneficiari în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări și completări, s-ar crea discriminări acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
S-a reținut că apărarea pârâtei în sensul caracterului limitativ al Ordinului nr.50/1990 este neîntemeiată, deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în același climat nefavorabil.
Prin decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, s-a statuat că nu există nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au prestat activitate în aceleași funcții cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.
În situația în care s-ar acorda accesul la o grupă superioară de muncă doar pentru persoanele trecute în forma inițială a Ordinului nr.50/1990, nu s-ar realiza o rezolvare echitabilă a persoanelor îndreptățite, ci s-ar crea un nou criteriu discriminatoriu în contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului Muncii și în contradicție cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, alături de inechitatea de tratament creată printr-o normă juridică.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și dispozițiile legale incidente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să acorde acestuia grupa I de muncă pentru perioadele stabilite în raport de expertiză tehnică întocmit în cauză, urmând ca aceasta să efectueze și mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Compania Națională de Ferate criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub două aspecte și anume: ca electrician în perioadele 1 05. 1980-27. 10 1983 și 16 10 1987 -1 04 2001 reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă cu respectarea condițiilor legale și în al doilea rând în conformitate cu dispozițiile decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, calitate procesuală pasivă cu privire la acest petit are societate distinctă de pârâta recurentă
Curtea constată că recursul este fondat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în sensul că, Regionala de Ferate nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, acesta fiind atributul ultimului angajator - potrivit dispozițiilor decretului lege 92/1976 privind carnetul de muncă.
Ori, cum ultimul angajator este - societate distinctă de societatea la care a activat în perioada în care se solicită a fi înscrisa ca îndeplinind condițiile de grupă I, rezultă că excepția este îndeplinită în ceea ce privește acest capăt de cerere referitor la mențiunile din carnetul de muncă, urmând a se respinge acest petit.
Referitor la fondul cauzei Curtea reține că în mod corect instanța de fond a avut în vedere decizia nr.258/20.09.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului.
Modificările și completările ulterioare ale acestui act normativ au fost menite tocmai să elimine inconsecvențele și inechitățile existente între persoanele care au desfășurat activități similare deși prin fișa postului, încadrările acestora nu corespundeau cerințelor Ordinului 59/1990 esențiale în dezlegarea acestei probleme de drept fiind condițiile de muncă deosebite în care se desfășoară programul de lucru sau fracțiuni din acesta.
În același sens este și decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, care a statuat că nu există nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au prestat activitate în aceleași funcții cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă.
Ținând cont și de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a-II- a raportat la art. 304 pct. 9 - identificat a fi temeiul juridic al recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALA DE FERATE C, împotriva sentinței civile nr. 2887 din17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în parte.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge cererea privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al petentului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
3 ex/AS/ 18 feb. 2010
și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu