Speta drept civil. Decizia 74/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 74/
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C, împotriva sentinței civile nr. 1318/22 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 27 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1318/22 decembrie 2009 Tribunalul Covasnaa admis contestația formulată și precizată de reclamanta, domiciliată în localitatea, nr. 97, jud. C, în contradictoriu cu pârâta, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C cu sediul în mun. Sf. G,-, jud. C și în consecință:
A obligat pârâta să stabilească și plătească reclamantei indemnizația legală de șomaj cuvenită de la data de 13 august 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 28 din 11 septembrie 2009, AJOFM C(40) a respins, începând cu 13.08.2009, dreptul la indemnizație de șomaj a reclamantei pentru neîndeplinirea stagiului minim de cotizare prevăzut de art. 34 alin.(1) lit. a) din 76/2002.
Instanța a apreciat contestați reclamantei întemeiată.
Dispozițiilor art. 34 alin.(1) lit. a) din 76/2002, statornicesc că, persoanele vizate de art. 17 alin.(1) din lege beneficiază de indemnizația de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ printre altele și condiția menționată la lit. a) " au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii".
Cum se observă din cartea de muncă a reclamantei aceasta a prestat activitate la SC . Sf. G, neîntrerupt, începând cu data de 7.05.2006 până la data de 29.06.2009, când s-a declanșat procedura falimentului față de societate, deci mai mult de 12 luni cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Susținerea autorității pârâte că fostul angajator nu a depus declarațiile cerute de lege privind asigurații pentru șomaj și plata contribuțiilor aferente nu are relevanță și nu poate afecta deschiderea dreptului pentru obținerea indemnizației legale de șomaj de reclamantă.
Potrivit Sentinței Civile nr. 151/S din 3 aprilie 2009( 48 - 49) pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, față de societatea angajatoare s-a deschis procedura insolvenței pe cale generală pentru neplata obligațiilor fiscale inclusiv datoriile față de debitoarea AJOFM C( 48, verso).
În acest context, instanța având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 129 alin.(6) pr.civ, a dispus admiterea contestației formulate, cu obligarea autorității pârâte de a proceda la emiterea unei dispoziții prin care să stabilească dreptul legal al reclamantei la plata ajutorului de șomaj începând cu data de 13.08.2009, conform dispozitivului de mai jos.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata AJOFM solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanta are un stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj de 10 luni, ori, art. 34 alin. 1 lit. a din Legea 76/2002 prevede condiția existenței unui stagiu de cotizare de minim 12 luni, în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii necesar stabilirii dreptului la indemnizație de șomaj.
Fostul angajator este în culpă pentru nedepunerea declarațiilor lunare, lucru care a fost constatat în raportul de inspecție fiscală.
Instanța nu trebuia să scoată din cauză pârâta 2000 SRL, fiind în prezența unei coparticipări procesuale subiectivă și facultativă.
Instanța nu a stabilit în mod corect cadrul procesual, participarea fostului angajator reprezentat5 de societatea de lichidare era esențială pentru soluționarea cauzei.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției ridicate de pârâta 2000 SRL.
Recuperarea debitelor restante către bugetul asigurărilor pentru șomaj este de competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin organele sale teritoriale AJOFM C neavând nici o atribuție în această materie.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 37 alin. 1 din legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, constituie stagiu de cotizare perioadele în care angajații sau după caz și angajatorul a plătit contribuții de asigurare pentru șomaj în sistemul asigurărilor pentru șomaj.
pentru care angajatorii au plătit contribuții la bugetul asigurărilor pentru șomaj sunt menționate în stagiul de cotizare emis de AJOFM C în baza declarațiilor lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj depuse de angajatori, în conformitate cu prevederea instituită la art. 19 al. 2.
Printre condițiile cumulative enumerate la art. 34 aln 1 din Legea 76/2002 se prevede și condiția menționată la lit. a potrivit căreia șomerii prevăzuți la art. 17 beneficiază de indemnizația de șomaj dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii.
Potrivit mențiunilor efectuate în cartea de muncă, intimata reclamantă a prestat activitate SC Sf. G, o perioadă de trei ani neîntrerupt, până la data de 29.06.2009 când față de această societate s-a deschis procedura falimentului.
Deși reclamanta are un stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj de 10 luni, ca o consecință a faptului că angajatorul nu a depus declarațiile lunare în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 19 alin 2, nu afectează dreptul acesteia de a beneficia de indemnizația de șomaj. Situația reclamantei se circumscrie excepției prevăzute de art. 34 al. 2 din aceeași lege potrivit căreia " constituie stagiu de cotizare și perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj și se află în procedura de executare silită, reorganizare judiciară, faliment ." Ori, față de societatea angajatoare s-a deschis procedura insolvenței pentru neplata obligațiilor fiscale, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 151/3 aprilie 2009.
Nefondate sunt și criticile din recurs cu referire la menținerea în cauză a lichidatorului judiciar 2000 SRL și casarea sentinței ca urmare a nepronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale invocate de această pârâtă.
În consonanță cu principiul disponibilității procesuale, reclamanta a renunțat la judecata față de pârâta SC SRL prin lichidator judiciar 2000 SRL, aspect consemnat în încheierea de ședință din 10 decembrie 2009. Manifestarea de voință în sensul de a renunța șa judecata față de anumite părți din proces reprezintă un act unilateral și de dispoziție, care produce efecte de ordin procedural, în sensul că reclamanta nu mai poate reveni asupra acesteia în cursul aceluiași proces.
Față de acest act de dispoziție a cărui efect nu se poate întinde cu privire și la drepturile procesuale ale pârâtei instanța de judecată nu mai era îndrituită să examineze calitatea procesuală a SC SRL prin lichidator.
Legitimare procesuală are numai recurenta pârâtă AJOFM C, emitenta dispoziției nr. 28/11.09.2009 și obligată la acordarea dreptului de șomaj în temeiul Legii 76/2002.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins, menținând sentința atacată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C împotriva sentinței civile nr. 1318/22 decembrie 2009 Tribunalului Covasna pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 16.02.2010
Dact AG 23.02.2010/5 ex
Jud fond L /L
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi