Speta drept civil. Decizia 7684/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7684
Ședința publică de la 01 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2683/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârâta SC SA,având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA, a dezvoltat oral motivele invocate în întâmpinarea scrisă, arătând că instanța de fond a acordat mai multe termene reclamantei pentru a-și preciza și motiva acțiunea. A solicitat respinherea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin decizia civilă nr. 1658/22.06.2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul său împotriva sentinței civile nr. 2473/2006 a Tribunalului Gorj și a modificat sentința în sensul că a admis contestația și a anulat decizia de sancționare nr. 122/22.06.2006, emisă de intimată.
Prin sentința nr. 2683/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins acțiunea în pretenții formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata.
A fost obligată petenta la 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În situația în care petenta consideră că societatea intimată se face vinovată de producerea accidentului de muncă, aceasta are posibilitatea să solicite la instanța civilă plata unei rente lunare, în raport de procentul în care i-a fost afectată capacitatea de muncă, ci nu o diferență între pensia de invaliditate ce i-a fost stabilită, respectiv salariul pe care l-ar fi putut încasa dacă era încadrată la societatea intimată.
Instanța a respins și capătul de cerere privind daunele morale ca urmare a respingerii acțiunii în pretenții.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta, invocând următoarele motive:
Ca in mod nejustificat instanța de fond a respins acțiunea.
Ca la dosarul cauzei au fost depuse acte din care rezulta fara putința de tăgada producerea accidentului suferit in data de 21.04.2006 si in urma căruia a rămas cu infirmitate permanenta.
Ca instanța a ignorat actele din care rezulta ca intimata a fost sancționata pentru nerespectarea prevederilor privind protecția salariaților, ignorând si prevederile deciziei nr. 1658/2007 a Curții de APEL CRAIOVA.
Ca având in vedere pensia primita si salariul pe care l-ar fi primit ca angajat al unitații, considera ca acțiunea este întemeiata.
Se mai arata ca sentința instanței de fond este neîntemeiata in fapt si in drept, iar nemotivarea acesteia constituie un caz de nelegalitate.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
In fapt, reclamanta a fost angajata unitații parate in baza contractului individual de munca.
La data de 21.04.2006, in timpul serviciului, a avut loc un accident de munca, a cărui victima a fost reclamanta.
Accidentul a avut ca urmare starea de invaliditate a reclamantei, stabilita prin Decizia asupra capacitații de munca nr. 3137/19.10.2007, invaliditate încadrata in gradul II.
Prin consecința, reclamantei i-au fost deschise drepturile pentru pensie de invaliditate așa cum rezulta din Decizia nr. -/24.11.2006.
Considerând ca prejudiciul suferit este mai mare decât cel acoperit prin asigurările sociale de stat, reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Acțiunea a fost respinsa de către instanța de fond cu motivarea ca "În situația în care petenta consideră că societatea intimată se face vinovată de producerea accidentului de muncă, aceasta are posibilitatea să solicite la instanța civilă plata unei rente lunare."
In drept, Curtea va retine următoarele dispoziții: Potrivit art. 171 Codul muncii: (2) Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă. (3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu. (4) Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului. (5) Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligații financiare pentru salariați. Potrivit art. 269 Codul muncii: (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
La data producerii accidentului erau in vigoare dispozițiile 90/1996, Curtea reținând următoarele dispoziții:
Art. 24 - (1) În sensul prezentei legi, prin accident de muncă se înțelege vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.
Art. 34 - Încălcarea dispozițiilor legale privitoare la protecția muncii atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
Art. 46 - (1) Persoanele juridice și persoanele fizice răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
Se retine totodată ca prin aceasta lege legiuitorul a stabilit obligații privind realizarea masurilor de protecție a muncii, norme privind accidentele de munca si procedura privind comunicarea, cercetarea si înregistrarea accidentelor de munca, norme care nu vor fi redate cu ocazia prezentului recurs, urmând a fi analizate in raport de prezenta cauza odată cu cercetarea fondului de către tribunal.
Legea 90/1996 a fost abrogata prin legea nr. 319/2006, ce a intrat in vigoare începând cu data de 01.10.2006.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, Curtea retine următoarele:
Angajatorului ii revine obligația asigurării securității si sanatatii salariaților in toate aspectele legate de munca, obligație ce constituie componenta a instituției sanatatii si securității in munca.
Aceasta instituție cuprinde un ansamblu de activitati instituționalizate, pe care sunt grefate drepturi si obligații ale participanților la desfășurarea acestor activitati, având drept scop organizarea procesului de munca astfel incat sa fie asigurata viata,integritatea fizica si psihica, sănătatea lucrătorilor si a altor participanți la procesul de munca.
In acest sens legiuitorul a edictat o serie de norme de reglementare a activităților respective, ce se completează cu dispozițiile cuprinse in contractele colective de munca, in normele si normativele de protecție a muncii. Orice accident de munca se analizează prin prisma modului in care s-au respectat normele respective si a modului in care participanții au respectat obligațiile ce le revin in baza acelor norme, stabilindu-se cauzele si persoanele vinovate in producerea accidentului de munca.
Totodată legiuitorul a reglementat o răspundere juridica( care imbraca diverse forme: penala, contravenționala, patrimoniala) in situația apariției unor astfel de evenimente.
In ceea ce privește răspunderea patrimoniala pentru prejudicii suferite ca urmare a accidentului aceasta isi găsește reglementarea in cele doua acte normative mai sus menționate, acte ce constituie dreptul comun in materie si care reglementează răspunderea angajatorului așa cum este prevăzuta in dispozițiile art. 269 Codul muncii.
Litigiul promovat de către reclamanta, in condițiile in care aceasta considera ca unitatea intimata se face vinovata de producerea accidentului de munca, este un litigiu de munca, întemeiat pe dispozițiile celor doua acte normative si nu un litigiu civil.
Sintagma "potrivit legii civile" trebuie interpretata in sensul aplicării regulilor de drept substanțial privind răspunderea patrimoniala, fiind complementara prevederilor art.269 Codul muncii si nu in sensul unei excepții de la aceste prevederi, sub aspectul naturii civile a cauzei.
Ca atare, in mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, motivat pe faptul naturii civile a cauzei, in cauza fiind vorba de un litigiu de munca supus competentei prevăzuta de art. 2 pct. 1 lit. c Codul d e procedura civila.
In consecința, având in vedere ca Tribunalul a soluționat cauza pe excepție, fara a intra in cercetarea fondului cauzei, Curtea in raport de prevederile art.312 alin.3 teza II Codul d e procedura civila, va casa sentința si va trimite cauza spre rejudecare.
In rejudecare, Tribunalul va analiza in fond cauza sub aspectul existentei sau inexistentei condițiilor care atrag răspunderea patrimoniala, prin administrarea de probe, cu martori, înscrisuri, inclusiv cele emanate ca urmare a cercetărilor efectuate in cauza de către organele abilitate, eventual expertiza in specialitatea protecția muncii.
Se va retine ca răspunderea prev. de art. 269 Codul muncii este subsidiara si complementara reparării prejudiciului prin prestațiile de asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.2683/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârâta SC.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 01 2008.
- - - --- -
Grefier -
Red. Jud.29.09.2008
Tehn./Ex.4
J:/ și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana